Harghita: 14 pacienţi reoperaţi la secţia de oftalmologie a SJU din cauza bacteriei pseudomonas aeruginosa
Un număr de 14 pacienţi care au fost operaţi de cataractă senilă, în ultimele zile, la secţia de oftalmologie a Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc, vor suferi o nouă intervenţie chirugicală, după ce au dezvoltat o inflamaţie a globului ocular, iar la doi dintre ei a fost identificată prezenţa bacteriei pseudomonas aeruginosa.
Într-un comunicat transmis presei, sâmbătă, de SJU Miercurea Ciuc, se arată că nu este vorba de varianta multirezistentă a bacteriei, ci de una sensibilă la antibiotice, iar pacienţii au început tratamentul, starea lor fiind satisfăcătoare.
"14 pacienţi care au avut operaţii de cataractă senilă în data de 12 şi 13 ianuarie 2022 la secţia oftalmologie al spitalului nostru, au dezvoltat endoftalmită (inflamaţie a cavităţilor globului ocular). După sesizarea problemei la un pacient, au fost rechemaţi toţi cei care în aceste zile au avut intervenţii chirurgicale la oftalmologie. Au fost prelevate probe de la şapte pacienţi, la două persoane rezultatul a arătat prezenţa bacteriei pseudomonas aeruginosa. Nu este vorba de varianta multirezistentă a bacteriei, varianta identificată este sensibil la mai multe antibiotice. După aflarea rezultatelor s-a început administrarea de antibiotice, şi au primit tratamentul necesar. S-au prelevat probe de pe suprafeţele din sala de operaţie a secţiei oftalmologie, urmat de dezinfectarea generală a sălii de operaţie. După efectuarea acesteia, vineri seara au fost reoperaţi doi pacienţi şi sâmbăta au continuat operaţiile. O să fie reoperaţi toţi pacienţii cu endoftalmită pentru a îndepărta elementele inflamaţiei din ochi şi pentru a introduce antibioticul în corpul ocular. Starea lor în momentul de faţă este satisfăcătoare", se arată în comunicatul citat.
Totodată, se menţionează că endoftalmita poate să apară după operaţiile de cataractă, chiar şi în ţările din Vestul Europei
Sursa citată a mai arătat că acest caz este investigat de conducerea spitalului, iar o anchetă a fost deschisă şi de Direcţia de Sănătate Publică Harghita.
"Conducerea spitalului investighează detaliile acestui caz şi a pornit o anchetă şi Direcţia de Sănătate Publică Harghita. Facem tot posibilul pentru vindecarea pacienţilor şi vom informa în continuare opinia publică despre starea lor", se mai precizează în comunicat.
Conducerea SJU a subliniat că în acest caz a fost de mare ajutor faptul că spitalul dispune de un aparat Vitrectom, "cu ajutorul căruia s-au efectuat operaţiile la sfârşitul săptămânii, şi care oferă cea mai mare şansă de vindecare pentru pacienţi", fiind solicitat şi sprijinul unui medic recunoscut din regiune.
De asemenea, un medic din Ungaria urmează să sosească la Miercurea Ciuc pentru a oferi sfaturi profesionale în acest caz.
Situaţia de la SJU Miercurea Ciuc a fost prezentată într-o transmisie pe Facebook şi de preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, şi de managerul unităţii sanitare, Konrad Judit.
Borboly Csaba a susţinut că nu este vorba despre malpraxis, iar în cursul zilei de luni se va afla de unde a apărut bacteria care a provocat această situaţie.
"Marţi, miercuri şi joi au avut loc intervenţii chirugicale la secţia de oftalmologie a spitalului şi se pare că o bacterie este de vină că acum toţi pacienţii vor trebui să fie reoperaţi, dar nu e malpraxis, nu e greşeală umană. Acum atât DSP cât şi SPIAAM (Serviciul de Supraveghere şi Prevenţie a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale - n.r.), de la SJU face investigaţii de unde a apărut această bacterie. (...) A fost acum o şedinţă operativă cu mai mulţi specialişti din cadrul SJU şi am văzut că aici se lucrează foarte eficient şi am înţeles că şi la secţia de oftalmologie, toţi, atât asistenţii când şi ceilalţi care lucrează în această secţie, acum, la sfârşit de săptămână sunt disponibili şi conlucrează foarte eficient încât totul să fie făcut pentru cei 14 pacienţi. Aşadar, tot ce este în puterea oamenilor din Spitalul Judeţean, eu aşa văd acum, că se fac toate demersurile, Luni o să ştim mai mult, de unde a venit această infecţie, dar până atunci cel mai important este ca specialiştii să poată să lucreze", a arătat Borboly Csaba. AGERPRES/(AS, A, autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruștei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Rogobete anunță controale extinse în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor, după ce a sunat personal pentru o programare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi declanșarea unor verificări 'extinse' în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor publice, prin Corpul de control al ministerului, după ce a verificat personal, telefonic, posibilitatea obținerii unei programări la neurologie. 'Mulți pacienți mi-au semnalat că sună zi
INSP: 68.284 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat joi că în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IA
Arad: Spitalul Județean a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat. Reprezentanții SCJU Arad au transmis joi, la solicitarea AGERPRES, că dacă inițial
SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027
Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san
Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide
România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola
Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente
Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț
Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)
Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina
Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc
Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co
Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ
Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici
Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr
Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei
Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia
O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită, cu prilejul lunii de conștientizare a cancerului pulmonar, integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice în condițiile în care aproape unul din decese decese prin cancer în România este provocat de cancerul pulmonar, care rămâne principala
Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător
Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic










