Vrancea: Un aparat de plasmafereză a ajuns la Centrul de Transfuzie Sanguină; primul donator - managerul suspendat al SJU Focşani
Un aparat de plasmafereză a fost instalat, marţi, la Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) Vrancea, unde va putea fi folosit timp de un an pentru pacienţii care s-au vindecat de COVID-19 şi doresc să doneze plasmă, primul donator fiind chiar managerul suspendat al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) "Sf. Pantelimon" Focşani, Constantin Mândrilă.
Aparatul a fost donat, temporar, Centrului de Transfuzie Sanguină Vrancea de către o firmă privată, împreună cu 500 de kituri de recoltare a plasmei.
"Acest echipament a ajuns la Focşani în primul rând datorită medicului Cristian Onia, care este primul român care a donat de două ori şi care m-a întrebat cum poate să ajungă un asemenea echipament şi în Focşani. I-am spus că acest echipament poate să ajungă oriunde, în orice centru din ţară, cu condiţia să ne fie solicitat şi să fie primit în acel centru. Domnul Onia s-a implicat, a discutat la CTS Vrancea, la spital, la Consiliul Judeţean Vrancea şi s-au făcut foarte repede toate documentele, astfel încât acest aparat va sta aici şi va fi utilizat, gratuit, timp de un an de zile. Noi punem la dispoziţie inclusiv 500 de kituri de recoltare, gratuit, care înseamnă 1.500 de doze de plasmă recoltată şi asigurăm, tot gratuit, tot ce înseamnă costuri de mentenanţă, reparaţii, întreţinere a acestui echipament. Practic, timp de un an de zile şi maxim 500 de donatori, nu costă nimic donarea de plasmă. Astăzi s-a făcut prima donare, am vorbit cu donatorul, înţeleg că este chiar managerul SJU Focşani, care spune că se simte foarte bine şi va reveni peste două săptămâni la donare. Inclusiv domnul doctor Onia va avea ocazia, săptămâna viitoare, să doneze a treia oară, la el acasă, la Focşani, şi va deveni primul donator care va reuşi să salveze nouă vieţi", a declarat directorul companiei farmaceutice Besmax Pharma Distribution SRL, Florin Hozoc.
Potrivit acestuia, concentraţia de anticorpi anti SARS-CoV-2 rămâne crescută o perioadă limitată de timp, de circa două luni, iar orice persoană care s-a vindecat de COVOD-19 poate să doneze plasmă hiperimună în interval de o lună de zile de trei ori, spre deosebire de donarea de sânge din care se recoltează plasma ulterior, şi care se poate face doar o dată la două luni de zile.
Până în prezent, compania farmaceutică a donat cu titlu temporar 19 echipamente de plasmafereză în întreaga ţară, care au fost instalate în mai multe oraşe, fără însă ca centrele unde acestea au fost plasate să le poată achiziţiona ulterior.
"Centrele unde aceste echipamente au fost instalate temporar nu au posibilitatea să le achiziţioneze. Am stabilit foarte ferm acest lucru pentru că am dorit să nu se considere că avem interese comerciale în plasarea în mod gratuit a acestor echipamente. Noi nu suntem nici producători şi nici distribuitori de echipamente, noi suntem distribuitori de medicamente fabricate din plasmă umană şi am cumpărat aceste echipamente pentru că am deschis două centre de colectare de plasmă într-o altă ţară din Uniunea Europeană. Având nişte întârzieri în partea de infrastructură în construcţii, am avut aceste echipamente disponibile mai devreme şi am considerat că este util să venim cu ele în România şi să le punem la dispoziţie statului român şi să le luăm înapoi peste un an de zile, pentru a ne desfăşura activitatea în centrele noastre", a precizat Florin Hozoc.
Aparatul de pasmafereză ar fi trebuit iniţial să ajungă la Centrul de Transfuzie Sanguină de la Suceava, dar a fost adus la Focşani după ce donatorul s-a izbit de reticenţele autorităţilor.
