VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Rapelul cu vaccin AstraZeneca a început de luni; peste 95% dintre programaţi s-au prezentat
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că administrarea rapelului persoanelor imunizate cu AstraZeneca a început din 12 aprilie, iar peste 95% dintre cei programaţi s-au prezentat.
"A început de ieri rapelul persoanelor cu vaccin de la AstraZeneca. Pot să vă dau exemplul zilei de ieri, peste 95% din cei programaţi la rapel s-au prezentat. Reamintesc faptul că o bună parte dintre persoane au avut posibilitatea să facă rapelul chiar înainte de săptămâna a opta din diverse motive. (...) Poate sunt persoane care au dezvoltat infecţia cu SARS-CoV-2 şi nu reiese din statistica pe care am regăsit-o la celelalte tipuri de vaccinuri. Noi apreciem, cel puţin în baza datelor înregistrate în ziua precedentă, un număr corect, un număr optim de persoane care s-au programat pentru cea de-a doua doză şi cred că a fost decizia înţeleaptă pe care persoanele respective au luat-o", a afirmat Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Şeful CNCAV a precizat că, în momentul de faţă, pentru doza de rapel cu Astra Zenca, experţii români au stabilit un interval de opt săptămâni, însă acesta este "mai larg", între patru şi 12 săptămâni.
"Ceea ce s-a observat din datele existente, cu cât perioada la care facem cea de-a doua doză de AstraZeneca este mai mare, la interval de opt săptămâni, chiar mai mult, până la 12 săptămâni, cu atât răspunsul imun este mai bun. Tocmai de aceea noi am stabilit în cadrul grupului de experţi acest interval de circa opt săptămâni. În ceea ce priveşte conduita anumitor persoane care se prezintă la vaccinarea cu acest tip de vaccin, în momentul de faţă nu este stabilit un profil de risc care să ţină de vârstă, de prezenţa unor boli cronice asociate sau de sexul persoanei. Tocmai de aceea, rămâne, până la urmă, aceeaşi recomandare de a fi sănătoşi din punct de vedere clinic, de a nu avea febră, de a nu avea o boală acută în evoluţie şi, evident, nu ne prezentăm dacă una dintre bolile cronice este decompensată. (...) Este important triajul medical care se face la momentul prezentării persoanelor în centrele de vaccinare", a explicat Valeriu Gheorghiţă.
Potrivit acestuia, în cazul celor care au primit o doză de AstraZeneca şi care nu mai doresc rapelul cu acelaşi vaccin, în baza datelor existente până la acest moment, nu este recomandat ca a doua doză să fie de alt tip de ser anti-COVID.
"Rapelul cu alt vaccin nu este în momentul de faţă susţinut de dovezi ştiinţifice, mai mult decât atât, OMS a precizat cât se poate de clar că nu avem o bază ştiinţifică pentru a recomanda asocierea de vaccinuri care folosesc tehnologii diferite. Cu siguranţă că în perioada lunilor următoare vom avea acces la acele date, însă, astăzi, nu avem, repet, un fundament ştiinţific pe baza căruia să luăm aceste decizii, care pot să impacteze un număr mare de persoane şi, tocmai de aceea, e bine să evităm astfel de decizii şi, suplimentar de acest lucru, legat de momentul în care ar putea să se revaccineze, iarăşi nu există un moment care să fie stabilit în prezent, dar, probabil, undeva la un interval de 3 - 6 luni este rezonabil", a indicat preşedintele CNCAV. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
VIDEO Valeriu Gheorghiţă: 20 de centre mobile de vaccinare, operaţionalizate de săptămâna viitoare
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bistrița-Năsăud: Agresorul de 13 ani de la școala din Bistrița, transferat la Psihiatrie infantilă în Cluj-Napoca
Băiatul de 13 ani, care luni dimineața a atacat cu un cuțit o profesoară și un elev de 12 ani la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, a fost transferat la Clinica de Psihiatrie in
Sibiu/ Chirurg plastician: Rănile trebuie spălate cu apă și săpun, nu cu betadină sau apă oxigenată
Spălarea rănilor cu apă și săpun ajută la îndepărtarea microorganismelor și favorizează vindecarea, în timp ce utilizarea betadinei sau a apei oxigenate poate afecta țesuturile, explică chirurgul plastician George Mărginean, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu, într-un material publicat luni pe pagina de
ISU Bistrița-Năsăud: Profesoara și elevul atacați cu cuțitul în școala din Bistrița - duși la spital
Profesoara și elevul atacați, luni dimineața, cu un cuțit de către un alt elev în Școala Gimnazială ''Ștefan cel Mare'' au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Bistrița, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Potrivit sursei citate, în urma evenimentului produs în municipiul Bist
Constanța: Nouă victime transportate la spital, după accidentul din satul Lumina
Nouă dintre cele 10 persoane aflate în microbuzul și mașina implicate, luni dimineața, în accidentul rutier produs pe drumul național 22, în apropiere de satul constănțean Lumina, au fost tra
Ministerul Sănătății: A doua tranșă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare
Ministerul Sănătății informează că a doua tranșă de livrări pentru vaccinul antigripal injectabil va începe în cursul săptămânii viitoare, când vor fi distribuite în țară peste 350.000 de doze. 'Cantitățile de vaccinuri injectabile (Vaxigrip și Influvac), livrate în septembrie, au fost consumate în
Timiș: Conferință aniversară dedicată împlinirii a 80 de ani de la înființarea Catedrei de Parazitologie a UMF 'Victor Babeș'
Cei 80 de ani împliniți de Catedra de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) 'Victor Babeș' din Timișoara au fost marcați, joi și vineri, printr-o Conferință aniversară care a reunit specialiști de renume și experți din cercetarea medicală din țară și din străinătate, pentru a celebra tradiția școlii timișorene de parazitologie, car
Brăila: Spitalul Județean a achiziționat un RMN cerebral portabil pentru investigații la patul pacientului
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila a achiziționat un aparat RMN cerebral portabil, al doilea de acest tip din România, care permite efectuarea investigațiilor imagistice direct la patul pacientului, fără a mai fi necesară transportarea acestuia la laboratorl de imagistică, informează, vineri, unitatea medicală. Potrivit sursei ci
Ziua Mondială a Resuscitării, marcată de Crucea Roșie Română printr-un flashmob în zona Arcului de Triumf
Peste 70 de voluntari au participat la cea de-a patra ediție a flashmob-ului dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor, eveniment organizat de Crucea Roșie Română, în zona Arcului de Triumf, cu ocazia Zilei Mondiale a Resuscitării. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, vineri, AGERPRES, evenimentu
INSP: A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că, în săptămâna 5 - 11 octombrie, au fost raportate 82.363 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), fiind comunicat și primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon. 'A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din aces
Ministrul Cseke Attila spune că nu se justifică reluarea examenului de medic specialist sau recorectarea tezelor
Ministerul Sănătății precizează că nu au fost semnalate aspecte de natură profesională care să justifice reluarea examenului pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist sau recorectarea tezelor. 'În urma analizării punctelor de vedere transmise de comisiile de soluționare a contestațiilor privind desf
Vaslui: Creștere a cazurilor noi de tuberculoză în județ în prima jumătate a anului
Un număr de 102 cazuri noi de tuberculoză la copii și adulți au fost înregistrate în primul semestru al acestui an în județ, datele furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui indicând o creștere a îmbolnăvirilor comparativ cu perioada similară a anului trecut. Numărul de cazuri noi a crescut de la 90 &
Cluj: Piața Unirii a găzduit prima panglică umană din România împotriva cancerului de sân
Aproximativ 300 de oameni au participat, vineri, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, la formarea unei panglici umane în cadrul Lunii de Conștientizare a Cancerului de Sân. Inițiativa se numește 'One Ribbon. Many Stories' și este prima de acest fel din România, potrivit Institutul Oncologic 'Prof. Dr. Ion Chiric
Covasna: Sanitas va contesta în instanță diminuarea veniturilor angajaților DSP
Sindicatul Sanitas Covasna va contesta în instanță decizia de diminuare a veniturilor angajaților Direcției Județene de Sănătate Publică (DSP), luată în contextul măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal prevăzute de OUG nr. 7/2026, a anunțat liderul organizației sindicale, Vasile Neagovici. Potrivit acestuia, sporurile pe
Ministerul Sănătății: Plățile pentru construcția spitalelor finanțate prin PNRR, finalizate
Ministerul Sănătății a anunțat, vineri, că a finalizat plățile pentru construcția spitalelor finanțate prin PNRR. 'Doar în perioada 12-16 octombrie 2026, Ministerul Sănătății a virat tranșe depășind suma de 120,7 milioane de lei pentru investițiile finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care vizează dezvolta
Ziua Mondială a Resuscitării: Crucea Roșie Română organizează un flashmob de amploare
Crucea Roșie Română va marca, vineri, Ziua Mondială a Resuscitării printr-un flashmob de amploare, la Arcul de Triumf, la care vor participa peste 70 de voluntari. Potrivit unui comunicat de presă remis marți AGERPRES, evenimentul este dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor. 'În jurul Arcului de Triumf, 42







