Coronavirus/Rafila: La acoperire vaccinală de 35 - 40% , pe primul loc nu este doza a treia, ci imunizarea celor nevaccinaţi
Noul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că administrarea celei de-a treia doze de ser anti-COVID este importantă mai ales pentru ţările cu o acoperire vaccinală de 70 - 80%, în timp ce în România unde aceasta este de aproximativ 40%.
"Noi discutăm despre doza a treia, în condiţiile în care avem mai mult de 60% din populaţie nevaccinată cu primele două doze. Prioritatea - şi asta e poziţia OMS - este de a vaccina cât mai mult din populaţie. Doza a treia este foarte importantă pentru ţările unde au 70 - 80% acoperire vaccinală. Dar pentru ţările unde au 35 - 40% acoperire vaccinală, importanţa nu este pe primul loc pentru doza a treia, ci este importanţa vaccinării celor care nu s-au vaccinat încă, pentru că acesta e motivul pentru care avem cazuri grave şi decese", a explicat el, într-o conferinţă de presă, la preluarea mandatului.
Întrebat cum vede posibilitatea introducerii obligativităţii unei doze booster pentru cei care călătoresc în statele UE, Rafila a atras atenţia asupra faptului că este vorba despre o propunere a Greciei.
"Rămâne de văzut. (...) Această propunere este analizată la nivelul UE. Doza trei este, în mod evident, necesară pentru persoanele care nu au trecut prin boală, pentru că imunitatea medie s-a observat că, în general, nu este mai lungă de şase luni, dar trebuie luate în discuţie toate aspectele, mai ales că există şi persoane care au trecut prin boală, au făcut două doze de vaccin şi trebuie analizat dacă toată lumea, indiferent de situaţie, are nevoie de această a treia doză", a explicat el.
Rafila a menţionat că în luna decembrie 2020 a trecut prin boală, s-a vaccinat cu prima doză în martie, cu doza a doua în aprilie, dar nu şi cu cea de-a treia.
"Trebuie discutat, sigur, lucrurile legate şi de dozele care se administrează la copii sau adolescenţi până la vârsta de 18 ani şi dacă aceste prevederi se aplică şi acestora. Dacă pentru adulţi, este un lucru care poate să fie acceptabil, poate că aceşti părinţi nu vor neapărat să îşi vaccineze copiii şi cu cea de-a treia doză. Lucrurile trebuie discutate. Trebuie dovezi ştiinţifice care să certifice nevoia acestor doze, inclusiv la persoanele care au trecut prin boală", a indicat ministrul Sănătăţii.
În opinia sa, vaccinul realizat la sfârşitul anului 2020 ar putea avea în acest moment o eficacitate mai mică de 50% în ceea ce priveşte tulpina Delta, comparativ cu o eficacitate de 90% pentru tulpina originală. Scăderea intensităţii valurilor pandemice se produce pe măsură ce se atinge o imunizare colectivă, fie prin vaccinare, fie prin boală, a completat Alexandru Rafila.
"Cu siguranţă, această boală va deveni la un moment dat endemică. Acum este epidemică, avem valul de infecţie şi la un moment dat vom avea o circulaţie a acestor virusuri care vor produce un număr relativ mic de cazuri în populaţie. Şi, eventual, vom avea aşa-numite izbucniri epidemice sezoniere, pe care am putea să le contracarăm cu administrarea de vaccin, mai ales la categoriile la risc", a precizat ministrul Sănătăţii. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sindicaliștii de la Sanitas continuă greva
Sindicaliștii de la Sanitas au anunțat că vor continua greva și joi, ca urmare a nemulțumirilor legate de proiectul noii legi a salarizării și de lipsa personalului din unitățile medicale. Federația Sanitas a declanșat, marți, grevă generală în spitale, în semn de protest față de proiectul legii salarizării. Potrivit federației sindi
Vaslui: Opt fete cu vârsta sub 15 ani au devenit mame, în primele șase luni ale anului
Un număr de opt fete din județul Vaslui cu vârsta mai mică de 15 ani au devenit mame în primul semestru al acestui an, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Direcția de Sănătate Publică (DSP). În aceeași perioadă, au născut în spitalele din județ și 55 de adolescente cu vârsta cuprinsă între 15 și 17 ani.
