Mureş: Cea mai modernă bază românească de învăţământ stomatologic, furnizor de servicii medicale decontate de CAS
Cea mai modernă bază de învăţământ stomatologic din ţară, Centrul Integrat de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) "George Emil Palade" din Târgu Mureş, a anunţat că ambulatoriul de specialitate medicină dentară a devenit furnizor de servicii medicale stomatologice, după ce a intrat în relaţii contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS).
Potrivit blogului UMFST Târgu Mureş, procedurile stomatologice care se efectuează de acum în cadrul ambulatoriului de specialitate medicină dentară vor fi decontate de către Casa de Asigurări de Sănătate, în limita unui plafon lunar maximal.
"Cine poate beneficia de aceste servicii stomatologice decontate de către Casa de Asigurări de Sănătate? Copiii şi tinerii cu vârsta de până la 18 ani beneficiază de decontarea integrală a tratamentelor cuprinse în 'pachetul de servicii medicale de bază' pentru medicina dentară. De asemenea, pacienţii cu vârsta peste 18 ani beneficiază de decontarea integrală de către CAS a tratamentelor de urgenţă, iar restul tratamentelor cuprinse în 'pachetul de servicii medicale de bază' sunt decontate în proporţie de 60% de către CAS. Persoanele care beneficiază de legi speciale au toate procedurile cuprinse în 'pachetul de servicii medicale de bază' decontate integral de către CAS", se precizează pe blogul UMFST Târgu Mureş.
Facultatea de Medicină Dentară din Târgu Mureş deţine cea mai modernă bază de învăţământ stomatologic din România, iar disciplinele de specialitate stomatologică, care au ponderea a 2/3 din totalul materiilor pe care studentul de la Medicină Dentară le parcurge în întreg ciclul de licenţă, se desfăşoară în Centrul Integrat de Medicină Dentară (CIMD) şi în Clinica de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială.
Centrul Integrat de Medicină Dentară deţine amfiteatre modulare, săli de seminar, compartimentul Triaj al pacienţilor, un compartiment de radiologie, laboratorul de tehnică dentară, o sală de simulare, iar zona destinată exclusiv activităţii clinice a studenţilor şi medicilor rezidenţi este dotată cu 84 de unituri dentare şi cuprinde 4 clinici organizate pe specialităţi stomatologice.
Centrul Integrat de Medicină Dentară al UMFST Târgu Mureş deţine aparatură şi tehnologie de ultimă generaţie în domeniul radiologiei dentare, asigurând pacienţilor servicii imagistice complexe. AGERPRES/(A, AS - autor: Dorina Matiş, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Sănătății: Aproape 500 de milioane de lei prin PNRR, autorizați la plată în iulie pentru investiții
Aproape 500 de milioane de lei au fost autorizați la plată în domeniul sănătății, prin PNRR, în luna iulie, a informat, vineri, ministerul de resort. În ultima săptămână a lunii iulie, au fost autorizați la plată 77,9 milioane de lei, pentru 41 de proiecte majore care contribuie la modernizarea sistemului sanitar.
Testare HPV și ecografii mamare gratuite la UNTOLD Festival
Femeile vor putea beneficia gratuit de testare HPV și ecografii mamare în Unitatea Mobilă de Diagnostic a Fundației Renașterea amplasată pe platoul pietonal din fața Operei Maghiare din Cluj-Napoca, în perioada 6 - 9 august, în intervalul orar 16:00 - 20:00, cu ocazia UNTOLD Festival. Potrivit unui comunicat transmis, vineri,
Sanitas a decis suspendarea grevei: Dăm o șansă politicului să se reseteze și să se reia negocierile pe legea salarizării
Consiliul Național al Sanitas a decis suspendarea grevei generale, după deblocarea posturilor din sănătate, precizând însă că protestul nu se 'închide' și reprezintă o șansă pentru 'resetarea politicului', dar și pentru reluarea negocierilor pentru o nouă formă a legii salarizării 'cu cei care au sau vor avea mandatul și responsa
SANITAS: În niciunul dintre scenarii, Legea salarizării nu este favorabilă salariaților din sistemul sanitar
Reprezentanții SANITAS afirmă că Legea salarizării nu este favorabilă, în niciun scenariu, salariaților din sistemul sanitar, după opt ore de discuții cu specialiști ai Băncii Mondiale, ai Ministerului Muncii și ai Ministerului Sănătății. 'Astăzi, 30 iulie, în a treia zi de grevă generală SANITAS, reprezentanții Federației SANI
Proiecte CNAS: Acces mai larg la servicii medicale, mai puțină birocrație, mai multă flexibilitate
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat în transparență decizională proiecte de acte normative pentru modificarea și completarea Contractului-cadru și a Normelor sale metodologice de aplicare care prevăd accesul mai larg la servicii medicale, mai puțină birocrație, mai multă flexibilitate în sistemul medical. Proiectele propun schimbări
Federația SANITAS - demers la Bruxelles alături de PSD pentru legea salarizării
Federația SANITAS a transmis joi că în loc să aleagă calea negocierii, autoritățile au preferat presiunile asupra salariaților și ignorarea propunerilor formulate de organizațiile sindicale, de aceea a considerat necesar ca această problemă să fie adusă și în atenția instituțiilor europene, pentru a demonstra că obiectivele PNRR pot fi îndeplinite fără sacr
Pacienții vor putea utiliza de la 1 septembrie platforma națională 'E-Sănătatea Mea'
Pacienții vor putea utiliza de la 1 septembrie platforma digitală națională 'E-Sănătatea Mea', a anunțat, joi, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu-Remus Moldovan. 'Portalul 'E-Sănătatea mea' este, dacă vreți, portofelul digital de sănătate al pacientului în România. Fiecare dintre cei 20 de milioane de
Iași: Sindicaliștii Sanitas din județ, în a treia zi de grevă
Aproximativ 2.000 de angajați din sistemul sanitar ieșean, afiliați Federației Sanitas, au intrat în cea de-a treia zi de grevă, principala nemulțumire fiind forma actuală a proiectului legii salarizării. Președintele Sanitas Iași, Iulian Cozianu, a declarat joi, pentru AGERPRES, că aproximativ 2.000 de membri Sanitas di
Colegiul Medicilor Stomatologi solicită fundamentarea pe date a cifrei de școlarizare în medicina dentară
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) a solicitat joi ca cifrele de școlarizare în medicina dentară să se bazeze pe date obiective, precum numărul real de stomatologi necesari, distribuția lor în țară și capacitatea pieței muncii de a absorbi noi absolvenți. ''CMSR solicită constituirea unui grup de lucru
Sibiu: Spitalul Municipal, singurul din județ care nu a primit niciun post prin Memorandumul Guvernului
Spitalul Municipal Sibiu este singura unitate sanitară din județ care nu a primit niciun post prin Memorandumul aprobat de Guvern, a anunțat, joi, managerul instituției, dr. Ștefania Șerban. ''Spitalul Municipal Sibiu este singurul spital din județ care a primit zero posturi prin Memorandumul Guvernului'', a transmis managerul,
Bacău: Peste 700 de pacienți au beneficiat de servicii medicale la SJU, de la începutul grevei generale
Peste 700 de pacienți au beneficiat de servicii medicale la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău, de la începutul grevei generale, a anunțat, joi, președintele Consiliului Județean (CJ), Cristina Breahnă-Pravăț. Aceasta a precizat că a monitorizat în permanență situația de la SJU Bacău și a ținut legătura cu managerul unității
Sindicaliștii de la Sanitas continuă greva
Sindicaliștii de la Sanitas au anunțat că vor continua greva și joi, ca urmare a nemulțumirilor legate de proiectul noii legi a salarizării și de lipsa personalului din unitățile medicale. Federația Sanitas a declanșat, marți, grevă generală în spitale, în semn de protest față de proiectul legii salarizării. Potrivit federației sindi
Vaslui: Opt fete cu vârsta sub 15 ani au devenit mame, în primele șase luni ale anului
Un număr de opt fete din județul Vaslui cu vârsta mai mică de 15 ani au devenit mame în primul semestru al acestui an, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Direcția de Sănătate Publică (DSP). În aceeași perioadă, au născut în spitalele din județ și 55 de adolescente cu vârsta cuprinsă între 15 și 17 ani.
Olt: Greva din sistemul sanitar a continuat; greviștii au lucrat purtând banderole
Greva angajaților din sistemul de sănătate a continuat miercuri, pentru a doua zi consecutiv, în toate spitalele publice din județul Olt, prin purtarea unor ecusoane sau banderole, la locul de muncă, de către personalul participant, a precizat, pentru AGERPRES, liderul județean al Sanitas, Roxana Dumitrescu. 'Greva a continuat doar la locul de muncă,
Timiș: Cadrele medicale din Spitalul Județean - grevă de solidaritate față de proiectul legii salarizării
Zeci de cadre medicale au protestat, miercuri, pentru a doua zi, în fața Spitalului Județean Timișoara, alăturându-se colegilor din țară, care sunt nemulțumiți de proiectul noii legi a salarizării. Greva de solidaritate este declanșată în toate unitățile sanitare din județ. Serviciile de urgență din ATI și Bloc











