Diana Păun: O pandemie de asemenea amploare nu avea cum să nu aibă consecinţe majore asupra binomului sănătate-economie
O pandemie de asemenea amploare nu avea cum să nu aibă consecinţe majore asupra binomului sănătate-economie, a declarat, joi, la o dezbatere, consilierul prezidenţial Diana Păun.
"Cred că răspunsul la pandemia de COVID-19 a fost şi rămâne concentrat, în continuare, pe prevenirea şi atenuarea crizei de sănătate publică, pentru că urmărim limitarea şi evitarea pe cât posibil a încărcării sistemului de sănătate, în special a sistemului spitalicesc. Şi ideea de a duce către zona de ambulator şi medic de familie îngrijirea pacienţilor cred că este o idee foarte bună, pe care o susţin din toate punctele de vedere, însă măsurile de limitare, să recunoaştem, au provocat o serie de consecinţe neintenţionate, dar care au generat acest cerc vicios, în care impactul negativ al pandemiei asupra economiei se răsfrânge şi asupra sănătăţii şi finanţării sănătăţii şi se generează consecinţe în lanţ tocmai asupra sustenabilităţii economice", a declarat conf. dr. Diana Păun la dezbaterea "Sistemul sanitar, între pandemie şi criza economică. Unde este pacientul?", ediţia a IX-a - videoconferinţă online organizată de Profit Health.forum.
Oficialul s-a referit în primul rând la efecte asupra populaţiei, care vin peste consecinţele directe ale riscului de infectare.
"Pandemia şi măsurile de limitare au dus la schimbări practic instantanee ale tiparelor de îngrijiri şi ca atare mulţi pacienţi au fost nevoiţi să renunţe la a căuta sprijin de specialitate şi pentru serviciile de screening, pentru gestionarea diverselor afecţiuni şi tratamente. Şi cred că doar exemplul poverii cancerului este un exemplu edificator în acest sens, ca să nu mai amintesc de celelalte boli cronice. Criza sanitară are un impact considerabil asupra pacienţilor, asupra accesului lor la servicii medicale şi, în ultimă instanţă, asupra calităţii acestor servicii. De asemenea, nu cred că trebuie ignorat efectul contextului pandemic asupra comunităţilor marginalizate şi persoanelor în situaţii vulnerabile", a explicat consilierul prezidenţial.
Nu în ultimul rând, a atras atenţia Diana Păun, "criza sanitară şi aceste măsuri de izolare, singurătatea asociată scăderii contactelor sociale au avut efecte devastatoare asupra sănătăţii mintale, o altă problemă care trebuie abordată cu cea mai mare seriozitate".
"Efectul va duce la deteriorarea stării de sănătate a populaţiei şi, în plus, la creşterea presiunii asupra sistemului de sănătate, care este deja suprasolicitat, şi efectele vor avea impact şi asupra productivităţii economice. Pandemia a impactat puternic şi finanţarea furnizorilor de sănătate şi sustenabilitatea serviciilor acestora. (...) O pandemie de asemenea amploare nu avea cum să nu aibă consecinţe majore asupra binomului sănătate-economie, având în vedere legătura indisolubilă dintre aceste domenii", a subliniat Diana Păun.
Potrivit acesteia, măsurile costisitoare de sprijin pentru limitarea consecinţelor economice au însemnat şi ele costuri ridicate, o creştere a datoriei publice, şi ca atare implicaţii pentru sustenabilitatea finanţelor publice.
"Iar cheltuielile de sănătate sunt dependente de sursele de finanţare şi este de aşteptat să apară efecte majore şi privind fluxurile de finanţare majore ale sănătăţii. Cred că toate aceste provocări majore trebuie abordate cu multă responsabilitate într-un dialog punctual privind agenda reconstrucţiei, pentru că dincolo de deficienţele în abordarea crizei, pandemia COVID n-a făcut decât să expună fragilitatea sistemică a sistemului de sănătate, cu toate aceste probleme care îl caracterizează. (...) Trebuie să gândim dincolo de aceste soluţii de avarie", a susţinut consilierul prezidenţial.
