logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Crește proporția românilor care percep UE ca pe un loc de stabilitate și consideră benefică apartenența la spațiul comunitar (Eurobarometru)

Image

Proporția românilor care consideră Uniunea Europeană un loc de stabilitate într-o lume cu probleme a crescut la 74% de la ultimul sondaj Eurobarometru din toamna anului trecut, iar apartenența României la spațiul comunitar este considerată benefică de 73% dintre cetățeni, o evoluție semnificativă în același interval din timp, potrivit rezultatelor cercetării din aprilie-mai date publicității miercuri dimineață de Parlamentul European.

Nu mai puțin de 74% dintre cetățenii europeni consideră că țara lor a beneficiat de pe urma apartenenței la UE, iar 21% spun că aceasta nu a beneficiat, proporție care a crescut cu un punct procentual față de ultimul Eurobarometru din noiembrie 2025. Potrivit unui comunicat al PE dat publicității miercuri, acesta este cel mai ridicat procentaj înregistrat vreodată într-un sondaj Eurobarometru pentru această întrebare de când a fost pusă pentru prima dată în 1983. Românii au aceeași opinie în proporție de 73%, în creștere cu șase puncte procentuale față de ultimul sondaj, iar 23% au o opinie contrară.

Întrebați care sunt beneficiile apartenenței țării lor la UE, principalele răspunsuri oferite la nivelul blocului comunitar au fost că 'UE contribuie la protejarea păcii și consolidarea securității' (40%), 'Statutul de membru UE contribuie la îmbunătățirea cooperării dintre țara noastră și alte țări ale UE' (34%) și respectiv 'UE contribuie la creșterea economică din țara noastră' (28%). În ceea ce-i privește pe români, principalul beneficiu identificat a fost că 'UE oferă noi oportunități de muncă' (37%), urmate de 'UE contribuie la protejarea păcii și consolidarea securității' (28%), respectiv 'UE contribuie la creșterea economică' și 'UE îmbunătățește nivelul de trai' (câte 25%).

Românii sunt mult mai optimiști decât restul europenilor în privința viitorului lumii, 57% declarându-se optimiști și 38% pesimiști, în comparație cu 38% optimiști cetățenii UE și 58% pesimiști.

Părerile românilor sunt mai apropiate de cele ale celorlalți cetățeni din UE când vine vorba despre viitorul UE, al țării lor sau al familiei și cel personal. O proporție de 60% dintre români sunt optimiști în ceea ce privește viitorul UE, față de 36% pesimiști, în timp ce la nivelul UE aceste proporții sunt de 59% și respectiv 37%.

În privința viitorului țării lor, 60% dintre români se declară optimiști, în creștere cu un punct procentual față de ultimul Eurobarometru din noiembrie 2025, în timp ce, la polul opus, 38% spun că sunt pesimiști, proporție rămasă constantă de la ultimul sondaj la nivelul UE. Referitor la viitorul familiei și personal, 76% dintre români se declară optimiști, în creștere cu patru puncte procentuale de la ultimul Eurobarometru, proporție identică cu cea de la nivel european.

Întrebați ce sentimente le definesc cel mai bine starea emoțională actuală, cetățenii europeni au răspuns în primul rând incertitudine (44%), speranță (43%), încredere (33%) și senitătate (27%), iar românii au preferat să răspundă - speranță (49%), încredere (40%), incertitudine (37%) și neputință (29%).

Nu mai puțin de 74% dintre români sunt de acord cu afirmația că UE este un loc de stabilitate într-o lume cu probleme (în creștere cu 5 pp față de ultimul sondaj), față de 75% media UE, iar 23% dintre români și respectiv 22% dintre europeni sunt în dezacord cu această afirmație.

Apoi, 54% dintre români cred că rolul UE de a proteja cetățenii împotriva crizelor globale și a riscurilor de securitate ar trebui să devină mai important, în creștere cu șapte puncte procentuale, față de 68% la nivelul UE (+2 pp). Pe de altă parte, 26% dintre români cred că rolul UE ar trebui să devină mai puțin important în acest context, față de doar 11% la nivelul UE.

