Adrian Gheorghe (CNAS): Vom începe negocierile pentru contractul privind tratamentul fără interferon al hepatitei C
Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) vor începe cât de curând negocierile pentru contractul cost-volum-rezultat privind tratamentul fără interferon al hepatitei C, a declarat preşedintele CNAS, Adrian Gheorghe.
"Negocierile nu au început, pentru că Legea bugetului nu a fost promulgată, dar suntem relaxaţi şi determinaţi din punct de vedere al începerii lor (...), suntem pregătiţi şi le vom începe cât de curând", a spus Adrian Gheorghe, la o conferinţă de presă online organizată, miercuri, de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO).
Întrebat de preşedintele APAH-RO, Marinela Debu, dacă are în vedere o nouă prelungire a actualului contract cost-volum-rezultat, valabil până pe 31 martie, Adrian Gheorghe a răspuns că prima opţiune este cea de negociere. "În acest moment nu este prima variantă pe care o avem prelungirea actualului contract. Vrem să mergem pe prima variantă, un nou proces de negociere", a subliniat preşedintele CNAS.
Marinela Debu a menţionat că susţine varianta negocierii, însă a atras atenţia asupra necesităţii asigurării continuităţii în accesul la tratament al pacienţilor.
Adrian Gheorghe a răspuns că, dacă va fi nevoie să schimbe strategia, va lua în considerare prelungirea contractului. "În acest moment, angajamentul nostru este ferm că ne putem angaja pe prima opţiune, de reluare a negocierilor cu disrupţie minimă. Suntem încrezători în acest tip de rezultat", a afirmat preşedintele CNAS.
Marinela Debu a subliniat că, în ceea ce priveşte hepatita C, este esenţial ca România să ofere noile terapii pangenotipice, care se folosesc deja în toată Europa.
"Legat de discuţia nonpangenotipice - pangenotipice, aici sunt mai multe lucruri de aliniat, unele sunt de decizie de politică, altele sunt strict operaţionale, care ţin şi de bugetul pe care-l avem în acest an. Cele pur operaţionale sunt la nivelul relaţiei dintre Casă, comisii de specialitate şi Ministerul Sănătăţii. Noi am trimis în acest moment adrese către comisiile de specialitate şi minister privind oportunitatea, în condiţiile în care pangenotipicele pot intra (...). Nu avem încă toate punctele de vedere de care avem nevoie dinspre aceste structuri (...), decizia trebuie fundamentată şi pe nişte puncte de vedere scrise şi transmise formal", a precizat Adrian Gheorghe.
Prof. dr. Liana Gheorghe, medic primar gastroenterolog, şef secţia a III-a Gastroenterologie-Hepatologie la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, a declarat că valul pandemic de COVID-19 a dus la reculul principalelor programe strategice naţionale şi internaţionale, la realocarea resurselor şi a personalului şi a pus în impas arii de sănătate publică, cum ar fi bolile transmisibile, printre care şi hepatitele virale.
"În România avem 35% din contractul actual la 31 ianuarie îndeplinit, probabil că vom ajunge cu prelungirea aceasta până la 31 martie la 40%, nu mai mult, pentru că acest an de hiatus în programele de eliminare, în care nu s-au derulat programe naţionale, programe locale, iniţiative ale societăţilor ştiinţifice de screening, foarte puţini pacienţi şi întâmplător au fost depistaţi, puţini pacienţi pozitivi au iniţiat tratamentul din cauza inaccesibilităţii în serviciile medicale, în special de boli infecţioase şi temerii de a contracta COVID prin prezentarea la medicul specialist", a spus Liana Gheorghe. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rogobete - solicitare către Unitățile de Primiri Urgențe: Vreau să știm exact, în timp real, unde există probleme
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis, miercuri, către toate Unitățile de Primiri Urgențe din țară o solicitare privind situația stocurilor de medicamente și materiale sanitare esențiale, precum și eventualele lipsuri care pot afecta activitatea medicală. ''Siguranța pacienților este prioritatea noastră. Iar în medicina de urgență n
Hunedoara: Criză de medici specialiști; 70% dintre normele de lucru din județ sunt neocupate
Județul Hunedoara se confruntă cu o criză majoră de medici specialiști, în condițiile în care 70% din normele de lucru necesare sunt neacoperite, a declarat miercuri, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Hunedoara, Adrian David. 'În ceea ce privește specialitățile clinice, pe baza calculelor făcute în conformit
VIDEO Timiș: Conferința Institutului de Boli Cardiovasculare - 'CardioCulture' reunește sute de specialiști și elite academice
Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) Timișoara a deschis, miercuri, lucrările Conferinței 'Timișoara CardioCulture', eveniment dedicat excelenței în cardiologie, care se desfășoară în perioada 21-23 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri din oraș și reunește câteva sute de specialiști timișoreni și invitați din rândul elitei ac
Peste 10.200 de participanți, înscriși la Congresul UMF 'Carol Davila' din București
