logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Eurodeputații PNL văd elemente pozitive legate de securitate, relația cu Canada, bugetul UE sau reindustrializare în discursul șefei CE

Image

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputații PNL identifică mai multe elemente pozitive în discursul de miercuri privind starea Uniunii al Ursulei von der Leyen, legate în principal de securitate, dezvoltarea relației cu Canada, bugetul multianual, reindustrializare, introducerea de restricții pentru minori pe rețelele de socializare și extinderea asigurărilor împotriva schimbărilor climatice.

'Cel mai important lucru din mesajul transmis de doamna Ursula von der Leyen are legătură cu securitatea. Și în momentul în care două drone vin săptămânal pe teritoriul României este clar că Uniunea Europeană trebuie să aibă o forță de reacție, o intervenție și un sprijin pentru securitatea tuturor cetățenilor. Așa cum veți vedea pe parcursul următorului an, pentru că de la acest discurs urmează și legislație, se va lucra mult pe acest domeniu și România va fi beneficiară a ceea ce înseamnă politicile europene de securitate', a declarat eurodeputatul PNL Gheorghe Falcă, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii, la Strasbourg.

El a adăugat că mesajul foarte clar pentru cetățenii din România este că 'Uniunea Europeană se pregătește și continuă investițiile în acest domeniu, pentru că atât războiul hibrid, cât și celelalte forme de război de agresiune ale Rusiei nu se pot opri, iar noi avem obligația să apărăm fiecare cetățean din Uniunea Europeană și, așa cum a spus președinta Comisiei, fiecare metru pătrat al UE'.

Siegfried Mureșan, vicepreședinte al grupului Partidului Popular European din PE, a spus că discursul de miercuri al șefei CE 'a fost un discurs istoric și reformator'.

'A fost un discurs istoric, căci pentru prima dată s-a adresat invitația unui stat din afara Uniunii Europene de a deveni stat asociat Uniunii Europene. Asta înseamnă că vom coopera mai strâns cu Canada în domeniul securității. Canada este unul dintre cei 12 membri fondatori ai NATO și avem multe în comun cu ea în ceea ce privește protejarea cetățenilor. Vom lucra mai mult în domeniul schimburilor economice și comerciale. România este unul dintre primele state membre ale Uniunii Europene care a ratificat acordul de liber schimb și comerț dintre Uniunea Europeană și Canada', a afirmat Siegfried Mureșan.

El a precizat că, în același timp, discursul Ursulei von der Leyen a fost și unul reformator, pentru că președinta CE a arătat clar că în blocul comunitar există provocări noi.

'Inteligența artificială, combaterea schimbărilor de climă, prevenirea lor, ajutorarea fermierilor în caz de secetă, în caz de inundații, în caz de incendii de pădure sunt toate domenii în care Uniunea Europeană va investi mai mult. Securitatea, protejarea cetățenilor va fi prioritatea zero a Uniunii Europene în perioada următoare', a afirmat eurodeputatul PNL.

El a vorbit și despre 'hotărârea' cu care președinta CE s-a angajat să protejeze online cetățenii UE, între care și minorii.

'Pentru a stabili o relație corectă între cetățeni și giganții tehnologici, rețelele de socializare, PE propune colectarea unei surse proprii de venit a Uniunii Europene din partea giganților tehnologici digitali. Acestea, cele mai mari corporații digitale din lume, au în momentul de față un acces liber, gratuit, la piața unică de peste 400 de milioane de consumatori, bombardează cetățenii europeni cu tot felul de informații, câteodată chiar și incorecte. Este firesc ca relația între cetățean și giganții tehnologici să funcționeze în favoarea cetățeanului', a afirmat el.

De aceea, a explicat Mureșan, poziția oficială a PE este de a introduce o sursă proprie de venit a Uniunii Europene în raport cu giganții tehnologici.

'Vom folosi această sursă proprie de venit pentru a garanta suficiente fonduri pentru fermieri, pentru cercetare, inovare, competitivitate și mai ales pentru securitatea cetățeanului în anii următori', a dat el asigurări.

Eurodeputatul PNL Virgil Popescu a observat 'un discurs mult mai moderat referitor la Pactul Verde', dar și 'o întoarcere către competitivitate, către industrializare, către prețuri convenabile și, de asemenea, am văzut un discurs destul de aspru al președintei Comisiei Europene referitor la China'.

El a precizat că acest lucru vine la pachet cu legislația pentru accelerarea industrializării pe care CE a trimis-o în legislativul comunitar și care este în discuție.

'E clar că trebuie să facem ceva și se propune ca în domeniile critice, în domeniul tehnologiilor Net Zero, automotive, industria grea, siderurgie, să avem 'Made in Europe'. Asta înseamnă că se dorește o reindustrializare a Europei, relocarea industriilor din afara spațiului european în interiorul UE, asta înseamnă că în domeniul energiei se dorește producție proprie, nu doar asamblarea bateriilor, producție de celule și de baterii în Europa, producție de invertoare în Europa și, evident, protejarea infrastructurilor critice de atacuri hibride și de posibilitatea unor, să zicem, comenzi de la distanță, care ar putea să pună în dificultate sistemele energetice europene', a explicat fostul ministru al energiei.

'Practic, din ce am văzut astăzi, în sfârșit Comisia Europeană se ancorează în realitatea existentă și dorește ca Europa să meargă pe un drum normal, alături de parteneri tradiționali. Și mă bucur astăzi că a fost premierul Canadei aici și că avem un prim pas. De ce nu, poate vor urma și alți membri asociați', a mai afirmat el.

Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură (AGRI) a PE, a declarat că Ursula von der Leyen a anunțat o schimbare pentru care pledează de aproape 20 de ani în PE: este vorba despre 'Alianța pentru asigurări împotriva schimbărilor climatice'.

'S-a constatat că, din nefericire, doar 25% din toate provocările acestea sau toate dezastrele climatice pe care le avem - secetă, inundații și așa mai departe - au putut să fie până acum asigurate, deoarece asiguratorii refuzau acest lucru. Iată că s-a conștientizat această chestiune și Comisia Europeană va veni cu un plan foarte ferm prin care va institui mecanisme astfel încât să se poată asigura orice chestiune legată de aceste calamități, secete, inundații pentru fermieri și nu numai', a afirmat Buda, care este șeful delegației României în grupul PPE.

'Până acum, din păcate, toate aceste eforturi financiare erau transferate către bugetele naționale, care, sigur, aveau și ele limitele lor. Fermierii îmi spuneau ieri (marți - n.r.), de exemplu, că în România avem o restanță undeva în jur de 2 ani de zile în ceea ce înseamnă despăgubirile pentru secetă', a mai spus eurodeputatul PNL.AGERPRES/(A - editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 951

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Romania in lume 21-10-2026 21:57

Siegfried Mureșan: Introducerea surselor proprii de venit ale UE, cheia pentru un buget multianual suficient

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Introducerea unor surse proprii de finanțare ale Uniunii Europene este esențială pentru asigurarea unui buget multianual suficient și mai predictibil, care să nu mai depindă de deciziile politice ale șefilor de stat și de guvern, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul Siegfried Mureșan, r

Romania in lume 21-10-2026 17:28

Nicușor Dan pentru Newsmax: Nu cred că Rusia este pregătită să se așeze la masa dialogului

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri pentru postul american de televiziune Newsmax că sancțiunile economice împotriva Rusiei trebuie să continue, deoarece Moscova nu este pregătită să negocieze încetarea războiului din Ucraina, relatează instituția media pe site-ul său. În cadrul emisiunii 'Wake Up America' de

Romania in lume 21-10-2026 12:39

Buda: Fermierii români trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația din Marea Neagră

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Fermierii români și cei din celelalte state membre ale UE aflate la frontiera estică a Uniunii trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația actuală din Marea Neagră, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul român Daniel Buda, vicepreședinte al C

Romania in lume 20-10-2026 23:26

Eurodeputatul Siegfried Mureșan, reales vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL) a fost reales marți seară vicepreședinte al grupului Partidului Popular European, obținând al doilea cel mai bun rezultat dintre cei zece vicepreședinți aleși, cu 152 de voturi. Grupul PPE este cel mai mare și mai influent grup poli

Romania in lume 20-10-2026 20:32

Victor Negrescu: Am primit multe întrebări în Parlamentul European de ce PSD nu a primit oportunitatea de a nominaliza un premier

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat că a primit reacții pozitive din partea colegilor săi eurodeputați cu privire la faptul că România are un guvern ales, perceput drept un 'guvern al soluției', deși recunoaște că a fost de multe ori întrebat de ce partidul său nu a primit opo

