Arad: Vaccinarea în Vama Nădlac II a început, dar se face doar 12 ore pe zi din lipsă de personal
Centrul de vaccinare înfiinţate în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, pe autostrada pan-europeană, a fost deschis, miercuri, însă va funcţiona doar 12 ore pe zi, din cauză că nu există personal medical suficient, primii care s-au imunizat cu ser la frontieră fiind români veniţi acasă din Germania şi Austria.
Centrul de vaccinare de la frontiera cu Ungaria va funcţiona zilnic între orele 08,00 şi 20,00, însă autorităţile vor să îl păstreze deschis 24 de ore, dacă va fi găsit personal medical.
"Consider că este un moment deosebit de important, fiind trecerea cu cel mai mare flux de persoane pe cale rutieră din România. Dorim să dezvoltăm acest centru de vaccinare, pentru că în primă fază va funcţiona după un orar, dar dorim să funcţioneze 24 din 24 de ore. În câteva zile vom deschide un centru şi în Nădlac I", a declarat, la frontieră, prefectul judeţului Arad, Toth Csaba.
Şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, Horea Timiş, a declarat că nu au fost găsiţi suficienţi medici care să dorească să facă naveta până la frontieră, la 40 de kilometri de municipiul Arad, pentru că nu li se decontează transportul.
"Efortul este foarte mare pentru că nu găsim personal medical, în special medici. (...) Centrul din Vama Nădlac II înseamnă o deplasare de 40 de kilometri de la Arad, nu avem o legislaţie să decontăm transport şi este foarte greu de a asigura toate aceste cheltuieli, pentru că un centru decontează doar cheltuielile din ordinul de ministru. Deci apar probleme, noi tot timpul am spus că Aradul este altceva faţă de restul ţării, pentru că suntem DSP-ul cu cele mai multe puncte de intrare în ţară şi cele mai multe fluxuri. Ca atare, noi tot timpul am solicitat derogări sau cazuri speciale, iar acum ne lovim cu o situaţie privind angajările de medici", a spus Horea Timiş.
El a precizat că pentru ca centrul să fie deschis 24 de ore este nevoie să fie dislocat personal medical de la alte centre de vaccinare din judeţ, dar să fie găsit şi cadrul legislativ pentru ca personalul să fie angajat la Primăria Nădlac, pentru a putea fi plătit.
Timiş a mai spus că pot fi organizate patru fluxuri de vaccinare la frontiera judeţului Arad cu Ungaria, dar depinde de cererea de vaccin şi de posibilitatea alocării resurselor umane.
La deschiderea centrului de vaccinare a fost prezentă şi secretarul de stat în Departamentul pentru românii de pretutindeni, Oana Ursache.
"Suntem una dintre puţinele ţări care dovedesc o generozitate extraordinară în vaccinarea nu doar a cetăţenilor ţării noastre ci şi a celorlalţi cetăţeni. Din luna martie am tot avut solicitări la Departamentul românilor de pretutindeni din partea Diasporei, din parte asociaţiilor, toată lumea ne întreba cum se poate vaccina Diaspora. Până acum, românii veneau acasă şi se vaccinau în centrele din localităţile de domiciliu. (...) Deschiderea unui centru de vaccinare în Nădlac, din punctul meu de vedere, este o declaraţie de dragoste din partea statului român pentru românii plecaţi în afara României", a spus Ursache.
Primii care s-au vaccinat la Nădlac II au fost români veniţi acasă din Germania şi Austria.
"În Austria a greu să ai acces la vaccin, eu am aşteptat două luni şi încă nu am reuşit. A fost o ocazie excelentă să mă vaccinez la frontieră, am văzut centrul în timp ce stăteam să îmi plătesc taxa de drum", a spus un bărbat.
Un alt român, venit din Germania, a declarat că a fost anunţat încă de cum a intrat în ţară că are posibilitatea să se vaccineze.
