Percheziţii în cazul de fraudă în sistemul de sănătate: Asistente de la Municipal şi Colentina, anchetate (surse)
Două asistente medicale de la Spitalul Colentina şi o asistentă de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti sunt anchetate de poliţişti, au declarat, pentru AGERPRES, surse medicale, cazul având legătură cu percheziţiile efectuate joi la persoane bănuite că ar fi fraudat sistemul asigurărilor de sănătate.
În cazul celor două asistente medicale de la Colentina, poliţiştii au cerut mai multe documente. În schimb, asistenta medicală de la Universitar ar fi fost percheziţionată, potrivit aceleiaşi surse.
Poliţia Română a anunţat joi într-un comunicat de presă că au fost făcute 24 de percheziţii la persoane bănuite că ar fi fraudat sistemului asigurărilor de sănătate prin decontarea de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu cu documente false. Acţiunile au avut loc în judeţele Giurgiu şi Ilfov şi în municipiul Bucureşti.
"Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale au efectuat 24 de percheziţii, pe raza judeţelor Giurgiu, Ilfov şi în municipiul Bucureşti, la sediile unor societăţi comerciale, unităţi şi instituţii sanitare. În urma percheziţiilor, au fost ridicate în vederea cercetărilor laptopuri, medii de stocare, carduri de sănătate, cititoare de carduri, medicamente, materiale medicale, pontaje, bani şi documente. Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2014-2017, mai multe persoane fizice, prin intermediul unor societăţi comerciale, ar fi decontat servicii de îngrijiri medicale la domiciliul unor pacienţi, folosind documente false", se arată în comunicatul citat.
În cauză, sunt efectuate cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, iar cauza se află sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, a precizat sursa citată.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale al IGPR, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inspectoratelor de poliţie judeţene Ilfov şi Dâmboviţa şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Patru transplanturi renale într-o singură zi, la Spitalul 'Dr. C. I. Parhon'
Patru persoane cu patologii renale grave primesc o nouă șansă la viață, după ce în cursul zilei de sâmbătă familiile a doi bărbați aflați în moarte cerebrală au fost de acord cu donarea de organe. Coordonatorul Compartimentului de Transplant Renal de la Spitalul 'Dr. C. I. Parhon' Iași, prof. univ. dr. Adrian Covic, a
Maraton de prelevări de organe și transplanturi; se efectuează primul transplant de cord la Iași
Mai multe echipe medicale au efectuat, sâmbătă, două prelevări de organe în urma cărora s-au efectuat o serie de transplanturi, între care și primul transplantat de cord realizat la Iași. Coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iași, dr. Raluca Neagu-Movilă, a declarat, pentru AGERPRES, că după două prelevări de organe
Ministerul Sănătății: Între 6 - 10 iulie au fost semnate 35 de acte adiționale aferente contractelor finanțate prin PNRR
Ministerul Sănătății a anunțat vineri că în perioada 6 - 10 iulie a continuat implementarea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin semnarea a 35 de acte adiționale aferente contractelor de finanțare din domeniul sănătății. Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri, modificările contractuale vizează, &ici
Ministerul Sănătății: Există stocuri pentru toate vaccinurile
Ministerul Sănătății a dat asigurări vineri că există stocuri în țară pentru toate vaccinurile din cadrul Programului Național de Vaccinare, iar livrările continuă conform calendarului. Astfel, în ceea ce privește vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă), în prezent sunt disponibile aproximativ 69.000 de doze. Dintre acestea, 49
Cătălina Poiană: În perioada imediat următoare vom lansa un program destinat leadershipului pentru Sănătate
Medicina are nevoie de lideri care construiesc, nu doar de manageri care administrează și nici de politizare, a declarat joi președinta Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, care a anunțat că în perioada imediat următoare va fi lansat un program destinat leadershipului pentru Sănătate. ''Leadershipul în s
