Prima combinaţie injectabilă a două clase de medicamente antidiabetice - disponibilă în România
Prima combinaţie injectabilă a două clase de medicamente antidiabetice este disponibilă în prezent în România, iar noua opţiune terapeutică pentru adulţi cu diabet zaharat de tip 2 a fost inclusă recent în lista de medicamente compensate integral, potrivit companiei farmaceutice producătoare.
"În farmacii, din câte cunosc, există deja, ceea ce se aşteaptă acum sunt ultimele etape procedurale care sunt reprezentate de actualizarea listei Casei, astfel încât, fiind o medicaţie acordată gratuit pacientului, ea trebuie să se regăsească în sistemele informatice ale Casei, pentru a putea fi prescrisă şi, bineînţeles, confirmarea prin protocoale terapeutice tot de Casa Naţională, protocoalele sunt acum publicate pe site-ul ministerului, în transparenţă decizională. Estimarea noastră este că în câteva zile - o săptămână aceste lucruri vor fi rezolvate, astfel încât medicaţia va putea ajunge la pacient", a declarat doctorul Eduard Prisăcariu, miercuri, la o conferinţă de presă.
Conform companiei care a produs Suliqua, cu o singură administrare zilnică medicamentul controlează eficient atât glicemia bazală, cât şi cea postprandială, în cazul pacienţilor care nu reuşesc să atingă ţinta de control glicemic cu tratamentul lor actual: antidiabetice orale sau insulină bazală.
"Medicamentul inovator Suliqua, prima combinaţie titrabilă de insulină bazală şi agonist de receptori GLP-1, este compensat integral prin programul naţional de diabet pentru pacienţii cu diabet zaharat de tip 2", relevă sursă citată.
Potrivit acesteia, aproximativ 50% dintre persoanele cu diabet zaharat de tip 2 care urmează un tratament antidiabetic oral sau cu insulină nu îşi ating ţinta de control glicemic. Expunerea prelungită la valori mari ale glicemiei favorizează apariţia complicaţiilor diabetului: afecţiuni oculare, boală cronică de rinichi, leziuni ale nervilor periferici, boli cardiovasculare (infarct de miocard, accident vascular cerebral etc.).
"Siguranţa şi eficacitatea Suliqua în obţinerea controlului glicemic au fost evaluate în două studii clinice randomizate de fază 3, care au inclus în total aproximativ 1.900 de pacienţi cu diabet zaharat de tip 2. Noul medicament a demonstrat îmbunătăţiri clinice semnificative statistic ale valorilor hemoglobinei A1c (HbA1c) comparativ cu fiecare dintre componentele sale individuale. Obţinerea controlului glicemic nu a dus la creşterea frecvenţei hipoglicemiilor în cazul tratamentului combinat, faţă de insulina glargin administrată în monoterapie, efectul pe greutatea corporală fiind neutru. Nu în ultimul rând, frecvenţa evenimentelor adverse gastro-intestinale a fost mai redusă faţă de lixisenatidă", menţionează compania producătoare.
În noiembrie 2016 Suliqua a fost aprobat de Administraţia Statelor Unite pentru Alimente şi Medicamente, în aceeaşi lună primind avizul pozitiv din partea Comitetului pentru Produse Medicamentoase pentru Uz Uman al Agenţiei Europene a Medicamentului. În februarie 2017 medicamentul a primit autorizaţia de punere pe piaţă în Europa, valabilă în toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, precum şi în Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, mai precizează sursa citată.
Preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Romulus Timar, a spus, în cadrul conferinţei de presă, că pacienţii care sunt eligibili pot fi stabiliţi doar de către medicul specialist.
El a afirmat că în România o persoană adultă din zece are diabet zaharat, boală care reprezintă principala cauză de orbire în toată lumea. "E principala cauză de amputaţii la nivelul membrelor inferioare, scurtează durata vieţii pacientului", a menţionat Timar despre diabet.
Romulus Timar a afirmat că Suliqua este un medicament inovativ ce asociază într-o injecţie două medicamente diferite.
"Asocierea celor două şi introducerea precoce în tratament sigur că va duce la un control glicemic precoce şi bun, dar pe lângă acest lucru duce la acest control glicemic în condiţii de siguranţă (...) acest medicament, prin asocierea celor două molecule, face ca riscul de hipoglicemie să fie scăzut", a adăugat Timar.
Nicolae Hâncu, preşedinte de onoare a Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, a afirmat că injecţia se face o dată pe zi, dimineaţa, şi că se realizează un test glicemic înainte.
"Metoda care se lansează astăzi, în România, e revoluţionară. De ce? Pentru că ne asigură un foarte bun control glicemic cu o injecţie pe zi (...), imaginaţi-vă ce înseamnă pentru o persoană care se trata cu tablete sau se trata cu patru injecţii de două tipuri de insulină pe zi pentru a atinge obiectivele glicemice, dintr-o dată se tratează cu o injecţie", a spus Hâncu.
Doctorul Eduard Prisăcariu a precizat că Suliqua se prezintă sub forma unui stilou injector. El a menţionat că injecţia subcutanată este uşor de efectuat.
Medicul a adăugat că Suliqua este o medicaţie cercetată, dezvoltată, produsă şi pusă pe piaţă de Sanofi, companie cu sediul central la Paris, şi că a fost adusă pe piaţa din ţara noastră de Sanofi România. AGERPRES/(A, AS - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Rogobete anunță controale extinse în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor, după ce a sunat personal pentru o programare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi declanșarea unor verificări 'extinse' în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor publice, prin Corpul de control al ministerului, după ce a verificat personal, telefonic, posibilitatea obținerii unei programări la neurologie. 'Mulți pacienți mi-au semnalat că sună zi
INSP: 68.284 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat joi că în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IA
Arad: Spitalul Județean a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat. Reprezentanții SCJU Arad au transmis joi, la solicitarea AGERPRES, că dacă inițial
SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027
Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san
Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide
România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola
Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente
Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț
Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)
Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina
Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc
Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co
Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ
Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici
Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr
Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei
Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia
O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită, cu prilejul lunii de conștientizare a cancerului pulmonar, integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice în condițiile în care aproape unul din decese decese prin cancer în România este provocat de cancerul pulmonar, care rămâne principala
Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător
Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic










