REPORTAJ/Bistriţa-Năsăud: Primul centru de vaccinare anti-COVID-19 de tip drive-through a atras 170 de persoane în primele trei ore
Primul centru de vaccinare împotriva COVID-19 de tip drive-through din judeţul Bistriţa-Năsăud, organizat la acest sfârşit de săptămână în parcarea unui centru comercial din municipiul reşedinţă, s-a dovedit a fi un succes, în primele trei ore fiind epuizate circa 60% din dozele alocate zilei de sâmbătă.
Centrul de vaccinare funcţionează în fiecare dintre cele două zile între orele 8,00 - 20,00, pentru fiecare zi fiind prevăzute 288 de doze de vaccin Pfizer.
Primele maşini cu persoane care au dorit să se vaccineze s-au aşezat la rând înainte de ora 8,00 dimineaţa, iar fluxul a fost unul constant, astfel că, după primele trei ore, numărul celor imunizaţi era de 170, de toate vârstele.
S-a venit la vaccinare cu maşina personală, dar şi cu taxiul, cu toată familia, de la cei mai tineri la cei mai în vârstă, dar şi în gaşcă, cu prietenii.
Marea majoritate a celor care s-au vaccinat în primele trei ore au fost din municipiul Bistriţa, iar printre doritori s-au numărat şi bistriţeni reveniţi în ţară din Spania, Germania, Polonia sau Suedia.
Bistriţenii au fost aşteptaţi la centrul de vaccinare cu muzică: s-a început cu Mozart, s-a continuat cu romanţe, iar mai apoi s-a trecut la acorduri mai moderne.
Reprezentanţii autorităţilor locale - de la Prefectură, Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Primăria Bistriţa, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Bistriţa - au fost prezenţi de la prima oră pentru a se asigura că centrul de vaccinare drive-through funcţionează în cele mai bune condiţii.
Personalul alocat centrului este format din trei medici, şase asistenţi medicali şi trei registratori, la care se adaugă 20 de voluntari SVSU.
Prefectul de Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha, s-a arătat mulţumit de impactul avut de centrul drive-through în primele ore de funcţionare şi spune că astfel de acţiuni vor fi organizate în municipiu, în această lună, la fiecare sfârşit de săptămână.
"Acţiunea merge bine. La 8 fără 20 de minute, când am ajuns, deja erau 20 de maşini care aşteptau deschiderea, cea de la ora 8. Este un succes. Va trebui să multiplicăm acţiunea, adică săptămâna viitoare o să o facem în faţa Sălii Polivalente, pe urmă la un centru comercial din partea de jos a oraşului şi pe urmă ne întoarcem aici, ca să facem rapelul. Au venit oameni cam de peste tot, marea majoritate sunt din municipiul Bistriţa", a declarat Dolha pentru AGERPRES.
Prefectul doreşte extinderea campaniei de vaccinare şi în mediul rural, unde locuiesc aproximativ 60% din locuitorii judeţului.
"Va trebui să mergem mai departe cu caravanele de vaccinare, adică să ajungem în mediul rural, şi acolo ne gândim deja să avem un autobuz pe care să îl pregătim pentru asta. Ştim că avem un judeţ care este preponderent rural şi avem o problemă acolo şi o să facem şi asta. Este important ca astăzi şi mâine lucrurile să se desfăşoare bine, să terminăm cele 600 de vaccinuri din cele două zile, poate chiar să mai aducem şi din alte părţi. Este un început", a mai spus prefectul.
În jurul orei 11,00, când deja fuseseră imunizaţi 170 de bistriţeni, autorităţile au început să dea telefoane la Cluj pentru o suplimentare a dozelor de vaccin Pfizer, pentru ziua de duminică, conştiente că, dacă ritmul se menţine, întreaga cantitate de vaccin prevăzută pentru cele două zile ar putea fi epuizată până sâmbătă seară. AGERPRES/(A, AS - autor: Tina Dumitrescu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Foto: (c) Tina Dumitrescu / AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Vieți salvate în urma unei prelevări de organe
Medicii din Iași au reușit să salveze viața a cinci persoane, după ce familia unui bărbat, în vârstă de 54 de ani, aflat în moarte cerebrală la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, a fost de acord ca organele sale să fie prelevate și transplantate. Coordonatorul Centrului Regional de Transplant, dr. Raluca Neagu, a declarat,
Iași: Trei persoane cu suspiciune de West Nile aduse la Spitalul de Boli Infecțioase; un caz confirmat
Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase 'Sfânta Parascheva' Iași, dr. Florin Roșu, a declarat, sâmbătă, că în cursul lunii iulie trei persoane s-au prezentat la unitatea medicală cu suspiciune de infecție cu virusul West Nile, singurul caz confirmat fiind al unei femei din județul Vaslui. Potrivit medicului, f
Vrancea: RMN-ul Spitalului Județean din Focșani - repus în funcțiune de la 1 august; valoarea reparațiilor - 100.000 de euro
Aparatul de Rezonanță Magnetică (RMN) din cadrul Spitalului Județean de Urgență 'Sfântul Pantelimon' Focșani va putea fi din nou folosit din 1 august, după finalizarea lucrărilor de reparație, care s-au ridicat la valoarea de aproximativ 100.000 de euro. Potrivit unui comunicat al unității medicale, după o perioadă îndelungată în care
INSP: Alăptarea - beneficii pentru copil și mamă; nu sunt date recente despre rata alăptării în România
