Botoşani: Un bărbat a murit din cauza unei supradoze de paracetamol; se trata acasă de COVID-19
Un bărbat în vârstă de 70 de ani din localitatea Drăguşeni, judeţul Botoşani, a decedat în urma unei supradoze de paracetamol, medicament pe care îl lua pentru a se trata acasă de COVID-19, a declarat, miercuri, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), medicul Monica Adăscăliţei.
Potrivit sursei citate, bărbatul a intrat în comă profundă, iar membrii familiei au sunat la ambulanţă.
Pacientul a fost transportat la Secţia exterioară din oraşul Săveni a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati", iar de acolo a fost transferat la Botoşani, unde a fost internat pe Secţia de anestezie - terapie intensivă.
"Din detaliile date de familie, pacientul prezenta de mai bine de o săptămână simptome respiratorii, însemnând tuse, febră, frisoane, dureri toracice şi tot, din declaraţiile familiei, pacientul lua de mai multe zile, printre alte medicamente, paracetamol, două tablete de 500 de miligrame, adică un gram la patru ore, însemnând că per 24 de ore lua şase grame de paracetamol, care este foarte mult. Pacientul a fost transferat de la Săveni la Botoşani, la Unitatea de Primiri Urgenţe, ulterior transferat pe Terapie Intensivă, unde a prezentat stop cardiorespirator. S-a încercat resuscitarea lui şi la câteva ore a decedat pe Terapie Intensivă. A fost testat cu test antigen rapid pe ambulanţă, testul fiind pozitiv, testat PCR în UPU pentru COVID şi acesta a venit la câteva ore, la fel, pozitiv", a explicat Adăscăliţei.
Oficialul DSP arată că "pacientul prezenta la internare insuficienţă multiplă de organe, printre care şi insuficienţă hepatică, ce a grăbit decesul".
Medicii atrag atenţia populaţiei că tratarea la domiciliu a unor boli, precum COVID-19, este contraindicată, iar o astfel de decizie poate avea efecte foarte grave.
"De fiecare dată am spus - automedicaţia face mai mult rău decât bine. Pentru asta există colaborarea cu medicul de familie, cu spitalul, cu ambulanţa, pentru că orice fel de medicament este, după cum ştim, toxic hepatic, prin faptul că toate medicamentele administrate fără indicaţia medicului pot duce la acest sfârşit tragic sau la această hepatită toxică medicamentoasă care poate fi fatală ulterior pacienţilor", a adăugat Adăscăliţei. AGERPRES/ (A - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rogobete - solicitare către Unitățile de Primiri Urgențe: Vreau să știm exact, în timp real, unde există probleme
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis, miercuri, către toate Unitățile de Primiri Urgențe din țară o solicitare privind situația stocurilor de medicamente și materiale sanitare esențiale, precum și eventualele lipsuri care pot afecta activitatea medicală. ''Siguranța pacienților este prioritatea noastră. Iar în medicina de urgență n
Hunedoara: Criză de medici specialiști; 70% dintre normele de lucru din județ sunt neocupate
Județul Hunedoara se confruntă cu o criză majoră de medici specialiști, în condițiile în care 70% din normele de lucru necesare sunt neacoperite, a declarat miercuri, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Hunedoara, Adrian David. 'În ceea ce privește specialitățile clinice, pe baza calculelor făcute în conformit
VIDEO Timiș: Conferința Institutului de Boli Cardiovasculare - 'CardioCulture' reunește sute de specialiști și elite academice
Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) Timișoara a deschis, miercuri, lucrările Conferinței 'Timișoara CardioCulture', eveniment dedicat excelenței în cardiologie, care se desfășoară în perioada 21-23 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri din oraș și reunește câteva sute de specialiști timișoreni și invitați din rândul elitei ac
Peste 10.200 de participanți, înscriși la Congresul UMF 'Carol Davila' din București
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București organizează, în perioada 22-24 octombrie, cea de-a XIV-a ediție a Congresului Universității, desfășurată sub tema 'Perspective Interdisciplinare', eveniment la care s-au înscris peste 10.200 de participanți. 'Congresul Universității de Medicină ș
Rogobete: Spitalele să nu intre în panică, în scurt timp vom aloca sumele necesare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a făcut miercuri apel la calm în contextul presiunilor financiare asupra unităților sanitare și a anunțat că autoritățile încearcă să aloce până săptămâna viitoare fondurile necesare pentru reducerea presiunii asupra spitalelor, în special asupra unităților de primiri urgențe (UPU) și serviciilor
Hunedoara: Doi dintre minerii protestatari de la Vulcan au ajuns la Urgență
Doi dintre minerii care protestează, miercuri, în subteranul Minei Vulcan, din Valea Jiului, au primit îngrijiri medicale la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) al spitalului municipal din Vulcan, după ce au solicitat sprijinul echipajelor de pe ambulanțe. ''Pe parcursul zilei de 21 octombrie, în compartimentul de
VIDEO Rogobete îl acuză pe fostul premier Ilie Bolojan că a redus bugetul sănătății cu 4,7 miliarde de lei
Noul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a acuzat miercuri pe fostul premier Ilie Bolojan că reducerea deficitului bugetar ''cu orice preț'' a dus sistemul sanitar într-o situație de criză financiară, el susținând că bugetul aprobat pentru Ministerul Sănătății în 2026 este cu aproximativ 4,7 miliarde de lei mai mic decâ
Federația ''Solidaritatea Sanitară'' cere Guvernului să construiască legea salarizării împreună cu angajații din sănătate
Federația ''Solidaritatea Sanitară'' din România (FSSR) cere noului Guvern să înceapă cât mai rapid elaborarea legii salarizării în sectorul public, cu participarea angajaților din sănătate, și avertizează că veniturile salariale reale au scăzut deja cu peste 16%. ''Avem un Guvern, avem un progra
Sibiu/Endocrinolog: Scăderea în înălțime și durerile bruște de spate, semne de alarmă pentru osteoporoză
Scăderea în înălțime, durerile de spate apărute brusc și fracturile produse în urma unor traumatisme minore sunt semne de alarmă pentru osteoporoză, o boală care poate evolua fără simptome evidente, a avertizat, marți, medicul specialist endocrinolog Loredana Camelia Boicean, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu. 'Printr
Ministrul interimar al Sănătății anunță o absorbție de 97% a fondurilor nerambursabile din PNRR și finalizarea a 3.121 de contracte
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat marți că, în perioada în care a asigurat conducerea interimară a instituției, au fost finalizate 3.121 de contracte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit acestuia, gradul de absorbție a ajuns la 97% în cazul fondurilor nerambursabile și la 100% pentru com
Ministerul Sănătății: 18 persoane rănite în accidentul de la Buftea, transportate la spitale din București; două au decedat
Un număr de 18 persoane rănite în urma accidentului care a avut loc marți dimineața la Buftea au fost preluate de echipajele de urgență și transportate la unități medicale din Capitală, a informat Ministerul Sănătății. Potrivit sursei citate, două persoane au decedat în urma
Rogobete: Îmi doresc ca până la finalul acestui an să reușim să extindem proiectul de vaccinare în farmacii
Ministrul propus pentru portofoliul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat marți că își dorește ca, până la finalul acestui an, vaccinarea împotriva HPV să fie disponibilă și în farmacii, prin extinderea unui model similar celui aplicat în proiectul-pilot de vaccinare antigripală. 'Așa cum bine cunoașteți,
Rogobete: În prima săptămână îmi doresc să închidem urgențele care amenință sistemul de sănătate
Ministrul propus pentru portofoliul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat marți că prima măsură pe care intenționează să o adopte săptămâna viitoare, în cazul învestirii Guvernului, vizează asigurarea finanțării pentru serviciile de urgență și pentru zonele critice din sistemul sanitar. 'Prima măsură pe care sper că s
Bistrița-Năsăud: Agresorul de 13 ani de la școala din Bistrița, transferat la Psihiatrie infantilă în Cluj-Napoca
Băiatul de 13 ani, care luni dimineața a atacat cu un cuțit o profesoară și un elev de 12 ani la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, a fost transferat la Clinica de Psihiatrie in
Sibiu/ Chirurg plastician: Rănile trebuie spălate cu apă și săpun, nu cu betadină sau apă oxigenată
Spălarea rănilor cu apă și săpun ajută la îndepărtarea microorganismelor și favorizează vindecarea, în timp ce utilizarea betadinei sau a apei oxigenate poate afecta țesuturile, explică chirurgul plastician George Mărginean, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu, într-un material publicat luni pe pagina de