Întrebați pe ce ar trebui să se concentreze UE pentru a-și consolida poziția în lume, cetățenii UE au răspuns în primul rând 'Apărare și securitate' (39%, +1 pp), 'Independența, resursele și infrastructurile energetice' (35%, +6 pp) și 'Competitivitate, economie și industrie' (32%, la fel ca în noiembrie 2025). Românii au pus și ei pe primul plan Apărarea și securitatea (36%, + 2 pp), pe locul al doilea s-a situat Competitivitatea, economia și industria (27%, + 2 pp), iar pe locul al treilea la egalitate Independența energetică și Securitatea alimentară și agricultura, cu câte 26%, cea de a doua în creștere cu 5 puncte procentuale față de ultimul Eurobarometru.

În ceea ce privește subiectele pe care le-ar dori abordate cu prioritate de Parlamentul European, opiniile de la nivelul UE coincid cu ale românilor, deși procentele diferă. Astfel, cetățenii UE au pus pe primele trei locuri Inflația, creșterea prețurilor și costul vieții (47%), Economia și crearea de locuri de muncă (35%) și respectiv Apărarea și securitatea UE (34%). Românii au avut aceleași opțiuni, dar proporțiile în care au ales aceste teme sunt de 42%, 41% și respectiv 31%. Pe locul al patrulea s-a aflat în România Agricultura și securitatea alimentară (28%), temă care îi preocupă la nivelul UE pe 20% dintre respondenți.

'În această perioadă de incertitudine la nivel mondial, europenii văd din ce în ce mai mult Uniunea Europeană ca pe un reper de stabilitate. Într-o lume tulbure, această încredere este cel mai mare atu al Europei. Se așteaptă în mod clar de la noi să acționăm decisiv pentru a le oferi cetățenilor noștri securitate, prosperitate și oportunități', a declarat președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, citată în comunicatul PE.

În ceea privește satisfacția privind calitatea vieții, 83% dintre cetățenii UE se declară foarte sau destul de mulțumiți, iar 17% nu prea mulțumiți sau deloc mulțumiți. Proporția românilor mulțumiți de calitatea vieții este de 63%, iar a celor nemulțumiți este de 37%.

Întrebați care ar fi principalele domenii în care schimbările le-ar îmbunătăți calitatea vieții, cetățenii UE au răspuns Situația financiară și capacitatea de a face față cheltuielilor zilnice (42%), Calitatea și accesibilitatea asistenței medicale (37%) și respectiv Sănătatea fizică și mentală (35%), în timp ce românii au pus imediat după situația financiară (38%), Siguranța locului de muncă și condițiile de muncă (33%) și Calitatea și accesibilitatea asistenței medicale (29%).

Sondajul Eurobarometru al PE din primăvara anului 2026 a fost realizat de agenția de cercetare Verian în perioada 9 aprilie - 4 mai 2026, în toate cele 27 de state membre ale UE. Sondajul a fost realizat față în față, iar în unele state membre - Cipru, Danemarca, Malta, Finlanda și Suedia - au fost realizate și interviuri video suplimentare. În total, au fost realizate 26.421 de interviuri, iar rezultatele la nivelul UE au fost ponderate în funcție de dimensiunea populației din fiecare țară. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 1340

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Romania in lume 24-10-2026 19:31

Un avion francez de patrulare maritimă a fost mobilizat pentru a contribui la securitate în Marea Neagră

Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operațiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP. Aeronava de tip Atlantique 2 operează în cadrul NATO și se află &ic

Romania in lume 23-10-2026 15:47

Ursula von der Leyen, 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră'

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa. Acest atac, pentru care România a dat

Romania in lume 23-10-2026 14:08

BTA/ Două nave botezate la Ruse pentru a sprijini navigația pe Dunăre

Două nave care vor instala și întreține semnele de navigație de-a lungul malurilor sectorului bulgaro-român al Dunării au fost botezate oficial joi, la Ruse. Nava Timok va opera pe partea bulgară, iar nava Dismăr pe partea română. Ambele nave au fost botezate de Margarida Marques, coordonatoarea europeană a coridorului de tra