Călărași: 16 persoane au fost transportate la spital în urma accidentului din Drajna
Un număr de 16 persoane, între care patru copii, au fost transportate la spital în urma accidentului produs, joi, în localitatea Drajna din județul Călărași. În
Ministerul Sănătății: 81% grad de absorbție din PNRR pentru investițiile care modernizează sistemul sanitar
Investițiile prin PNRR care modernizează sistemul sanitar au un grad de absorbție de 81% la Ministerul Sănătății, a anunțat joi instituția. Ministerul Sănătății a efectuat joi plăți pentru proiecte în valoare de peste 162,5 milioane de lei destinate modernizării infrastructurii medicale, digitalizării și creșterii calității serviciilor p
Cseke Attila: 29 de pacienți din azilele lui Viorel Pașca se aflau în urmă cu două zile în spitale
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat joi că, în urmă cu două zile, 29 de persoane din azilele conduse de Viorel Pașca se aflau în spitale, un pacient fiind într-o situație 'mai gravă', restul în 'perspectivă de ameliorare'. 'Pot să vă spun situația de acum două zile, în care aveam 29 de pa
Cseke Attila: Centrul de Tuberculoză 'Zerlendi' este realizat în proporție de 89%, plățile pentru spitale sunt la zi
Lucrările la Centrul de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei 'Zerlendi', care aparține de Institutul 'Marius Nasta' din București, sunt finalizate în proporție de 89%, a anunțat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, joi, după ce a vizitat șantierul. 'Suntem pe ultima turnantă a investiției de la Spitalul 'Marius Nasta
CNAS: Plățile pentru medicamente sunt la zi
Plățile pentru medicamente sunt la zi, au precizat miercuri reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Precizările vin în contextul informațiilor apărute în spațiul public privind acțiunea inițiată de Comisia Europeană împotriva României referitoare la întârzierile istorice la plata medicamente
Rezidenții vor avea propriul departament în cadrul Colegiului Medicilor Iași
Colegiul Medicilor Iași a anunțat că în perioada următoare va fi înființat un Departament al Medicilor Rezidenți, o structură consultativă și de sprijin profesional menită să ofere tinerilor medici o reprezentare mai puternică și posibilitatea de a participa activ la deciziile organizației profesionale. Președintele Colegiului Medi
Hunedoara: Investiții de peste 5,2 milioane de lei pentru pacienții cardiaci, la Spitalul Județean de Urgență Deva
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva va beneficia de investiții în valoare de peste 5,2 milioane de lei pentru modernizarea și dotarea secției în care sunt tratați pacienții cardiaci în stare critică, a informat miercuri Consiliul Județean (CJ) Hunedoara. În cadrul proiectului vor fi achiziționate echipamente destina
Program de studii universitare dedicat prevenirii și managementului integrat al obezității - lansat în România
Primul program de studii universitare din Europa Centrală și de Est dedicat prevenirii și managementului integrat al obezității a fost lansat în România, la Universitatea de Medicină și Farmacie 'Victor Babeș' din Timișoara. Programul, cu o durată de doi ani, este inițiat și coordonat de Bogdan Timar, decanul Facultății de Medicină din cadr
Proiect de ordin privind supravegherea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale - pus în dezbatere publică
Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin care introduce un nou cadru de organizare, supraveghere și control al infecțiilor asociate asistenței medicale, care are obiectivul de a crește siguranța pacienților și calitatea serviciilor medicale din toate spitalele din România. Potrivit unui comunicat remis
Ministerul Sănătății a transmis în circuitul de avizare un memorandum pentru deblocarea a 7.621 de posturi vacante
Ministerul Sănătății a elaborat și a transmis în circuitul de avizare un memorandum pentru deblocarea a 7.621 de posturi vacante din unitățile sanitare publice. 'Este un demers necesar pentru întărirea echipelor medicale din spitale, reducerea presiunii asupra personalului existent și asigurarea continuității serviciilor medica









