DSP Arad cere ca suspendarea cursurilor în şcoli să poată fi decisă şi de specialiştii în sănătate publică
Şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, Horea Timiş, cere autorităţilor centrale ca suspendarea cursurilor în şcoli să poată fi decisă la nivel local şi de DSP-uri, nu doar de conducerile şcolilor, susţinând că există situaţii de localităţi cu incidenţă ridicată a infectărilor cu SARS-CoV-2 unde cursurile continuă, iar specialiştii de sănătate publică nu pot face nimic.
Horea Timiş a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că a ridicat deja problema în cea mai recentă videoconferinţă cu autorităţile centrale.
"Am solicitat modificarea ordinului comun emis de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei cu privire la suspendarea cursurilor în şcoli, în aşa fel încât şi direcţiile de sănătate să poată să dispune această măsură, acolo unde este cazul, unde incidenţa o cere. Este absurd ca Direcţia de Sănătate să privească cum incidenţa creşte în foarte multe localităţi şi să nu aibă legislaţia de partea sa, în timp ce suspendarea cursurilor rămâne la latitudinea profesorilor şi directorilor de şcoli. Există situaţii care arată clar, în urma anchetelor epidemiologice, că în unele localităţi trebuie impusă această măsură", a spus Timiş.
Din cele 78 de Unităţi Administrativ-Teritoriale (UAT) din judeţul Arad, 65 erau în "scenariul roşu", miercuri, cu incidenţe de peste 3 cazuri noi de SARS-CoV-2 la mia de locuitori. Cea mai mare incidenţă este la Şiştarovăţ, de 21,39 la mie. Doar în opt UAT-uri nu se aplică niciun fel de restricţii din cauza pandemiei.
În ultimele 24 de ore, în judeţul Arad au fost confirmate 389 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, iar incidenţa la mia de locuitori este de 8,75 cazuri. În municipiul Arad, incidenţa a ajuns la 12,25 cazuri noi la mia de locuitori. AGERPRES / (AS - autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pacienții vor putea utiliza de la 1 septembrie platforma națională 'E-Sănătatea Mea'
Pacienții vor putea utiliza de la 1 septembrie platforma digitală națională 'E-Sănătatea Mea', a anunțat, joi, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu-Remus Moldovan. 'Portalul 'E-Sănătatea mea' este, dacă vreți, portofelul digital de sănătate al pacientului în România. Fiecare dintre cei 20 de milioane de
Iași: Sindicaliștii Sanitas din județ, în a treia zi de grevă
Aproximativ 2.000 de angajați din sistemul sanitar ieșean, afiliați Federației Sanitas, au intrat în cea de-a treia zi de grevă, principala nemulțumire fiind forma actuală a proiectului legii salarizării. Președintele Sanitas Iași, Iulian Cozianu, a declarat joi, pentru AGERPRES, că aproximativ 2.000 de membri Sanitas di
Colegiul Medicilor Stomatologi solicită fundamentarea pe date a cifrei de școlarizare în medicina dentară
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) a solicitat joi ca cifrele de școlarizare în medicina dentară să se bazeze pe date obiective, precum numărul real de stomatologi necesari, distribuția lor în țară și capacitatea pieței muncii de a absorbi noi absolvenți. ''CMSR solicită constituirea unui grup de lucru
Sibiu: Spitalul Municipal, singurul din județ care nu a primit niciun post prin Memorandumul Guvernului
Spitalul Municipal Sibiu este singura unitate sanitară din județ care nu a primit niciun post prin Memorandumul aprobat de Guvern, a anunțat, joi, managerul instituției, dr. Ștefania Șerban. ''Spitalul Municipal Sibiu este singurul spital din județ care a primit zero posturi prin Memorandumul Guvernului'', a transmis managerul,
Bacău: Peste 700 de pacienți au beneficiat de servicii medicale la SJU, de la începutul grevei generale
Peste 700 de pacienți au beneficiat de servicii medicale la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău, de la începutul grevei generale, a anunțat, joi, președintele Consiliului Județean (CJ), Cristina Breahnă-Pravăț. Aceasta a precizat că a monitorizat în permanență situația de la SJU Bacău și a ținut legătura cu managerul unității
Sindicaliștii de la Sanitas continuă greva
Sindicaliștii de la Sanitas au anunțat că vor continua greva și joi, ca urmare a nemulțumirilor legate de proiectul noii legi a salarizării și de lipsa personalului din unitățile medicale. Federația Sanitas a declanșat, marți, grevă generală în spitale, în semn de protest față de proiectul legii salarizării. Potrivit federației sindi
Vaslui: Opt fete cu vârsta sub 15 ani au devenit mame, în primele șase luni ale anului
Un număr de opt fete din județul Vaslui cu vârsta mai mică de 15 ani au devenit mame în primul semestru al acestui an, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Direcția de Sănătate Publică (DSP). În aceeași perioadă, au născut în spitalele din județ și 55 de adolescente cu vârsta cuprinsă între 15 și 17 ani.
