logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Nutriţionist: 30-40% dintre cancere ar putea fi prevenite prin alimentaţie

Image

Acordându-i-se, în mod tradiţional, o importanţă secundară, alimentaţia joacă, în realitate, un rol cheie în reducerea factorilor de risc şi în prevenţia cancerului, în răspunsul la tratament, în prevenirea recidivei şi pentru promovarea calităţii vieţii în cadrul populaţiei tot mai mari de supravieţuitori ai afecţiunilor oncologice, spune nutriţionistul Adina Rusu.

Adina Rusu a declarat pentru AGERPRES că nutriţia a fost asociată de mult timp cu afecţiunile oncologice, studiile arătând potenţialul alimentelor de a acţiona până la nivelul genelor şi al comunicării intercelulare. Însă, observaţiile recente referitoare la implicarea florei intestinale în răspunsul la imunoterapie au deschis un nou drum către cercetarea rolului nutriţiei în tratamentul cancerului.

"Carcinogeneza, adică transformarea unei celule normale într-una canceroasă în urma mai multor mutaţii, poate să fie influenţată de alimentaţie prin mai multe mecanisme de acţiune. Astfel, pe de o parte, constituenţii alimentari pot avea efecte directe asupra răspunsului imunitar şi asupra inflamaţiei, în timp ce excesul de grăsime corporală, atunci când există, acţionează indirect, prin hormonii care influenţează apariţia şi progresul cancerului", afirmă Adina Rusu, nutriţionist-dietetician.

Potrivit acesteia, riscul de cancer devine tot mai mare pe măsură ce îmbătrânim, una dintre principalele cauze fiind creşterea producţiei, în organism, de specii de oxigen reactive, de radicali liberi.

"Aceşti compuşi pot afecta celulele la nivel de ADN, ARN şi la nivel proteic şi pot conlucra cu inflamaţia cronică pentru a creşte riscul de cancer. Nu mai este un secret însă că modul în care ne alimentăm şi grija pe care o acordăm organismului nostru influenţează viteza cu care îmbătrânim", a explicat nutriţionistul.

În funcţie de stilul de viaţă adoptat există diferenţe individuale referitoare la viteza cu care avansează îmbătrânirea fiziologică la nivel celular.

"Pe lângă îmbătrânire, producţia de specii reactive de oxigen din organism este accelerată şi de obezitate şi de stilul de viaţă sedentar. Excesul ponderal, atât prin acţiunea ţesutului adipos, cât şi prin flora intestinală specifică, poate stimula creşterea sistemică a inflamaţiei şi poate accelera procesul carcinogenezei", mai spune Adina Rusu.

În opinia specialistului, creşterea, în ultimele decenii, a incidenţei cancerelor corelate cu excesul ponderal subliniază importanţa obezităţii ca prioritate de sănătate publică în lupta împotriva cancerului.

Conform statisticilor, la nivel mondial, procentul total de cancere atribuibile obezităţii este de 11,9%, în cazul bărbaţilor, şi de 13,1%, în cazul femeilor. Mai mult, excesul ponderal este asociat cu un risc crescut pentru 13 tipuri diferite de cancer, inclusiv cancer endometrial, esofagian, renal, adenocarcinom pancreatic, carcinom hepatocelular, cancer gastric, meningiom, mielom multiplu, cancer colorectal, cancer de sân la femeile aflate în postmenopauză, cancer ovarian, cancer de vezică biliară şi cancer tiroidian.

"Atunci când inflamaţia cronică este prezentă în asociere cu obezitatea şi cu alte afecţiuni cronice, acţionează mai departe ca stimul pentru creşterea stresului oxidativ şi a mutagenezei. În acest sens, obezitatea stabileşte atât un micro mediu la nivelul ţesutului adipos, cât şi un mediu sistemic endocrin, la nivelul întregului organism, ce favorizează atât iniţierea, cât şi progresia tumorilor", arată Adina Rusu.

Se estimează, susţine aceasta, că 30 - 40% dintre cancere ar putea fi evitate prin alimentaţie şi modificarea stilului de viaţă. Astfel, pe lângă menţinerea unei greutăţi corporale normale, diversitatea alimentară şi consistenţa unui stil de viaţă sănătos sunt foarte importante pentru prevenţia afecţiunilor oncologice.

"Este important să încercăm să avem o alimentaţie cât mai sănătoasă în cea mai mare parte a timpului, să evităm alimentele procesate, precum şi excesul de zahăr, de grăsimi şi de sare. Mai mult, prevenţia cancerului prin alimentaţie ar trebui să înceapă din primii ani de viaţă şi ar trebui să fie transmisă de la o generaţie la alta, întrucât alimentaţia părinţilor influenţează, pe termen lung, obiceiurile alimentare ale copiilor", spune nutriţionistul-dietetician.

Ea precizează că studiile epidemiologice au evidenţiat o relaţie inversă între consumul alimentelor de origine vegetală şi incidenţa cancerului.

"Cercetările realizate până în prezent au arătat că un consum zilnic de 400 - 600 grame de fructe şi legume este asociat cu o incidenţă scăzută pentru multe dintre formele comune de cancer. Alimentele de origine vegetală conţin fitonutrienţi, compuşi bioactivi care au abilitatea de a interacţiona cu organismul uman, având efecte benefice asupra sănătăţii. Nu doar fructele şi legumele conţin fitonutrienţi, ci şi nucile, seminţele şi chiar plantele aromatice şi condimentele. Au fost identificaţi peste 10.000 de fitonutrienţi, dar, cu siguranţă, foarte mulţi sunt încă necunoscuţi. Efectele anticancerigene ale acestor compuşi au fost atribuite, în cea mai mare parte, activităţii lor antioxidante. Foarte important este şi faptul că aceşti fitonutrienţi au rol nu doar în prevenţia cancerului, ci şi ca adjuvant în terapie. Astfel, unii compuşi, cum ar fi resveratrolul (din struguri), sulforafanul (din varză, broccoli, conopidă), curcumina (din turmeric), quercitina (din mere şi ceapa roşie) şi genisteina (din soia) pot potenţa acţiunea tratamentelor chimioterapeutice utilizate în cancer", a menţionat Adina Rusu.

Pe lângă această acţiune directă a constituenţilor alimentari, dieta zilnică poate acţiona şi indirect, prin influenţa asupra microbiotei intestinale şi sănătăţii mucoasei intestinale.

"Constituenţii alimentari pot influenţa indirect inflamaţia prin efectele lor benefice sau negative asupra microbiotei intestinale şi sănătăţii mucoasei intestinale. Anumite alimente, ca de exemplu, zmeura, perele, fasolea verde, seminţele de chia, lintea sau fasolea neagră, sunt, în mod special, importante pentru efectul lor benefic asupra microbiotei intestinale. Şi alimentele fermentate, cum ar fi iaurtul, chefirul sau murăturile, conţin bacterii vii, probiotice, care pot ajuta microbiota intestinală. În concluzie, pe lângă menţinerea unei greutăţi corporale normale şi evitarea alimentelor procesate, includerea în meniu a surselor de probiotice, precum şi unei varietăţi cât mai mari de alimente de origine vegetală ar putea constitui atât o armă extrem de puternică în calea afecţiunilor oncologice, cât şi un aliat important în tratamentul acestora", a conchis nutriţionistul. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 53

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 05-11-2026 16:36

VIDEO Rogobete anunță controale extinse în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor, după ce a sunat personal pentru o programare

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi declanșarea unor verificări 'extinse' în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor publice, prin Corpul de control al ministerului, după ce a verificat personal, telefonic, posibilitatea obținerii unei programări la neurologie. 'Mulți pacienți mi-au semnalat că sună zi

Sanatate 05-11-2026 13:27

INSP: 68.284 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat joi că în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IA

Sanatate 05-11-2026 10:36

Arad: Spitalul Județean a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat. Reprezentanții SCJU Arad au transmis joi, la solicitarea AGERPRES, că dacă inițial

Sanatate 04-11-2026 22:13

SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027

Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san

Sanatate 04-11-2026 19:25

Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide

România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola

Sanatate 04-11-2026 18:47

Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente

Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț

Sanatate 04-11-2026 18:27

Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)

Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina

Sanatate 04-11-2026 18:04

Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc

Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co

Sanatate 04-11-2026 15:24

Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ

Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici

Sanatate 04-11-2026 14:19

Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr

Sanatate 04-11-2026 12:08

Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei

Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Sanatate 04-11-2026 11:19

Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia

O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.

Sanatate 04-11-2026 10:57

Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București

Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica

Sanatate 04-11-2026 10:50

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită, cu prilejul lunii de conștientizare a cancerului pulmonar, integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice în condițiile în care aproape unul din decese decese prin cancer în România este provocat de cancerul pulmonar, care rămâne principala

Sanatate 03-11-2026 17:22

Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător

Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic