Medici: Cazurile diagnosticate cu tuberculoză, în scădere din cauza fricii pacienţilor de a se prezenta la medic în pandemie
Managerul Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler, a declarat miercuri că scăderea cu 35% a cazurilor diagnosticate de tuberculoză a fost cauzată şi de frica pacienţilor cu probleme respiratorii de a se prezenta la medic în contextul pandemiei cu noul coronavirus.
"Această scădere de 35% pe care o vedem acum în datele statistice - o scădere de 35% la cazurilor diagnosticate este una importantă şi dacă am fi într-un an care nu ar însemna pandemie ar fi un lucru peste aşteptările tuturor. Această scădere de 35% înseamnă pacienţi mai puţini în spitalele de pneumoftiziologie din România, înseamnă pacienţi mai puţin în dispensarele TB şi nu pentru că noi, pneumologii, nu am fost acolo şi nu suntem în continuare la locurile noastre, ci pentru că frica a paralizat tendinţa pacientului de a se adresa atunci când are o problemă respiratorie medicului pneumolog", a spus Mahler la o conferinţă organizată de Institutul 'Marius Nasta' în contextul Zilei Mondiale a Tuberculozei 2021.
Medicul a amintit că unitatea medicală a derulat un program de screening în care depistarea cazurilor de tuberculoză s-a îndreptat către pacient, către grupurile vulnerabile şi persoane utilizatoare de droguri.
"Avem o reducere a numărului de pacienţi diagnosticaţi, în condiţiile în care România, prin Institutul de Pneumoftiziologie 'Marius Nasta', a derulat un program de screening în care depistarea cazurilor de tuberculoză s-a dus către pacient, către grupurile vulnerabile, şi anume în zone rurale, pacienţi fără adăpost şi persoane utilizatoare de droguri. În tot anul 2020, şi proiectul nostru de screening a avut dificultăţile lui, pentru că perioada de stare de urgenţă a însemnat suspendarea proiectului, pentru că după starea de urgenţă, când am reluat proiectul, intenţia noastră de a face screening TB a fost suprapusă cu frica de diagnostic a infecţiei cu SARS-COV-2, astfel că unele din echipele de screening au fost alungate din localităţile unde trebuiau să îşi facă screeningul, în alte localităţi oamenii au refuzat să vină la screening pentru că teama de izoletă şi de a pune diagnostic de COVID era mai mare decât ideea că vor beneficia de un consult şi de o investigaţie gratuită", a explicat medicul.
Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a evidenţiat că epidemia "silenţioasă" de tuberculoză este una dintre "cele mai de temut epidemii", ea afectând de cele mai multe ori persoane vulnerabile din punct de vedere al stării de sănătate sau al condiţiilor socio-economice din care provin, astfel încât accesul la diagnostic şi la tratament poate să fie de multe ori dificil sau întrerupt.
"Aceste statistici triste - cum că suntem pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul cazurilor de tuberculoză activă. Din păcate, suntem pe un loc mai mult decât fruntaş în ceea ce priveşte numărul de cazuri de tuberculoză la copii. De asemenea, suntem pe un loc fruntaş în ceea ce priveşte numărul cazurilor la pacienţi şi cu alte afecţiuni cronice. (...) Sunt proiecte în derulare care din fericire încep să funcţioneze şi îşi arată efectele benefice atât în ceea ce priveşte screeningul pacienţilor, cât şi în ceea ce priveşte terapia acestora", a spus Moldovan.
Conf. dr. Florentina Furtunescu de la Institutul Naţional de Sănătate Publică a subliniat că tuberculoza rămâne o problemă "marcantă" de sănătate publică în România.
"Tuberculoza este o boală potenţial prevenibilă şi tratabilă. (...) Este o tradiţie împovărătoare pe care specialiştii şi Ministerul Sănătăţii se străduiesc să o diminueze pe cât posibil şi în fiecare an s-a reuşit într-o măsură remarcabilă acest lucru, dar nu trebuie să uităm că tuberculoza rămâne o problemă marcantă de sănătate publică în România. Pandemia de COVID a influenţat substanţial accesul la servicii medicale pentru diagnosticul şi tratamentul tuberculozei. Acest lucru s-a realizat nu din cauza specialiştilor sau a sistemului de sănătate, care a menţinut porţile deschise, ci din cauza barierelor sociale, emoţionale, a fricii de a veni la servicii medicale", a susţinut Furtunescu.
Ea şi-a manifestat speranţa ca în acest an să intre în vigoare noua strategie pentru controlul tuberculozei.
"România, prin Ministerul Sănătăţii, lucrează la o nouă strategie pentru controlul tuberculozei, care se întinde pe un orizont de timp de zece ani, până în 2030, şi această strategie a fost elaborată în cadrul proiectului "Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România". Strategia este un document care a fost elaborat cu sprijinul experţilor din OMS şi al experţilor naţionali. Sperăm să intre în vigoare cât de curând anul acesta, să înceapă să îşi producă gradual efectele", a mai spus reprezentanta INSP. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sibiu/Endocrinolog: Scăderea în înălțime și durerile bruște de spate, semne de alarmă pentru osteoporoză
Scăderea în înălțime, durerile de spate apărute brusc și fracturile produse în urma unor traumatisme minore sunt semne de alarmă pentru osteoporoză, o boală care poate evolua fără simptome evidente, a avertizat, marți, medicul specialist endocrinolog Loredana Camelia Boicean, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu. 'Printr
Ministrul interimar al Sănătății anunță o absorbție de 97% a fondurilor nerambursabile din PNRR și finalizarea a 3.121 de contracte
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat marți că, în perioada în care a asigurat conducerea interimară a instituției, au fost finalizate 3.121 de contracte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit acestuia, gradul de absorbție a ajuns la 97% în cazul fondurilor nerambursabile și la 100% pentru com
Ministerul Sănătății: 18 persoane rănite în accidentul de la Buftea, transportate la spitale din București; două au decedat
Un număr de 18 persoane rănite în urma accidentului care a avut loc marți dimineața la Buftea au fost preluate de echipajele de urgență și transportate la unități medicale din Capitală, a informat Ministerul Sănătății. Potrivit sursei citate, două persoane au decedat în urma
Rogobete: Îmi doresc ca până la finalul acestui an să reușim să extindem proiectul de vaccinare în farmacii
Ministrul propus pentru portofoliul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat marți că își dorește ca, până la finalul acestui an, vaccinarea împotriva HPV să fie disponibilă și în farmacii, prin extinderea unui model similar celui aplicat în proiectul-pilot de vaccinare antigripală. 'Așa cum bine cunoașteți,
Rogobete: În prima săptămână îmi doresc să închidem urgențele care amenință sistemul de sănătate
Ministrul propus pentru portofoliul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat marți că prima măsură pe care intenționează să o adopte săptămâna viitoare, în cazul învestirii Guvernului, vizează asigurarea finanțării pentru serviciile de urgență și pentru zonele critice din sistemul sanitar. 'Prima măsură pe care sper că s
Bistrița-Năsăud: Agresorul de 13 ani de la școala din Bistrița, transferat la Psihiatrie infantilă în Cluj-Napoca
Băiatul de 13 ani, care luni dimineața a atacat cu un cuțit o profesoară și un elev de 12 ani la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, a fost transferat la Clinica de Psihiatrie in
Sibiu/ Chirurg plastician: Rănile trebuie spălate cu apă și săpun, nu cu betadină sau apă oxigenată
Spălarea rănilor cu apă și săpun ajută la îndepărtarea microorganismelor și favorizează vindecarea, în timp ce utilizarea betadinei sau a apei oxigenate poate afecta țesuturile, explică chirurgul plastician George Mărginean, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu, într-un material publicat luni pe pagina de
ISU Bistrița-Năsăud: Profesoara și elevul atacați cu cuțitul în școala din Bistrița - duși la spital
Profesoara și elevul atacați, luni dimineața, cu un cuțit de către un alt elev în Școala Gimnazială ''Ștefan cel Mare'' au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Bistrița, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Potrivit sursei citate, în urma evenimentului produs în municipiul Bist
Constanța: Nouă victime transportate la spital, după accidentul din satul Lumina
Nouă dintre cele 10 persoane aflate în microbuzul și mașina implicate, luni dimineața, în accidentul rutier produs pe drumul național 22, în apropiere de satul constănțean Lumina, au fost tra
Ministerul Sănătății: A doua tranșă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare
Ministerul Sănătății informează că a doua tranșă de livrări pentru vaccinul antigripal injectabil va începe în cursul săptămânii viitoare, când vor fi distribuite în țară peste 350.000 de doze. 'Cantitățile de vaccinuri injectabile (Vaxigrip și Influvac), livrate în septembrie, au fost consumate în
Timiș: Conferință aniversară dedicată împlinirii a 80 de ani de la înființarea Catedrei de Parazitologie a UMF 'Victor Babeș'
Cei 80 de ani împliniți de Catedra de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) 'Victor Babeș' din Timișoara au fost marcați, joi și vineri, printr-o Conferință aniversară care a reunit specialiști de renume și experți din cercetarea medicală din țară și din străinătate, pentru a celebra tradiția școlii timișorene de parazitologie, car
Brăila: Spitalul Județean a achiziționat un RMN cerebral portabil pentru investigații la patul pacientului
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila a achiziționat un aparat RMN cerebral portabil, al doilea de acest tip din România, care permite efectuarea investigațiilor imagistice direct la patul pacientului, fără a mai fi necesară transportarea acestuia la laboratorl de imagistică, informează, vineri, unitatea medicală. Potrivit sursei ci
Ziua Mondială a Resuscitării, marcată de Crucea Roșie Română printr-un flashmob în zona Arcului de Triumf
Peste 70 de voluntari au participat la cea de-a patra ediție a flashmob-ului dedicat conștientizării importanței acordării primului ajutor, eveniment organizat de Crucea Roșie Română, în zona Arcului de Triumf, cu ocazia Zilei Mondiale a Resuscitării. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, vineri, AGERPRES, evenimentu
INSP: A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că, în săptămâna 5 - 11 octombrie, au fost raportate 82.363 de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), fiind comunicat și primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon. 'A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din aces
Ministrul Cseke Attila spune că nu se justifică reluarea examenului de medic specialist sau recorectarea tezelor
Ministerul Sănătății precizează că nu au fost semnalate aspecte de natură profesională care să justifice reluarea examenului pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist sau recorectarea tezelor. 'În urma analizării punctelor de vedere transmise de comisiile de soluționare a contestațiilor privind desf











