VIDEO Directorul regional al Biroului pentru Europa al OMS: România a reuşit să dovedească devotamentul lucrătorilor din sănătate
România a reuşit foarte bine să dovedească faptul că are capacitate instituţională, solidaritate a comunităţii şi devotament eroic al lucrătorilor din sănătate, a declarat directorul regional al Biroului pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Hans Kluge, amintind de sacrificiul medicului Cătălin Denciu de la Spitalul din Piatra Neamţ.
Kluge a fost prezent, miercuri, la Palatul Cotroceni, la evenimentul cu tema "Schimbările climatice, relaţia om-natură şi sănătatea publică", organizat cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii.
Imagine: Administrația Prezidențială
"România este un exemplu pozitiv în regiune, luând măsuri cuprinzătoare şi oportune la timp, astfel încât să se poată gestiona această stare de urgenţă fără precedent. În ciuda faptului că această pandemie ridică în continuare probleme, România a reuşit foarte bine să îşi arate capacitatea instituţională, solidaritatea comunităţii şi devotamentul eroic al lucrătorilor din sănătate. Sunt foarte bucuros că ţara mea natală, Belgia, a recunoscut meritele unui medic român din Piatra Neamţ, Cătălin Denciu, declarându-l eroul anului 2020", a spus oficialul OMS.
La sfârşitul anului trecut, medicul Cătălin Denciu a fost rănit în incendiul care a cuprins secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, în timp ce încerca să salveze mai mulţi pacienţi.
Medicul a suferit arsuri şi a fost transferat la un spital din Belgia pentru a primi îngrijiri medicale. În incendiu au fost rănite uşor şi două asistente şi un alt medic din cadrul secţiei de ATI. Zece pacienţi cu COVID-19 au decedat în incendiu.
Reprezentantul OMS a vorbit în alocuţiunea susţinută la Palatul Cotroceni şi despre importanţa vaccinării anti-COVID-19, dar şi despre faptul că pandemia SARS-CoV-2 a adâncit diferenţele sociale.
"Cu vaccinarea şi lecţiile învăţate pe parcursul crizei, anul acesta vom putea sărbători ziua aceasta cu ceva mai multă speranţă şi optimism. Dar, de asemenea, cu mai multă prudenţă şi îngrijorare. Când a lovit COVID, a lovit o comunitate globală care era caracterizată de inegalitate, care între timp s-a exacerbat, dăunând societăţilor şi economiilor, ne forţează să facem faţă lipsurilor din stilul nostru de viaţă şi din sistemele pe care le-am construit", a arătat Kluge, potrivit traducerii oficiale.
În contextul pandemiei, a spus el, comunităţile şi sistemele de sănătate au fost puse sub o presiune "fără precedent".
"Impactul se va resimţi luni şi ani de acum încolo. Sunt necesare abordări multidisciplinare şi sprijin suplimentar din partea comunităţilor şi sistemelor de sănătate şi asigurări sociale. Serviciile de sănătate au fost afectate destul de grav la nivel global. Au rămas milioane de oameni care suportă costurile, în termeni de bunăstare emoţională, socială şi economică. Estimările sugerează că, din cauza pierderii locurilor de muncă şi a venitului, criza actuală împinge gospodării anterior stabile în direcţia sărăciei", a subliniat oficialul OMS.
El a subliniat că pandemia a cauzat şi inegalităţi de gen.
"Datele recente din mai multe ţări arată că femeile infectate cu COVID-19 care lucrează în sănătate sunt de două sau de trei ori mai multe decât bărbaţii", a spus Kluge. AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Florin Marin, imagine: Administrația Prezidențială, editor video: Sergiu Olteanu, montaj: Traian Arsenescu, editori online: Ady Ivaşcu, Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rogobete: Îmi doresc ca până la finalul acestui an să reușim să extindem proiectul de vaccinare în farmacii
Ministrul propus pentru portofoliul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat marți că își dorește ca, până la finalul acestui an, vaccinarea împotriva HPV să fie disponibilă și în farmacii, prin extinderea unui model similar celui aplicat în proiectul-pilot de vaccinare antigripală. 'Așa cum bine cunoașteți,
Rogobete: În prima săptămână îmi doresc să închidem urgențele care amenință sistemul de sănătate
Ministrul propus pentru portofoliul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat marți că prima măsură pe care intenționează să o adopte săptămâna viitoare, în cazul învestirii Guvernului, vizează asigurarea finanțării pentru serviciile de urgență și pentru zonele critice din sistemul sanitar. 'Prima măsură pe care sper că s
Bistrița-Năsăud: Agresorul de 13 ani de la școala din Bistrița, transferat la Psihiatrie infantilă în Cluj-Napoca
Băiatul de 13 ani, care luni dimineața a atacat cu un cuțit o profesoară și un elev de 12 ani la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, a fost transferat la Clinica de Psihiatrie in
Sibiu/ Chirurg plastician: Rănile trebuie spălate cu apă și săpun, nu cu betadină sau apă oxigenată
Spălarea rănilor cu apă și săpun ajută la îndepărtarea microorganismelor și favorizează vindecarea, în timp ce utilizarea betadinei sau a apei oxigenate poate afecta țesuturile, explică chirurgul plastician George Mărginean, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu, într-un material publicat luni pe pagina de
ISU Bistrița-Năsăud: Profesoara și elevul atacați cu cuțitul în școala din Bistrița - duși la spital
Profesoara și elevul atacați, luni dimineața, cu un cuțit de către un alt elev în Școala Gimnazială ''Ștefan cel Mare'' au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Bistrița, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Potrivit sursei citate, în urma evenimentului produs în municipiul Bist
Constanța: Nouă victime transportate la spital, după accidentul din satul Lumina
Nouă dintre cele 10 persoane aflate în microbuzul și mașina implicate, luni dimineața, în accidentul rutier produs pe drumul național 22, în apropiere de satul constănțean Lumina, au fost tra
Ministerul Sănătății: A doua tranșă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare
Ministerul Sănătății informează că a doua tranșă de livrări pentru vaccinul antigripal injectabil va începe în cursul săptămânii viitoare, când vor fi distribuite în țară peste 350.000 de doze. 'Cantitățile de vaccinuri injectabile (Vaxigrip și Influvac), livrate în septembrie, au fost consumate în
Timiș: Conferință aniversară dedicată împlinirii a 80 de ani de la înființarea Catedrei de Parazitologie a UMF 'Victor Babeș'
Cei 80 de ani împliniți de Catedra de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) 'Victor Babeș' din Timișoara au fost marcați, joi și vineri, printr-o Conferință aniversară care a reunit specialiști de renume și experți din cercetarea medicală din țară și din străinătate, pentru a celebra tradiția școlii timișorene de parazitologie, car
Brăila: Spitalul Județean a achiziționat un RMN cerebral portabil pentru investigații la patul pacientului
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila a achiziționat un aparat RMN cerebral portabil, al doilea de acest tip din România, care permite efectuarea investigațiilor imagistice direct la patul pacientului, fără a mai fi necesară transportarea acestuia la laboratorl de imagistică, informează, vineri, unitatea medicală. Potrivit sursei ci
Ziua Mondială a Resuscitării, marcată de Crucea Roșie Română printr-un flashmob în zona Arcului de Triumf
Peste 70 de voluntari au participat la cea de-a patra ediție a flashmob-ului dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor, eveniment organizat de Crucea Roșie Română, în zona Arcului de Triumf, cu ocazia Zilei Mondiale a Resuscitării. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, vineri, AGERPRES, evenimentu
INSP: A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că, în săptămâna 5 - 11 octombrie, au fost raportate 82.363 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), fiind comunicat și primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon. 'A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din aces
Ministrul Cseke Attila spune că nu se justifică reluarea examenului de medic specialist sau recorectarea tezelor
Ministerul Sănătății precizează că nu au fost semnalate aspecte de natură profesională care să justifice reluarea examenului pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist sau recorectarea tezelor. 'În urma analizării punctelor de vedere transmise de comisiile de soluționare a contestațiilor privind desf
Vaslui: Creștere a cazurilor noi de tuberculoză în județ în prima jumătate a anului
Un număr de 102 cazuri noi de tuberculoză la copii și adulți au fost înregistrate în primul semestru al acestui an în județ, datele furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui indicând o creștere a îmbolnăvirilor comparativ cu perioada similară a anului trecut. Numărul de cazuri noi a crescut de la 90 &
Cluj: Piața Unirii a găzduit prima panglică umană din România împotriva cancerului de sân
Aproximativ 300 de oameni au participat, vineri, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, la formarea unei panglici umane în cadrul Lunii de Conștientizare a Cancerului de Sân. Inițiativa se numește 'One Ribbon. Many Stories' și este prima de acest fel din România, potrivit Institutul Oncologic 'Prof. Dr. Ion Chiric
Covasna: Sanitas va contesta în instanță diminuarea veniturilor angajaților DSP
Sindicatul Sanitas Covasna va contesta în instanță decizia de diminuare a veniturilor angajaților Direcției Județene de Sănătate Publică (DSP), luată în contextul măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal prevăzute de OUG nr. 7/2026, a anunțat liderul organizației sindicale, Vasile Neagovici. Potrivit acestuia, sporurile pe









