VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Persoanelor care au primit o doză de AstraZeneca li se poate completa schema de vaccinare cu alt ser
Persoanele cărora li s-a administrat cel puţin o doză din vaccinul anti-COVID de la AstraZeneca li se poate completa schema de imunizare cu un alt tip de ser, la recomandarea unui medic specialist sau a medicului de familie, a declarat, marţi, şeful Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă.
El a precizat, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, că sunt persoane care au făcut prima doză cu un anumit tip de vaccin anti-COVID şi care, din varii motive, cel mai frecvent, medicale, au amânat decizia de a efectua cea de-a doua doză, fie de teama reacţiilor adverse, fie s-au infectat între timp şi nu au mai dorit să se imunizeze.
"Este foarte important să completăm schema de vaccinare chiar dacă am depăşit intervalul recomandat de timp în autorizarea fiecărui tip de vaccin, deci, practic, niciodată nu e târziu să facem doza a doua pentru a completa schema de vaccinare. Aşa încât, pe lângă contraindicaţiile absolute pe care le ştim cu toţii, pentru că cea mai frecventă situaţie de amânare a dozei de rapel este în cazul persoanelor vaccinate cu vaccinul de la compania AstraZeneca, în aceste situaţii, pe lângă contraindicaţiile absolute, şocul anafilactic după prima doză sau un eveniment trombotic cu trombocitopenie sau sindromul de extravazare capilară, persoanele pot efectua cea de a doua doză cu un alt tip de vaccin, de pildă, pe bază de ARN mesager, însă în baza unei recomandări medicale", a explicat Valeriu Gheorghiţă.
Potrivit acestuia, această vaccinare nu se poate face la cerere, ci doar după consultarea medicului de familie sau a medicului specialist de boli infecţioase sau de altă specialitate. "Când sunt anumite contraindicaţii, ca să spun, la limită, de pildă o reacţie alergică, care nu îndeplineşte criteriile de şoc anafilactic, dar pacientul, dacă are şi alţi factori de risc, medicul poate să decidă, evident, în beneficiul persoanei respective, să recomande un alt tip de vaccin", a completat şeful CNCAV.
El a adăugat că s-a stabilit această recomandare medicală în ideea de a mai pune încă "un filtru" în care persoana care a amânat cea de-a doua doză de vaccin anti-COVID să discute cu medicul de familie despre beneficiile vaccinării, despre riscuri, despre importanţă. "Considerăm că este modalitatea prin care majoritatea persoanelor care au făcut cel puţin o doză din vaccinul de la AstraZeneca pot în momentul de faţă să-şi completeze schema de vaccinare cu un alt tip de vaccin, repet, la recomandarea unui medic specialist sau a medicului de familie", a afirmat Valeriu Gheorghiţă.
Preşedintele CNCAV a mai spus că, potrivit "datelor ştiinţifice din viaţa reală", nu s-au identificat riscuri de teratogenitate - de toxicitate asupra fătului şi asupra nou-născutului sau sugarului prin alăptare în cazul vaccinării anti-COVID femeii gravide, respectiv a mamelor care alăptează.
"Ţinând cont de recomandările societăţilor ştiinţifice internaţionale şi de poziţia Societăţii de Obstetrică şi Ginecologie din România, vaccinarea în momentul de faţă ştim că este indicată tuturor persoanelor începând de la vârsta de 12 ani, dacă vorbim de cele două tipuri de vaccinuri, de la compania Pfizer, Moderna, respectiv peste 18 ani folosind celelalte două tipuri bazate pe vector viral şi, mai mult decât atât, femeile însărcinate sau care alăptează pot beneficia de vaccinare împotriva COVID-19 indiferent de tipul de vaccin pe care aleg să îl folosească, vaccinuri, evident, din cele patru autorizate în momentul de faţă de Agenţia Europeană a Medicamentului", a indicat Valeriu Gheorghiţă. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Testare HPV și ecografii mamare gratuite la UNTOLD Festival
Femeile vor putea beneficia gratuit de testare HPV și ecografii mamare în Unitatea Mobilă de Diagnostic a Fundației Renașterea amplasată pe platoul pietonal din fața Operei Maghiare din Cluj-Napoca, în perioada 6 - 9 august, în intervalul orar 16:00 - 20:00, cu ocazia UNTOLD Festival. Potrivit unui comunicat transmis, vineri,
Sanitas a decis suspendarea grevei: Dăm o șansă politicului să se reseteze și să se reia negocierile pe legea salarizării
Consiliul Național al Sanitas a decis suspendarea grevei generale, după deblocarea posturilor din sănătate, precizând însă că protestul nu se 'închide' și reprezintă o șansă pentru 'resetarea politicului', dar și pentru reluarea negocierilor pentru o nouă formă a legii salarizării 'cu cei care au sau vor avea mandatul și responsa
SANITAS: În niciunul dintre scenarii, Legea salarizării nu este favorabilă salariaților din sistemul sanitar
Reprezentanții SANITAS afirmă că Legea salarizării nu este favorabilă, în niciun scenariu, salariaților din sistemul sanitar, după opt ore de discuții cu specialiști ai Băncii Mondiale, ai Ministerului Muncii și ai Ministerului Sănătății. 'Astăzi, 30 iulie, în a treia zi de grevă generală SANITAS, reprezentanții Federației SANI