"Acest echipament l-am ţinut în depozit pentru că am avut intenţia şi dorinţa să-l instalăm la Suceava, acolo unde, în prezent, avem peste 2.300 de persoane vindecate, cel mai mare număr de persoane vindecate. Dacă doar 10% dintre aceştia ar fi ajuns să doneze de trei ori, era nevoie de minim 500 de kituri să putem să deservim aceste persoane. De o lună de zile autorităţile din Suceava nu au fost capabile să ajungă la un punct de vedere rezonabil (...) pentru că acolo există încăpăţânarea unui om care este refractar la nou şi care nu-şi doreşte să înveţe proceduri noi", a spus Florin Hozoc.
Potrivit acestuia, un aparat de plasmafereză costă circa 21.000 de euro fără TVA, iar kiturile costă 25 de euro, plus TVA.
Constantin Mândrilă, primul donator care a beneficiat de aparatul de plasmafereză instalat la Focşani, a făcut un apel către toţi vrâncenii pentru a veni să doneze plasmă.
"Avem şi noi aparat de plasmafereză pentru cei care au fost pozitivi la COVID-19 şi au două negativări. Sunt primul donator şi fac apel la toţi cei care au fost pozitivi la COVID-19 şi au fost externaţi să vină să doneze plasmă, pentru că este un lucru extraordinar şi în acest fel ne putem ajuta semenii. Fac apel inclusiv la colegii mei din spital, medici, asistenţi, care au fost internaţi şi sunt negativi acum, să vină să doneze în această perioadă plasmă, pentru că ar fi păcat să nu putem să dăm o mână de ajutor", a declarat, pentru AGERPRES, Constantin Mândrilă.
Potrivit reprezentanţilor CTS Focşani, există deja o listă de persoane care s-au vindecat de COVID-19 şi care şi-au exprimat intenţia de a dona plasmă.
"Deja avem o listă de 11 persoane care şi-au exprimat această dorinţă. Avem contracte de colaborare cu spitalele, astfel încât să primim listele necesare cu bolnavii care au trecut prin această boală, noi să-i contactăm şi ei să-şi dea acordul să doneze", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al CTS Vrancea, Georgiana Crăciun. AGERPRES / (A - autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
(P) Acarienii și alergiile: cum afectează sănătatea și cum poți reduce prezența lor
Acarienii sunt organisme microscopice care se găsesc frecvent în locuințe, hoteluri, birouri și alte spații interioare. Deși nu sunt vizibili cu ochiul liber, aceștia pot contribui la apariția sau agravarea alergiilor respiratorii, în special în cazul persoanelor sens
Ministrul Sănătății a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a convocat, marți, în videoconferință, managerii serviciilor de ambulanță din țară și pe cei ai spitalelor din rețeaua ministerului, pentru a analiza dificultățile financiare și operaționale ale unităților sanitare și măsurile necesare pentru perioada următoare. Potrivit unei postări pe Facebook,
Bistrița-Năsăud: Spitalul Clinic Județean, inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a fost inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice, estimat să demareze la începutul anului viitor, a anunțat, marți, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud. 'CAS Bistrița-Năsăud anunță că, în urma colaborării dintre inst
Streinu-Cercel: Hipertensiunea arterială pulmonară - boală rară cu potențial de a fi diagnosticată precoce
Hipertensiunea arterială pulmonară este o boală rară, progresivă și complexă, dar care poate fi diagnosticată precoce și ținută sub control prin tratament și monitorizare adecvate, a declarat marți președintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței 'Parcurs predictib
Alexe (CJ Iași): Suntem pregătiți să facem oricând transferul proiectului IRMCv, numai să-l facă
Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a anunțat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că a transmis Ministerului Sănătății o nouă adresă prin care solicită preluarea întregii documentații a Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMCv) și identificarea unei surse de finanțare pentru acest obiectiv esențial pentru &ici
Ministerul Sănătății: 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozite și pot fi comandate de farmacii
Un număr de 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozitele din țară și pot fi comandate de farmacii pentru a ajunge la populație, potrivit informațiilor furnizate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR). Ministerul Sănătății a informat marți că la jumătatea lunii noiembrie este estima
Rogobete: Voi schimba componența comisiilor din minister responsabile de recunoașterea și echivalarea titlurilor de calificare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat marți că, în perioada imediat următoare, va schimba componența comisiilor responsabile de recunoașterea și echivalarea titlurilor de calificare, a stagiilor de pregătire și a atestatelor de studii complementare. 'Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile p
Ministerul Sănătății vrea raportarea săptămânală a stocurilor de medicamente
Ministerul Sănătății urmărește prevenirea sincopelor în aprovizionarea spitalelor cu medicamente prin monitorizarea săptămânală a consumului și a stocurilor din programele naționale de sănătate, precum și prin creșterea rezervelor naționale de medicamente critice, a anunțat luni ministrul Alexandru Rogobete. Ministrul a precizat că
CNAS: Traseul complet al pacientelor cu cancer de sân este decontat prin sistemul de asigurări de sănătate
Femeile diagnosticate cu cancer de sân beneficiază de un traseu integrat de îngrijire, decontat prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, care include prevenția, investigațiile pentru stabilirea diagnosticului, tratamentul, monitorizarea și recuperarea medicală, informează Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Potri
Neurologia românească, reprezentată la trei reuniuni internaționale; Dafin F. Mureșanu, reales în conducerea Federației Mondiale de Neuroreabilitare
Expertiza medicală și științifică românească a fost reprezentată la trei reuniuni internaționale dedicate neurologiei, neuroreabilitării și accidentului vascular cerebral (AVC), desfășurate în Coreea de Sud, în perioada 14 - 23 octombrie. Un rezultat important al participării românești a fost realegerea prof. univ. dr.
Arad: Locurile pentru mamografii la SCJU, ocupate până în ianuarie 2027; se vor face investigații și sâmbătă
Toate locurile disponibile pentru mamografii și ecografii mamare la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate până la jumătatea lunii ianuarie 2027, motiv pentru care conducerea unității medicale a decis să suplimenteze investigațiile prin introducerea unei zile de lucru în următorul weekend. Astfel, investigații
Bistrița-Năsăud: Premieră medicală la Spitalul Clinic Județean - reconstrucție integrală de ureche
O echipă medicală multidisciplinară a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a realizat cu succes o intervenție chirurgicală extrem de rară și complexă, de reconstrucție integrală de ureche și îmbunătățire a funcției auditive pentru o pacientă născută cu o malformație congenitală, potrivit comunicatului transmis, luni, de unitatea spitalicească.
VIDEO Ministrul Sănătății trimite Inspecția Sanitară de Stat în control la Institutul de Psihiatrie 'Socola' din Iași
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că va trimite Inspecția Sanitară de Stat pentru a verifica respectarea normelor sanitare la nivelul Institutului de Psihiatrie 'Socola' din Iași, după apariția în spațiul public a unor informații privind infestarea cu ploșnițe a unui pavilion. Ministrul a menționat duminică seara, &
Suceava: Două persoane rănite, după ce au fost lovite de un cal la un târg din comuna Satu Mare
Două persoane au fost rănite după ce au fost lovite de un cal, la un târg din comuna Satu Mare, a anunțat, duminică, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava, Dan Teodorovici. Potrivit acestuia, victimele, care au 16 și, respectiv, 33 de ani, au suferit traumatisme cranio-cerebrale. La
Iași: Reașezarea modului în care se desfășoară și realizează și finanțează gărzile, printre prioritățile ministrului Sănătății
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Iași, că una dintre prioritățile mandatului său vizează gărzile medicilor și rezidenților și plata acestora. 'Una din prioritățile acestui mandat sunt, într-adevăr, reașezarea modului în care se desfășoară și realizează, respectiv finanțează gărzile. (...) Pr











