logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Rafila: Am propus o renunţare etapizată a restricţiilor; s-a considerat că nu mai este cazul, nu e niciun fel de problemă

Imagine din galeria Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, marţi, că a propus iniţial o renunţare etapizată a restricţiilor anti-COVID, dar s-a considerat că nu mai este cazul, iar decizia ridicării acestora a fost luată în comun, în cadrul Guvernului.

"În primul rând, trebuie să clarificăm că nu Ministerul Sănătăţii a decis acest lucru, a fost o decizie a Guvernului României de a nu mai prelungi starea de alertă, iar consecinţa încetării stării de alertă a fost şi anularea acestor restricţii, care au funcţionat pe durata stării de alertă. Noi, din punct de vedere profesional, medical, am continuat să recomandăm câteva lucruri pe care le considerăm esenţiale în această perioadă, când există încă transmitere comunitară a infecţiei cu noul coronavirus. Chiar dacă numărul de cazuri a scăzut, observăm că totuşi câteva mii de cazuri înregistrate zilnic nu sunt puţine şi până această transmitere comunitară nu încetează, adică îmbolnăvirea poate să se întâmple oriunde, datorită prezenţei de persoane care sunt infectate, atunci în mod evident recomandările noastre sunt în continuare aceleaşi, respectiv utilizarea măştii în spaţiile închise şi mijloacele de transport în comun, evitarea aglomeraţiilor, igiena individuală", a declarat Alexandru Rafila, la RFI.

Potrivit acestuia, sunt câteva lucruri care ţin de responsabilitatea individuală, dar trebuie să ţină cont şi de responsabilitatea unei anumite comunităţi care doreşte să rămână sănătoasă.

Întrebat dacă a fost de acord cu ridicarea restricţiilor, ministrul Sănătăţii a arătat că el a propus o renunţare etapizată la acestea.

"Eu am expus aceste argumente chiar cu o săptămână înainte de ridicarea stării de alertă şi am propus o renunţare etapizată la aceste restricţii. S-a considerat că nu mai este cazul. Nu este nici un fel de problemă, lucrurile sunt aşa cum le cunoaştem cu toţii. Mie îmi pare bine că ne-am reîntors la viaţa normală, important este să o facem cu precauţie, cu responsabilitate, încât să nu punem în vreun fel în pericol sănătatea publică şi să asistăm la o creştere a numărului de cazuri în spitale. (...) Nu este vorba de o recomandare a cuiva. Pur şi simplu, starea de alertă se prelungeşte lunar prin hotărârea Guvernului României şi nu a mai fost o nouă hotărâre de prelungire a stării de alertă", a explicat Rafila.

El a adăugat că decizia, care s-a bazat probabil pe o analiză, este asumată de întregul Guvern, important fiind ca populaţia să rămână responsabilă.

"Nu ştiu să vă spun mai multe detalii, dar asta este situaţia, ne-o asumăm cu toţii şi important este să avem un mesaj către populaţie, consistent, inclusiv prin exemplul personal, cred că şi asta e foarte important pentru toţi membrii Guvernului, pentru reprezentanţii autorităţilor publice, să dea un exemplu personal de responsabilitate, să utilizeze masca în interior şi cred că putem să trecem cu bine peste această perioadă. Sper ca acest trend descendent să continue - vedem că el se menţine în scădere - şi numărul de cazuri din spitale să nu înceapă din nou să crească. (...) E mai puţin semnificativă acum o analiză de natură politică, important este să avem un răspuns favorabil în ceea ce priveşte sănătatea publică", a spus Rafila.

Ministrul a arătat că între elementele luate în calcul pentru a fi luată această decizie cel mai important a fost cel legat de scăderea rapidă a numărului de cazuri înregistrate în ultimele două-trei săptămâni.