Romania in lume 20-10-2026 19:57

Victor Negrescu: Am cerut CE mai multă flexibilitate în evaluarea reformelor și disponibilitate la dialog cu noul guvern

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat marți, la Strasbourg, că a cerut Comisiei Europene mai multă flexibilitate în evaluarea jaloanelor și reformelor implementate de România în cadrul PNRR și să dea dovadă de disponibilitate în dialog cu noul guvern, votat marț

Romania in lume 20-10-2026 19:17

Ursula von der Leyen îl felicită pe Luca Niculescu: Nu avem timp de pierdut

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a felicitat marți pe Luca Niculescu pentru preluarea funcției de prim-ministru al României. 'Avem o muncă importantă în față. Să creăm oportunități pentru oameni și pentru companii. Și să consolidăm securitatea pe Flancul nostru Estic', a scris șefa executivului european

Romania in lume 20-10-2026 18:49

NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma atacurilor cu drone împotriva navelor comerciale

NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters. 'NATO și-a consolidat deja postura de-a lungul flancului estic, inclusiv prin capacități de combatere a

Romania in lume 20-10-2026 18:19

Parlamentul României aprobă un guvern pro-UE după luni de blocaj (agenții de presă)

Parlamentul României a aprobat marți guvernul condus de premierul proeuropean Luca Niculescu și a pus astfel capăt unui blocaj politic care dura de mai multe luni, relatează agențiile de presă internaționale. Fără afiliere politică, Luca Niculescu a propus un cabinet compus din miniștri proveniți din rândul Partidului Social Democr

Romania in lume 20-10-2026 17:32

PE a adoptat un raport care cere statelor UE accelerarea conectării Europei prin transport feroviar de mare viteză

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul European a adoptat marți un raport din proprie inițiativă care le cere statelor membre să accelereze implementarea conectării Europei prin intermediul transportului feroviar de mare viteză, au declarat la Strasbourg, eurodeputați români. Adoptarea acest

Romania in lume 20-10-2026 16:46

Eurodeputatul Virgil Popescu: Vom cere amânarea cu 3 ani a aplicării regulamentului privind metanul

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Virgil Popescu (PNL) a declarat marți, la Strasbourg, că va solicita, împreună cu alți colegi din Parlamentul European, amânarea cu 3 ani a regulamentului privind reducerea emisiilor de metan din sectorul energetic, o suplimentare cu doi ani față de cea propusă de Comisia E

Romania in lume 20-10-2026 16:42

Eurodeputatul Cristian Terheș cere în PE ca UE să închidă Coridorul Nord-Sud de transport prin Rusia

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Cristian Terheș, din grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), a cerut în Parlamentul European (PE) ca Uniunea Europeană să închidă Coridorul Nord-Sud de transport prin Rusia ca răspuns la periclitarea navigației comerciale în Marea Neagră prin atac

Romania in lume 20-10-2026 13:16

Eurodeputați români și bulgari cer în plenul PE accelerarea operaționalizării hubului de securitate de la Marea Neagră

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES. Florin Ștefan, transmite: Mai mulți eurodeputați români și bulgari au cerut marți, în Parlamentul European, accelerarea operaționalizării hubului de securitate de la Marea Neagră pe care îl vor gestiona în comun România și Bulgaria și identificarea de fonduri pentru despăgubiri destinate categor

Romania in lume 19-10-2026 21:22

Grecia: Un cleric român, arestat în baza unui mandat european pentru infracțiuni rutiere comise în România

Un cetățean român, în vârsta de 44 de ani, îmbrăcat în haine clericale, a fost arestat în orașul Ouranoupoli din Grecia în baza unui mandat european de arestare emis de România pentru infracțiuni rutiere, transmite luni agenția elenă de presă ANA. Conform documentelor emise de România, bărbatul a fo

Romania in lume 19-10-2026 20:46

Dan Barna: Hubul de securitate maritimă de la Marea Neagră trebuie să devină o realitate

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Hubul de securitate maritimă de Marea Neagră trebuie să devină o realitate, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputatul USR Dan Barna, care cere Comisiei Europene deblocarea fondurilor pentru operaționalizarea acestui hub, precum și o alocare suplimentară de resurse în regiune din partea NATO.