VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Campania de imunizare anti-COVID - în plină dezvoltare; doar cine nu vrea nu se vaccinează
Revenirea la normalitate devine din ce în ce mai mult o certitudine, însă doar prin vaccinare se poate atinge acest obiectiv, a declarat, vineri, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind imunizarea anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiţă.
El a participat ca voluntar la Maratonul vaccinării din Bucureşti, care a început vineri, la ora 16,00, urmând să se încheie pe 10 mai, la ora 8,00.
"Felicit organizatorii acestui eveniment: Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Carol Davila' din Bucureşti. Este un eveniment extraordinar de bine pregătit, cu peste 1.200 de voluntari, este o mobilizare fără precedent a corpului academic, a corpului medical de la cel mai înalt nivel, lucru care arată solidaritate cât se poate de crescută a sistemului medical în momentul acesta. Oamenii au nevoie să recâştige încrederea în autorităţi, în sistemul medical şi împreună să reuşim să redăm speranţa oamenilor că viaţa va fi mai bună de aici înainte. Revenirea la normalitate devine din ce în ce mai mult în momentul de faţă o certitudine, însă trebuie să înţelegem că doar prin vaccinare putem să atingem împreună acest obiectiv", a afirmat Valeriu Gheorghiţă, la centrul de vaccinare organizat la Sala Palatului.
Potrivit şefului CNCAV, campania de vaccinare anti-COVID este în plină dezvoltare.
Foto: (c) LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO
"A început mai timid campania de vaccinare în cabinetele de medicină de familie, dar cu siguranţă această fază va lua amploare în perioada următoare. De asemenea, în perioada a doua a lunii mai, vom începe vaccinarea în unităţile medicale cu paturi pentru a aduce vaccinările acolo unde este cea mai mare nevoie şi anume la pacientul vulnerabil, la pacientul cu boli cronice, care este eligibil pentru vaccinare, atât pacienţii cu internare de zi, cât şi pacienţii cu internare continuă", a adăugat el.
Valeriu Gheorghiţă şi-a exprimat speranţa ca toate evenimentele de tip maraton de vaccinare şi crearea centrelor de tip drive-thru să permită accesul la imunizare al unui număr cât mai mare de persoane.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
"De asemenea, de mâine se permite prezentarea directă în toate centrele de vaccinare din ţară, în limita capacităţii de vaccinare a fiecărui centru. Tocmai de aceea, cred că, în momentul de faţă, doar cine nu vrea să se vaccineze nu poate să facă acest lucru. Mai mult decât atât, pot să vă spun că majoritatea centrelor care primesc vaccin de la compania AstraZeneca vor primi de mâine vaccin de la compania Pfizer", a menţionat preşedintele CNCAV.
El a completat că şi vaccinul AstraZeneca îşi păstrează beneficiile, care depăşesc cu mult riscurile legate de infecţia cu SARS-CoV-2. "În momentul de faţă, mai multe ţări europene elimină restricţia. Germania, de pildă, renunţă la acea restricţie de a se utiliza la persoane doar peste 60 de ani. Cred că în felul acesta, toate vaccinurile care în momentul de faţă sunt autorizate pot să fie folosite cu încredere de toată lumea, într-un număr cât mai mare, tocmai pentru a putea să atingem într-un timp scurt pragul de imunitate de grup, pe care ni-l dorim cu toţii, pentru ca, la momentul la care vom ridica restricţiile, să nu avem risc de a reveni iarăşi într-o perioadă dificilă din punct de vedere epidemiologic. Cu cât vom vaccina mai multe persoane, cu atât masa populaţională receptivă la boală va scădea, cu atât circulaţia virusului în rândul populaţiei scade, riscul de selectare a tulpinilor virale mutante este mic şi, în felul acesta, beneficiile vaccinării se menţin atât pentru perioada imediat următoare, cât şi pe termen lung", a explicat Valeriu Gheorghiţă. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Captură Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" / Facebook.com
** Mai multe imagini de la Maratonul Vaccinării din Bucureşti pe AGERPRES FOTO
*** Citeşte şi:
VIDEO Cîţu: Începând de astăzi, puteţi să mergeţi să vă vaccinaţi anti-COVID fără programare
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bistrița-Năsăud: Agresorul de 13 ani de la școala din Bistrița, transferat la Psihiatrie infantilă în Cluj-Napoca
Băiatul de 13 ani, care luni dimineața a atacat cu un cuțit o profesoară și un elev de 12 ani la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, a fost transferat la Clinica de Psihiatrie in
Sibiu/ Chirurg plastician: Rănile trebuie spălate cu apă și săpun, nu cu betadină sau apă oxigenată
Spălarea rănilor cu apă și săpun ajută la îndepărtarea microorganismelor și favorizează vindecarea, în timp ce utilizarea betadinei sau a apei oxigenate poate afecta țesuturile, explică chirurgul plastician George Mărginean, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu, într-un material publicat luni pe pagina de
ISU Bistrița-Năsăud: Profesoara și elevul atacați cu cuțitul în școala din Bistrița - duși la spital
