Formularea de politici publice alternative în domeniul sănătăţii mintale, scopul unui proiect cu finanţare europeană
Un proiect care îşi propune elaborarea unei metodologii şi a unui raport de evaluare a politicilor publice în domeniul sănătăţii mintale a fost lansat miercuri de Societatea Română de Sprijin a Vârstnicilor şi a Suferinzilor cu Afecţiuni de tip Alzheimer şi Asociaţia Habilitas - Centru de Resurse şi Formare Profesională.
"În acest moment, politicile publice care sunt în vigoare nu acoperă în totalitate necesarul pe care îl avem faţă de persoanele care suferă de aceste boli asociate (demenţă, Alzheimer - n.r.) şi pe de altă parte aparţinătorii acestora, nu sunt reglementate aşa cum ar trebui. Noi vrem să propunem un nou tip de politică publică ce va trebui să fie preluată de către autorităţile publice în vederea dezvoltării acestui sistem de întrajutorare care aparţine de drept statului. Pentru a stabili cum să fie dezvoltate, noi avem cinci workshopuri în cinci regiuni - Bucureşti, Braşov, Cluj, Timişoara şi Iaşi, în aceste workshopuri sunt invitaţi oameni care lucrează în domeniu, inclusiv din administraţia publică locală şi aceşti oameni de specialitate vor veni cu propunerile lor care sunt bazate pe experienţe pe care le-au întâlnit", a declarat Aurelian Nebel, managerul proiectului.
Pe de altă parte, preşedintele Societăţii de Neurologie, prof. univ. dr. Bogdan Popescu, a menţionat, în cadrul unei conferinţe de lansare a proiectului, că îmbătrânirea populaţiei atrage după sine un procent din ce în ce mai mare de oameni care suferă de declin cognitiv, de boala Alzheimer în stadiul demenţial sau de alte forme de boli neurodegenerative care asociază demenţa.
"Trebuie acţionat pe mai multe linii - o primă linie este cea de prevenţie şi aceasta trebuie să fie o politică de sănătate publică ce se poate face pentru a preveni apariţia demenţei sub diferitele ei forme - Alzheimer, demenţa vasculară sau alte boli neurodegenerative. Un lucru important este identificarea la timp, tratarea, prevenirea faptelor de risc vascular - cu alte cuvinte hipertensiune, diabet, obezitate, toţi factorii aceştia de risc sunt factori de risc şi pentru AVC şi pentru boala Alzheimer şi pentru demenţa vasculară. (...) Trebuie făcute eforturi la nivelul reţelelor psihiatrice, neurologice pentru a preveni şi trebuie făcut şi un efort de educaţie la nivelul populaţiei, pentru că întâlnim situaţii în care se percepe ca normal ca cineva în vârstă să nu mai funcţioneze cognitiv", a explicat prof. univ. dr. Bogdan Popescu.
În opinia sa, o altă linie de acţiune după diagnosticare este tratamentul corect, iar în fazele severe ale bolii să existe posibilitatea de instituţionalizare.
"Numai în felul acesta, atât printr-o adaptare legislativă, cât şi prin efortul comunităţilor locale de a găsi soluţii la probleme, putem avea un progres pe această linie", a spus medicul.
În context, Nicoleta Voicu, director la DGASPC Sector 1, a precizat că este foarte important să existe prevenţie şi din punct de vedere social şi a punctat că e nevoie de o colaborare între spitale, Direcţiile de asistenţă sociale şi medicii de familie.
"Cred că e important să cunoaştem ce se poate face din punct de vedere social şi medical. Avem legislaţie care trebuie îmbunătăţită, dar avem şi legislaţie care funcţionează, dar pe alocuri poate nu e cunoscută de toată lumea. De pildă, prevede legea oferirea programului de patru ore pentru un membru al familiei care are în grijă o persoană vârstnică, dar efectiv n-am întâlnit în practică lucrul acesta, cu suportare a celorlalte patru ore de către autoritatea locală", a spus Nicoleta Voicu.
Principalele obiective ale proiectului "Sănătatea mintală - prioritate pe agenda publică!" vizează elaborarea unei metodologii şi a unui raport de evaluare a politicilor publice în domeniul sănătăţii mintale, crearea unui Centru de Dialog Social care să consolideze conlucrarea dintre ONG-uri, parteneri sociali şi autorităţile publice din domeniul sănătăţii mintale şi cel sociomedical, participarea activă a 150 de persoane la cinci ateliere de lucru regionale (Bucureşti, Braşov, Cluj, Iaşi, Timişoara), în vederea creşterii implicării acestora în formularea şi îmbunătăţirea politicilor publice din domeniul sănătăţii mintale.
