logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Rafila: Dacă ajungem la 900 de paturi ocupate la terapie intensivă, putem lua în considerare ridicarea unor restricţii

Imagine din galeria Agerpres

Restricţiile vor fi relaxate în anumite condiţii şi trebuie să avem cel puţin doi paşi, iar, dacă în perioada următoare numărul de paturi la terapie intensivă va scădea la 900, ar putea fi luată în considerare ridicarea unor restricţii, precum purtarea măştii în public sau creşterea gradului de ocupare în restaurante şi săli de teatru, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

"Restricţiile vor fi relaxate în anumite condiţii şi trebuie să avem cel puţin doi paşi de relaxare. Vă dau un exemplu, care nu e un exemplu chiar imaginar, el a rezultat şi în urma discuţiilor cu diverşi colegi din zona de sănătate publică. Aţi observat că atunci când am discutat despre şcoli am renunţat la incidenţă. Nu am mai legat funcţionarea şcolilor de incidenţă, ci am legat-o de gradul de ocupare a locurilor în spitale. De ce? Peste tot s-a observat că această tulpină omicron produce foarte multe cazuri, dar relativ puţine internări şi relativ puţine la terapie intensivă. În România nu a fost chiar aşa, am avut destul de multe internări, am avut un grad de ocupare la terapie intensivă până în jur de 65%, cam 1.200 din cele 1.800 de paturi au fost ocupate. Şi acum încercăm să aplicăm acelaşi algoritm şi în cazul relaxărilor. Adică, dacă numărul de paturi ocupate la terapie intensivă scade la jumătate, adică 900 de paturi...nu suntem departe. Am avut o reticenţă în a lua măsuri din ce cauză? Pentru că la terapie intensivă, cu toate că numărul de cazuri scădea, la terapie intensivă a rămas cam acelaşi, tot timpul am avut în jur de 1.100 de paturi ocupate. Şi acum, de două zile, am văzut o scădere mai consistentă. Dacă trendul acesta va continua în perioada următoare şi ajungem la 900 de paturi, acum avem puţin peste 1.000, putem să luăm în considerare ridicarea unor restricţii", a explicat Rafila, la o dezbatere organizată de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului la Târgul de Turism.

Printre restricţiile ce ar putea fi ridicate, ministrul a menţionat utilizarea măştii în spaţii deschise, "vom recomanda în continuare ca masca să fie utilizată în spaţiile aglomerate, dar vom recomanda lucrul acesta, nu va mai fi o obligaţie", sau alte relaxări care au impact direct asupra activităţii economice, cum ar fi renunţarea la limitele orare, accesul în marile magazine, în mall-uri, "unul dintre locurile predilecte în care românii îşi petrec weekend-ul", sau mărirea limitei de ocupare în restaurante, săli de de spectacole de la 30% la 50%.

"Dar trebuie să avem măcar doi paşi. Din ce cauză? Noi nu ne dorim să revenim la o situaţie în care reintroducem restricţii. Lucrul acesta pentru economie este devastator, pentru că aceste cicluri rapide de închidere, deschidere şi reînchidere duc la lipsă de predictibilitate şi la pierderi economice foarte mari, au angajaţi care trec în şomaj tehnic, trebuie să-i plătească, stocurile de marfă....Trebuie să am sustenabilitate. Atunci iau un prim set de măsuri, şi am dat câteva exemple, nu ştiu dacă o să fie identice, nu sunt un angajament, dar sunt lucruri raţionale care pot fi luate în considerare, după care, dacă vedem că situaţia s-a stabilizat, nu s-a înrăutăţit, trendul descrescător continuă, trecem la următorul set de măsuri de relaxare care poate să fie echivalent cu reluarea normală activităţii economice şi sociale, inclusiv în domeniul turismului sau în domeniul organizării de evenimente", a mai spus Alexandru Rafila. AGERPRES/(A - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 147

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 05-11-2026 16:36

VIDEO Rogobete anunță controale extinse în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor, după ce a sunat personal pentru o programare

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi declanșarea unor verificări 'extinse' în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor publice, prin Corpul de control al ministerului, după ce a verificat personal, telefonic, posibilitatea obținerii unei programări la neurologie. 'Mulți pacienți mi-au semnalat că sună zi

Sanatate 05-11-2026 13:27

INSP: 68.284 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat joi că în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IA

Sanatate 05-11-2026 10:36

Arad: Spitalul Județean a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat. Reprezentanții SCJU Arad au transmis joi, la solicitarea AGERPRES, că dacă inițial

Sanatate 04-11-2026 22:13

SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027

Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san

Sanatate 04-11-2026 19:25

Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide

România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola

Sanatate 04-11-2026 18:47

Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente

Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț

Sanatate 04-11-2026 18:27

Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)

Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina

Sanatate 04-11-2026 18:04

Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc

Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co

Sanatate 04-11-2026 15:24

Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ

Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici

Sanatate 04-11-2026 14:19

Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr

Sanatate 04-11-2026 12:08

Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei

Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Sanatate 04-11-2026 11:19

Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia

O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.

Sanatate 04-11-2026 10:57

Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București

Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica

Sanatate 04-11-2026 10:50

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită, cu prilejul lunii de conștientizare a cancerului pulmonar, integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice în condițiile în care aproape unul din decese decese prin cancer în România este provocat de cancerul pulmonar, care rămâne principala

Sanatate 03-11-2026 17:22

Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător

Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic