Zeci de persoane aşteptau, joi dimineaţă, să se vaccineze la centrul drive-thru deschis în Piaţa Constituţiei din Capitală
Zeci de persoane aşteptau în maşini, joi dimineaţă, să se vaccineze la centrul drive-thru deschis în Piaţa Constituţiei din Capitală.
Primul centru de tip drive-thru din Bucureşti pentru cei care vor să se vaccineze împotriva COVID fără programare s-a deschis joi dimineaţă, la ora 8,00, în Piaţa Constituţiei.
"Este un mecanism prin care se creşte accesul la vaccinare al tuturor celor care poate au program mai încărcat şi poate le este dificil, nu ştiu exact în ce zi pot să vină, o să pice programarea la vaccinare, dacă vor fi în localitate sau nu. Aşadar, pentru aceste persoane, această abordare este mult mai utilă, mult la îndemână. Vedem că sunt deja câteva zeci de persoane care aşteaptă la vaccinare în acest centru", a declarat Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Baciu a spus că în prezent există suficiente doze de vaccin.
"Existe suficient de multe doze în acest moment pentru toţi cei care îşi doresc să se vaccineze. Rapelul poate fi efectuat în acest centru sau poate fi efectuat în alt centru de vaccinare care utilizează acelaşi tip de vaccin. O noutate în plus ar fi aceea că, începând de ieri, schimbarea centrului de rapel se poate face inclusiv în platforma de programare, cu condiţia să existe locuri libere în noul centru şi să utilizeze acelaşi tip de vaccin", a explicat acesta.
Secretarul de stat a informat că în urma unei întâlniri cu prim-ministrul Florin Cîţu, la care au participat reprezentanţi ai primăriilor şi consiliilor judeţene din ţară, au fost oferite asigurări de sprijin pentru organizarea de centre de vaccinare la nivel local.
"Am avut o întâlnire la începutul acestei săptămâni găzduită de domnul prim-ministru Florin Cîţu, la care au participat reprezentanţii primarilor de municipiu, de comune, reprezentanţii preşedinţilor de consilii judeţene, practic cu toţi cei care îşi doresc să organizeze la nivel local. Noi am încercat să-i asigurăm de tot sprijinul nostru, toate resursele necesare pentru a deschide, pentru a organiza şi pentru a efectua vaccinarea şi cu ajutorul acestor centre drive-thru, care vedem că sunt foarte utile pentru cei care poate au program mai încărcat", a adăugat Andrei Baciu.
Centrul din Piaţa Constituţiei s-a deschis joi dimineaţă, la ora 8,00, zeci de oameni, cu maşinile personale, aşteptând să fie vaccinaţi.
Conform organizatorilor, capacitatea zilnică de vaccinare este de aproximativ 400 de persoane.
Centrul va funcţiona de luni până duminică, în intervalul orar 8,00 - 20,00, va dispune de patru fluxuri, iar vaccinul care va fi folosit este de la compania Pfizer.
Persoanele care doresc să se imunizeze aici se pot prezenta doar cu actul de identitate şi un chestionar de triaj completat. Chestionarul poate fi accesat pe platforma RoVaccinare.
Măsurile care s-au luat pentru asigurarea vaccinării în Piaţa Constituţiei, potrivit site-ului CNCAV, sunt:
- Agenţii de îndrumare a traficului asigură fluidizarea accesului către zona de triaj, vaccinare şi supraveghere post-vaccinare;
- La punctul de triaj medical se aplică procedurile şi instrucţiunile în vigoare referitoare la triajul persoanelor; medicul verifică chestionarul sau asistă la completarea acestuia, după caz, şi validează criteriile medicale pentru vaccinare;
- Vaccinarea se efectuează persoanelor aflate în mijlocul de transport, fără a fi necesară părăsirea autovehiculul sau a spaţiului special amenajat după caz;
- După vaccinare, agenţii de îndrumare indică traseul către zona de supraveghere post-vaccinare;
- Zona de supraveghere post-vaccinare este asigurată de personal medical (medic şi asistenţi) sau personal auxiliar instruit pentru identificarea persoanelor care au nevoie de asistenţă medicală pe perioada de supraveghere;
- În perioada de supraveghere, se emite adeverinţa de vaccinare iar medicul înscrie pe aceasta data la care se va efectua cea de a doua doză;
- În funcţie de tipul vaccinului distribuit, pentru completarea schemei de vaccinare, se asigură accesul persoanelor pentru efectuarea rapelului, conform intervalului dintre cele două doze, respectând capacitatea de vaccinare a centrului;
- După începerea administrării dozei de rapel la persoanele vaccinate iniţial, se mai pot primi suplimentar persoane pentru vaccinarea cu doza I, în limita capacităţii de vaccinare a centrului.
