VIDEO UPDATE Voiculescu: Medicii de alte specialităţi pot îngriji pacienţi COVID-19, fără să răspundă pentru eventuale prejudicii
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, joi, că în perioada stării de alertă medicii de alte specialităţi decât boli infecţioase sau ATI vor putea îngriji pacienţi COVID-19, cu respectarea protocoalelor medicale, fără să fie răspunzători pentru daunele şi prejudiciile produse în exercitarea profesiunii.
Decizia a fost luată de Guvern, prin ordonanţa de urgenţă de modificare a Legii sănătăţii, a precizat Voiculescu.
"Am spus-o de multe ori. În spaţiul public se vorbeşte despre paturi ATI, despre necesitatea de a creşte capacitatea la ATI. Se vorbeşte de paturi ca şi cum am vorbi despre mobilă. Limitarea principală este a resursei umane. Şi atunci vorbim de medici obosiţi, de asistente şi toţi care contribuie, vorbim despre limitări, pe care le eliminăm astăzi, date de lege, o lege care îi face pe medici de anumite specialităţi să se teamă de eventuale consecinţe ale unui lucru pe care doresc să-l facă: să ajute în secţiile de terapie intensivă sau acolo unde sunt îngrijiţi pacienţi cu COVID -19. Astăzi, prin ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii 95, Legea sănătăţii, am stabilit că pe durata stării de alertă, alte specialităţi medicale decât cele de infecţionişti, ATI-şti, pot veni în ajutorul colegilor lor, cu respectarea protocoalelor de practică medicală care sunt aprobate prin ordin al Ministerului Sănătăţii", a anunţat Voiculescu, după şedinţa de guvern.
El a explicat că dacă aceste protocoale sunt respectate de către medici, ei nu pot fi traşi la răspundere.
"Deci, stabilim că medicii respectivi nu sunt răspunzători pentru daune şi prejudiciile produse în exercitarea profesiunii desfăşurate în condiţiile respectării protocoalelor. Dacă protocoalele medicale sunt respectate, nu avem niciun fel de teamă de vreo consecinţă", a adăugat Voiculescu.
El a spus, răspunzând întrebărilor pe această temă, că este o soluţie bună folosită de mai multe state şi este vorba doar de "o punere în lege, în legislaţia în vigoare, a unei normalităţi".
"Este foarte clar. Este soluţia pe care au folosit-o o mulţime de alte state, este soluţia din Italia, este soluţia din Franţa, este aceeaşi soluţie aplicată peste tot. Medicul este cineva care a terminat o facultate, are o pregătire şi dacă respectă un protocol lucrurile trebuie să fie foarte clare. Trebuie, da?, ca societate, dacă rugăm pe cineva să ne ajute şi respectă - repet - toate standardele, toate protocoalele, aşa încât viaţa pacientului să nu fie... sau viaţa, sănătatea, bunăstarea pacientului să nu fie niciun moment pusă în pericol, atunci evident că lucrurile trebuie să fie cât se poate de clare şi pentru acel medic", a explicat Voiculescu.
Întrebat dacă un medic psihiatru sau ortoped poate trata un pacient la terapie intensivă, ministrul Sănătăţii a răspuns: "Dacă are pregătirea necesară, are alături eventual şi un specialist care îi este suport şi urmează protocolul, atunci sunteţi în siguranţă".
Secretarul de stat Andreea Moldovan a explicat, la rândul său, că această decizie aduce un plus de linişte pentru medicii care lucrează acolo.
"Părerea mea este că e un lucru care în sfârşit aduce o normalitate în ceea ce se întâmplă în sistemul medical şi aduce un plus de linişte pentru medicii care lucrează acolo. Bineînţeles că specialităţile care nu au competenţă de terapie intensivă, adică nu sunt urgentişti sau nu au competenţă de terapie intensivă, nu vor putea lucra în astfel de unităţi, atunci când există personalul de terapie intensivă disponibil. Dar medicii din alte specialităţi (...) pot să asigure îngrijirea pacienţilor cu forme uşoare, moderate de boală, sau pot să colaboreze foarte bine cu restul specialităţilor care se ocupă cu astfel de pacienţi. În plus, în curricula de pregătire a unui medic internist, alergolog, imunolog, geriatru, nu ştiu ce alte specialităţi îmi vin în minte, există capitole de tratament al pneumoniilor acute, virale, bacteriene şi de altă etiologie", a adăugat Moldovan.
Ea a precizat că nu se pune problema implicării medicilor stomatologi.
Ministrul Sănătăţii a mai transmis că Guvernul este obligat să ia anumite măsuri şi pandemia este "mai mult decât o boală".