Diana Păun s-a arătat convinsă că impactul crizei actuale ar fi putut fi mult redus dacă ani de-a rândul investiţia în sistemul de sănătate nu ar fi fost atât de fragmentată şi atât de reactivă în funcţie de crizele de moment şi dacă ar fi fost asumată în mod real o prevenţie şi educaţia pentru sănătate.
"Acum avem însă o oportunitate deosebită, este vorba de fondurile europene (...) şi cred că acesta ar trebui să fie punctul principal de raportare pentru o reconstrucţie echitabilă a sistemului. Vreau să vă asigur că Administraţia Prezidenţială, prin mandatul asumat, susţine orice demers care promovează viziunea sustenabilă a sistemului de sănătate, în colaborare cu toţi actorii din sistem, cu Ministerul Sănătăţii, cu CNAS, cu Parlamentul României, cu asociaţiile de pacienţi şi societăţile profesionale", a concluzionat consilierul prezidenţial. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Opt fete cu vârsta sub 15 ani au devenit mame, în primele șase luni ale anului
Un număr de opt fete din județul Vaslui cu vârsta mai mică de 15 ani au devenit mame în primul semestru al acestui an, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Direcția de Sănătate Publică (DSP). În aceeași perioadă, au născut în spitalele din județ și 55 de adolescente cu vârsta cuprinsă între 15 și 17 ani.
Olt: Greva din sistemul sanitar a continuat; greviștii au lucrat purtând banderole
Greva angajaților din sistemul de sănătate a continuat miercuri, pentru a doua zi consecutiv, în toate spitalele publice din județul Olt, prin purtarea unor ecusoane sau banderole, la locul de muncă, de către personalul participant, a precizat, pentru AGERPRES, liderul județean al Sanitas, Roxana Dumitrescu. 'Greva a continuat doar la locul de muncă,
Timiș: Cadrele medicale din Spitalul Județean - grevă de solidaritate față de proiectul legii salarizării
Zeci de cadre medicale au protestat, miercuri, pentru a doua zi, în fața Spitalului Județean Timișoara, alăturându-se colegilor din țară, care sunt nemulțumiți de proiectul noii legi a salarizării. Greva de solidaritate este declanșată în toate unitățile sanitare din județ. Serviciile de urgență din ATI și Bloc
Federația 'Solidaritatea Sanitară': Nu transformați criza politică într-o criză a sistemului public de sănătate
Federația 'Solidaritatea Sanitară' din România și-a reafirmat miercuri disponibilitatea de a negocia orice proiect de lege a salarizării, indiferent de autorii tehnici sau de partidele politice care-l inițiază și și-a exprimat solidaritatea cu revendicările 'legitime' ale angajaților care protestează, precizând că în cazul în c
Arad: Zece operații și sute de consultații au fost amânate la Spitalul Județean, în prima zi de grevă
Zece intervenții chirurgicale și câteva sute de consultații au fost reprogramate la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad în prima zi de grevă generală, afirmă reprezentanții Sindicatului Sanitas din județ. Președintele Sanitas Arad, Otinel Șandru, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că pacienții nu au mai venit la cons
Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei/Colegiul Medicilor încurajează populația să acorde o atenție deosebită măsurilor de prevenție
Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România atrage atenția, în contextul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitei, marcată anual la 28 iulie, asupra importanței prevenției, depistării precoce și accesului la tratamente eficiente pentru reducerea impactului hepatitelor virale asupra sănătății. ''Hepatitele v
Iulian Pope (Sanitas), după discuțiile de la Ministerul Sănătății: Puține concluzii bune; greva continuă
