Rafila, despre testarea persoanelor care intră în ţară: Trebuie găsită o soluţie care să poată fi aplicată
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat vineri că în şedinţa de guvern nu a existat niciun fel de dezbatere în contradictoriu pe tema introducerii testării pentru persoanele care intră în ţară, menţionând că au fost analizate recomandările în acest sens ale Centrului european de control al bolilor şi că trebuie găsită o soluţie convenabilă din punctul de vedere al protejării sistemului de sănătate publică şi care să poată fi şi aplicată.
"În primul rând, să facem un disclaimer. Am citit şi eu în presă că au fost discuţii aprige la Guvern, în care a fost implicat şi domnul Grindeanu, dânsul chiar nu a avut niciun fel de opinie referitoare la acest subiect, pentru că nu îl stăpâneşte. Deci, nu a existat niciun fel de dezbatere în contradictoriu. Au fost analizate documentele şi propunerile Centrului european de control al bolilor, care recomandă testarea persoanelor care călătoresc în spaţiul UE cu un test PCR, în aşa fel încât să reducă riscul transmiterii acestei tulpini. Acum, este importantă şi aplicabilitatea unei măsuri, pentru că dacă introduci o măsură pentru care nu te pregăteşti din punct de vedere logistic - şi vă dau un exemplu: dacă în perioada sărbătorilor de iarnă trebuie să testăm în fiecare zi 100.000 de persoane, şi nu mă refer la testarea din aeroport, ci la faptul că pacienţii care vin din zona roşie ar trebui să se testeze în ziua a 8-a ca să iasă din carantină -, nu poţi să faci acest lucru dacă discuţi şi de prelevarea probei de la domiciliul pacientului. Trebuie găsită o soluţie care să fie convenabilă din punctul de vedere al protejării sistemului de sănătate publică şi care să poată fi şi aplicată", a afirmat Rafila.
El a adăugat că nu a avut 'niciun fel de dispută' cu dr. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, pe această temă.
"Am discutat, şi domnul prim-ministru s-a implicat direct în această discuţie, cum putem noi să adoptăm nişte măsuri în consonanţă cu ceea ce se întâmplă în spaţiul UE ca să putem să limităm sau să întârziem răspândirea noii tulpini Omicron, că mai devreme sau mai târziu sigur ea va începe să circule şi în România, aşa cum se întâmplă şi în celelalte ţări ale UE. (...) Poziţia mea este să găsim o soluţie care să fie aplicabilă şi dacă există ţări din care riscul de transmitere către România este mai mare, să găsim o soluţie, pentru alte categorii de ţări - o altă soluţie", a explicat Rafila.
Ministrul Sănătăţii a spus că vor fi luate informaţii suplimentare şi din alte ţări europene, iar Ministerul de Externe face o evaluare pentru a vedea ce măsuri au fost luate în alte state, în aşa fel încât să poată fi utilizat un model care să poată fi aplicat şi în România.
"Este vorba, în primul rând, despre testarea sau necesitatea unui document care să ateste că o persoană a fost testată într-un interval de 48 de ore înainte de intrarea în România. Dar trebuie să vedem căror categorii de persoane şi din ce ţări vin aceste persoane", a arătat Rafila.
Întrebat dacă ar putea fi testate şi persoanele vaccinate, Rafila a subliniat că deja sunt indicii că şi persoanele vaccinate se pot îmbolnăvi.
"Nu ştiu să vă spun. Este o preocupare apropo de persoanele vaccinate pentru că nu se cunoaşte legat de capacitatea neutralizantă a anticorpilor rezultaţi în urma vaccinului sau în urma bolii, pentru că deja sunt indicii că şi persoane vaccinate se pot îmbolnăvi cu mai mare sau mai mică uşurinţă. Atunci, lucrul acesta trebuie să-l înţelegem mai bine şi să găsim şi o soluţie aplicabilă în România", a mai precizat Rafila.
Vineri, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a transmis că Ministerul Sănătăţii (MS) şi Institutul de Sănătate Publică (INSP) vor reanaliza dacă se impune prezentarea unui test negativ RT-PCR pentru toate persoanele care sosesc în ţară începând cu data de 5 decembrie 2021.
"Referitor la informaţiile venite 'pe surse' privind 'disensiunile' care ar fi avut loc în cadrul şedinţei de guvern de astăzi, precizăm că ele sunt departe de a fi adevărate iar în urma prezentării propunerii iniţiale avizate de către specialişti, detaliată anterior, la nivelul Guvernului, în urma discuţiilor care au avut loc, s-a stabilit reanalizarea acestui aspect de către Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică", a precizat DSU.
Potrivit sursei citate, pe 2 decembrie, având în vedere incertitudinile privind gradul de răspândire a noii variate Omicron la nivel mondial, precum şi posibilitatea de infectare a persoanelor trecute prin boală sau vaccinate cu schemă completă, INSP a trimis către DSU şi către MS o adresă prin care propune ca "intrarea pe teritoriul naţional să se facă doar prin prezentarea unui rezultat negativ la un test efectuat cu maxim 48 de ore înainte, indiferent de zona de risc epidemiologic din care sosesc călătorii". AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Rogobete anunță controale extinse în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor, după ce a sunat personal pentru o programare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi declanșarea unor verificări 'extinse' în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor publice, prin Corpul de control al ministerului, după ce a verificat personal, telefonic, posibilitatea obținerii unei programări la neurologie. 'Mulți pacienți mi-au semnalat că sună zi
INSP: 68.284 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat joi că în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IA
Arad: Spitalul Județean a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat. Reprezentanții SCJU Arad au transmis joi, la solicitarea AGERPRES, că dacă inițial
SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027
Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san
Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide
România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola
Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente
Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț
Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)
Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina
Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc
Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co
Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ
Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici
Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr
Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei
Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia
O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită, cu prilejul lunii de conștientizare a cancerului pulmonar, integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice în condițiile în care aproape unul din decese decese prin cancer în România este provocat de cancerul pulmonar, care rămâne principala
Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător
Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic