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București organizează, în perioada 22-24 octombrie, cea de-a XIV-a ediție a Congresului Universității, desfășurată sub tema 'Perspective Interdisciplinare', eveniment la care s-au înscris peste 10.200 de participanți. 'Congresul Universității de Medicină ș
Rogobete: Spitalele să nu intre în panică, în scurt timp vom aloca sumele necesare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a făcut miercuri apel la calm în contextul presiunilor financiare asupra unităților sanitare și a anunțat că autoritățile încearcă să aloce până săptămâna viitoare fondurile necesare pentru reducerea presiunii asupra spitalelor, în special asupra unităților de primiri urgențe (UPU) și serviciilor
Hunedoara: Doi dintre minerii protestatari de la Vulcan au ajuns la Urgență
Doi dintre minerii care protestează, miercuri, în subteranul Minei Vulcan, din Valea Jiului, au primit îngrijiri medicale la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) al spitalului municipal din Vulcan, după ce au solicitat sprijinul echipajelor de pe ambulanțe. ''Pe parcursul zilei de 21 octombrie, în compartimentul de
VIDEO Rogobete îl acuză pe fostul premier Ilie Bolojan că a redus bugetul sănătății cu 4,7 miliarde de lei
Noul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a acuzat miercuri pe fostul premier Ilie Bolojan că reducerea deficitului bugetar ''cu orice preț'' a dus sistemul sanitar într-o situație de criză financiară, el susținând că bugetul aprobat pentru Ministerul Sănătății în 2026 este cu aproximativ 4,7 miliarde de lei mai mic decâ
Federația ''Solidaritatea Sanitară'' cere Guvernului să construiască legea salarizării împreună cu angajații din sănătate
Federația ''Solidaritatea Sanitară'' din România (FSSR) cere noului Guvern să înceapă cât mai rapid elaborarea legii salarizării în sectorul public, cu participarea angajaților din sănătate, și avertizează că veniturile salariale reale au scăzut deja cu peste 16%. ''Avem un Guvern, avem un progra
Sibiu/Endocrinolog: Scăderea în înălțime și durerile bruște de spate, semne de alarmă pentru osteoporoză
Scăderea în înălțime, durerile de spate apărute brusc și fracturile produse în urma unor traumatisme minore sunt semne de alarmă pentru osteoporoză, o boală care poate evolua fără simptome evidente, a avertizat, marți, medicul specialist endocrinolog Loredana Camelia Boicean, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu. 'Printr
Ministrul interimar al Sănătății anunță o absorbție de 97% a fondurilor nerambursabile din PNRR și finalizarea a 3.121 de contracte
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat marți că, în perioada în care a asigurat conducerea interimară a instituției, au fost finalizate 3.121 de contracte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit acestuia, gradul de absorbție a ajuns la 97% în cazul fondurilor nerambursabile și la 100% pentru com
Ministerul Sănătății: 18 persoane rănite în accidentul de la Buftea, transportate la spitale din București; două au decedat
Un număr de 18 persoane rănite în urma accidentului care a avut loc marți dimineața la Buftea au fost preluate de echipajele de urgență și transportate la unități medicale din Capitală, a informat Ministerul Sănătății. Potrivit sursei citate, două persoane au decedat în urma
Rogobete: Îmi doresc ca până la finalul acestui an să reușim să extindem proiectul de vaccinare în farmacii
Ministrul propus pentru portofoliul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat marți că își dorește ca, până la finalul acestui an, vaccinarea împotriva HPV să fie disponibilă și în farmacii, prin extinderea unui model similar celui aplicat în proiectul-pilot de vaccinare antigripală. 'Așa cum bine cunoașteți,
Rogobete: În prima săptămână îmi doresc să închidem urgențele care amenință sistemul de sănătate
Ministrul propus pentru portofoliul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat marți că prima măsură pe care intenționează să o adopte săptămâna viitoare, în cazul învestirii Guvernului, vizează asigurarea finanțării pentru serviciile de urgență și pentru zonele critice din sistemul sanitar. 'Prima măsură pe care sper că s
Bistrița-Năsăud: Agresorul de 13 ani de la școala din Bistrița, transferat la Psihiatrie infantilă în Cluj-Napoca
Băiatul de 13 ani, care luni dimineața a atacat cu un cuțit o profesoară și un elev de 12 ani la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, a fost transferat la Clinica de Psihiatrie in
Sibiu/ Chirurg plastician: Rănile trebuie spălate cu apă și săpun, nu cu betadină sau apă oxigenată
Spălarea rănilor cu apă și săpun ajută la îndepărtarea microorganismelor și favorizează vindecarea, în timp ce utilizarea betadinei sau a apei oxigenate poate afecta țesuturile, explică chirurgul plastician George Mărginean, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu, într-un material publicat luni pe pagina de












