Spitalul ''Victor Babeş'' Timişoara îmbunătăţeşte infrastructura electrică cu ajutorul specialiştilor UPT
Universitatea Politehnica din Timişoara (UPT) va colabora cu Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Dr. Victor Babeş" din Timişoara pentru îmbunătăţirea infrastructurii electrice a spitalului care este veche şi foarte suprasolicitată din cauza procedurilor de tratament şi care poate ceda.

Managerul Spitalului "Victor Babeş" Timişoara, dr. Cristian Oancea, a declarat, luni, că în ultimele luni incendiile produse în câteva spitale din ţară au avut drept cauză suprasolicitarea sistemului electric şi că în unitatea pe sanitară se fac în permanenţă verificări, dar circuitele electrice ale spitalului sunt învechite, sistemul electric este subdimensionat şi există, "ca peste tot de altfel, atunci când vorbim de clădiri vechi", posibilitatea producerii unui accident.
"Noi am vrut să preîntâmpinăm acest lucru şi i-am rugat pe colegii de la UPT să ne ajute. Am găsit imediat înţelegere şi am început colaborarea pentru care le mulţumesc (...). Întotdeauna când am avut nevoie, comunitatea din Timişoara a fost alături de noi, iar #impreunareusim nu este un simplu slogan. De-a lungul timpului, când întreg sistemul sanitar, nu doar spitalul nostru, a suferit de o subfinanţare puternică, am primit donaţii de aparatură, am primit alimente pentru pacienţii internaţi, au venit alături de noi sute de voluntari care au ajutat, de la modernizarea unor saloane la îngrijirea bolnavilor. Acum sunt alături de noi specialiştii Facultăţii de Inginerie Electrică şi Energetică care ne ajută să punem la punct sistemul electric al spitalului", a explicat Cristian Oancea.

Specialiştii UPT, conduşi de prof.dr. Sorin Muşuroi, au realizat un bilanţ energetic, "pe intrare", la toate cele trei faze, dar şi pe fiecare fază în parte, pentru a stabili puterea efectivă totală. Totodată, s-a făcut o analiză a imaginii termice obţinute cu ajutorul unei camere de termoviziune şi s-a descoperit un contact electric care ajunsese la o temperatură de 140 grade Celsius. Situaţia a fost remediată şi urmează înlocuirea întregului panou de alimentare.
"Prorectorul UPT, Sorin Muşuroi, a mers la spital împreună cu o echipă a Facultăţii de Inginerie Electrică şi Energetică, unde specialiştii noştri au făcut o primă evaluare a întregului sistem şi au venit cu propuneri de remediere. Este important să oferim tot sprijinul medicilor şi pacienţilor, să răspundem cu toată deschiderea şi responsabilitatea oricăror solicitări de ajutor care ar putea uşura lupta lor cu boala, să creştem împreună siguranţa în spitalele noastre. Cred că implicarea UPT în astfel de acţiuni este firească, în care ne punem, cu toată dăruirea, cunoştinţele şi tehnologia în slujba comunităţii", a punctat rectorul UPT, Florin Drăgan.
În partea a doua a proiectului, specialiştii UPT vor verifica secţiunile şi panourile din fiecare clădire a spitalului pentru a vedea solicitările electrice la care acestea sunt supuse. Pe baza acestor analize, urmează a fi luate mai multe măsuri de refacere a unor circuite sau de înlocuire a unor piese şi trasee electrice. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: Spitalul Victor Babeş din Timişoara
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
INSP: Alăptarea - beneficii pentru copil și mamă; nu sunt date recente despre rata alăptării în România
Alăptarea reprezintă una dintre cele mai eficiente intervenții de sănătate publică și aduce beneficii demonstrate atât pentru copil, cât și pentru mamă, reamintesc reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), care avertizează însă că ultimul studiu despre alăptare în România a fost făcut în 2011 și în prezent nu e
Ministerul Sănătății: În această săptămână au fost semnate 25 de acte adiționale la contractele de finanțare PNRR
Ministerul Sănătății a informat vineri că, în această săptămână, au fost semnate 25 de acte adiționale la contractele de finanțare prin PNRR pentru proiecte din domeniul sănătății și transformării digitale. Astfel, pe Componenta 12 - Sănătate, au fost semnate 10 acte adiționale pentru dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, dotarea unităț
Galați: Secția de Neurologie a Spitalului Județean, dotată cu 8 paturi ATI cu funcții inteligente pentru pacienții cu AVC
Secția Clinică de Neurologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Galați a fost dotată cu opt paturi de terapie intensivă (ATI) cu funcții inteligente, destinate îngrijirii pacienților care au suferit accidente vasculare cerebrale (AVC), a anunțat, vineri, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea. Potrivit acestuia, noile paturi ATI sunt
Ministerul Sănătății: Aproape 500 de milioane de lei prin PNRR, autorizați la plată în iulie pentru investiții
Aproape 500 de milioane de lei au fost autorizați la plată în domeniul sănătății, prin PNRR, în luna iulie, a informat, vineri, ministerul de resort. În ultima săptămână a lunii iulie, au fost autorizați la plată 77,9 milioane de lei, pentru 41 de proiecte majore care contribuie la modernizarea sistemului sanitar.
Testare HPV și ecografii mamare gratuite la UNTOLD Festival
Femeile vor putea beneficia gratuit de testare HPV și ecografii mamare în Unitatea Mobilă de Diagnostic a Fundației Renașterea amplasată pe platoul pietonal din fața Operei Maghiare din Cluj-Napoca, în perioada 6 - 9 august, în intervalul orar 16:00 - 20:00, cu ocazia UNTOLD Festival. Potrivit unui comunicat transmis, vineri,
Sanitas a decis suspendarea grevei: Dăm o șansă politicului să se reseteze și să se reia negocierile pe legea salarizării
Consiliul Național al Sanitas a decis suspendarea grevei generale, după deblocarea posturilor din sănătate, precizând însă că protestul nu se 'închide' și reprezintă o șansă pentru 'resetarea politicului', dar și pentru reluarea negocierilor pentru o nouă formă a legii salarizării 'cu cei care au sau vor avea mandatul și responsa
SANITAS: În niciunul dintre scenarii, Legea salarizării nu este favorabilă salariaților din sistemul sanitar
Reprezentanții SANITAS afirmă că Legea salarizării nu este favorabilă, în niciun scenariu, salariaților din sistemul sanitar, după opt ore de discuții cu specialiști ai Băncii Mondiale, ai Ministerului Muncii și ai Ministerului Sănătății. 'Astăzi, 30 iulie, în a treia zi de grevă generală SANITAS, reprezentanții Federației SANI
Proiecte CNAS: Acces mai larg la servicii medicale, mai puțină birocrație, mai multă flexibilitate
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat în transparență decizională proiecte de acte normative pentru modificarea și completarea Contractului-cadru și a Normelor sale metodologice de aplicare care prevăd accesul mai larg la servicii medicale, mai puțină birocrație, mai multă flexibilitate în sistemul medical. Proiectele propun schimbări
Federația SANITAS - demers la Bruxelles alături de PSD pentru legea salarizării
Federația SANITAS a transmis joi că în loc să aleagă calea negocierii, autoritățile au preferat presiunile asupra salariaților și ignorarea propunerilor formulate de organizațiile sindicale, de aceea a considerat necesar ca această problemă să fie adusă și în atenția instituțiilor europene, pentru a demonstra că obiectivele PNRR pot fi îndeplinite fără sacr
Pacienții vor putea utiliza de la 1 septembrie platforma națională 'E-Sănătatea Mea'
Pacienții vor putea utiliza de la 1 septembrie platforma digitală națională 'E-Sănătatea Mea', a anunțat, joi, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu-Remus Moldovan. 'Portalul 'E-Sănătatea mea' este, dacă vreți, portofelul digital de sănătate al pacientului în România. Fiecare dintre cei 20 de milioane de
Iași: Sindicaliștii Sanitas din județ, în a treia zi de grevă
Aproximativ 2.000 de angajați din sistemul sanitar ieșean, afiliați Federației Sanitas, au intrat în cea de-a treia zi de grevă, principala nemulțumire fiind forma actuală a proiectului legii salarizării. Președintele Sanitas Iași, Iulian Cozianu, a declarat joi, pentru AGERPRES, că aproximativ 2.000 de membri Sanitas di
Colegiul Medicilor Stomatologi solicită fundamentarea pe date a cifrei de școlarizare în medicina dentară
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) a solicitat joi ca cifrele de școlarizare în medicina dentară să se bazeze pe date obiective, precum numărul real de stomatologi necesari, distribuția lor în țară și capacitatea pieței muncii de a absorbi noi absolvenți. ''CMSR solicită constituirea unui grup de lucru
Sibiu: Spitalul Municipal, singurul din județ care nu a primit niciun post prin Memorandumul Guvernului
Spitalul Municipal Sibiu este singura unitate sanitară din județ care nu a primit niciun post prin Memorandumul aprobat de Guvern, a anunțat, joi, managerul instituției, dr. Ștefania Șerban. ''Spitalul Municipal Sibiu este singurul spital din județ care a primit zero posturi prin Memorandumul Guvernului'', a transmis managerul,
Bacău: Peste 700 de pacienți au beneficiat de servicii medicale la SJU, de la începutul grevei generale
Peste 700 de pacienți au beneficiat de servicii medicale la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău, de la începutul grevei generale, a anunțat, joi, președintele Consiliului Județean (CJ), Cristina Breahnă-Pravăț. Aceasta a precizat că a monitorizat în permanență situația de la SJU Bacău și a ținut legătura cu managerul unității
Sindicaliștii de la Sanitas continuă greva
Sindicaliștii de la Sanitas au anunțat că vor continua greva și joi, ca urmare a nemulțumirilor legate de proiectul noii legi a salarizării și de lipsa personalului din unitățile medicale. Federația Sanitas a declanșat, marți, grevă generală în spitale, în semn de protest față de proiectul legii salarizării. Potrivit federației sindi