Alăptarea reprezintă una dintre cele mai eficiente intervenții de sănătate publică și aduce beneficii demonstrate atât pentru copil, cât și pentru mamă, reamintesc reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), care avertizează însă că ultimul studiu despre alăptare în România a fost făcut în 2011 și în prezent nu e
Ministerul Sănătății: În această săptămână au fost semnate 25 de acte adiționale la contractele de finanțare PNRR
Ministerul Sănătății a informat vineri că, în această săptămână, au fost semnate 25 de acte adiționale la contractele de finanțare prin PNRR pentru proiecte din domeniul sănătății și transformării digitale. Astfel, pe Componenta 12 - Sănătate, au fost semnate 10 acte adiționale pentru dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, dotarea unităț
Galați: Secția de Neurologie a Spitalului Județean, dotată cu 8 paturi ATI cu funcții inteligente pentru pacienții cu AVC
Secția Clinică de Neurologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Galați a fost dotată cu opt paturi de terapie intensivă (ATI) cu funcții inteligente, destinate îngrijirii pacienților care au suferit accidente vasculare cerebrale (AVC), a anunțat, vineri, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea. Potrivit acestuia, noile paturi ATI sunt
Ministerul Sănătății: Aproape 500 de milioane de lei prin PNRR, autorizați la plată în iulie pentru investiții
Aproape 500 de milioane de lei au fost autorizați la plată în domeniul sănătății, prin PNRR, în luna iulie, a informat, vineri, ministerul de resort. În ultima săptămână a lunii iulie, au fost autorizați la plată 77,9 milioane de lei, pentru 41 de proiecte majore care contribuie la modernizarea sistemului sanitar.
Testare HPV și ecografii mamare gratuite la UNTOLD Festival
Femeile vor putea beneficia gratuit de testare HPV și ecografii mamare în Unitatea Mobilă de Diagnostic a Fundației Renașterea amplasată pe platoul pietonal din fața Operei Maghiare din Cluj-Napoca, în perioada 6 - 9 august, în intervalul orar 16:00 - 20:00, cu ocazia UNTOLD Festival. Potrivit unui comunicat transmis, vineri,
Sanitas a decis suspendarea grevei: Dăm o șansă politicului să se reseteze și să se reia negocierile pe legea salarizării
Consiliul Național al Sanitas a decis suspendarea grevei generale, după deblocarea posturilor din sănătate, precizând însă că protestul nu se 'închide' și reprezintă o șansă pentru 'resetarea politicului', dar și pentru reluarea negocierilor pentru o nouă formă a legii salarizării 'cu cei care au sau vor avea mandatul și responsa
SANITAS: În niciunul dintre scenarii, Legea salarizării nu este favorabilă salariaților din sistemul sanitar
Reprezentanții SANITAS afirmă că Legea salarizării nu este favorabilă, în niciun scenariu, salariaților din sistemul sanitar, după opt ore de discuții cu specialiști ai Băncii Mondiale, ai Ministerului Muncii și ai Ministerului Sănătății. 'Astăzi, 30 iulie, în a treia zi de grevă generală SANITAS, reprezentanții Federației SANI
Proiecte CNAS: Acces mai larg la servicii medicale, mai puțină birocrație, mai multă flexibilitate
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat în transparență decizională proiecte de acte normative pentru modificarea și completarea Contractului-cadru și a Normelor sale metodologice de aplicare care prevăd accesul mai larg la servicii medicale, mai puțină birocrație, mai multă flexibilitate în sistemul medical. Proiectele propun schimbări
Federația SANITAS - demers la Bruxelles alături de PSD pentru legea salarizării
Federația SANITAS a transmis joi că în loc să aleagă calea negocierii, autoritățile au preferat presiunile asupra salariaților și ignorarea propunerilor formulate de organizațiile sindicale, de aceea a considerat necesar ca această problemă să fie adusă și în atenția instituțiilor europene, pentru a demonstra că obiectivele PNRR pot fi îndeplinite fără sacr
Pacienții vor putea utiliza de la 1 septembrie platforma națională 'E-Sănătatea Mea'
Pacienții vor putea utiliza de la 1 septembrie platforma digitală națională 'E-Sănătatea Mea', a anunțat, joi, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu-Remus Moldovan. 'Portalul 'E-Sănătatea mea' este, dacă vreți, portofelul digital de sănătate al pacientului în România. Fiecare dintre cei 20 de milioane de
Iași: Sindicaliștii Sanitas din județ, în a treia zi de grevă
Aproximativ 2.000 de angajați din sistemul sanitar ieșean, afiliați Federației Sanitas, au intrat în cea de-a treia zi de grevă, principala nemulțumire fiind forma actuală a proiectului legii salarizării. Președintele Sanitas Iași, Iulian Cozianu, a declarat joi, pentru AGERPRES, că aproximativ 2.000 de membri Sanitas di
Colegiul Medicilor Stomatologi solicită fundamentarea pe date a cifrei de școlarizare în medicina dentară
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) a solicitat joi ca cifrele de școlarizare în medicina dentară să se bazeze pe date obiective, precum numărul real de stomatologi necesari, distribuția lor în țară și capacitatea pieței muncii de a absorbi noi absolvenți. ''CMSR solicită constituirea unui grup de lucru