"Şi cred că motivaţia legată de ridicarea stării de alertă a fost legată şi de faptul că ea deja dura de doi ani de zile. (...) Deja, în această săptămână, putem să avem primele estimări, pentru că trendul descendent a continuat, rămâne de văzut dacă acest trend va continua panta descendentă sau se va ajunge la o stabilizare. Eu sper ca prima variantă să fie cea cu care să ne confruntăm", a adăugat el.

În ceea ce priveşte un viitor "val şase", Alexandru Rafila crede că acesta "poate fi luat în calcul sau se poate discuta doar din toamnă, mai puţin în această primăvară", adăugând că nu se poate discuta despre acesta, pentru că presupune o altă tulpină.

"Dar monitorizăm lucrurile îndeaproape, încât să vedem ce se întâmplă, dar nu putem discuta de un val şase, putem discuta cel mult de o stabilizare a numărului de cazuri din valul cinci, nu discutăm despre un val şase. Un val şase presupune o altă tulpină care circulă şi care se transmite susţinut în comunitate, iar lucrul acesta nu cred că se va întâmpla înainte de această toamnă, poate nici în toamnă nu se va întâmpla, aşa că nu cred că trebuie să îngrijorăm populaţia în mod inutil", a explicat ministrul.

Referindu-se la renunţarea introducerii "certificatului verde", ministrul spune că "nu este nici un fel de cedare şi nici un fel de schimbare de opinie".

"Sigur că sunt critici din partea unor oameni care de multe ori au fost, îmi pare rău să spun acest lucru, nu intru în polemică cu nimeni, dar au fost inconsecvenţi şi incorecţi în timpul mandatului lor. Eu vreau să vă spun că, în ceea ce priveşte utilizarea certificatului profesional, certificatului verde, noi chiar am făcut un act normativ care a fost dezbătut în ceea ce priveşte utilizarea acestuia. Faptul că Parlamentul României, care trebuia să-l voteze, nu l-a votat, este o altă discuţie. Al doilea punct, legat de această decizie pe care a luat-o Guvernul, de a nu prelungi starea de alertă, vă daţi seama că atât timp cât sunt membru al acestui Guvern nu pot să am o opinie contrară. Noi am avut o propunere legată de ridicarea în etape a acestor restricţii. S-a preferat o altă variantă. Asta nu înseamnă că nu trebuie să ne facem datoria în continuare ca şi medici şi să încercăm să protejăm cât mai bine populaţia, în condiţiile care au fost decise la nivelul coaliţiei de guvernare", a argumentat Alexandru Rafila. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 105

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 05-11-2026 16:36

VIDEO Rogobete anunță controale extinse în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor, după ce a sunat personal pentru o programare

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi declanșarea unor verificări 'extinse' în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor publice, prin Corpul de control al ministerului, după ce a verificat personal, telefonic, posibilitatea obținerii unei programări la neurologie. 'Mulți pacienți mi-au semnalat că sună zi

Sanatate 05-11-2026 13:27

INSP: 68.284 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat joi că în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IA

Sanatate 05-11-2026 10:36

Arad: Spitalul Județean a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat. Reprezentanții SCJU Arad au transmis joi, la solicitarea AGERPRES, că dacă inițial

Sanatate 04-11-2026 22:13

SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027

Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san

Sanatate 04-11-2026 19:25

Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide

România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola

Sanatate 04-11-2026 18:47

Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente

Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț

Sanatate 04-11-2026 18:27

Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)

Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina

Sanatate 04-11-2026 18:04

Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc

Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co

Sanatate 04-11-2026 15:24

Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ

Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici

Sanatate 04-11-2026 14:19

Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr

Sanatate 04-11-2026 12:08

Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei

Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Sanatate 04-11-2026 11:19

Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia

O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.

Sanatate 04-11-2026 10:57

Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București

Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica

Sanatate 04-11-2026 10:50

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită, cu prilejul lunii de conștientizare a cancerului pulmonar, integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice în condițiile în care aproape unul din decese decese prin cancer în România este provocat de cancerul pulmonar, care rămâne principala

Sanatate 03-11-2026 17:22

Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător

Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic