Covasna: Spitalul Judeţean, premiat pentru rapiditatea şi calitatea îngrijirii pacienţilor cu accidente vasculare cerebrale
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Sfântu Gheorghe a fost premiat de către organizaţia internaţională ESO Angels şi Societatea Europeană de Stroke pentru rapiditatea şi calitatea îngrijirii pacienţilor cu accidente vasculare cerebrale (AVC).
Potrivit conducerii instituţiei, doar 11 dintre cele 40 de spitale din România care participă la programul de tromboliză intravenoasă au obţinut recunoaştere din partea Iniţiativei ESO Angels.
"Pentru activitatea din acest an, Spitalul Judeţean de Urgenţă a fost premiat de către organizaţia internaţională ESO Angels şi Societatea Europeană de Stroke cu statutul 'GOLD', acordat pentru rapiditatea şi eficienţa în îngrijirea pacienţilor cu accidente vasculare cerebrale, devenind astfel unul dintre cele mai bune spitale din ţară la acest capitol. (...) Pe lângă alţi indicatori de performanţă, unul dintre cele mai importante criterii îndeplinite care au stat la baza acordării acestui premiu a fost timpul de intervenţie de la intrarea pacientului pe uşa spitalului şi până la aplicarea procedurii", se arată într-un comunicat de presă al SJU remis miercuri AGERPRES.
Conducerea unităţii sanitare a precizat că în data de 1 iulie se vor împlini doi ani de când se efectuează tromboliză în cadrul spitalului, în această perioadă fiind tratate 71 de cazuri prin această procedură.
"Tratamentul nu este unul fără riscuri şi este strict condiţionat de timpul în care pacientul se prezintă la spital, putând fi administrat într-o fereastră de timp de cel mult patru ore şi jumătate de la producerea accidentului vascular cerebral, dacă starea de sănătate a pacientului o permite. În cazul în care tratamentul are succes, pacientul se poate recupera complet, însă pentru ca acest lucru să fie posibil este esenţial ca aparţinătorii sau pacientul să recunoască rapid simptomele şi să solicite asistenţă medicală în cel mai scurt timp" , se mai arată în comunicat.
Neurologul Forro Csilla, coordonatoarea programului naţional de tromboliză intravenoasă în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă, a explicat că cele mai frecvente tipuri de accidente vasculare cerebrale sunt cele ischemice, când vasul de sânge este obturat şi reduce sau întrerupe alimentarea cu sânge a creierului în zona respectivă, provocând moartea celulelor nervoase, respectiv cele hemoragice, care se produc atunci când un vas de sânge se sparge.
Potrivit acesteia, printre semnele accidentului vascular cerebral se numără modificări la nivelul feţei, slăbiciune la nivelul membrelor superioare şi inferioare şi tulburări de vorbire.
"Le mulţumesc colegilor mei pentru sprijinul acordat, deoarece acest premiu este meritul întregii echipe. Începând cu paramedicii, Unitatea de Primiri Urgenţe, echipa care realizează tomografiile, personalul din cadrul laboratorului şi până la secţia de Neurologie, însă trebuie amintiţi şi aparţinătorii pacienţilor care au reacţionat în timp util. Pe viitor, ne dorim să îmbunătăţim şi mai mult aceste performanţe, atât prin munca în echipă în cadrul spitalului, cât şi prin educarea şi conştientizarea populaţiei despre prevenţie şi tratament. În acest sens, lansăm o campanie de conştientizare pe care ne dorim să o facem cât mai cunoscută atât reţelele de socializare, cât şi prin intermediul presei, însă avem în plan în perioada imediat următoare implicarea şcolilor şi grădiniţelor, cărora le vom pune la dispoziţie materiale educaţionale", a declarat dr. Forro Csilla, conform comunicatului.
Aceasta a subliniat faptul că există mai mulţi factori de risc care favorizează apariţia accidentelor vasculare cerebrale, cum ar fi hipertensiunea arterială netratată, bolile de inimă şi diabetul, dar şi fumatul, nivelul ridicat al grăsimilor din sânge şi un stil de viaţă sedentar.
