VIDEO Rafila explică noile reguli în şcoli: Trei cazuri pozitive la o clasă reprezintă definiţia focarului epidemiologic
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a explicat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, motivaţiile care au stat la baza noilor reguli privind desfăşurarea cursurilor cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ.
Astfel, şcolile dintr-un judeţ vor trece în sistem online în momentul în care 75% dintre paturile destinate pacienţilor COVID sunt ocupate. Totodată, activitatea cu prezenţă fizică va fi suspendată în fiecare clasă din şcoală sau în fiecare grupă din grădiniţă în care vor apărea trei cazuri de infectare în 7 zile consecutiv. Se va păstra regula intrării în online a întregii şcoli atunci când cel puţin jumătate din clase au activitatea fizică suspendată.
"De ce trei cazuri într-o clasă? Pentru că aceasta este definiţia focarului epidemiologic pentru orice boală transmisibilă - şi pentru pojar, rujeolă, şi pentru oreion, sau parotidită epidemică - şi bineînţeles şi pentru această boală folosim un etalon care este cunoscut de toţi epidemiologii. De ce şapte zile? Pentru că aceasta o considerăm o perioadă de incubaţie. De exemplu, un copil se îmbolnăveşte în ziua 1 şi atunci perioada de incubaţie, în care ar mai putea să apară cazuri - în general, este mai scurtă, mai ales la tulpina Omicron - am ales şapte zile", a precizat ministrul Sănătăţii.
Potrivit acestuia, noile măsuri sunt menite să asigure "sustenabilitatea procesului de învăţământ", dar şi un echilibru în capacitatea de acordare a asistenţei medicale. Rafila a precizat că limita de 75% a fost propusă de specialiştii din sănătate publică şi asistenţă medicală.
"A fost o evaluare a colegilor din zona de sănătate publică şi de asistenţă medicală care consideră că atingerea acestui prag trebuie să ducă la luarea unor măsuri care să reducă transmisibilitatea brusc şi atunci vom solicita această decizie de închiderea a şcolii, pentru un interval de timp care să ducă la scăderea până la 70%. De ce nu tot până la 75? Ca să nu ne jucăm în jurul acestei cifre, este important să fie o diferenţă sensibilă, încât atunci când redeschizi şcoala să nu fii în situaţia ca săptămâna viitoare să o închizi din nou", a explicat el.
Rafila a pledat petnru vaccinare, subliniind că proporţia cazurilor grave şi a deceselor este "mult mai mică" în rândul persoanelor imunizate. El a încurajat vaccinarea copiilor, dar a exclus ipoteza unei obligativităţi.
"Nu s-a pus problema asta (a obligativităţii vaccinării copiilor, n.r.). De asemenea, nu s-a pus problema restricţionării accesului la învăţământ în funcţie de vaccinare. Este un lucru la care nici măcar nu ne-am gândit", a spus el.
Ministrul a mai precizat că, în ce priveşte cazurile de COVID-19, gradul de ocupare a paturilor pentru copii de obicei este mai mic decât în cazul adulţilor.
"Gradul de ocupare a paturilor pentru copii de obicei este mai mic decât gradul de ocupare al paturilor pentru adulţi. (...) Sunt tot mai mulţi infectaţi pentru că cifrele sunt mari. Dacă te raportezi la 10.000 de cazuri pe zi, sigur, dacă compari cu 3.000 de cazuri pe zi, în mod evident, şi numărul de copii este mai mare. (...) În istoricul acestei boli, până în momentul de faţă, proporţia de paturi pentru copii ocupate nu a fost mai mare decât proporţia generală de paturi pentru adulţi", a arătat Rafila. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
** Citeşte şi:
VIDEO Sorin Cîmpeanu: Avem 460.000 de elevi vaccinaţi anti-COVID-19
VIDEO Rafila: Grad de ocupare a paturilor COVID de 16%, la nivel naţional; în Suceava - 34%
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' a lansat un program de screening al cancerului de col uterin
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a lansat un program de screening pentru cancerul de col uterin, bazat pe testarea HPV, adresat cu prioritate femeilor din grupuri vulnerabile. Proiectul este intitulat 'Controlul cancerului de col uterin prin acces echitabil la servicii de calitate: consolidare
Argeș: Laboratorul de Anatomie Patologică al SJU Pitești, dotat cu aparatură de ultimă generație pentru diagnosticarea cancerului
Laboratorul de Anatomie Patologică al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești a fost dotat cu aparatură medicală de ultimă generație pentru diagnosticarea cancerului, printr-un proiect cu finanțare europeană. 'Prin proiect au fost achiziționate 20 de echipamente ultraperformante. Modernizarea Laboratorului de Anatomie Patologică plase
Sibiu: Ficatul și rinichii unui bolnav în moarte cerebrală, prelevate de medici din Cluj-Napoca
Ficatul și rinichii unui pacient în vârstă de 72 de ani, aflat în moarte cerebrală la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Sibiu, au fost prelevate joi, de două echipe medicale din Cluj-Napoca, aceasta fiind prima prelevare de organe realizată în acest an la unitatea medicală sibiană, informează un comunicat de presă.
Robot chirurgical nou, achiziționat din fonduri europene, la Spitalul 'Burghele'
Spitalul Clinic 'Prof. Dr. Theodor Burghele' din București lansează un nou program de chirurgie robotică urologică, dedicat în special pacienților cu afecțiuni oncologice, precum cancerul de prostată sau tumorile renale, și celor care au nevoie de intervenții reconstructive ale căilor urinare, prin achiziționarea unui robot chirurgical nou, în cadrul unui
Bistrița-Năsăud: Fata de 18 ani, victimă a unui accident produs săptămâna trecută pe DN 17, a decedat la spital
Fata de 18 ani care era internată în stare critică la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița, în urma unui grav accident de circulație produs în urmă cu o săptămână pe D
Timiș: Congresul Internațional de Flebologie reunește, la Spitalul Județean, peste 350 de specialiști din țară și străinătate
Peste 350 de specialiști în flebologie din țară și străinătate participă, în perioada 14 - 17 octombrie, la Congresul Internațional Balkan Road to Le.G.athering World Congress, manifestare științifică de amploare dedicată flebologiei, o parte din activități desfășurându-se la Spitalul Județean Timișoara. Participanții vo
Bistrița-Năsăud: Spitalul Clinic Județean are un al doilea robot Da Vinci funcțional, de ultimă generație (GALERIE FOTO)
Cel de-al doilea robot chirurgical Da Vinci, de ultimă generație, cu care este dotat Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița va deveni funcțional în aceste zile, prima operație fiind programată vineri. Conducerea SCJU Bistrița, alături de președintele Consiliului Județean (CJ) Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan,
Medicii solicită noului Guvern o distribuție echilibrată de personal în teritoriu și actualizarea remunerației gărzilor
Colegiul Medicilor din România (CMR) a solicitat miercuri, într-o scrisoare deschisă adresată premierului desemnat, Luca Niculescu, și liderilor politici, includerea în programul de guvernare a unor măsuri privind distribuția echilibrată a medicilor la nivel național, actualizarea remunerației gărzilor, îmbunătățirea condițiilor de muncă și fi
Neamț: Mai puțin de o treime dintre pacienții care se adresează la UPU Piatra-Neamț necesită internarea
Mai puțin de o treime dintre pacienții care se adresează Unității de Primiri Urgențe (UPU) Piatra-Neamț necesită internarea în spital. Semnalul de alarmă a fost tras, miercuri, într-o conferință de presă, de managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, care a cerut pacienților care nu au probleme medicale urgente să
Camera Deputaților/Femeile însărcinate au dreptul de a fi însoțite pe tot parcursul travaliului și nașterii
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care reglementează pentru femeile însărcinate dreptul la însoțitor și dreptul la intimitate în cursul travaliului și nașterii. Proiectul de lege instituie obligația pentru unitățile sanitare de a asigura condiții de separare vizuală și auditivă adecvată î
Neamț: Concurență majoră pentru cele 53 de posturi scoase la concurs de SJU Piatra-Neamț
Cele 53 de posturi de cadre medicale medii și personal auxiliar sanitar scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț au suscitat un interes major din partea celor care doresc să se angajeze în cadrul unității sanitare. Managerul unității sanitare, Alexandru Patrașcu, a declarat miercuri, într-o conferință de
Romtransplant 2026 reunește la Cluj, în perioada 14-17 octombrie, specialiști de pe trei continente
Specialiști de pe trei continente participă la cea de-a 14-a ediție a Congresului Romtransplant, organizat în perioada 14-17 octombrie, la Cluj-Napoca, eveniment care include, în premieră în România, un curs de formare dedicat transplantului de țesuturi și un cros pentru promovarea donării și transplantului, informează Agenția Națională de Tra
Alianța Pacienților Cronici cere finanțarea urgentă a sistemului de sănătate și avertizează asupra riscului întreruperii tratamentelor
Alianța Pacienților Cronici din România a solicitat miercuri autorităților adoptarea 'urgentă' a măsurilor bugetare necesare pentru asigurarea finanțării sistemului de sănătate, avertizând asupra riscului întreruperii tratamentelor și al limitării accesului pacienților la servicii medicale esențiale în contextul lipsei rectificării bug
Colegiul Medicilor: Examenul de medic specialist trebuie să se desfășoare într-un climat de corectitudine, rigoare și respect
Examenul de medic specialist trebuie să se desfășoare într-un climat de corectitudine, rigoare și respect față de candidați și față de responsabilitatea profesiei medicale, a transmis miercuri Colegiul Medicilor din România. Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a informat marți că va analiza sesizările primite în l
SANITAS cere urgent un Guvern cu puteri depline: Pacienții nu pot aștepta încheierea negocierilor politice
Federația SANITAS a atras atenția marți asupra riscului de blocaj financiar în sistemele publice de sănătate și asistență socială și a solicitat partidelor parlamentare să găsească urgent o soluție pentru instalarea unui Guvern cu puteri depline. Sindicaliștii avertizează că lipsa fondurilor amenință plata salariilor, aprovizionarea cu m







