Campanie de informare în mediul rural pentru vaccinare anti-COVID cu ajutorul unor caravane
Peste 80 de experţi români în sănătate publică şi medici de familie din toate judeţele, implicaţi în derularea campaniei de vaccinare din ţară, au participat la un atelier online destinat consolidării proceselor de operaţionalizare a caravanelor de informare şi vaccinare împotriva COVID-19 în zonele rurale.
Evenimentul a fost organizat de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Sănătate Publică, Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) şi Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA).
Potrivit unui comunicat CNCAV, conform datelor existente la data de 26 ianuarie, 7.958.915 persoane din România s-au vaccinat cu schemă completă, ceea ce reprezintă 47,09% din totalul populaţiei eligibile cu vârsta peste 12 ani.
Cu toate acestea, o mare parte a populaţiei rămâne nevaccinată şi astfel neprotejată împotriva posibilelor rezultate severe ale bolii COVID-19, populaţie aflată în special în zonele rurale.
"Acest demers se înscrie în seria acţiunilor de informare privind beneficiile şi importanţa vaccinării, prin mesaje adaptate fiecărei comunităţi, care să integreze şi să ţină cont de principalele bariere la vaccinare pe care oamenii încă le au. Ne dorim, în felul acesta, promovarea campaniei de vaccinare în beneficiul sănătăţii publice, prin implicarea activă a tuturor 'actorilor' relevanţi de la nivelul comunităţii, care pot schimba percepţia oamenilor asupra vaccinării. Pentru acest lucru, este determinant să ştim pe cine ne putem baza la nivel local, cum putem valorifica la maximum informaţiile ştiinţifice şi, nu în ultimul rând, este esenţial să cunoaştem bine comunitatea căreia ne adresăm, cu toate particularităţile ei culturale, religioase şi demografice", a declarat Valeriu Gheorghiţă, preşedintele CNCAV.
"Creşterea ratei de vaccinare este crucială pentru protejarea la nivel individual şi de comunitate faţă de consecinţele severe ale COVID-19. Cu toate acestea, o campanie de vaccinare de succes necesită o înţelegere şi un răspuns adecvat referitor la convingerile, preocupările şi aşteptările populaţiei. Ne bucurăm să lucrăm cu autorităţile sanitare din România pentru abordarea barierelor de vaccinare din comunităţile cu rată de imunizare sub-optimală, într-un efort comun de accelerare a campaniei de vaccinare şi protejare a populaţiei", a spus Andrea Ammon, director ECDC.
Pe lângă multe alte iniţiative de comunicare, CNCAV îşi propune să consolideze raza de acoperire a programului naţional de vaccinare împotriva COVID-19 în rândul populaţiei rurale, prin intensificarea informării şi a organizării caravanelor de vaccinare.
Caravanele vor fi operaţionalizate pentru conectarea cu grupurile ţintă, ascultarea şi intermedierea comunicării cu liderii locali de opinie, pentru a oferi comunităţilor informaţii adaptate, uşor de înţeles şi corecte din punct de vedere ştiinţific privind vaccinarea împotriva COVID-19.
De asemenea, caravanele vor aduce echipele de vaccinatori mai aproape de comunităţi, iar acestea vor acoperi cererile venite din partea cetăţenilor care aleg vaccinarea în beneficiul individual şi colectiv.
Scopul atelierului de lucru este de a se asigura accesul facil la vaccinare pentru populaţia comunităţii, de a înţelege şi de a promova comportamente pentru încurajarea acceptării şi adoptării vaccinării împotriva COVID-19 în rândul populaţiei vizate.
Evenimentul organizat de ECDC în parteneriat cu CNCAV, MS şi INSP a avut ca scop buna implementare la nivelul autorităţilor locale a instrumentelor de sănătate publică cu abordările şi metodele de planificare necesare pentru lansarea eficientă a caravanelor rurale.
Totodată, atelierul a prezentat participanţilor noi soluţii de îmbunătăţire a înţelegerii preocupărilor, întrebărilor şi convingerilor comunităţilor cu privire la vaccinare, care ar putea avea un impact asupra motivaţiei populaţiei de a se vaccina.
În mod similar, experţii în schimbarea comportamentului de la ECDC au oferit informaţii despre modul în care personalul din domeniul sănătăţii publice poate identifica şi colabora mai bine cu liderii de opinie locali, pentru a promova acceptarea vaccinurilor împotriva COVID-19.
În plus, s-au elaborat şi dezbătut planuri de acţiune pe tot parcursul sesiunilor practice alocate. Aceste documente au urmărit şi includerea unor aspecte cu caracter de detaliu, cum ar fi resursele necesare bunei desfăşurări a activităţilor, situaţiile şi provocările care pot apărea pe parcursul evenimentelor organizate. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Rogobete anunță controale extinse în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor, după ce a sunat personal pentru o programare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi declanșarea unor verificări 'extinse' în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor publice, prin Corpul de control al ministerului, după ce a verificat personal, telefonic, posibilitatea obținerii unei programări la neurologie. 'Mulți pacienți mi-au semnalat că sună zi
INSP: 68.284 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat joi că în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IA
Arad: Spitalul Județean a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat. Reprezentanții SCJU Arad au transmis joi, la solicitarea AGERPRES, că dacă inițial
SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027
Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san
Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide
România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola
Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente
Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț
Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)
Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina
Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc
Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co
Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ
Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici
Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr
Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei
Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia
O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită, cu prilejul lunii de conștientizare a cancerului pulmonar, integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice în condițiile în care aproape unul din decese decese prin cancer în România este provocat de cancerul pulmonar, care rămâne principala
Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător
Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic










