Ministrul Bode: Ambulatoriul Spitalului militar, o unitate medicală nou-nouţă, care a stat muzeu
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat vineri, la Oradea, că a adus veşti bune bihorenilor, privind deblocarea lucrărilor la ambulatoriul Spitalului Clinic de Urgenţă ''Avram Iancu'', fostul Spital militar, o clădire nouă ''care a stat muzeu, din cauza unor bâlbe administrative'', dar şi transferul unor terenuri necesare pentru investiţii ale Primăriei orădene cu fonduri europene, precum un nou spital.
"Este o investiţie de circa 2,5 milioane de lei, finalizată, cu cabinete medicale, săli de tratament, proiectate pentru a deservi mai bine 15 specialităţi. Este o unitate medicală nou-nouţă, de care ar trebui să beneficieze cetăţenii, dar care din cauza unor bâlbe administrative a stat muzeu. Spun asta pentru că şi la Ministerul Transporturilor am găsit foarte multe proiecte de infrastructură finalizate, dar nerecepţionate, care erau muzeu în aer liber. Iată că am găsit şi aici. Eu vă spun foarte clar, nu pot accepta astfel de abordări care compromit o investiţie. De aceea am dispus identificarea rapidă a soluţiilor de ieşire din acest blocaj", a precizat ministrul.
Foto: (c) Eugenia PAŞCA / AGERPRES
Lucian Bode a menţionat că, după doi ani, a reuşit să depăşească blocajele birocratice şi joi, 25 martie, a fost semnat un act adiţional la acordul dintre Ministerul Afacerilor Interne şi Primăria Oradea în ce priveşte investiţia în ambulatoriul Spitalului Clinic de Urgenţă "Avram Iancu" din Oradea.
Investiţia în ambulatoriul Spitalului militar are o istorie, a explicat ministrul Bode, bazată pe un parteneriat mai vechi între Ministerul Afacerilor Interne şi Primăria Oradea, demarată în anul 2018. Această colaborare s-a fundamentat pe o Hotărâre de Guvern din 2008 pentru transferul terenului către municipalitate şi un protocol de predare-primire, semnat în 2018, în suprafaţă de 330 mp, pe care s-a edificat o construcţie, ambulatoriul. Primăria a realizat acest ambulatoriu în compensaţie pentru terenul cedat de MAI din curtea Spitalului militar, pe care s-a construit în vecinătate de către primărie o parcare supraetajată.
Foto: (c) Eugenia PAŞCA / AGERPRES
Acesta a subliniat că se bucură să vadă că cele două părţi au ajuns la un acord şi au încheiat un act adiţional la protocolul de predare-primire prin care sunt partajate responsabilităţile referitoare la realizarea racordului la utilităţi. Concret, Spitalul clinic va efectua racordul la utilităţi pentru apă, canal şi agent termic, de pe terenul aflat în administrare până la limita de proprietate a terenului aflat în administrarea primăriei, iar primăria va executa pe cheltuiala proprie lucrările de racordare a clădirii la reţeaua electrică şi la celelalte utilităţi care se vor afla la limita terenului imobilului aflat în proprietate precum şi cheltuielile cu obţinerea avizelor necesare.
"Mă aştept să se finalizeze cât mai rapid racordurile la utilităţi. Vreau ca partenerii să demareze toate procedurile cât mai repede pentru că s-a pierdut prea mult timp în această chestiune. Aşa cum s-au angajat responsabilii acestui proiect, acest corp de clădire trebuie să fie racordat, până august, au promis, la toate utilităţile, pentru că acesta este motivul pentru care nu a fost dat în folosinţă şi să fie echipat cu tot ceea ce este necesar la cele mai înalte standarde", a mai spus ministrul.
După vizita pe care ministrul Bode a efectuat-o la Spitalul Clinic de Urgenţă "Avram Iancu" din Oradea, acesta a primit asigurări că până în luna august a acestui an racordurile vor fi efectuate şi clădirea va fi funcţională.
Foto: (c) Eugenia PAŞCA / AGERPRES
Ministrul a mai anunţat şi alte veşti bune pentru bihoreni, prin demararea procedurilor între Poliţia de Frontieră Română şi Primăria Municipiului Oradea pentru transferul în proprietatea publică a municipiului Oradea a unei suprafeţe de teren necesară pentru o cale de acces pentru un nou obiectiv sanitar, un spital modern ce se va construi din fonduri europene.
De asemenea, s-a ajuns şi la un alt acord în ce priveşte o înţelegere între Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi Primăria Municipiului Oradea, în vederea realizării unui schimb de terenuri pentru o altă investiţie importantă, a precizat, în conferinţă de presă, ministrul Bode.
Ministrul Afacerilor Interne a mai participat vineri la o întâlnire cu reprezentanţii structurilor MAI din judeţul Bihor, discuţiile fiind foarte intense, pe tema unor probleme specifice fiecărei structuri, de la deficitul de resurse umane, la necesarul de a moderniza sedii, la problema migranţilor. De asemenea, ministrul Bode a fost prezent la finalizarea proiectului româno-ungar "Abordare transfrontalieră integrată pentru îmbunătăţirea cooperării şi pregătirii comune în prevenirea riscurilor şi managementul dezastrelor la nivelul Euroregiunii Bihor-Hajdu Bihar". AGERPRES/(A-autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sibiu/Endocrinolog: Scăderea în înălțime și durerile bruște de spate, semne de alarmă pentru osteoporoză
Scăderea în înălțime, durerile de spate apărute brusc și fracturile produse în urma unor traumatisme minore sunt semne de alarmă pentru osteoporoză, o boală care poate evolua fără simptome evidente, a avertizat, marți, medicul specialist endocrinolog Loredana Camelia Boicean, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu. 'Printr
Ministrul interimar al Sănătății anunță o absorbție de 97% a fondurilor nerambursabile din PNRR și finalizarea a 3.121 de contracte
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat marți că, în perioada în care a asigurat conducerea interimară a instituției, au fost finalizate 3.121 de contracte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit acestuia, gradul de absorbție a ajuns la 97% în cazul fondurilor nerambursabile și la 100% pentru com
Ministerul Sănătății: 18 persoane rănite în accidentul de la Buftea, transportate la spitale din București; două au decedat
Un număr de 18 persoane rănite în urma accidentului care a avut loc marți dimineața la Buftea au fost preluate de echipajele de urgență și transportate la unități medicale din Capitală, a informat Ministerul Sănătății. Potrivit sursei citate, două persoane au decedat în urma
Rogobete: Îmi doresc ca până la finalul acestui an să reușim să extindem proiectul de vaccinare în farmacii
Ministrul propus pentru portofoliul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat marți că își dorește ca, până la finalul acestui an, vaccinarea împotriva HPV să fie disponibilă și în farmacii, prin extinderea unui model similar celui aplicat în proiectul-pilot de vaccinare antigripală. 'Așa cum bine cunoașteți,
Rogobete: În prima săptămână îmi doresc să închidem urgențele care amenință sistemul de sănătate
Ministrul propus pentru portofoliul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat marți că prima măsură pe care intenționează să o adopte săptămâna viitoare, în cazul învestirii Guvernului, vizează asigurarea finanțării pentru serviciile de urgență și pentru zonele critice din sistemul sanitar. 'Prima măsură pe care sper că s
Bistrița-Năsăud: Agresorul de 13 ani de la școala din Bistrița, transferat la Psihiatrie infantilă în Cluj-Napoca
Băiatul de 13 ani, care luni dimineața a atacat cu un cuțit o profesoară și un elev de 12 ani la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, a fost transferat la Clinica de Psihiatrie in
Sibiu/ Chirurg plastician: Rănile trebuie spălate cu apă și săpun, nu cu betadină sau apă oxigenată
Spălarea rănilor cu apă și săpun ajută la îndepărtarea microorganismelor și favorizează vindecarea, în timp ce utilizarea betadinei sau a apei oxigenate poate afecta țesuturile, explică chirurgul plastician George Mărginean, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu, într-un material publicat luni pe pagina de
ISU Bistrița-Năsăud: Profesoara și elevul atacați cu cuțitul în școala din Bistrița - duși la spital
Profesoara și elevul atacați, luni dimineața, cu un cuțit de către un alt elev în Școala Gimnazială ''Ștefan cel Mare'' au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Bistrița, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Potrivit sursei citate, în urma evenimentului produs în municipiul Bist
Constanța: Nouă victime transportate la spital, după accidentul din satul Lumina
Nouă dintre cele 10 persoane aflate în microbuzul și mașina implicate, luni dimineața, în accidentul rutier produs pe drumul național 22, în apropiere de satul constănțean Lumina, au fost tra
Ministerul Sănătății: A doua tranșă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare
Ministerul Sănătății informează că a doua tranșă de livrări pentru vaccinul antigripal injectabil va începe în cursul săptămânii viitoare, când vor fi distribuite în țară peste 350.000 de doze. 'Cantitățile de vaccinuri injectabile (Vaxigrip și Influvac), livrate în septembrie, au fost consumate în
Timiș: Conferință aniversară dedicată împlinirii a 80 de ani de la înființarea Catedrei de Parazitologie a UMF 'Victor Babeș'
Cei 80 de ani împliniți de Catedra de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) 'Victor Babeș' din Timișoara au fost marcați, joi și vineri, printr-o Conferință aniversară care a reunit specialiști de renume și experți din cercetarea medicală din țară și din străinătate, pentru a celebra tradiția școlii timișorene de parazitologie, car
Brăila: Spitalul Județean a achiziționat un RMN cerebral portabil pentru investigații la patul pacientului
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila a achiziționat un aparat RMN cerebral portabil, al doilea de acest tip din România, care permite efectuarea investigațiilor imagistice direct la patul pacientului, fără a mai fi necesară transportarea acestuia la laboratorl de imagistică, informează, vineri, unitatea medicală. Potrivit sursei ci
Ziua Mondială a Resuscitării, marcată de Crucea Roșie Română printr-un flashmob în zona Arcului de Triumf
Peste 70 de voluntari au participat la cea de-a patra ediție a flashmob-ului dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor, eveniment organizat de Crucea Roșie Română, în zona Arcului de Triumf, cu ocazia Zilei Mondiale a Resuscitării. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, vineri, AGERPRES, evenimentu
INSP: A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că, în săptămâna 5 - 11 octombrie, au fost raportate 82.363 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), fiind comunicat și primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon. 'A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din aces
Ministrul Cseke Attila spune că nu se justifică reluarea examenului de medic specialist sau recorectarea tezelor
Ministerul Sănătății precizează că nu au fost semnalate aspecte de natură profesională care să justifice reluarea examenului pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist sau recorectarea tezelor. 'În urma analizării punctelor de vedere transmise de comisiile de soluționare a contestațiilor privind desf