Olt: Greva din sistemul sanitar a continuat; greviștii au lucrat purtând banderole
Greva angajaților din sistemul de sănătate a continuat miercuri, pentru a doua zi consecutiv, în toate spitalele publice din județul Olt, prin purtarea unor ecusoane sau banderole, la locul de muncă, de către personalul participant, a precizat, pentru AGERPRES, liderul județean al Sanitas, Roxana Dumitrescu. 'Greva a continuat doar la locul de muncă,
Timiș: Cadrele medicale din Spitalul Județean - grevă de solidaritate față de proiectul legii salarizării
Zeci de cadre medicale au protestat, miercuri, pentru a doua zi, în fața Spitalului Județean Timișoara, alăturându-se colegilor din țară, care sunt nemulțumiți de proiectul noii legi a salarizării. Greva de solidaritate este declanșată în toate unitățile sanitare din județ. Serviciile de urgență din ATI și Bloc
Federația 'Solidaritatea Sanitară': Nu transformați criza politică într-o criză a sistemului public de sănătate
Federația 'Solidaritatea Sanitară' din România și-a reafirmat miercuri disponibilitatea de a negocia orice proiect de lege a salarizării, indiferent de autorii tehnici sau de partidele politice care-l inițiază și și-a exprimat solidaritatea cu revendicările 'legitime' ale angajaților care protestează, precizând că în cazul în c
Arad: Zece operații și sute de consultații au fost amânate la Spitalul Județean, în prima zi de grevă
Zece intervenții chirurgicale și câteva sute de consultații au fost reprogramate la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad în prima zi de grevă generală, afirmă reprezentanții Sindicatului Sanitas din județ. Președintele Sanitas Arad, Otinel Șandru, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că pacienții nu au mai venit la cons
Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei/Colegiul Medicilor încurajează populația să acorde o atenție deosebită măsurilor de prevenție
Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România atrage atenția, în contextul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitei, marcată anual la 28 iulie, asupra importanței prevenției, depistării precoce și accesului la tratamente eficiente pentru reducerea impactului hepatitelor virale asupra sănătății. ''Hepatitele v
Iulian Pope (Sanitas), după discuțiile de la Ministerul Sănătății: Puține concluzii bune; greva continuă
Președintele Federației Sanitas, Iulian Pope, a anunțat marți, după discuțiile de la Ministerul Sănătății pe tema legii salarizării, că greva din sistemul de sănătate va continua și miercuri. ''Puține concluzii bune, foarte multe lucruri rămân în continuare în analiză. În opinia noastră, în continuare sunt destule ipoteze
Iași: Transplant renal realizat la Spitalul 'Dr. C.I. Parhon', în ziua grevei generale din sănătate
Medicii de la Spitalul Clinic 'Dr. C.I. Parhon' din Iași au efectuat marți un transplant renal, deși în sistemul sanitar a fost declanșată greva generală. Prof.univ.dr Adrian Covic, coordonatorul Compartimentului de Transplant Renal din cadrul unității medicale, a declarat, pentru AGERPRES, că beneficiarul transplantului este un
Reprezentanții Federației 'Solidaritatea Sanitară', la Ministerul Sănătății; continuă negocierile pe legea salarizării
Liderii Federației ''Solidaritatea Sanitară'' se află marți la Ministerul Sănătății, unde continuă negocierile privind noua lege a salarizării. ''Reprezentanții Federației 'Solidaritatea Sanitară' negociază, în aceste momente, cu reprezentanții Ministerului Sănătății, experții Ministerului Muncii și ai Băncii Mondiale. Miz
Lider Sanitas Olt: Greva s-a desfășurat în toate spitalele din județ, cu participare numeroasă
Sindicaliștii de la Sanitas au protestat marți la grevă generală în toate spitalele din județul Olt, potrivit liderului filialei județene a sindicatului menționat, Roxana Dumitrescu, care a menționat, pentru AGERPRES, că participarea la protest din fața unităților medicale a fost 'foarte numeroasă' raportat la personalul aflat la serviciu.
Vaslui: Servicii de măsurare a parametrilor de sănătate, cu ocazia zilei Serviciului de Ambulanță
Zeci de persoane au participat, marți, la acțiuni preventiv-educative și de măsurare a parametrilor de sănătate organizate cu ocazia Zilei Naționale a Ambulanței. Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui, Daniel Ungureanu, astfel de caravane au fost organizate în municipiile Vaslui, Bâ
Harghita: Membrii Sanitas din toate spitalele participă la grevă; numărul protestatarilor, limitat de deficitul de personal
Membrii Sanitas din toate spitalele din județul Harghita participă la greva generală declanșată la nivel național, dar numărul protestatarilor este limitat, în unele cazuri, de deficitul de personal cu care unitățile medicale se confruntă. Potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de președinta Sanitas Harghita, Nyulas Emma, protestatari
Brașov: Spitalul Județean nu participă la grevă; sindicaliștii susțin că această formă de protest este imposibilă în instituție
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov nu a fost afectat, marți, de greva generală declanșată de Sanitas, activitatea desfășurându-se în condiții normale, fără întreruperi, a transmis conducerea unității medicale. Conform sursei citate, activitatea medicală se desfășoară în condiții normale atât pentru
Arad: Greva din spitale, doar cu 100 de sindicaliști pe zi, din cauza deficitului de personal
Angajați din toate cele șapte spitale publice din județul Arad au intrat în grevă, marți, însă, din cauza deficitului de personal, nu pot protesta mai mult de 100 de persoane într-o zi, chiar dacă peste 1.000 de sindicaliști au aderat la acțiune. Președintele Sindicatului Sanitas Arad, Otinel Șandru, a declarat, pentru AGERPR







