logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Mahler: Dacă previziunile privind valul 5 al pandemiei se adeveresc, vom avea reale probleme cu activitatea la 'Marius Nasta'

Imagine din galeria Agerpres

Managerul Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler, a declarat luni, pentru AGERPRES, că una dintre temerile legate de valul 5 al pandemiei cu noul coronavirus este aceea că, din cauza posibilităţii de infectare a unui număr mare de cadre medicale, ar putea să existe probleme în asigurarea continuităţii activităţii medicale.

Potrivit lui Mahler, institutul dispune de aceeaşi schemă de personal ca la începutul pandemiei de COVID-19, aceasta nefiind modificată şi adaptată noilor nevoi.

"Din perspectiva numărului de pacienţi care se vor interna, riscul cel mai mare sau ce am văzut în acest weekend la 'Marius Nasta' este să se interneze pacienţi cu comorbidităţi multiple, pacienţi nevaccinaţi, pacienţi neprotejaţi care au riscul de decompensare a bolii de bază atunci când se infectează cu SARS-CoV-2 şi aş spune că mai există o provocare importantă, care nu vine doar din numărul mare de pacienţi şi dificultatea cazurilor, ci şi din asigurarea cu personal a secţiilor, pentru că avem, pe de o parte, aceeaşi schemă de personal care nu a fost modificată şi adaptată nevoilor unei secţii de COVID în aceşti doi ani, iar, pe de altă parte, riscul de infecţii importante la personalul care lucrează în spitale, care vor pune reale probleme de a asigura continuitatea activităţii în multe locuri", a explicat managerul unităţii medicale.

Beatrice Mahler a subliniat că în acest val al pandemiei se teme cel mai mult de incapacitatea de a se asigura activitatea în spital.

"Atunci când nu ai cu cine lucra, practic, totul se opreşte şi se blochează tot. Până la urmă, în toate cele patru valuri, dar, mai ales, în valul trei şi valul patru am direcţionat personalul către zona COVID din alte secţii, pentru că am avut de unde, pentru că au fost foarte puţine infecţii la personal şi acest lucru a permis să manageriem oarecum activitatea. În acest moment, dacă lucrurile continuă cu un număr mare de infectări zilnice şi previziunile care sunt în acest moment publice se adeveresc, vom avea reale probleme în a asigura activitatea în Institutul 'Marius Nasta', cel puţin", a menţionat ea.

Potrivit medicului, capacitatea secţiilor ATI ar putea să fie depăşită. "Noi nu avem foarte multe paturi la ATI în România", a indicat managerul Institutului "Marius Nasta".

În opinia sa, finalul pandemiei de COVID-19 depinde foarte mult de asigurarea vaccinului împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2 la nivelul întregii planete.

"Cred că nu trebuie să gândim doar din perspectiva impactului pe care îl are pandemia în Europa, unde accesul la vaccinuri este semnificativ crescut. Cred că este important să vedem ce se întâmplă şi în alte state, unde mutaţiile pot să apară mult mai frecvent, pentru că au o imunitate diferită persoanele din diverse părţi ale globului, iar accesul la vaccin este limitat încă în multe ţări şi, ce am văzut, atât Delta, cât şi Omicron sunt tulpini care au suferit modificări în zone ale globului care nu aveau acoperire vaccinală importantă", a indicat Mahler.

Ea a adăugat că medicamentele de ultimă generaţie pentru tratarea COVID-19 sunt eficiente în actualul val al pandemiei, dar acestea reprezintă una dintre soluţii alături de vaccinare.

"Trebuie folosite toate instrumentele puse la dispoziţie. Din datele pe care le avem până acum, (noile medicamente pentru tratarea COVID-19) sunt eficiente, însă nu cred că ar fi soluţia pe care să ne bazăm sau singura soluţie pe care să ne bazăm. Este foarte important să folosim toate instrumentele pe care medicina le pune la dispoziţie atât vaccinarea, pentru că oferă o protecţie suplimentară, şi sigur că da tratamentul, dar făcut cât mai rapid", a mai explicat Beatrice Mahler. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 87

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 05-11-2026 16:36

VIDEO Rogobete anunță controale extinse în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor, după ce a sunat personal pentru o programare

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi declanșarea unor verificări 'extinse' în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor publice, prin Corpul de control al ministerului, după ce a verificat personal, telefonic, posibilitatea obținerii unei programări la neurologie. 'Mulți pacienți mi-au semnalat că sună zi

Sanatate 05-11-2026 13:27

INSP: 68.284 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat joi că în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IA

Sanatate 05-11-2026 10:36

Arad: Spitalul Județean a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat. Reprezentanții SCJU Arad au transmis joi, la solicitarea AGERPRES, că dacă inițial

Sanatate 04-11-2026 22:13

SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027

Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san

Sanatate 04-11-2026 19:25

Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide

România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola

Sanatate 04-11-2026 18:47

Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente

Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț

Sanatate 04-11-2026 18:27

Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)

Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina

Sanatate 04-11-2026 18:04

Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc

Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co

Sanatate 04-11-2026 15:24

Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ

Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici

Sanatate 04-11-2026 14:19

Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr

Sanatate 04-11-2026 12:08

Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei

Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Sanatate 04-11-2026 11:19

Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia

O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.

Sanatate 04-11-2026 10:57

Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București

Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica

Sanatate 04-11-2026 10:50

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită, cu prilejul lunii de conștientizare a cancerului pulmonar, integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice în condițiile în care aproape unul din decese decese prin cancer în România este provocat de cancerul pulmonar, care rămâne principala

Sanatate 03-11-2026 17:22

Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător

Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic