Rafila despre lista spitalelor care pot fi finanţate din PNRR: Trebuie completată ca să existe echilibru
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a spus, luni, la Ploieşti, că lista spitalelor care ar urma să primească finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) trebuie completată pentru a se ajunge la un echilibru, în condiţiile în care sunt judeţe cu patru obiective incluse în acea listă şi judeţe care nu au niciun obiectiv.
"Da, dar nu trebuie modificată, ea trebuie completată (lista spitalelor - n.red.). Este o diferenţă, a modifica înseamnă a scoate unele şi a introduce altele. Ştiţi bine că în PNRR noi avem un minim 25 de unităţi medicale care trebuie să fie construite şi dotate. Avem de ales dintr-o listă de 49. Pentru că nu am avut elemente obiective cum a fost întocmită această listă de 49 - iniţial înţelesesem că sunt 49 care au studii de fezabilitate, nu au decât vreo 35 studii de fezabilitate, există multe alte obiective care au studii de fezabilitate - problema nu este a listei, problema este a necesităţii de a alege între unităţi sanitare care oferă servicii de care este neapărată nevoie pe de o parte, (...) pentru că sunt foarte multe judeţe care nu au nici măcar un obiectiv menţionat acolo, altele au patru. Totuşi trebuie să existe un echilibru din punctul acesta de vedere", a spus Rafila.
Ministrul a subliniat nevoia de acces al tuturor cetăţenilor din România la servicii de sănătate.
"De asemenea, vă aduc la cunoştinţă că sunt judeţe care deja au spitale regionale, trebuie, din cauza asta, să avem un acces al tuturor cetăţenilor din România la servicii de sănătate şi aşa că vom face această propunere de completare a acestei liste încât pe baza criteriilor obiective, să putem să alegem acele locaţii care îndeplinesc cerinţele legate de nevoia de servicii şi disponibilitatea personalului medical care să le şi ofere în aceste locaţii", a spus ministrul.
În context, el a precizat că, în urma unui apel făcut către consiliile judeţene şi primăriile de municipii din România, ministerul a primit o listă cu solicitări pentru circa 70 de unităţi sanitare care au deja studii de fezabilitate, urmând a se stabili care vor fi introduse în completare pe această listă.
Ministrul a oferit o serie de explicaţii referitoare la modul de alocare a sumelor, punctând că realizarea acestor obiective depinde de posibilităţile financiare ale autorităţilor locale care trebuie să asigure partea de cofinanţare.
"Şi mai este o chestiune pe care aş vrea să o lămuresc acum, este legată de modul de alocare a sumelor: există 1,1 miliarde de euro din care trebuie făcute cel puţin trei obiective de importanţă naţională sau regională, adică care cer mai multă finanţare, şi încă cel puţin 22 de obiective mai mici şi trebuie respectată şi această proporţie atunci când vor fi alese obiectivele care pot fi finanţate", a spus Rafila.
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), semnat de România în 27 septembrie 2021, are în vedere la capitolul sănătate o listă lungă de 49 unităţi medicale eligibile pentru echipare şi/sau dotare, însă, în urma prioritizării făcute de autorităţile române, vor fi admise spre finanţare numai 25 dintre ele. Dintre cele 25 de sanitare, cel puţin trei proiecte vor fi finalizate prin noua Agenţie Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS).
Conform Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, la cele 25 de unităţi se pot face investiţii în echipamente şi aparate medicale pentru infrastructura de sănătate nou construită, cum ar fi: paturi, unităţi de decontaminare, echipamente IT (cel puţin 70 de milioane EUR), cărucioare, defibrilatoare, pompe de perfuzie, fiziologice sisteme de monitorizare (inclusiv consolă centrală), sisteme de monitorizare fiziologică pentru îngrijirea acută, ventilatoare pentru unităţi de terapie intensivă, sisteme de scanare de uz general. De asemenea, se vor aloca fonduri pentru clădirile nou construite, însă acestea trebuie să respecte criterii legate de eficienţa energetică. AGERPRES / (AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dãdârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cseke Attila: Ministerul Sănătății - rată de absorbție a fondurilor europene din PNRR de 91%
Ministerul Sănătății atinge o rată de absorbție de 91% a fondurilor europene din PNRR, a declarat vineri ministrul interimar Cseke Attila, care a menționat că rezultatul reflectă accelerarea investițiilor în infrastructura spitalicească, modernizarea ambulatoriilor, dotatea cu echipamente și digitalizarea sistemului medical din România. 'Am pre
Ministerul Sănătății: Noi plăți către beneficiarii proiectelor finanțate prin PNRR efectuate în ultima săptămână
Ministerul Sănătății a informat vineri că, în această săptămână, au fost efectuate noi plăți în valoare 132.772.068,96 lei către beneficiarii proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru investiții în digitalizare, infrastructură și dotarea unităților medicale. Potrivit ministerului, investițiile v
Tulcea: Unii marinari de pe nava scufundată primesc în continuare îngrijiri medicale
Trei din persoanele salvate de pe nava comercială scufundată în Marea Neagră, în zona economică exclusivă a României, rămân internate în Spitalul Județean de Urgență din Tulcea, în timp ce celelalte cinci, care au fost transportate la spitalul din municipiul Constanța, au fost externate. Nava ''Progr
Ministerul Sănătății simplifică normele pentru aprovizionarea cu medicamente prin procedura de nevoi speciale
Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică proiectul de ordin pentru modificarea Normelor privind aprovizionarea cu medicamente prin procedura de nevoi speciale. 'Așa cum am anunțat ieri (n.r. - miercuri), am demarat procesul pentru simplificarea normelor pentru aprovizionarea cu medicamente prin procedura de nevoi speciale. Am eficientizat circ
Managerul SCJU Bistrița: Sperăm să închidem astăzi recepția lucrărilor pe ultima componentă din proiectul PNRR
Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița, Paul Szekely, a declarat joi, pentru AGERPRES, că recepția lucrărilor pe cea din urmă componentă din proiectul cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) s-ar putea finaliza în cursul acestei zile, astfel încât să fie respectate termenele impuse de Comisia Europeană.
Cluj: Emil Boc anunță construirea unui spital de îngijiri paliative, investiție în valoare de 50 de milioane de euro
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat joi, pe rețelele de socializare, că urmează să fie construit în oraș un spital de îngrijiri paliative, printr-o investiție în valoare de 50 de milioane de euro. 'Spital de îngrijiri paliative la Cluj-Napoca, pe Valea Gârbăului, în valoare de 50 milioane de euro. &Ici
INSP: 46 de cazuri de infecție cu virusul West Nile
Un număr de 46 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 38 confirmate și 8 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 25 august, a informat joi Institutul Național de Sănătate Publică. În aceeași perioadă, s-au înregistrat două decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre persoa
Botoșani: Un copil de șase ani a intrat în comă după ce i s-a aplicat un plasture pe o rană
Un copil în vârstă de șase ani a ajuns în comă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență (SJU) 'Mavromati' din cauza unui plasture cu analgezice puternice, a declarat purtătorul de cuvânt al unității medicale, Ioan Asaftei. Potrivit acestuia, băiețelul s-a rănit, iar sora sa, în vârstă de zece a
Brașov: Salvamont face apel la donarea de sânge: stocurile CTS sunt critice
Stocurile de sânge din Brașov se află la nivel minim sau insuficient pentru toate grupele sanguine, se arată într-un apel la donare lansat de Salvamont Brașov. 'ASV România și Salvamont Brașov fac un apel către întreaga comunitate: dacă sunteți eligibili, vă rugăm să donați sânge. Este un gest simplu de solida
Ministrul interimar al Sănătății a dispus demararea unui audit asupra mecanismului de monitorizare și supraveghere a disponibilității medicamentelor
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a dispus demararea 'de urgență' a unui audit asupra întregului mecanism de monitorizare și supraveghere a disponibilității medicamentelor, inclusiv asupra procedurii de eliberare a autorizației pentru nevoi speciale - ANS. 'Este inadmisibil ca România să nu aibă încă un sistem digita
FABC: Lipsa unor medicamente oncologice sau discontinuitatea în aprovizionare - risc direct pentru viața pacienților
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România a transmis o scrisoare deschisă premierului interimar Ilie Bolojan și președintelui CNAS, Horațiu Moldovan, în care atrage atenția că lipsa unor medicamente oncologice sau discontinuitatea în aprovizionarea cu acestea reprezintă un risc direct pentru viața pacienților. Potrivit F
SANITAS respinge ultima variantă a Legii salarizării; problemele de fond au rămas nerezolvate
Federația SANITAS din România a anunțat miercuri că respinge ultima variantă a proiectului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propusă de Guvernul interimar, și afirmă că, ''în ciuda modificărilor'' anunțate, problemele esențiale semnalate de sindicaliști au rămas nerezolvate. Potrivit
Vaslui: Doi bebeluși intoxicați cu nitriți de la începutul anului; DSP avertizează cu privire la calitatea apei potabile
Doi bebeluși din Huși și suburbia Rediu a municipiului Vaslui au fost intoxicați cu nitriți de la începutul acestui an, în urma consumului de apă contaminată, au informat, miercuri, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural. Autoritățile sanitare au atras atenția cu p
Colegiul Medicilor din România: Accesul pacienților la tratament trebuie să reprezinte o prioritate
Accesul pacienților la tratament trebuie să reprezinte o prioritate, iar bolnavii nu pot fi puși în situația de a căuta singuri soluții pentru continuarea terapiei de care au nevoie, afirmă reprezentanții Colegiului Medicilor din România (CMR), în contextul discuțiilor privind disponibilitatea unor medicamente, în special pentru pacienții onco
Bolojan estimează că în câteva zile se va rezolve situația medicamentelor care necesită autorizații speciale
Premierul interimar Ilie Bolojan estimează că în câteva zile ar urma să se rezolve problemele legate de aprovizionarea cu medicamente care necesită autorizații speciale, pentru bolnavii oncologici. 'Înțeleg de la Casă - pentru că am căutat să mă interesez, să văd în permanență care sunt problemele - că cea mai mare







