Olt: O asistentă de la secţia ATI a SJU Slatina, testată pozitiv pentru COVID-19
O asistentă din cadrul secţiei ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina a fost testată pozitiv pentru COVID-19, iar contacţii direcţi ai acesteia, angajaţi ai unităţii medicale, toţi asimptomatici şi testaţi negativ pentru noul coronavirus, vor intra într-un program de auto-monitorizare la domiciliu, potrivit unui comunicat al managerului instituţiei, Cătălin Rotea, remis joi AGERPRES.
Potrivit sursei citate, continuitatea programului de lucru din cadrul secţiei ATI a spitalului din Slatina nu va fi afectată.
SJU Slatina a testat, prin resurse proprii, aproximativ 300 de angajaţi de la secţiile Infecţioase, UPU, ATI şi Hemodializă, iar joi laboratorul care analizează probele a comunicat rezultat pozitiv pentru o asistentă medicală de la ATI şi rezultate negative pentru toate celelalte probe, inclusiv pentru ceilalţi angajaţi de la ATI testaţi.
"În ultimele două săptămâni, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina şi-a stabilit un protocol de testare pentru personalul medical asimptomatic, suplimentar faţă de recomandările de ierarhizare a priorităţilor, prin resursele proprii. Ca urmare a acestui protocol de verificare, au fost testaţi aproximativ 300 de angajaţi ai SJU Slatina (secţiile: Boli Infecţioase, UPU, ATI, Hemodializă etc). În data de 14.05.2020, laboratorul în care SJU Slatina efectuează aceste analize, a comunicat un rezultat pozitiv pentru o asistentă medicală, angajată a secţiei ATI, restul analizelor (inclusiv întreaga secţie ATI) fiind negative", se precizează în comunicat.
Asistenta testată pozitiv pentru COVID-19 nu a prezentat simptome, iar la intrarea în tură se face triaj epidemiologic. Toţi angajaţii spitalului de la secţia ATI au folosit zilnic echipamente de protecţie standard.
"Angajata a fost prezentă la serviciu în zilele de: 3, 4, 7, 10, 12 mai şi nu a prezentat niciun fel de simptome, conform triajului epidemiologic efectuat la intrarea în tură (inclusiv în ziua testării). În urma anchetei epidemiologice efectuate la nivelul SJU Slatina, vor fi comunicaţi către DSP Olt toţi contacţii direcţi ai asistentei, precum şi pacienţii cu care aceasta a intrat în contact. Contacţii direcţi ai asistentei, angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, asimptomatici în prezent şi testaţi negativ pentru COVID - 19, vor intra într-un program de auto-monitorizare la domiciliu, timp de 14 zile, cu reefectuarea de teste în zilele a VII - a şi a XIV - a. Continuitatea programului de lucru, în cadrul secţiei ATI, nu va fi afectată",mai precizează sursa citată.
La secţia ATI a SJU Slatina ultima dată a fost tratat un pacient cu COVID-19 în ziua de 24 aprilie.
Un alt caz de contaminare cu noul coronavirus la o persoană din judeţul Olt a fost raportat joi şi de către Direcţia de Sănătate Publică, care a anunţat că a fost confirmată infecţia COVID-19 la o pacientă a Spitalului Municipal Drăgăşani (judeţul Vâlcea), internată acolo cu altă patologie. Pacienta respectivă, având o formă uşoară a bolii şi o stare generală bună, a fost transferată la Spitalul Judeţean Vâlcea.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în judeţul Olt au fost înregistrate 52 de cazuri confirmate cu COVID-19. AGERPRES/(AS - autor: Cristina Matei, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Harghita: Biocide expirate găsite la Spitalul Municipal Toplița; DSP a dispus retragerea din uz
Inspectorii sanitari ai Direcției de Sănătate Publică (DSP) Harghita au identificat, în urma unui control efectuat la Spitalul Municipal Toplița, o cantitate de biocide expirate, motiv pentru care s-a aplicat o sancțiune și s-a dispus scoaterea lor din uz. ''În urma unei sesizări primite în legătură cu spitalul din To
Ministerul Sănătății a efectuat, în august, plăți de peste 1 miliard de lei prin PNRR
Ministerul Sănătății a efectuat, în luna august, plăți de peste 1 miliard de lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență, rata de absorbție a fondurilor PNRR aferente MS fiind de 91%. ''Fondurile sunt destinate, în principal, digitalizării unităților sanitare publice, modernizării infrastructurii medicale și dezvoltării serviciilor
UPDATE Incendiu la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei - 116 persoane evacuate, nu sunt victime
Planul Roșu de Intervenție declanșat în urma incendiului izbucnit, joi, la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei a fost dezactivat, a anunțat Ministerul Sănătății (MS), care a precizat că un număr total de 116 persoane de la cele două etaje ale clădirii au fost evacuate ori s-au evacuat în siguranță. Potrivit sursei ci
INSP: 58 de cazuri de infecție cu virusul West Nile; trei decese
Un număr de 58 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 47 confirmate și 11 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 2 septembrie, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat trei decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba
Bihor: Proiect cu finanțare europeană pentru un Centru de Sănătate Mintală destinat copiilor și adolescenților
Primăria Oradea a depus pentru finanțare un proiect în valoare de 37,7 milioane de lei pentru construirea unui Centru de Sănătate Mintală destinat copiilor și adolescenților, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bihor. Potrivit Primăriei, proiectul prevede construirea Corpului C8, în incinta staționarului SC
Neamț: Asistență non-stop pentru pacienții de la SJU Piatra-Neamț, cu ajutorul inteligenței artificiale
Un sistem bazat pe inteligență artificială, gândit să simplifice accesul pacienților la informații, programări și servicii medicale, va fi testat timp de patru luni la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, a declarat joi, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel Vasilică Harpa. Asistentul AI va fi
Copii pot beneficia gratuit de sigilarea molarului permanent de 6 ani printr-un program al Primăriei Brașov
Copiii cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani care domiciliază în Brașov și frecventează o școală din municipiu pot beneficia gratuit de sigilarea molarului permanent de 6 ani, în cadrul programului de prevenție stomatologică 'Dinți sănătoși, zâmbet frumos!' derulat de Primăria Brașov prin Direcția de Asistență Socială.
Moldovan (CNAS): O serie dintre probleme suntem în curs să le rezolvăm în noul Contract Cadru; în 17 septembrie va fi finalizat
O serie dintre problemele medicinei de familie ar putea fi rezolvate prin noul Contract-cadru pentru furnizorii de servicii medicale, document care ar putea fi finalizat pe 17 septembrie, a declarat miercuri președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan. Declarația a fost făcută în cadrul dezbaterii 'Prioritate Națion
Vâlcea: Specialiști în recuperare medicală și balneologie, reuniți la Băile Govora pentru Conferința Națională a INRMFB
Un număr important de specialiști în domeniul recuperării medicale, medicinei fizice și balneoclimatologiei sunt așteptați să participe la cea de-a XX-a ediție a Conferinței Naționale a Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie (INRMFB) care va avea loc în perioada 16 - 19 septembrie la Băile Govora. Timp de patru z
Poiană: Nu trebuie să se vorbească doar despre câți medici formăm, ci și despre ce medici formăm și ce condiții le oferim
Președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, a declarat miercuri că, atunci când este analizată formarea noii generații de medici, trebuie avut în vedere nu doar numărul absolvenților, ci și pregătirea acestora și condițiile pe care România le oferă pentru a-i determina să rămână și să profeseze în țară. D
Proiect de 17,7 milioane de lei pentru îmbunătățirea serviciilor medicale destinate mamelor, nou-născuților și copiilor mici
Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului 'Alessandrescu-Rusescu' București (INSMC), împreună cu Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate, implementează proiectul SEPA - 'Servicii medicale Eficace, Preventive și Accesibile pentru mamă, nou-născut și copilul mic din România, cu accent pe grupurile vulnerabile', cofinan
Parteneriat pentru educație și prevenție în sănătatea orală încheiat între Colegiul Medicilor Stomatologi și SRR
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) și Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) au încheiat un acord de parteneriat dedicat informării și educării populației în domeniul sănătății orale, promovării prevenției și facilitării accesului publicului larg la informații medicale corecte. Potrivit unui comunicat remis miercuri AG
Mirabela Grădinaru: Avem datoria să susținem mai ferm vocea medicilor și a specialiștilor
Societatea are 'datoria' de a susține medicii și specialiștii, în contextul în care domeniile științifice sunt afectate de teorii ale conspirației, a afirmat, miercuri, Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Ea a susținut o alocuțiune în cadrul dezbaterii 'Prioritate Națională pentru Prevenție - Medicina de famil
Școala internațională de vară de neurologie, la Eforie Nord; peste 400 de participanți
Neurologi din România și experți internaționali vor analiza, în cadrul Școlii internaționale de vară de neurologie, care are loc în aceste zile la Eforie Nord, cele mai noi direcții în diagnosticul și tratamentul bolilor neurologice. Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, devenită o manifestare științifică de tradiție pentr
Neamț: Unitate pentru pacienții critici cardiaci la SJU Piatra-Neamț
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț va transforma Unitatea de Terapie Intensivă Coronarieni (UTIC) într-o Unitate de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici (USTACC), în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Sănătate. Noua unitate va beneficia de echipamente performante, necesare pentru diagnosticarea, mo