Olt: Greva din sistemul sanitar a continuat; greviștii au lucrat purtând banderole
Greva angajaților din sistemul de sănătate a continuat miercuri, pentru a doua zi consecutiv, în toate spitalele publice din județul Olt, prin purtarea unor ecusoane sau banderole, la locul de muncă, de către personalul participant, a precizat, pentru AGERPRES, liderul județean al Sanitas, Roxana Dumitrescu. 'Greva a continuat doar la locul de muncă,
Timiș: Cadrele medicale din Spitalul Județean - grevă de solidaritate față de proiectul legii salarizării
Zeci de cadre medicale au protestat, miercuri, pentru a doua zi, în fața Spitalului Județean Timișoara, alăturându-se colegilor din țară, care sunt nemulțumiți de proiectul noii legi a salarizării. Greva de solidaritate este declanșată în toate unitățile sanitare din județ. Serviciile de urgență din ATI și Bloc
Federația 'Solidaritatea Sanitară': Nu transformați criza politică într-o criză a sistemului public de sănătate
Federația 'Solidaritatea Sanitară' din România și-a reafirmat miercuri disponibilitatea de a negocia orice proiect de lege a salarizării, indiferent de autorii tehnici sau de partidele politice care-l inițiază și și-a exprimat solidaritatea cu revendicările 'legitime' ale angajaților care protestează, precizând că în cazul în c
Arad: Zece operații și sute de consultații au fost amânate la Spitalul Județean, în prima zi de grevă
Zece intervenții chirurgicale și câteva sute de consultații au fost reprogramate la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad în prima zi de grevă generală, afirmă reprezentanții Sindicatului Sanitas din județ. Președintele Sanitas Arad, Otinel Șandru, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că pacienții nu au mai venit la cons
Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei/Colegiul Medicilor încurajează populația să acorde o atenție deosebită măsurilor de prevenție
Comisia de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România atrage atenția, în contextul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitei, marcată anual la 28 iulie, asupra importanței prevenției, depistării precoce și accesului la tratamente eficiente pentru reducerea impactului hepatitelor virale asupra sănătății. ''Hepatitele v
Iulian Pope (Sanitas), după discuțiile de la Ministerul Sănătății: Puține concluzii bune; greva continuă
Președintele Federației Sanitas, Iulian Pope, a anunțat marți, după discuțiile de la Ministerul Sănătății pe tema legii salarizării, că greva din sistemul de sănătate va continua și miercuri. ''Puține concluzii bune, foarte multe lucruri rămân în continuare în analiză. În opinia noastră, în continuare sunt destule ipoteze
Iași: Transplant renal realizat la Spitalul 'Dr. C.I. Parhon', în ziua grevei generale din sănătate
Medicii de la Spitalul Clinic 'Dr. C.I. Parhon' din Iași au efectuat marți un transplant renal, deși în sistemul sanitar a fost declanșată greva generală. Prof.univ.dr Adrian Covic, coordonatorul Compartimentului de Transplant Renal din cadrul unității medicale, a declarat, pentru AGERPRES, că beneficiarul transplantului este un
Reprezentanții Federației 'Solidaritatea Sanitară', la Ministerul Sănătății; continuă negocierile pe legea salarizării
Liderii Federației ''Solidaritatea Sanitară'' se află marți la Ministerul Sănătății, unde continuă negocierile privind noua lege a salarizării. ''Reprezentanții Federației 'Solidaritatea Sanitară' negociază, în aceste momente, cu reprezentanții Ministerului Sănătății, experții Ministerului Muncii și ai Băncii Mondiale. Miz






