Cluj: 45 de pacienţi şi cinci angajaţi ai unui cămin de vârstnici, depistaţi cu noul coronavirus

Un număr de 45 dintre cei 56 de pacienţi ai unui cămin de vârstnici din localitatea Sântioana şi cinci angajaţi ai unităţii au fost depistaţi cu noul coronavirus, au informat, duminică seara, reprezentanţii Prefecturii Cluj.
"La Centrul pentru persoane vârstnice din localitatea Sântioana, comuna Ţaga, ca urmare a testării personalului la ieşirea din tura de 14 zile, au fost depistaţi 5 dintre angajaţi pozitivi COVID-19, asimptomatici, în condiţiile în care, la testarea obligatorie la intrarea în tură, erau negativi. S-a luat măsura testării tuturor celor 56 de locatari ai centrului, fiind depistaţi 45 de pozitivi, asimptomatici", se arată într-o informare trimisă de prefectul Mircea Abrudean.
Persoanele infectate urmează să fie spitalizate.
"Aceştia vor fi transportaţi la spitalele dedicate din Cluj-Napoca. Restul locatarilor negativi vor fi mutaţi într-o clădire separată, până la finalizarea procedurilor de dezinfecţie şi nebulizare a clădirii principale", a mai precizat Mircea Abrudean. AGERPRES/(AS - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Irina Poenaru, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
INSP: 138.516 de cazuri de infecții respiratorii în perioada 17 - 23 februarie; încă 14 decese confirmate cu gripă
Un număr de 138.516 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii - au fost raportate în săptămâna 17 - 23 februarie, fiind comunicate încă 14 decese cu virus gripal, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei în acest sezo
Timiș: Lansarea proiectului HEPASKIN - un pas pentru îmbunătățirea accesului la îngrijirea afecțiunilor cutanate și hepatice
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) ''Victor Babeș'' din Timișoara, în parteneriat cu Spitalul General Spitalul General ''George Joanovic'' din Zrenjanin (Serbia), lansează, joi, proiectul HEPASKIN, dedicat creșterii accesului la servicii de prevenție, diagnostic și tratament pentru pacienții afectați de cancer hepatic și
Dr Șerban Bubenek: Nu mai e de tolerat ca o parte din colegii plătiți de stat în timpul programului să meargă în privat
Președintele Societății Române de Anestezie Terapie Intensivă, prof. univ. dr. Șerban Bubenek, a declarat, miercuri, că primul lucru care ar trebui rezolvat în sistemul medical este legat de competiția 'profund neloială' între sistemul public de sănătate și cel privat și susține că 'nu se mai poate tolera' ca o parte dintre medicii
Colegiul Medicilor dorește o nouă lege a sănătății și o lege a profesiei medicale
Actuala lege a sănătății, în forma actuală, nu mai corespunde nevoilor actuale ale sistemului de sănătate, a declarat miercuri președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană. 'Avem Legea 95/2006 care reglementează practic organizarea și funcționarea sistemului de sănătate. Cum bine știți, este o lege care a avut atât de mu
Municipiul Sibiu va avea pentru prima dată un spital municipal, începând din vara acestui an
Pentru prima dată în istoria sa, municipiul Sibiu va avea, începând din vara acestui an, un spital municipal, după preluarea Spitalului General Căi Ferate din oraș, a anunțat miercuri, primarul Astrid Fodor, într-o conferință de presă. 'Cu siguranță, spitalul se va prelua de Primăria Sibiu. (...) Dacă lucrurile merg
Galați: Peste 60 de pacienți investigați cu noul SPECT-CT de un milion de euro, de la Spitalul Județean, în prima lună de funcționare
Peste 60 de pacienți au fost investigați cu noul SPECT-CT de la Spitalul Județean de Urgență Galați, investiție în valoare de un milion de euro, în prima lună de funcționare, informează, miercuri, Consiliul Județean Galați. 'Speranță, un diagnostic clar și un pas esențial spre un tratament mai eficient. Peste 60 de pacienți au beneficiat de inv
Constanța: Cinci cazuri de tuberculoză în rândul elevilor, confirmate la Colegiul Național Militar 'Alexandru Ioan Cuza'
Cinci cazuri pozitive de tuberculoză în rândul elevilor au fost confirmate la Colegiul Național Militar 'Alexandru Ioan Cuza' din Constanța, a informat miercuri Statul Major al Forțelor Navale. Conform sursei citate, cei cinci elevi confirmați cu tuberculoză au fost luați în evidența dispensarelor TBC din Iași și Cons
Medicii specialiști cu practică independentă cer măsuri concrete pentru implementarea unei finanțări echitabile
Patronatul Medicilor Specialiști cu Practică Independentă (PMSPI) a adresat o scrisoare deschisă ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, prin care solicită măsuri concrete pentru implementarea unei finanțări 'echitabile', având în vedere că ambulatoriul de specialitate reprezintă 'un pilon important' în sistemul medical și asigură a
Alba: Un singur candidat la cele patru concursuri pentru ocuparea posturilor vacante de medici la UPU
Un singur candidat s-a înscris la concursurile organizate în ultimul an de către cel mai mare spital din Alba pentru ocuparea unor posturi vacante în cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU), care funcționează cu doar doi medici pe tură, jumătate din cât ar fi necesar. În condițiile în care UPU Alba Iulia se
Camera Deputaților/Comisia de sănătate: Crește accesul la servicii medicale de urgență pentru copii și tineri
Comisia pentru sănătate și familie a Camerei Deputaților a dat, marți, raport de adoptare unui proiect care prevede că în cazuri de urgență care pun în pericol iminent viața, dacă un medic pediatru nu este disponibil și transferul nu poate fi realizat la timp, copiii și tinerii pot fi tratați de medici din specialități similare. Potrivit președinte
Alexandru Rafila: Condițiile de hrănire sunt bune în marea majoritate a spitalelor din România
Condițiile de hrănire sunt bune în marea majoritate a spitalelor din România, iar controlul pe care îl poate face Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) se referă exclusiv la alimente, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. 'Și eu, ca și ministru al Sănătății, și domnul Piedone, parcă așa îl cheamă,
Agenția Națională de Transplant a lansat o companie de informare privind importanța donării de organe
Agenția Națională de Transplant (ANT) a lansat, marți, o campanie de informare privind importanța donării de organe în salvarea de vieți, în contextul în care anul trecut s-a întregistrat o scădere a numărului de transplanturi. 'Donarea și transplantul sunt un domeniu care definește umanitatea și solidaritatea unei societăți și tocm
Managerul spitalului Adjud: Comisarii ANPC au intrat în bucătărie fără să prezinte documente de control
Reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) ar fi intrat în bucătăria Spitalului din Adjud fără să prezinte documente de control și fără triaj epidemiologic, a declarat, marți, managerul unității medicale, Hamid Mirzaei Seresht, care susține că ar fi fost nevoit să sune la 112 după ce comisarii ar fi refuzat să șteargă fotografiile reali
CNAS cere furnizorilor de servicii medicale prudență maximă față de solicitările primite pe e-mail
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a atras atenția, marți, furnizorilor de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale aflați în relații contractuale cu Casele de asigurări de sănătate din întreaga țară să manifeste 'prudență maximă' față de solicitările de comunicare a unor documente și informații cu caracter personal și/sau confi
Sibiu: Spitalul de Pneumoftiziologie a colectat aproape 100 de kilograme de medicamente expirate de la populație, în 2024
Spitalul de Pneumoftiziologie din municipiul Sibiu a colectat anul trecut de la populație aproape 100 de kilograme de medicamente expirate, informează un comunicat de presă trimis marți către AGERPRES. Aceste medicamente expirate primite de la cetățeni au fost distruse de către o firmă de neutralizare deșeuri periculoase contractată de spitalu