GCS: 114 decese la pacienţi cu COVID-19 raportate în ultimele 24 de ore; 93 erau nevaccinaţi
Un număr de 114 decese la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus - 68 de bărbaţi şi 46 femei - au fost raportate în ultimele 24 de ore, dintre care nouă anterioare intervalului de referinţă, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Este vorba despre pacienţi infectaţi cu noul coronavirus internaţi în spitalele din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui şi din Bucureşti.
Au fost raportate nouă decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţele Arad, Tulcea şi Bucureşti, în lunile ianuarie şi februarie.
Dintre cele 114 decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 40 - 49 de ani, şapte la categoria de vârstă 50 - 59 de ani, 22 la categoria de vârstă 60 - 69 de ani, 38 la categoria de vârstă 70 - 79 de ani şi 45 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Conform GCS, 109 dintre decese s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi, doi nu au avut comorbidităţi, iar pentru trei nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Din totalul de 114 decedaţi, 93 au fost nevaccinaţi şi 21 vaccinaţi anti-COVID. Pacienţii vaccinaţi aveau vârsta cuprinsă între grupele 50 - 59 ani şi peste 80 ani. 19 dintre pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi, iar pentru doi nu au fost raportate comorbidităţi.
Până în prezent, 63.782 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
UPDATE GCS: 5.953 de cazuri noi de COVID-19; aproape 48.000 de teste efectuate în ultimele 24 de ore
GCS: Aproape 850 de persoane cu SARS-CoV-2, internate la ATI
Ministerul Sănătăţii: Gradul de pozitivare pentru testele COVID este de 12,40%
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: Spitalul Județean nu participă la grevă; sindicaliștii susțin că această formă de protest este imposibilă în instituție
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov nu a fost afectat, marți, de greva generală declanșată de Sanitas, activitatea desfășurându-se în condiții normale, fără întreruperi, a transmis conducerea unității medicale. Conform sursei citate, activitatea medicală se desfășoară în condiții normale atât pentru
Arad: Greva din spitale, doar cu 100 de sindicaliști pe zi, din cauza deficitului de personal
Angajați din toate cele șapte spitale publice din județul Arad au intrat în grevă, marți, însă, din cauza deficitului de personal, nu pot protesta mai mult de 100 de persoane într-o zi, chiar dacă peste 1.000 de sindicaliști au aderat la acțiune. Președintele Sindicatului Sanitas Arad, Otinel Șandru, a declarat, pentru AGERPR
Bistrița-Năsăud: Sindicaliștii Sanitas din spitalele din Bistrița și Beclean nu au intrat în grevă
Angajații din spitalele din municipiul Bistrița și orașul Beclean, membri Sanitas, nu au intrat de marți în grevă generală, având în vedere că nu poate fi asigurată o treime din activitatea medicală, potrivit legii. Lunea trecută, în cele două unități medicale, zeci de angajați au participat la greva de avertisment de d
Buzău: Efect de boomerang - greva din Sănătate i-a mutat de pacienți din Ambulatoriu, la Urgențe
Greva din Sănătate a avut un efect de boomerang împotriva personalului din Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), a anunțat Sindicatul SANITAS, după ce pacienții care s-au prezentat astăzi în Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Buzău, pentru că nu au putut fi consultați, s-au adresat urgentiștilor. Zeci de angajați din ca
Dolj: Spitalul de Boli Infecțioase Craiova nu intră în grevă; managerul invocă un val epidemic
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie 'Victor Babeș' Craiova nu a intrat, marți, în grevă, în pofida protestelor anunțate de sindicate în sistemul sanitar, întrucât unitatea se confruntă cu un val epidemic și funcționează la capacitate maximă, a declarat, marți, pentru AGERPRES, managerul spitalului, Adina Turc
Ministerul Sănătății a cerut monitorizarea activității din unitățile sanitare din teritoriu, în contextul demersurilor sindicale