Profesoara și elevul atacați, luni dimineața, cu un cuțit de către un alt elev în Școala Gimnazială ''Ștefan cel Mare'' au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Bistrița, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Potrivit sursei citate, în urma evenimentului produs în municipiul Bist
Constanța: Nouă victime transportate la spital, după accidentul din satul Lumina
Nouă dintre cele 10 persoane aflate în microbuzul și mașina implicate, luni dimineața, în accidentul rutier produs pe drumul național 22, în apropiere de satul constănțean Lumina, au fost tra
Ministerul Sănătății: A doua tranșă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare
Ministerul Sănătății informează că a doua tranșă de livrări pentru vaccinul antigripal injectabil va începe în cursul săptămânii viitoare, când vor fi distribuite în țară peste 350.000 de doze. 'Cantitățile de vaccinuri injectabile (Vaxigrip și Influvac), livrate în septembrie, au fost consumate în
Timiș: Conferință aniversară dedicată împlinirii a 80 de ani de la înființarea Catedrei de Parazitologie a UMF 'Victor Babeș'
Cei 80 de ani împliniți de Catedra de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) 'Victor Babeș' din Timișoara au fost marcați, joi și vineri, printr-o Conferință aniversară care a reunit specialiști de renume și experți din cercetarea medicală din țară și din străinătate, pentru a celebra tradiția școlii timișorene de parazitologie, car
Brăila: Spitalul Județean a achiziționat un RMN cerebral portabil pentru investigații la patul pacientului
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila a achiziționat un aparat RMN cerebral portabil, al doilea de acest tip din România, care permite efectuarea investigațiilor imagistice direct la patul pacientului, fără a mai fi necesară transportarea acestuia la laboratorl de imagistică, informează, vineri, unitatea medicală. Potrivit sursei ci
Ziua Mondială a Resuscitării, marcată de Crucea Roșie Română printr-un flashmob în zona Arcului de Triumf
Peste 70 de voluntari au participat la cea de-a patra ediție a flashmob-ului dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor, eveniment organizat de Crucea Roșie Română, în zona Arcului de Triumf, cu ocazia Zilei Mondiale a Resuscitării. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, vineri, AGERPRES, evenimentu
INSP: A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că, în săptămâna 5 - 11 octombrie, au fost raportate 82.363 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), fiind comunicat și primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon. 'A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din aces
Ministrul Cseke Attila spune că nu se justifică reluarea examenului de medic specialist sau recorectarea tezelor
Ministerul Sănătății precizează că nu au fost semnalate aspecte de natură profesională care să justifice reluarea examenului pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist sau recorectarea tezelor. 'În urma analizării punctelor de vedere transmise de comisiile de soluționare a contestațiilor privind desf
Vaslui: Creștere a cazurilor noi de tuberculoză în județ în prima jumătate a anului
Un număr de 102 cazuri noi de tuberculoză la copii și adulți au fost înregistrate în primul semestru al acestui an în județ, datele furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui indicând o creștere a îmbolnăvirilor comparativ cu perioada similară a anului trecut. Numărul de cazuri noi a crescut de la 90 &
Cluj: Piața Unirii a găzduit prima panglică umană din România împotriva cancerului de sân
Aproximativ 300 de oameni au participat, vineri, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, la formarea unei panglici umane în cadrul Lunii de Conștientizare a Cancerului de Sân. Inițiativa se numește 'One Ribbon. Many Stories' și este prima de acest fel din România, potrivit Institutul Oncologic 'Prof. Dr. Ion Chiric
Covasna: Sanitas va contesta în instanță diminuarea veniturilor angajaților DSP
Sindicatul Sanitas Covasna va contesta în instanță decizia de diminuare a veniturilor angajaților Direcției Județene de Sănătate Publică (DSP), luată în contextul măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal prevăzute de OUG nr. 7/2026, a anunțat liderul organizației sindicale, Vasile Neagovici. Potrivit acestuia, sporurile pe
Ministerul Sănătății: Plățile pentru construcția spitalelor finanțate prin PNRR, finalizate
Ministerul Sănătății a anunțat, vineri, că a finalizat plățile pentru construcția spitalelor finanțate prin PNRR. 'Doar în perioada 12-16 octombrie 2026, Ministerul Sănătății a virat tranșe depășind suma de 120,7 milioane de lei pentru investițiile finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care vizează dezvolta
Ziua Mondială a Resuscitării: Crucea Roșie Română organizează un flashmob de amploare
Crucea Roșie Română va marca, vineri, Ziua Mondială a Resuscitării printr-un flashmob de amploare, la Arcul de Triumf, la care vor participa peste 70 de voluntari. Potrivit unui comunicat de presă remis marți AGERPRES, evenimentul este dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor. 'În jurul Arcului de Triumf, 42