Proiecte CNAS: Acces mai larg la servicii medicale, mai puțină birocrație, mai multă flexibilitate
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat în transparență decizională proiecte de acte normative pentru modificarea și completarea Contractului-cadru și a Normelor sale metodologice de aplicare care prevăd accesul mai larg la servicii medicale, mai puțină birocrație, mai multă flexibilitate în sistemul medical. Proiectele propun schimbări
Federația SANITAS - demers la Bruxelles alături de PSD pentru legea salarizării
Federația SANITAS a transmis joi că în loc să aleagă calea negocierii, autoritățile au preferat presiunile asupra salariaților și ignorarea propunerilor formulate de organizațiile sindicale, de aceea a considerat necesar ca această problemă să fie adusă și în atenția instituțiilor europene, pentru a demonstra că obiectivele PNRR pot fi îndeplinite fără sacr
Pacienții vor putea utiliza de la 1 septembrie platforma națională 'E-Sănătatea Mea'
Pacienții vor putea utiliza de la 1 septembrie platforma digitală națională 'E-Sănătatea Mea', a anunțat, joi, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu-Remus Moldovan. 'Portalul 'E-Sănătatea mea' este, dacă vreți, portofelul digital de sănătate al pacientului în România. Fiecare dintre cei 20 de milioane de
Iași: Sindicaliștii Sanitas din județ, în a treia zi de grevă
Aproximativ 2.000 de angajați din sistemul sanitar ieșean, afiliați Federației Sanitas, au intrat în cea de-a treia zi de grevă, principala nemulțumire fiind forma actuală a proiectului legii salarizării. Președintele Sanitas Iași, Iulian Cozianu, a declarat joi, pentru AGERPRES, că aproximativ 2.000 de membri Sanitas di
Colegiul Medicilor Stomatologi solicită fundamentarea pe date a cifrei de școlarizare în medicina dentară
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) a solicitat joi ca cifrele de școlarizare în medicina dentară să se bazeze pe date obiective, precum numărul real de stomatologi necesari, distribuția lor în țară și capacitatea pieței muncii de a absorbi noi absolvenți. ''CMSR solicită constituirea unui grup de lucru
Sibiu: Spitalul Municipal, singurul din județ care nu a primit niciun post prin Memorandumul Guvernului
Spitalul Municipal Sibiu este singura unitate sanitară din județ care nu a primit niciun post prin Memorandumul aprobat de Guvern, a anunțat, joi, managerul instituției, dr. Ștefania Șerban. ''Spitalul Municipal Sibiu este singurul spital din județ care a primit zero posturi prin Memorandumul Guvernului'', a transmis managerul,
Bacău: Peste 700 de pacienți au beneficiat de servicii medicale la SJU, de la începutul grevei generale
Peste 700 de pacienți au beneficiat de servicii medicale la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău, de la începutul grevei generale, a anunțat, joi, președintele Consiliului Județean (CJ), Cristina Breahnă-Pravăț. Aceasta a precizat că a monitorizat în permanență situația de la SJU Bacău și a ținut legătura cu managerul unității
Sindicaliștii de la Sanitas continuă greva
Sindicaliștii de la Sanitas au anunțat că vor continua greva și joi, ca urmare a nemulțumirilor legate de proiectul noii legi a salarizării și de lipsa personalului din unitățile medicale. Federația Sanitas a declanșat, marți, grevă generală în spitale, în semn de protest față de proiectul legii salarizării. Potrivit federației sindi
Vaslui: Opt fete cu vârsta sub 15 ani au devenit mame, în primele șase luni ale anului
Un număr de opt fete din județul Vaslui cu vârsta mai mică de 15 ani au devenit mame în primul semestru al acestui an, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Direcția de Sănătate Publică (DSP). În aceeași perioadă, au născut în spitalele din județ și 55 de adolescente cu vârsta cuprinsă între 15 și 17 ani.
Olt: Greva din sistemul sanitar a continuat; greviștii au lucrat purtând banderole
Greva angajaților din sistemul de sănătate a continuat miercuri, pentru a doua zi consecutiv, în toate spitalele publice din județul Olt, prin purtarea unor ecusoane sau banderole, la locul de muncă, de către personalul participant, a precizat, pentru AGERPRES, liderul județean al Sanitas, Roxana Dumitrescu. 'Greva a continuat doar la locul de muncă,
Timiș: Cadrele medicale din Spitalul Județean - grevă de solidaritate față de proiectul legii salarizării
Zeci de cadre medicale au protestat, miercuri, pentru a doua zi, în fața Spitalului Județean Timișoara, alăturându-se colegilor din țară, care sunt nemulțumiți de proiectul noii legi a salarizării. Greva de solidaritate este declanșată în toate unitățile sanitare din județ. Serviciile de urgență din ATI și Bloc
Federația 'Solidaritatea Sanitară': Nu transformați criza politică într-o criză a sistemului public de sănătate
Federația 'Solidaritatea Sanitară' din România și-a reafirmat miercuri disponibilitatea de a negocia orice proiect de lege a salarizării, indiferent de autorii tehnici sau de partidele politice care-l inițiază și și-a exprimat solidaritatea cu revendicările 'legitime' ale angajaților care protestează, precizând că în cazul în c










