Ministrul Costache: Am căzut de acord cu rectorii să debirocratizăm tot parcursul rezidentului
Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Iaşi, că îşi doreşte să dispară birocraţia "care îndepărtează tinerii noştri atât de capabili de sistemul sanitar românesc".
Întrebat fiind ce măsuri poate lua în cazul absolvenţilor de medicină care aleg să facă rezidenţiatul în străinătate, dar ezită să se întoarcă în ţară pentru că nu este recunoscut, ministrul Sănătăţii a spus că îşi doreşte debirocratizarea, menţionând în acest sens că "sunt derapaje care nu trebuie permise".
El a amintit şi de experienţa sa profesională după ce a absolvit în 1999 Facultatea de Medicină şi Farmacie Gr.T. Popa din Iaşi.
"M-am întors în România în 2013, în condiţiile în care absolvisem Facultatea de Medicină în '99 în Iaşi. Din 2001 am lucrat în Franţa, unde am făcut încă o dată rezidenţiatul. Am făcut rezidenţiatul în instituţii prestigioase din Toulouse şi Grenoble, în mod oficial ca şi rezident al statului francez, apoi ca medic specialist şi ulterior primar. Întorcându-mă în ţară cu diplomă de medic specialist, medic primar, membru al Colegiului Francez în specialitatea mea, a urmat o bătălie birocratică de aproximativ de şase luni pentru a reuşi să-mi echivalez nişte diplome europene", a relatat ministrul Sănătăţii.
Ulterior, Victor Costache a spus că nu îşi doreşte ca astfel de situaţii să se mai repete şi în alte cazuri.
"Îmi doresc ca acest lucru să nu se mai repete. Îmi doresc foarte mult o descentralizare a acestui fenomen. Am căzut de acord cu colegii mei, domnii rectori să lucrăm împreună, în primul rând să debirocratizăm tot parcursul rezidentului. Nu vreau să inventăm nimic. Vreau să preluăm modele europene care funcţionează deja. În Franţa, după cum ştiţi, au unul dintre cele mai bune sisteme de formare din Europa şi au sistemul sanitar cel mai evoluat, formarea rezidenţilor ajunge să fie şi este delegat la universităţi. Sper să vedem pe viitor că pe diploma de specialist care se dă la sfârşitul perioadei de rezidenţiat să apară şi numele universităţii în care a absolvit rezidentul, după cum apare pe diploma mea. Vă mărturisesc că în 12 ani cât am lucrat în Franţa, şi în anul în care am lucrat în Canada, nu am văzut niciodată sediul Ministerului Sănătăţii. Vă spun acest lucru pentru că îmi doresc ca şi la noi această birocraţie care îndepărtează tinerii noştri atât de capabili de sistemul sanitar românesc să dispară", a mai afirmat ministrul Victor Costache. AGERPRES / (A - autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul Sănătății: Planul Alb, activat în trei spitale din Iași în urma accidentului de la Țigănași
Planul Alb a fost activat, duminică seara, în trei unități medicale din Iași, în urma accidentului rutier produs în localitatea Țigănași, unde un autovehicul de transport pe
Rogobete: Începe o săptămână intensă, cu întâlniri și decizii importante pentru pacienți și personalul medical
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanți ai medicilor rezidenți, ai sindicatelor din sănătate, dar și cu producători de medicamente care dețin fabrici în România și va vizita șantierul Centrului de Mari Arși pentru Copii de la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din Bucureșt
Ministrul Sănătății: Accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politice
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, duminică, faptul că a solicitat o întâlnire cu reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai producătorilor de medicamente inovative și generice, adăugând că accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politi
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de
Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România
Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci
CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative
Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă
INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic
Mureș: UMFST demarează un proiect de 43 de milioane de lei pentru transformarea digitală a sănătății din România
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ''George Emil Palade'' (UMFST) din Târgu Mureș începe implementarea proiectului strategic ''REVIVE for Romania'', o inițiativă națională dedicată transformării digitale a sistemului de sănătate românesc, în valoare de 43,2 milioane de lei.
A fost inaugurată noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' (GALERIE FOTO)
Noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' din București, investiție de 120 de milioane de euro, construită prin PNRR, a fost inaugurată joi în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Clădirea are 115 paturi, di
VIDEO Rogobete: Demersurile pentru un nou centru destinat marilor arși în București ar putea începe anul viitor
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că demersurile pentru construirea unui nou centru destinat pacienților cu arsuri grave în București ar putea începe anul viitor, subliniind necesitatea dezvoltării infrastructurii medicale pentru tratarea pacienților cu arsuri grave. ''Domnule prim-ministru, vreau să vă mu
Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare
Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști
Arad: Câte doi copii pe un pat de spital, din cauza numărului mare de hepatite A
Toate paturile pentru copii cu boli infecțioase de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate din cauza numărului mare de cazuri de hepatită A, fiind și cazuri în care stau câte doi copii în același pat. SCJU Arad a informat, joi, printr-un comunicat de presă, că 'hepatita acută de tip A - cunoscută ca 'bo
Noul Spital 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești, dat în folosință
Noul Spital Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu' de la Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul a vizat construirea unui corp nou de
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de circa 180 de milioane de lei pentru prevenirea și tratarea adicțiilor
Ministerul Sănătății pregătește un proiect național în valoare de aproximativ 180 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile, care vizează prevenirea adicțiilor, tratarea dependențelor și recuperarea persoanelor afectate, a anunțat, miercuri, ministrul Alexandru Rogobete. 'Dependența nu se învinge doar pri
Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis
Societatea Română de Dermatologie (SRD) atrage atenția asupra efectelor psoriazisului, care pot depăși manifestările vizibile ale bolii și pot afecta articulațiile, sănătatea emoțională, relațiile sociale și calitatea vieții. Cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, marcată anual pe 29 octombrie, organizația subliniază importanța diagnosticului precoce, a trat