Valoarea totală a proiectului este de 931.980,95 lei, din care 913.341,33 lei reprezintă valoarea cofinanţării asigurate de UE şi a finanţării naţionale, iar 18.639,62 lei, contribuţia proprie.
Proiectul "Sănătatea mintală - prioritate pe agenda publică!" este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) 2014 - 2020 şi are o durată de 16 luni (31 octombrie 2018 - 27 februarie 2020).
Potrivit Alzheimer's Disease International, în anul 2018, la nivel global 50 de milioane de oameni trăiesc cu demenţă, iar acest număr se dublează la un interval de 20 de ani. Se estimează ca până în anul 2050 68% dintre cazurile noi de demenţă se vor înregistra în ţări cu venit mic şi mediu. AGERPRES/(A, AS - autor: Florentina Ştefănescu, editor: Mihai Simionescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ
Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici
Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr
Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei
Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia
O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită, cu prilejul lunii de conștientizare a cancerului pulmonar, integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice în condițiile în care aproape unul din decese decese prin cancer în România este provocat de cancerul pulmonar, care rămâne principala
Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător
Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic
Centrul de Mari Arși pentru Copii de la 'Grigore Alexandrescu' ar putea deveni funcțional la finalul lui 2027
Noul Centru de Mari Arși pentru Copii, construit la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din București, ar putea deveni funcțional în ultima parte a anului viitor, în condițiile în care lucrările avansează într-un ritm accelerat, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, marți, în urma unei vizite de lucru la unitatea medicală.
Rogobete: Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ
Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ odată cu rectificarea bugetară, a susținut, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Ministrul a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii 'Grigore Alexandrescu', pentru evaluarea stadiului lucrărilor de construcție a noului Centru de Mari Arși pentru
VIDEO Clinica Universitară Integrată de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii - lucrările avansează; campanie de donații
Lucrările de renovare și amenajare a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România avansează, proiectul urmând să ofere servicii medicale multidisciplinare pentru copiii diagnosticați cu diabet și alte afecțiuni metabolice. Centrul este dezvoltat de Organizația Salvați Copiii, în partene
Mirabela Grădinaru: Tratamentul pentru copiii cu diabet nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin, de îndrumare
Tratamentul pentru copiii cu diabet sau boli metabolice nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin și de îndrumare ca acestea să-și regăsească echilibrul, a declarat, marți, Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Ea a participat la lansarea campaniei de construire a primei Clinici Universitare Integrate de Diabe
Rogobete: Peste 4.000 de copii din România au diabet de tip 1; MS vrea simplificarea accesului la pompele de insulină
Peste 4.000 de copii din România suferă de diabet zaharat de tip 1, iar accesul la tratament, prevenția bolilor metabolice și educația pentru sănătate trebuie să devină priorități, a declarat, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Salvați Copiii România a lansat, marți, campania de construire a primei Clinici Universitare
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară că au nevoie de cursuri de comunicare cu pacienții (studiu)
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară o nevoie ridicată sau foarte ridicată de formare în comunicarea cu pacienții și aparținătorii, arată un studiu realizat de Colegiul Medicilor din România (CMR). Potrivit studiului, 63% dintre rezidenți își evaluează pozitiv abilitățile actuale de comunicare, dar numai 13,1% con
Rogobete: Pregătim o reformă structurală a politicii medicamentului
Ministerul Sănătății pregătește o reformă structurală a politicii medicamentului, a transmis, marți, ministrul Alexandru Rogobete. 'Îmi doresc ca pacienții din România să aibă acces la medicamente inovative și la terapii moderne, în condiții comparabile cu cele din țările Europei de Vest. Astăzi, timpul mediu de așteptare
Rogobete: 9.969 de candidați la Rezidențiat; am cerut o verificare atentă a tuturor procedurilor
Concursul Național de Rezidențiat va avea loc pe 15 noiembrie și va reuni 9.969 de candidați, care vor concura pentru 5.483 de locuri și posturi, a anunțat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după prima întâlnire de organizare a examenului. 'Am avut astăzi, la Ministerul Sănătății, prima întâlnire de organizare a concursul






