Timiş: Pneumologii fac apel la pacienţi să nu ignore primele semne ale unui posibil cancer bronhopulmonar
Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Dr. Victor Babeş" Timişoara au lansat, joi, un apel către toţi pacienţii care prezintă simptome deosebite şi care persistă mai mult de trei săptămâni să vină la controlul de specialitate cât mai curând, întrucât pot fi semnele de debut ale unui cancer pulmonar pentru care trebuie început cât mai rapid tratamentul curativ.
Pneumologul Emanuela Tudorache, atestat în endoscopie bronşică la Spitalul "Dr. Victor Babeş" din Timişoara, a declarat, joi, că pacienţii cu cancer pulmonar se prezintă la spital într-un stadiu avansat al bolii, care nu mai permite decât un tratament paliativ.
"Vorbim despre pacienţii care tuşesc de mai mult de trei săptămâni, care au o scădere ponderală accentuată sau hemoptizie (spută cu sânge). Pacientul este internat pentru a putea realiza investigaţii complexe în vederea stabilirii unui diagnostic", spune dr. Emanuela Tudorache.

Foto: (c) Spitalul "Dr. Victor Babeş" Timişoara
Pentru stabilirea unui diagnostic cert este adesea necesară realizarea unei endoscopii bronşice cu biopsie, iar Spitalul "Dr. Victor Babeş" deţine unul dintre cele mai performante aparate pentru realizarea unei astfel de investigaţii şi are o colaborare cu un laborator de anatomie patologică din Oradea. Probele prelevate de la pacienţi pot fi trimise unui anatomopatolog specializat în cancer pulmonar, care prin intermediul unor teste de imunohistochimie şi al unor teste genetice, poate realiza un diagnostic de precizie.
"Avem mai multe tipuri de celule maligne (canceroase), iar pentru identificarea acestora se folosesc o serie de teste speciale, de imunohistochimie. În plus, prin intermediul unor teste genetice, oncologul poate stabili care este tipul de tratament cel mai indicat pentru fiecare caz în parte. Un alt avantaj este acela că aceste investigaţii sunt gratuite iar rezultatele biopsiei le primim între 5 şi 10 zile. În funcţie de tipul celulei şi de stadiul bolii, putem vorbi fie de o intervenţie chirurgicală, pe care o realizează chirurgii noştri, fie de administrarea de chimioterapie sau radioterapie, terapie ţintită, imunoterapie, fie, în cazurile cele mai avansate, de terapii paliative. Este foarte important să ştim tipul celulei maligne pentru că în funcţie de aceasta se administrează tratamentul care poate ajunge şi la 7.000 de euro pe lună", spune pneumologul Emanuela Tudorache.
Cancerul pulmonar este, în Europa, al doilea cel mai răspândit tip de cancer. Majoritatea neoplaziilor pulmonare sunt diagnosticate la pacienţi cu vârstă de peste 65 de ani. Cancerul pulmonar provoacă anual peste 1,6 milioane de decese, iar rata de supravieţuire la 5 ani este de sub 20%. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Sănătății: A doua tranșă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare
Ministerul Sănătății informează că a doua tranșă de livrări pentru vaccinul antigripal injectabil va începe în cursul săptămânii viitoare, când vor fi distribuite în țară peste 350.000 de doze. 'Cantitățile de vaccinuri injectabile (Vaxigrip și Influvac), livrate în septembrie, au fost consumate în
Timiș: Conferință aniversară dedicată împlinirii a 80 de ani de la înființarea Catedrei de Parazitologie a UMF 'Victor Babeș'
Cei 80 de ani împliniți de Catedra de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) 'Victor Babeș' din Timișoara au fost marcați, joi și vineri, printr-o Conferință aniversară care a reunit specialiști de renume și experți din cercetarea medicală din țară și din străinătate, pentru a celebra tradiția școlii timișorene de parazitologie, car
Brăila: Spitalul Județean a achiziționat un RMN cerebral portabil pentru investigații la patul pacientului
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila a achiziționat un aparat RMN cerebral portabil, al doilea de acest tip din România, care permite efectuarea investigațiilor imagistice direct la patul pacientului, fără a mai fi necesară transportarea acestuia la laboratorl de imagistică, informează, vineri, unitatea medicală. Potrivit sursei ci
Ziua Mondială a Resuscitării, marcată de Crucea Roșie Română printr-un flashmob în zona Arcului de Triumf
Peste 70 de voluntari au participat la cea de-a patra ediție a flashmob-ului dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor, eveniment organizat de Crucea Roșie Română, în zona Arcului de Triumf, cu ocazia Zilei Mondiale a Resuscitării. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, vineri, AGERPRES, evenimentu
