Memorandum de înţelegere între Ministerele Sănătăţii din România şi Portughalia
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a semnat miercuri cu omologul din Republica Portugheză un memorandum de înţelegere între ministerele de resort, care are ca scop dezvoltarea colaborării în domeniul sănătăţii, schimbul de informaţii şi de bune practici şi a modului de administrare al sistemului sanitar.
Potrivit unui comunicat de presă al MS remis miercuri AGERPRES, documentul mai prevede cooperarea în domeniul resurselor umane şi al dezvoltării sistemelor integrate de îngrijire, cu schimb de experienţă în îmbunătăţirea calităţii tratamentelor medicale în unităţile sanitare.
Schimbul de informaţii privind supravegherea şi securitatea sănătăţii şi schimbul de proceduri şi bune practici cu privire la notificarea imediată a evenimentelor care afectează securitatea sanitară, precum şi privind planurile de urgenţă, în special în ceea ce priveşte pregătirea pentru pandemiile de gripă şi controlul sau eradicarea bolilor infecţioase, sunt de asemenea, menţionate în documentul semnat miercuri.
Mai mult, România şi Portugalia vor coopera şi în dezvoltarea programelor de donare şi transplant de organe.
"Cei doi miniştri semnatari ai memorandumului de azi vor stabili un grup de lucru în domeniile de cooperare, care va identifica ariile de interes reciproc în domeniile menţionate în document, după care va elabora şi va monitoriza punerea în aplicare a planurilor de lucru pentru fiecare domeniu de cooperare", afirmă MS.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, face parte din delegaţia condusă de premierul Viorica Dăncilă, care se află în vizită oficială în Republica Portugheză miercuri şi joi. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Patru transplanturi renale într-o singură zi, la Spitalul 'Dr. C. I. Parhon'
Patru persoane cu patologii renale grave primesc o nouă șansă la viață, după ce în cursul zilei de sâmbătă familiile a doi bărbați aflați în moarte cerebrală au fost de acord cu donarea de organe. Coordonatorul Compartimentului de Transplant Renal de la Spitalul 'Dr. C. I. Parhon' Iași, prof. univ. dr. Adrian Covic, a
Maraton de prelevări de organe și transplanturi; se efectuează primul transplant de cord la Iași
Mai multe echipe medicale au efectuat, sâmbătă, două prelevări de organe în urma cărora s-au efectuat o serie de transplanturi, între care și primul transplantat de cord realizat la Iași. Coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iași, dr. Raluca Neagu-Movilă, a declarat, pentru AGERPRES, că după două prelevări de organe
Ministerul Sănătății: Între 6 - 10 iulie au fost semnate 35 de acte adiționale aferente contractelor finanțate prin PNRR
Ministerul Sănătății a anunțat vineri că în perioada 6 - 10 iulie a continuat implementarea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin semnarea a 35 de acte adiționale aferente contractelor de finanțare din domeniul sănătății. Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri, modificările contractuale vizează, &ici
Ministerul Sănătății: Există stocuri pentru toate vaccinurile
Ministerul Sănătății a dat asigurări vineri că există stocuri în țară pentru toate vaccinurile din cadrul Programului Național de Vaccinare, iar livrările continuă conform calendarului. Astfel, în ceea ce privește vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă), în prezent sunt disponibile aproximativ 69.000 de doze. Dintre acestea, 49
Cătălina Poiană: În perioada imediat următoare vom lansa un program destinat leadershipului pentru Sănătate
Medicina are nevoie de lideri care construiesc, nu doar de manageri care administrează și nici de politizare, a declarat joi președinta Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, care a anunțat că în perioada imediat următoare va fi lansat un program destinat leadershipului pentru Sănătate. ''Leadershipul în s
Călărași: 16 persoane au fost transportate la spital în urma accidentului din Drajna
Un număr de 16 persoane, între care patru copii, au fost transportate la spital în urma accidentului produs, joi, în localitatea Drajna din județul Călărași. În
Ministerul Sănătății: 81% grad de absorbție din PNRR pentru investițiile care modernizează sistemul sanitar
Investițiile prin PNRR care modernizează sistemul sanitar au un grad de absorbție de 81% la Ministerul Sănătății, a anunțat joi instituția. Ministerul Sănătății a efectuat joi plăți pentru proiecte în valoare de peste 162,5 milioane de lei destinate modernizării infrastructurii medicale, digitalizării și creșterii calității serviciilor p
Cseke Attila: 29 de pacienți din azilele lui Viorel Pașca se aflau în urmă cu două zile în spitale
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat joi că, în urmă cu două zile, 29 de persoane din azilele conduse de Viorel Pașca se aflau în spitale, un pacient fiind într-o situație 'mai gravă', restul în 'perspectivă de ameliorare'. 'Pot să vă spun situația de acum două zile, în care aveam 29 de pa
Cseke Attila: Centrul de Tuberculoză 'Zerlendi' este realizat în proporție de 89%, plățile pentru spitale sunt la zi
Lucrările la Centrul de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei 'Zerlendi', care aparține de Institutul 'Marius Nasta' din București, sunt finalizate în proporție de 89%, a anunțat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, joi, după ce a vizitat șantierul. 'Suntem pe ultima turnantă a investiției de la Spitalul 'Marius Nasta
CNAS: Plățile pentru medicamente sunt la zi
Plățile pentru medicamente sunt la zi, au precizat miercuri reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Precizările vin în contextul informațiilor apărute în spațiul public privind acțiunea inițiată de Comisia Europeană împotriva României referitoare la întârzierile istorice la plata medicamente
Rezidenții vor avea propriul departament în cadrul Colegiului Medicilor Iași
Colegiul Medicilor Iași a anunțat că în perioada următoare va fi înființat un Departament al Medicilor Rezidenți, o structură consultativă și de sprijin profesional menită să ofere tinerilor medici o reprezentare mai puternică și posibilitatea de a participa activ la deciziile organizației profesionale. Președintele Colegiului Medi
Hunedoara: Investiții de peste 5,2 milioane de lei pentru pacienții cardiaci, la Spitalul Județean de Urgență Deva
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva va beneficia de investiții în valoare de peste 5,2 milioane de lei pentru modernizarea și dotarea secției în care sunt tratați pacienții cardiaci în stare critică, a informat miercuri Consiliul Județean (CJ) Hunedoara. În cadrul proiectului vor fi achiziționate echipamente destina
Program de studii universitare dedicat prevenirii și managementului integrat al obezității - lansat în România
Primul program de studii universitare din Europa Centrală și de Est dedicat prevenirii și managementului integrat al obezității a fost lansat în România, la Universitatea de Medicină și Farmacie 'Victor Babeș' din Timișoara. Programul, cu o durată de doi ani, este inițiat și coordonat de Bogdan Timar, decanul Facultății de Medicină din cadr
Proiect de ordin privind supravegherea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale - pus în dezbatere publică
Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin care introduce un nou cadru de organizare, supraveghere și control al infecțiilor asociate asistenței medicale, care are obiectivul de a crește siguranța pacienților și calitatea serviciilor medicale din toate spitalele din România. Potrivit unui comunicat remis
Ministerul Sănătății a transmis în circuitul de avizare un memorandum pentru deblocarea a 7.621 de posturi vacante
Ministerul Sănătății a elaborat și a transmis în circuitul de avizare un memorandum pentru deblocarea a 7.621 de posturi vacante din unitățile sanitare publice. 'Este un demers necesar pentru întărirea echipelor medicale din spitale, reducerea presiunii asupra personalului existent și asigurarea continuității serviciilor medica