Iniţiativa "Angels" este un ONG internaţional dedicat îmbunătăţirii şanselor de supravieţuire şi recuperare a pacienţilor care au suferit accidente vasculare cerebrale, iar unul dintre obiectivele sale este creşterea numărului de centre care oferă tratament intravenos pentru dizolvarea cheagurilor de sânge (tromboliză). AGERPRES/ (AS- autor: Oana Mălina Negrea, editor: Anamaria Constantin, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Sănătății: A doua tranșă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare
Ministerul Sănătății informează că a doua tranșă de livrări pentru vaccinul antigripal injectabil va începe în cursul săptămânii viitoare, când vor fi distribuite în țară peste 350.000 de doze. 'Cantitățile de vaccinuri injectabile (Vaxigrip și Influvac), livrate în septembrie, au fost consumate în
Timiș: Conferință aniversară dedicată împlinirii a 80 de ani de la înființarea Catedrei de Parazitologie a UMF 'Victor Babeș'
Cei 80 de ani împliniți de Catedra de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) 'Victor Babeș' din Timișoara au fost marcați, joi și vineri, printr-o Conferință aniversară care a reunit specialiști de renume și experți din cercetarea medicală din țară și din străinătate, pentru a celebra tradiția școlii timișorene de parazitologie, car
Brăila: Spitalul Județean a achiziționat un RMN cerebral portabil pentru investigații la patul pacientului
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila a achiziționat un aparat RMN cerebral portabil, al doilea de acest tip din România, care permite efectuarea investigațiilor imagistice direct la patul pacientului, fără a mai fi necesară transportarea acestuia la laboratorl de imagistică, informează, vineri, unitatea medicală. Potrivit sursei ci
Ziua Mondială a Resuscitării, marcată de Crucea Roșie Română printr-un flashmob în zona Arcului de Triumf
Peste 70 de voluntari au participat la cea de-a patra ediție a flashmob-ului dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor, eveniment organizat de Crucea Roșie Română, în zona Arcului de Triumf, cu ocazia Zilei Mondiale a Resuscitării. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, vineri, AGERPRES, evenimentu
INSP: A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că, în săptămâna 5 - 11 octombrie, au fost raportate 82.363 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), fiind comunicat și primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon. 'A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din aces
Ministrul Cseke Attila spune că nu se justifică reluarea examenului de medic specialist sau recorectarea tezelor
Ministerul Sănătății precizează că nu au fost semnalate aspecte de natură profesională care să justifice reluarea examenului pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist sau recorectarea tezelor. 'În urma analizării punctelor de vedere transmise de comisiile de soluționare a contestațiilor privind desf
Vaslui: Creștere a cazurilor noi de tuberculoză în județ în prima jumătate a anului
Un număr de 102 cazuri noi de tuberculoză la copii și adulți au fost înregistrate în primul semestru al acestui an în județ, datele furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui indicând o creștere a îmbolnăvirilor comparativ cu perioada similară a anului trecut. Numărul de cazuri noi a crescut de la 90 &
Cluj: Piața Unirii a găzduit prima panglică umană din România împotriva cancerului de sân
Aproximativ 300 de oameni au participat, vineri, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, la formarea unei panglici umane în cadrul Lunii de Conștientizare a Cancerului de Sân. Inițiativa se numește 'One Ribbon. Many Stories' și este prima de acest fel din România, potrivit Institutul Oncologic 'Prof. Dr. Ion Chiric
Covasna: Sanitas va contesta în instanță diminuarea veniturilor angajaților DSP
Sindicatul Sanitas Covasna va contesta în instanță decizia de diminuare a veniturilor angajaților Direcției Județene de Sănătate Publică (DSP), luată în contextul măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal prevăzute de OUG nr. 7/2026, a anunțat liderul organizației sindicale, Vasile Neagovici. Potrivit acestuia, sporurile pe
Ministerul Sănătății: Plățile pentru construcția spitalelor finanțate prin PNRR, finalizate
Ministerul Sănătății a anunțat, vineri, că a finalizat plățile pentru construcția spitalelor finanțate prin PNRR. 'Doar în perioada 12-16 octombrie 2026, Ministerul Sănătății a virat tranșe depășind suma de 120,7 milioane de lei pentru investițiile finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care vizează dezvolta
Ziua Mondială a Resuscitării: Crucea Roșie Română organizează un flashmob de amploare
Crucea Roșie Română va marca, vineri, Ziua Mondială a Resuscitării printr-un flashmob de amploare, la Arcul de Triumf, la care vor participa peste 70 de voluntari. Potrivit unui comunicat de presă remis marți AGERPRES, evenimentul este dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor. 'În jurul Arcului de Triumf, 42
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' a lansat un program de screening al cancerului de col uterin
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a lansat un program de screening pentru cancerul de col uterin, bazat pe testarea HPV, adresat cu prioritate femeilor din grupuri vulnerabile. Proiectul este intitulat 'Controlul cancerului de col uterin prin acces echitabil la servicii de calitate: consolidare
Argeș: Laboratorul de Anatomie Patologică al SJU Pitești, dotat cu aparatură de ultimă generație pentru diagnosticarea cancerului
Laboratorul de Anatomie Patologică al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești a fost dotat cu aparatură medicală de ultimă generație pentru diagnosticarea cancerului, printr-un proiect cu finanțare europeană. 'Prin proiect au fost achiziționate 20 de echipamente ultraperformante. Modernizarea Laboratorului de Anatomie Patologică plase
Sibiu: Ficatul și rinichii unui bolnav în moarte cerebrală, prelevate de medici din Cluj-Napoca
Ficatul și rinichii unui pacient în vârstă de 72 de ani, aflat în moarte cerebrală la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Sibiu, au fost prelevate joi, de două echipe medicale din Cluj-Napoca, aceasta fiind prima prelevare de organe realizată în acest an la unitatea medicală sibiană, informează un comunicat de presă.
Robot chirurgical nou, achiziționat din fonduri europene, la Spitalul 'Burghele'
Spitalul Clinic 'Prof. Dr. Theodor Burghele' din București lansează un nou program de chirurgie robotică urologică, dedicat în special pacienților cu afecțiuni oncologice, precum cancerul de prostată sau tumorile renale, și celor care au nevoie de intervenții reconstructive ale căilor urinare, prin achiziționarea unui robot chirurgical nou, în cadrul unui