INSP: A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că, în săptămâna 5 - 11 octombrie, au fost raportate 82.363 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), fiind comunicat și primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon. 'A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din aces
Ministrul Cseke Attila spune că nu se justifică reluarea examenului de medic specialist sau recorectarea tezelor
Ministerul Sănătății precizează că nu au fost semnalate aspecte de natură profesională care să justifice reluarea examenului pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist sau recorectarea tezelor. 'În urma analizării punctelor de vedere transmise de comisiile de soluționare a contestațiilor privind desf
Vaslui: Creștere a cazurilor noi de tuberculoză în județ în prima jumătate a anului
Un număr de 102 cazuri noi de tuberculoză la copii și adulți au fost înregistrate în primul semestru al acestui an în județ, datele furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui indicând o creștere a îmbolnăvirilor comparativ cu perioada similară a anului trecut. Numărul de cazuri noi a crescut de la 90 &
Cluj: Piața Unirii a găzduit prima panglică umană din România împotriva cancerului de sân
Aproximativ 300 de oameni au participat, vineri, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, la formarea unei panglici umane în cadrul Lunii de Conștientizare a Cancerului de Sân. Inițiativa se numește 'One Ribbon. Many Stories' și este prima de acest fel din România, potrivit Institutul Oncologic 'Prof. Dr. Ion Chiric
Covasna: Sanitas va contesta în instanță diminuarea veniturilor angajaților DSP
Sindicatul Sanitas Covasna va contesta în instanță decizia de diminuare a veniturilor angajaților Direcției Județene de Sănătate Publică (DSP), luată în contextul măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal prevăzute de OUG nr. 7/2026, a anunțat liderul organizației sindicale, Vasile Neagovici. Potrivit acestuia, sporurile pe
Ministerul Sănătății: Plățile pentru construcția spitalelor finanțate prin PNRR, finalizate
Ministerul Sănătății a anunțat, vineri, că a finalizat plățile pentru construcția spitalelor finanțate prin PNRR. 'Doar în perioada 12-16 octombrie 2026, Ministerul Sănătății a virat tranșe depășind suma de 120,7 milioane de lei pentru investițiile finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care vizează dezvolta
Ziua Mondială a Resuscitării: Crucea Roșie Română organizează un flashmob de amploare
Crucea Roșie Română va marca, vineri, Ziua Mondială a Resuscitării printr-un flashmob de amploare, la Arcul de Triumf, la care vor participa peste 70 de voluntari. Potrivit unui comunicat de presă remis marți AGERPRES, evenimentul este dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor. 'În jurul Arcului de Triumf, 42
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' a lansat un program de screening al cancerului de col uterin
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a lansat un program de screening pentru cancerul de col uterin, bazat pe testarea HPV, adresat cu prioritate femeilor din grupuri vulnerabile. Proiectul este intitulat 'Controlul cancerului de col uterin prin acces echitabil la servicii de calitate: consolidare
Argeș: Laboratorul de Anatomie Patologică al SJU Pitești, dotat cu aparatură de ultimă generație pentru diagnosticarea cancerului
Laboratorul de Anatomie Patologică al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești a fost dotat cu aparatură medicală de ultimă generație pentru diagnosticarea cancerului, printr-un proiect cu finanțare europeană. 'Prin proiect au fost achiziționate 20 de echipamente ultraperformante. Modernizarea Laboratorului de Anatomie Patologică plase
Sibiu: Ficatul și rinichii unui bolnav în moarte cerebrală, prelevate de medici din Cluj-Napoca
Ficatul și rinichii unui pacient în vârstă de 72 de ani, aflat în moarte cerebrală la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Sibiu, au fost prelevate joi, de două echipe medicale din Cluj-Napoca, aceasta fiind prima prelevare de organe realizată în acest an la unitatea medicală sibiană, informează un comunicat de presă.
Robot chirurgical nou, achiziționat din fonduri europene, la Spitalul 'Burghele'
Spitalul Clinic 'Prof. Dr. Theodor Burghele' din București lansează un nou program de chirurgie robotică urologică, dedicat în special pacienților cu afecțiuni oncologice, precum cancerul de prostată sau tumorile renale, și celor care au nevoie de intervenții reconstructive ale căilor urinare, prin achiziționarea unui robot chirurgical nou, în cadrul unui