"M-am bucurat că este vorba de serul de la Johnson&Johnson, care este doar o doză, deci nu mai trebuie să aştept şi rapelul. Asta m-a făcut să mă decid pe loc", a spus bărbatul.
Centrul de vaccinare, în care se administrează doar ser Johnson&Johnson, este amplasat într-o parcare aflată la aproximativ 50 de metri de punctul de control de la graniţă, chiar lângă autostradă, şi oferă posibilitatea şoferilor să întoarcă direct acolo pe autostradă dacă au venit în ţară doar pentru a se imuniza.
Amenajarea punctului de la Nădlac II, care are un flux de vaccinare, a început în urmă cu o săptămână, după ce fusese anunţată în 12 mai. Peste câteva zile ar urma să fie deschis un centru şi în PTF Nădlac I.
Şeful DSP Arad, Horea Timiş, declarase, în 12 mai, pentru AGERPRES, că a constatat că tot mai mulţi români care lucrează în străinătate sau au locuinţe în Ungaria vin în ţară doar pentru a se imuniza, inclusiv străini cetăţeni ai Uniunii Europene.
"Nu vorbim doar de cetăţeni români stabiliţi în străinătate, ci şi de cetăţeni ai altor state. În acest moment, cetăţenii Uniunii Europene se pot vaccina la noi în ţară. De altfel, vă pot spune că şi foarte mulţi angajaţi ai misiunilor diplomatice ale României din Europa au venit la Arad doar pentru a se vaccina. Cred că avem persoane vaccinate din toate ţările europene. Pentru că de la o zi la alta am observat, fără să avem statistici precise, că sunt tot mai mulţi cei care trec graniţa doar pentru a se vaccina, am decis să înfiinţăm posturi temporare de vaccinare în PTF Nădlac I şi PTF Nădlac II", spunea directorul DSP Arad.
El afirmase că este vorba de "sute de persoane care în ultimele săptămâni au trecut graniţa în România pentru a se vaccina în Arad". AGERPRES / (AS - autor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Sănătății: A doua tranșă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare
Ministerul Sănătății informează că a doua tranșă de livrări pentru vaccinul antigripal injectabil va începe în cursul săptămânii viitoare, când vor fi distribuite în țară peste 350.000 de doze. 'Cantitățile de vaccinuri injectabile (Vaxigrip și Influvac), livrate în septembrie, au fost consumate în
Timiș: Conferință aniversară dedicată împlinirii a 80 de ani de la înființarea Catedrei de Parazitologie a UMF 'Victor Babeș'
Cei 80 de ani împliniți de Catedra de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) 'Victor Babeș' din Timișoara au fost marcați, joi și vineri, printr-o Conferință aniversară care a reunit specialiști de renume și experți din cercetarea medicală din țară și din străinătate, pentru a celebra tradiția școlii timișorene de parazitologie, car
Brăila: Spitalul Județean a achiziționat un RMN cerebral portabil pentru investigații la patul pacientului
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila a achiziționat un aparat RMN cerebral portabil, al doilea de acest tip din România, care permite efectuarea investigațiilor imagistice direct la patul pacientului, fără a mai fi necesară transportarea acestuia la laboratorl de imagistică, informează, vineri, unitatea medicală. Potrivit sursei ci
Ziua Mondială a Resuscitării, marcată de Crucea Roșie Română printr-un flashmob în zona Arcului de Triumf
Peste 70 de voluntari au participat la cea de-a patra ediție a flashmob-ului dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor, eveniment organizat de Crucea Roșie Română, în zona Arcului de Triumf, cu ocazia Zilei Mondiale a Resuscitării. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, vineri, AGERPRES, evenimentu
INSP: A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că, în săptămâna 5 - 11 octombrie, au fost raportate 82.363 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), fiind comunicat și primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon. 'A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din aces
Ministrul Cseke Attila spune că nu se justifică reluarea examenului de medic specialist sau recorectarea tezelor