În ţară, primul centru de tip drive-thru a fost deschis, pe 24 aprilie, la Deva, unde au fost vaccinate 3.239 de persoane. Ulterior, pe 26 aprilie, a fost deschis al doilea centru similar, la Cluj, fiind vaccinate 1.038 de persoane, iar pe 28 aprilie - la Arad. AGERPRES/(A, AS - autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bistrița-Năsăud: Agresorul de 13 ani de la școala din Bistrița, transferat la Psihiatrie infantilă în Cluj-Napoca
Băiatul de 13 ani, care luni dimineața a atacat cu un cuțit o profesoară și un elev de 12 ani la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, a fost transferat la Clinica de Psihiatrie in
Sibiu/ Chirurg plastician: Rănile trebuie spălate cu apă și săpun, nu cu betadină sau apă oxigenată
Spălarea rănilor cu apă și săpun ajută la îndepărtarea microorganismelor și favorizează vindecarea, în timp ce utilizarea betadinei sau a apei oxigenate poate afecta țesuturile, explică chirurgul plastician George Mărginean, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu, într-un material publicat luni pe pagina de
ISU Bistrița-Năsăud: Profesoara și elevul atacați cu cuțitul în școala din Bistrița - duși la spital
Profesoara și elevul atacați, luni dimineața, cu un cuțit de către un alt elev în Școala Gimnazială ''Ștefan cel Mare'' au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Bistrița, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Potrivit sursei citate, în urma evenimentului produs în municipiul Bist
Constanța: Nouă victime transportate la spital, după accidentul din satul Lumina
Nouă dintre cele 10 persoane aflate în microbuzul și mașina implicate, luni dimineața, în accidentul rutier produs pe drumul național 22, în apropiere de satul constănțean Lumina, au fost tra
Ministerul Sănătății: A doua tranșă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare
Ministerul Sănătății informează că a doua tranșă de livrări pentru vaccinul antigripal injectabil va începe în cursul săptămânii viitoare, când vor fi distribuite în țară peste 350.000 de doze. 'Cantitățile de vaccinuri injectabile (Vaxigrip și Influvac), livrate în septembrie, au fost consumate în
Timiș: Conferință aniversară dedicată împlinirii a 80 de ani de la înființarea Catedrei de Parazitologie a UMF 'Victor Babeș'
Cei 80 de ani împliniți de Catedra de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) 'Victor Babeș' din Timișoara au fost marcați, joi și vineri, printr-o Conferință aniversară care a reunit specialiști de renume și experți din cercetarea medicală din țară și din străinătate, pentru a celebra tradiția școlii timișorene de parazitologie, car
Brăila: Spitalul Județean a achiziționat un RMN cerebral portabil pentru investigații la patul pacientului
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila a achiziționat un aparat RMN cerebral portabil, al doilea de acest tip din România, care permite efectuarea investigațiilor imagistice direct la patul pacientului, fără a mai fi necesară transportarea acestuia la laboratorl de imagistică, informează, vineri, unitatea medicală. Potrivit sursei ci
Ziua Mondială a Resuscitării, marcată de Crucea Roșie Română printr-un flashmob în zona Arcului de Triumf
Peste 70 de voluntari au participat la cea de-a patra ediție a flashmob-ului dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor, eveniment organizat de Crucea Roșie Română, în zona Arcului de Triumf, cu ocazia Zilei Mondiale a Resuscitării. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, vineri, AGERPRES, evenimentu
INSP: A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că, în săptămâna 5 - 11 octombrie, au fost raportate 82.363 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), fiind comunicat și primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon. 'A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din aces
Ministrul Cseke Attila spune că nu se justifică reluarea examenului de medic specialist sau recorectarea tezelor
Ministerul Sănătății precizează că nu au fost semnalate aspecte de natură profesională care să justifice reluarea examenului pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist sau recorectarea tezelor. 'În urma analizării punctelor de vedere transmise de comisiile de soluționare a contestațiilor privind desf
Vaslui: Creștere a cazurilor noi de tuberculoză în județ în prima jumătate a anului
Un număr de 102 cazuri noi de tuberculoză la copii și adulți au fost înregistrate în primul semestru al acestui an în județ, datele furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui indicând o creștere a îmbolnăvirilor comparativ cu perioada similară a anului trecut. Numărul de cazuri noi a crescut de la 90 &
Cluj: Piața Unirii a găzduit prima panglică umană din România împotriva cancerului de sân
Aproximativ 300 de oameni au participat, vineri, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, la formarea unei panglici umane în cadrul Lunii de Conștientizare a Cancerului de Sân. Inițiativa se numește 'One Ribbon. Many Stories' și este prima de acest fel din România, potrivit Institutul Oncologic 'Prof. Dr. Ion Chiric
Covasna: Sanitas va contesta în instanță diminuarea veniturilor angajaților DSP
Sindicatul Sanitas Covasna va contesta în instanță decizia de diminuare a veniturilor angajaților Direcției Județene de Sănătate Publică (DSP), luată în contextul măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal prevăzute de OUG nr. 7/2026, a anunțat liderul organizației sindicale, Vasile Neagovici. Potrivit acestuia, sporurile pe
Ministerul Sănătății: Plățile pentru construcția spitalelor finanțate prin PNRR, finalizate
Ministerul Sănătății a anunțat, vineri, că a finalizat plățile pentru construcția spitalelor finanțate prin PNRR. 'Doar în perioada 12-16 octombrie 2026, Ministerul Sănătății a virat tranșe depășind suma de 120,7 milioane de lei pentru investițiile finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care vizează dezvolta
Ziua Mondială a Resuscitării: Crucea Roșie Română organizează un flashmob de amploare
Crucea Roșie Română va marca, vineri, Ziua Mondială a Resuscitării printr-un flashmob de amploare, la Arcul de Triumf, la care vor participa peste 70 de voluntari. Potrivit unui comunicat de presă remis marți AGERPRES, evenimentul este dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor. 'În jurul Arcului de Triumf, 42