"Aş vrea să transmit un mesaj. Cred că toată lumea este obosită şi aş începe cu medicii şi personalul sanitar, de asemenea, elevii, profesorii, proprietarii de restaurante, toată lumea care este afectată într-un fel sau altul de această pandemie, fie că este afectată de boală sau de alte lucruri, de anumite măsuri pe care Guvernul este obligat să le ia. Cred că situaţia de faţă de multe ori este judecată greşit, pentru că ne gândim la această pandemie ca la o boală. O pandemie e mai mult decât o boală, pentru că, dincolo de cei care sunt afectaţi direct şi care acum sunt în spital, conectaţi la oxigen sau care primesc îngrijire spitalicească sau de orice fel, pandemia îi afectează pe foarte mulţi", a spus Voiculescu. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
VIDEO Arafat: Se va putea călători fără intrare în carantină dinspre Marea Britanie către România
VIDEO Coronavirus/ Raed Arafat: Circulaţia va fi permisă până la ora 02,00 de Paştele catolic
VIDEO Voiculescu: Guvernul a aprobat instituirea cadrului legal pentru testarea COVID-19 în farmacii
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sibiu/Endocrinolog: Scăderea în înălțime și durerile bruște de spate, semne de alarmă pentru osteoporoză
Scăderea în înălțime, durerile de spate apărute brusc și fracturile produse în urma unor traumatisme minore sunt semne de alarmă pentru osteoporoză, o boală care poate evolua fără simptome evidente, a avertizat, marți, medicul specialist endocrinolog Loredana Camelia Boicean, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu. 'Printr
Ministrul interimar al Sănătății anunță o absorbție de 97% a fondurilor nerambursabile din PNRR și finalizarea a 3.121 de contracte
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat marți că, în perioada în care a asigurat conducerea interimară a instituției, au fost finalizate 3.121 de contracte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit acestuia, gradul de absorbție a ajuns la 97% în cazul fondurilor nerambursabile și la 100% pentru com
Ministerul Sănătății: 18 persoane rănite în accidentul de la Buftea, transportate la spitale din București; două au decedat
Un număr de 18 persoane rănite în urma accidentului care a avut loc marți dimineața la Buftea au fost preluate de echipajele de urgență și transportate la unități medicale din Capitală, a informat Ministerul Sănătății. Potrivit sursei citate, două persoane au decedat în urma
Rogobete: Îmi doresc ca până la finalul acestui an să reușim să extindem proiectul de vaccinare în farmacii
Ministrul propus pentru portofoliul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat marți că își dorește ca, până la finalul acestui an, vaccinarea împotriva HPV să fie disponibilă și în farmacii, prin extinderea unui model similar celui aplicat în proiectul-pilot de vaccinare antigripală. 'Așa cum bine cunoașteți,
Rogobete: În prima săptămână îmi doresc să închidem urgențele care amenință sistemul de sănătate
Ministrul propus pentru portofoliul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat marți că prima măsură pe care intenționează să o adopte săptămâna viitoare, în cazul învestirii Guvernului, vizează asigurarea finanțării pentru serviciile de urgență și pentru zonele critice din sistemul sanitar. 'Prima măsură pe care sper că s
Bistrița-Năsăud: Agresorul de 13 ani de la școala din Bistrița, transferat la Psihiatrie infantilă în Cluj-Napoca
Băiatul de 13 ani, care luni dimineața a atacat cu un cuțit o profesoară și un elev de 12 ani la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, a fost transferat la Clinica de Psihiatrie in
Sibiu/ Chirurg plastician: Rănile trebuie spălate cu apă și săpun, nu cu betadină sau apă oxigenată
Spălarea rănilor cu apă și săpun ajută la îndepărtarea microorganismelor și favorizează vindecarea, în timp ce utilizarea betadinei sau a apei oxigenate poate afecta țesuturile, explică chirurgul plastician George Mărginean, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu, într-un material publicat luni pe pagina de
ISU Bistrița-Năsăud: Profesoara și elevul atacați cu cuțitul în școala din Bistrița - duși la spital
Profesoara și elevul atacați, luni dimineața, cu un cuțit de către un alt elev în Școala Gimnazială ''Ștefan cel Mare'' au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Bistrița, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Potrivit sursei citate, în urma evenimentului produs în municipiul Bist
Constanța: Nouă victime transportate la spital, după accidentul din satul Lumina
Nouă dintre cele 10 persoane aflate în microbuzul și mașina implicate, luni dimineața, în accidentul rutier produs pe drumul național 22, în apropiere de satul constănțean Lumina, au fost tra
Ministerul Sănătății: A doua tranșă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare
Ministerul Sănătății informează că a doua tranșă de livrări pentru vaccinul antigripal injectabil va începe în cursul săptămânii viitoare, când vor fi distribuite în țară peste 350.000 de doze. 'Cantitățile de vaccinuri injectabile (Vaxigrip și Influvac), livrate în septembrie, au fost consumate în
Timiș: Conferință aniversară dedicată împlinirii a 80 de ani de la înființarea Catedrei de Parazitologie a UMF 'Victor Babeș'
Cei 80 de ani împliniți de Catedra de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) 'Victor Babeș' din Timișoara au fost marcați, joi și vineri, printr-o Conferință aniversară care a reunit specialiști de renume și experți din cercetarea medicală din țară și din străinătate, pentru a celebra tradiția școlii timișorene de parazitologie, car
Brăila: Spitalul Județean a achiziționat un RMN cerebral portabil pentru investigații la patul pacientului
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila a achiziționat un aparat RMN cerebral portabil, al doilea de acest tip din România, care permite efectuarea investigațiilor imagistice direct la patul pacientului, fără a mai fi necesară transportarea acestuia la laboratorl de imagistică, informează, vineri, unitatea medicală. Potrivit sursei ci
Ziua Mondială a Resuscitării, marcată de Crucea Roșie Română printr-un flashmob în zona Arcului de Triumf
Peste 70 de voluntari au participat la cea de-a patra ediție a flashmob-ului dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor, eveniment organizat de Crucea Roșie Română, în zona Arcului de Triumf, cu ocazia Zilei Mondiale a Resuscitării. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, vineri, AGERPRES, evenimentu
INSP: A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că, în săptămâna 5 - 11 octombrie, au fost raportate 82.363 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), fiind comunicat și primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon. 'A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din aces
Ministrul Cseke Attila spune că nu se justifică reluarea examenului de medic specialist sau recorectarea tezelor
Ministerul Sănătății precizează că nu au fost semnalate aspecte de natură profesională care să justifice reluarea examenului pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist sau recorectarea tezelor. 'În urma analizării punctelor de vedere transmise de comisiile de soluționare a contestațiilor privind desf