Ministerul Sănătății (MS) a solicitat direcțiilor de sănătate publică să monitorizeze activitatea medicală din unitățile sanitare din teritoriu în contextul acțiunilor sindicale și să raporteze urgent orice incident sau situație de criză care poate afecta continuitatea serviciilor medicale pentru pacienți. Potrivit unui comunicat al Mini
Bacău: Serviciile medicale esențiale sunt asigurate la SJU, pe perioada grevei
Serviciile medicale esențiale sunt asigurate la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău, pe perioada grevei generale, a anunțat, marți, conducerea unității sanitare. Vor fi preluate și tratate toate urgențele medico-chirurgicale, iar pacienții internați vor beneficia de continuitatea tratamentului și a îngrijirilor. Struc
Iași: Sindicaliștii Sanitas, în grevă
Sindicaliștii Sanitas din spitalele ieșene au intrat, de marți, în grevă, nemulțumiți fiind de proiectul noii legi a salarizări și de lipsa personalului din unitățile medicale. Președintele Sanitas Iași, Iulian Cozianu, a declarat că, în perioada grevei, activitatea din unitățile medicale va fi organizată astfel încât p
Alba: Creștere a numărului celor care ajung în UPU în urma unor accidente cu trotinete electrice
Medicii din cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU) Alba Iulia au constatat, în ultimele luni, o creștere a numărului de accidente grave și foarte grave în care sunt implicați utilizatori de trotinete electrice și biciclete, multe dintre victime fiind copii, motiv pentru care au făcut, marți, un apel la responsabilitate și la respectarea regulilor de cir
Neamț: Cadrele medicale din SJU Piatra-Neamț nu participă la grevă; sunt afiliate altui sindicat
Cadrele medicale de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț nu participă la greva generală declanșată de Federația SANITAS, pentru că sunt afiliate altui sindicat, a declarat, marți, pentru AGERPRES, managerul unității sanitare, conf. dr. Alexandru Patrașcu. 'Sindicatul reprezentativ la nivelul unității este 'Solidaritatea
Bacău: Urgențele și liniile de gardă sunt asigurate în permanență la spitalul din Buhuși, pe parcursul grevei
Urgențele și liniile de gardă sunt asigurate în permanență la Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' Buhuși, pe parcursul grevei la care au aderat și cadrele medicale din această unitare sanitară. 'În conformitate cu prevederile legale, pe întreaga durată a acțiunilor de protest, activitatea spitalului va fi asigurat
Ziua Națională a Ambulanței din România, marcată în Capitală; festivitate în Piața Constituției și o defilare a 50 de salvări
Personalul din serviciile publice de ambulanță sărbătorește marți Ziua Națională a Ambulanței din România, fiind organizate o serie de manifestări menite să marcheze 120 de ani de la înființarea primei salvări din țară. Manifestările aniversare se vor desfășura în cadru festiv în Piața Constituției din București, î
Grevă în Sănătate/ Rogobete: Sănătatea nu este o cheltuială; este o investiție în viață
Greva de marți din sistemul de sănătate nu este doar despre salarii, este un strigăt pentru respect, a declarat luni social-democratul Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății. ''Greva de mâine din sistemul de sănătate nu este doar despre salarii. Este despre viitorul României. Este despre demnitatea care le-a fost lu
Federația Sanitas: Mâine începe greva generală; dialogul va continua cu partidele parlamentare
Biroul Executiv al Federației Sanitas, reunit luni seară după întâlnirea de la Cotroceni, a păstrat decizia începerii marți a grevei generale în sistemul de sănătate și a mandatat Biroul Operativ să participe la discuțiile cu echipa tehnică a Ministerului Sănătății pe subiecte ce sunt de competența acestuia în perioada de interimat.
Iulian Pope (Sanitas), după întâlnirea de la Cotroceni: Nu am bătut nimic definitiv în cuie
Liderul Sanitas Iulian Pope a declarat, luni, după întâlnirea de la Cotroceni, că s-a discutat despre coeficienți, despre plafonarea sporurilor, dar nu ''s-a bătut nimic definitiv în cuie''. Pope a anunțat că va comunica stadiul negocierilor de la Palatul Cotroceni și celorlalți membri de sindicat. ''Sun