Ministerul Sănătății precizează că nu au fost semnalate aspecte de natură profesională care să justifice reluarea examenului pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist sau recorectarea tezelor. 'În urma analizării punctelor de vedere transmise de comisiile de soluționare a contestațiilor privind desf
Vaslui: Creștere a cazurilor noi de tuberculoză în județ în prima jumătate a anului
Un număr de 102 cazuri noi de tuberculoză la copii și adulți au fost înregistrate în primul semestru al acestui an în județ, datele furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui indicând o creștere a îmbolnăvirilor comparativ cu perioada similară a anului trecut. Numărul de cazuri noi a crescut de la 90 &
Cluj: Piața Unirii a găzduit prima panglică umană din România împotriva cancerului de sân
Aproximativ 300 de oameni au participat, vineri, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, la formarea unei panglici umane în cadrul Lunii de Conștientizare a Cancerului de Sân. Inițiativa se numește 'One Ribbon. Many Stories' și este prima de acest fel din România, potrivit Institutul Oncologic 'Prof. Dr. Ion Chiric
Covasna: Sanitas va contesta în instanță diminuarea veniturilor angajaților DSP
Sindicatul Sanitas Covasna va contesta în instanță decizia de diminuare a veniturilor angajaților Direcției Județene de Sănătate Publică (DSP), luată în contextul măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal prevăzute de OUG nr. 7/2026, a anunțat liderul organizației sindicale, Vasile Neagovici. Potrivit acestuia, sporurile pe
Ministerul Sănătății: Plățile pentru construcția spitalelor finanțate prin PNRR, finalizate
Ministerul Sănătății a anunțat, vineri, că a finalizat plățile pentru construcția spitalelor finanțate prin PNRR. 'Doar în perioada 12-16 octombrie 2026, Ministerul Sănătății a virat tranșe depășind suma de 120,7 milioane de lei pentru investițiile finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care vizează dezvolta
Ziua Mondială a Resuscitării: Crucea Roșie Română organizează un flashmob de amploare
Crucea Roșie Română va marca, vineri, Ziua Mondială a Resuscitării printr-un flashmob de amploare, la Arcul de Triumf, la care vor participa peste 70 de voluntari. Potrivit unui comunicat de presă remis marți AGERPRES, evenimentul este dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor. 'În jurul Arcului de Triumf, 42
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' a lansat un program de screening al cancerului de col uterin
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a lansat un program de screening pentru cancerul de col uterin, bazat pe testarea HPV, adresat cu prioritate femeilor din grupuri vulnerabile. Proiectul este intitulat 'Controlul cancerului de col uterin prin acces echitabil la servicii de calitate: consolidare
Argeș: Laboratorul de Anatomie Patologică al SJU Pitești, dotat cu aparatură de ultimă generație pentru diagnosticarea cancerului
Laboratorul de Anatomie Patologică al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești a fost dotat cu aparatură medicală de ultimă generație pentru diagnosticarea cancerului, printr-un proiect cu finanțare europeană. 'Prin proiect au fost achiziționate 20 de echipamente ultraperformante. Modernizarea Laboratorului de Anatomie Patologică plase
Sibiu: Ficatul și rinichii unui bolnav în moarte cerebrală, prelevate de medici din Cluj-Napoca
Ficatul și rinichii unui pacient în vârstă de 72 de ani, aflat în moarte cerebrală la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Sibiu, au fost prelevate joi, de două echipe medicale din Cluj-Napoca, aceasta fiind prima prelevare de organe realizată în acest an la unitatea medicală sibiană, informează un comunicat de presă.
Robot chirurgical nou, achiziționat din fonduri europene, la Spitalul 'Burghele'
Spitalul Clinic 'Prof. Dr. Theodor Burghele' din București lansează un nou program de chirurgie robotică urologică, dedicat în special pacienților cu afecțiuni oncologice, precum cancerul de prostată sau tumorile renale, și celor care au nevoie de intervenții reconstructive ale căilor urinare, prin achiziționarea unui robot chirurgical nou, în cadrul unui






