SJU Piatra-Neamţ: Secţiile ATI aveau avizul DSP; aparatura care a declanşat incendiul era nouă

Secţiile de Anestezie Terapie Intensivă ale Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ aveau avizul DSP, a declarat, duminică, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, conducerea unităţii sanitare.
"Ca urmare a unor speculaţii făcute în spaţiul public cu privire la motivele care au condus la provocarea incendiului din salonul ATI, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ explică faptul că modificările realizate în vederea extinderii secţiei de ATI pentru a putea prelua un număr mai mare de pacienţi pozitivi nu au afectat în niciun fel activitatea din salonul unde s-a produs incendiul. Cele două secţii ATI au aviz de la DSP cu privire la circuite. Zona în care s-a intervenit pentru extindere nu este funcţională şi se află într-o zonă diferită faţă de cea în care s-a produs incendiul", se arată în comunicatul de presă al SJU Piatra-Neamţ.
Aparatura din secţia ATI în care s-a declanşat incendiul era nouă, cu o durată de folosire de aproximativ un an, mai precizează comunicatul.
Prefectul George Lazăr a declarat că secţia ATI a fost mutată, în ziua incendiului, de la etajul 3 la etajul 2 al spitalului, fără ca DSP Neamţ să fie informat sau să se solicite un aviz în acest sens. AGERPRES/(A, AS - autor Gabriel Apetrii, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citește și:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Iași: Institutul Regional de Oncologie, partener în proiectul Dr Laser pentru îmbunătățirea diagnosticării și tratamentului cancerului
Un grup de cercetare format la nivel național din institute de cercetare, firme private și de stat, și universități încearcă să obțină informații suplimentare despre hadronoterapie, un tip de tratament al cancerului care distruge într-o mai mare măsură celulele tumorale. Proiectul 'Aplicații medicale ale laserelor de mare puter
Olt: Apă de băut cu amoniu, nitriți și bacterii peste limita admisă, în mai multe localități
Apa potabilă din rețele publice din mai multe localități urbane și rurale din județul Olt a avut anul trecut concentrații peste limita admisă de amoniu, nitrați și nitriți, iar în trei comune au fost și perioade în care în apa de la robinete erau prezente bacterii coliforme, E.coli sau enterococi intestinali, reiese din raportul privind calitatea ap
INSP: 123.502 de cazuri de infecții respiratorii în perioada 24 februarie - 2 martie; încă cinci decese confirmate cu gripă
Un număr de 123.502 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii - au fost raportate în săptămâna 24 februarie - 2 martie, fiind comunicate încă cinci decese cu virus gripal, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei în a
Abrudean: Limfedemul, o boală ce trebuie adusă în atenția publică; nu putem trata ceea ce ignorăm
Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a pledat, joi, la o dezbatere care a marcat Ziua Internațională a limfedemului pentru prevenție medicală și pentru conștientizarea existenței acestei boli invalidante. Potrivit specialiștilor, limfedemul (edemul limfatic) este o afecțiune cauzată de o acumulare de lichid limfatic în ț
Harghita: Creștere alarmantă a cazurilor de cancer colorectal, concomitent cu scăderea vârstei pacienților diagnosticați
Numărul cazurilor de cancer colorectal înregistrează o creștere alarmantă în județul Harghita, concomitent cu scăderea vârstei pacienților diagnosticați, specialiștii făcând apel la populație să se prezinte la medic, dar și să adopte un stil de viață sănătos. Potrivit unei
Specialiști: Sistemele de sănătate trebuie să se adapteze pentru a face față provocărilor generate de obezitate
Reprezentanții Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice au atras atenția asupra importanței unei abordări integrate, multidisciplinare a obezității, subliniind necesitatea adaptării sistemelor de sănătate pentru a face față provocărilor generate de această afecțiune. În fiecare an, la 4 martie, la nivel global, este
Proiect: Vaccinarea gratuită anti-HPV, extinsă pentru fetele și băieții cu vârste între 11 - 26 de ani
Un proiect de lege privind extinderea vaccinării gratuite anti-HPV pentru fetele și băieții cu vârste cuprinse între 11 și 26 de ani a fost depus, marți, la Parlament. În prezent, gratuitatea este asigurată pentru cei cu vârste între 11 și 18 ani. Proiectul este semnat de parlamentari PNL, PSD, UDMR
Alexandru Rogobete: Obezitatea a crescut semnificativ în ultimii 4 ani; o măsură proactivă ar fi educația pentru sănătate în școli
Președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, Alexandru Rogobete, a declarat marți, la Bistrița, că în ultimii patru ani s-a înregistrat o creștere semnificativă a cazurilor de obezitate în România, ceea ce a dus și la mai multe cazuri de infarct și AVC în rândul tinerilor. Declara
VIDEO Dolj: A fost semnat contractul de lucrări, de 400 milioane de euro, pentru Spitalul Regional de Urgență Craiova
Contractul de lucrări pentru Spitalul Regional de Urgență Craiova, în valoare de 400 milioane de euro, a fost semnat, marți, la sediul Primăriei Craiova de către reprezentanții asociației de firme care a câștigat licitația și președintele Agenției Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS). Potrivit mini
Brașov: Cabinet de stomatologie funcțional la Spitalul de Copii, finanțat cu 6.000 de lei/lunar
Cabinetul stomatologic de la Spitalul de Copii din Brașov a devenit funcțional recent, fiind deservit de un singur medic, după mai mulți ani în care serviciile de medicină dentară au fost suspendate în această unitate medicală. Directorul medical al Spitalului de Copii din Brașov, dr. Larisa Drăgan, a precizat, pentru AGERPRES, că deocamdat
Cătălina Poiană: Patru milioane de români suferă de obezitate
Președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, a declarat marți că prevalența obezității în România este de 22,5%, ceea ce înseamnă că patru milioane de români suferă de obezitate. 'În România prevalența obezității este undeva la 22,5% sau avem 4 milioane de români care sufer
INSP: 94 de cazuri noi de COVID-19 în ultima săptămână, în creștere cu 2,2%; un deces
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a informat că, în perioada 24 februarie - 2 martie, au fost înregistrate 94 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în creștere cu 2,2% față de săptămâna precedentă. Potrivit INSP, 22 dintre cazurile noi sunt la pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă
Harghita: Linia de gardă Pediatrie de la Spitalul din Toplița, suspendată din lipsă de medici
Linia de gardă Pediatrie de la Spitalul Municipal din Toplița, precum și permanența în cadrul compartimentului de Neonatologie au fost suspendate, începând cu data de 1 martie, din cauza lipsei de medici. Potrivit informațiilor furnizate de managera unității sanitare, dr. Alexandra-Dorina Ioniță, spitalul a rămas cu doar doi
Campania 'Copil vaccinat: copil protejat!', derulată în perioada martie-aprilie
Ministerul Sănătății și Institutul Național pentru Sănătate Publică (INSP) vor derula, în perioada martie-aprilie, Campania națională de informare, educare și comunicare 'Copil vaccinat: copil protejat!', care are scopul de a crește nivelul de conștientizare cu privire la importanța vaccinărilor și de a încuraja părinții să-și protejeze copiii &ic
Gorj: Numărul pacienților care se prezintă în UPU a Spitalului Târgu Jiu, în creștere; medicii vin cu recomandări
Zeci de mii de pacienți ajung anual la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Târgu Jiu, numărul acestora crescând de la an la an, potrivit unui material postat, luni, pe pagina de Facebook a instituției medicale. În ultimii ani, în UPU s-a înregistrat un număr semnificativ de prezentări, anul ace