Președintele Federației Sanitas, Iulian Pope, a anunțat marți, după discuțiile de la Ministerul Sănătății pe tema legii salarizării, că greva din sistemul de sănătate va continua și miercuri. ''Puține concluzii bune, foarte multe lucruri rămân în continuare în analiză. În opinia noastră, în continuare sunt destule ipoteze
Iași: Transplant renal realizat la Spitalul 'Dr. C.I. Parhon', în ziua grevei generale din sănătate
Medicii de la Spitalul Clinic 'Dr. C.I. Parhon' din Iași au efectuat marți un transplant renal, deși în sistemul sanitar a fost declanșată greva generală. Prof.univ.dr Adrian Covic, coordonatorul Compartimentului de Transplant Renal din cadrul unității medicale, a declarat, pentru AGERPRES, că beneficiarul transplantului este un
Reprezentanții Federației 'Solidaritatea Sanitară', la Ministerul Sănătății; continuă negocierile pe legea salarizării
Liderii Federației ''Solidaritatea Sanitară'' se află marți la Ministerul Sănătății, unde continuă negocierile privind noua lege a salarizării. ''Reprezentanții Federației 'Solidaritatea Sanitară' negociază, în aceste momente, cu reprezentanții Ministerului Sănătății, experții Ministerului Muncii și ai Băncii Mondiale. Miz
Lider Sanitas Olt: Greva s-a desfășurat în toate spitalele din județ, cu participare numeroasă
Sindicaliștii de la Sanitas au protestat marți la grevă generală în toate spitalele din județul Olt, potrivit liderului filialei județene a sindicatului menționat, Roxana Dumitrescu, care a menționat, pentru AGERPRES, că participarea la protest din fața unităților medicale a fost 'foarte numeroasă' raportat la personalul aflat la serviciu.
Vaslui: Servicii de măsurare a parametrilor de sănătate, cu ocazia zilei Serviciului de Ambulanță
Zeci de persoane au participat, marți, la acțiuni preventiv-educative și de măsurare a parametrilor de sănătate organizate cu ocazia Zilei Naționale a Ambulanței. Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui, Daniel Ungureanu, astfel de caravane au fost organizate în municipiile Vaslui, Bâ
Harghita: Membrii Sanitas din toate spitalele participă la grevă; numărul protestatarilor, limitat de deficitul de personal
Membrii Sanitas din toate spitalele din județul Harghita participă la greva generală declanșată la nivel național, dar numărul protestatarilor este limitat, în unele cazuri, de deficitul de personal cu care unitățile medicale se confruntă. Potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de președinta Sanitas Harghita, Nyulas Emma, protestatari
Brașov: Spitalul Județean nu participă la grevă; sindicaliștii susțin că această formă de protest este imposibilă în instituție
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov nu a fost afectat, marți, de greva generală declanșată de Sanitas, activitatea desfășurându-se în condiții normale, fără întreruperi, a transmis conducerea unității medicale. Conform sursei citate, activitatea medicală se desfășoară în condiții normale atât pentru
Arad: Greva din spitale, doar cu 100 de sindicaliști pe zi, din cauza deficitului de personal
Angajați din toate cele șapte spitale publice din județul Arad au intrat în grevă, marți, însă, din cauza deficitului de personal, nu pot protesta mai mult de 100 de persoane într-o zi, chiar dacă peste 1.000 de sindicaliști au aderat la acțiune. Președintele Sindicatului Sanitas Arad, Otinel Șandru, a declarat, pentru AGERPR
Bistrița-Năsăud: Sindicaliștii Sanitas din spitalele din Bistrița și Beclean nu au intrat în grevă
Angajații din spitalele din municipiul Bistrița și orașul Beclean, membri Sanitas, nu au intrat de marți în grevă generală, având în vedere că nu poate fi asigurată o treime din activitatea medicală, potrivit legii. Lunea trecută, în cele două unități medicale, zeci de angajați au participat la greva de avertisment de d