Romania in lume 23-10-2026 12:03

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii M

Romania in lume 23-10-2026 09:47

Nicușor Dan: Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene

Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene, în contextul incidentelor cu drone și al amenințărilor la adresa securității regionale. ''Rusia încearcă să escaladeze acest război din Ucraina, înce

Romania in lume 22-10-2026 14:10

Atacurile din Marea Neagră/ PE cere UE să ia în considerare o operațiune navală în regiune și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul Europeană solicită UE, într-o rezoluție adoptată joi, să ia în considerare desfășurarea unei operațiuni navale în Marea Neagră și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate maritimă de la Marea Neagră în România și Bulgaria. Condamnâ

Romania in lume 22-10-2026 12:24

CEDO: România nu a încălcat Convenția prin neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță de judecători

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație conside

Romania in lume 22-10-2026 11:26

Nicușor Dan: Securitatea și investițiile sunt acum principalele preocupări pentru România (interviu)

Principalele preocupări pentru România în prezent sunt securitatea și investițiile, spune președintele României, Nicușor Dan, într-un interviu acordat miercuri companiei de media Sirius XM. 'Securitatea este prima preocupare, iar în al doilea rând, consider că nu dispunem de investițiile străine pe care

Romania in lume 21-10-2026 21:57

Siegfried Mureșan: Introducerea surselor proprii de venit ale UE, cheia pentru un buget multianual suficient

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Introducerea unor surse proprii de finanțare ale Uniunii Europene este esențială pentru asigurarea unui buget multianual suficient și mai predictibil, care să nu mai depindă de deciziile politice ale șefilor de stat și de guvern, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul Siegfried Mureșan, r

Romania in lume 21-10-2026 17:28

Nicușor Dan pentru Newsmax: Nu cred că Rusia este pregătită să se așeze la masa dialogului

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri pentru postul american de televiziune Newsmax că sancțiunile economice împotriva Rusiei trebuie să continue, deoarece Moscova nu este pregătită să negocieze încetarea războiului din Ucraina, relatează instituția media pe site-ul său. În cadrul emisiunii 'Wake Up America' de

Romania in lume 21-10-2026 12:39

Buda: Fermierii români trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația din Marea Neagră

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Fermierii români și cei din celelalte state membre ale UE aflate la frontiera estică a Uniunii trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația actuală din Marea Neagră, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul român Daniel Buda, vicepreședinte al C

Romania in lume 20-10-2026 23:26

Eurodeputatul Siegfried Mureșan, reales vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL) a fost reales marți seară vicepreședinte al grupului Partidului Popular European, obținând al doilea cel mai bun rezultat dintre cei zece vicepreședinți aleși, cu 152 de voturi. Grupul PPE este cel mai mare și mai influent grup poli

Romania in lume 20-10-2026 20:32

Victor Negrescu: Am primit multe întrebări în Parlamentul European de ce PSD nu a primit oportunitatea de a nominaliza un premier

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat că a primit reacții pozitive din partea colegilor săi eurodeputați cu privire la faptul că România are un guvern ales, perceput drept un 'guvern al soluției', deși recunoaște că a fost de multe ori întrebat de ce partidul său nu a primit opo

Romania in lume 20-10-2026 19:57

Victor Negrescu: Am cerut CE mai multă flexibilitate în evaluarea reformelor și disponibilitate la dialog cu noul guvern

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat marți, la Strasbourg, că a cerut Comisiei Europene mai multă flexibilitate în evaluarea jaloanelor și reformelor implementate de România în cadrul PNRR și să dea dovadă de disponibilitate în dialog cu noul guvern, votat marț

Romania in lume 20-10-2026 19:17

Ursula von der Leyen îl felicită pe Luca Niculescu: Nu avem timp de pierdut

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a felicitat marți pe Luca Niculescu pentru preluarea funcției de prim-ministru al României. 'Avem o muncă importantă în față. Să creăm oportunități pentru oameni și pentru companii. Și să consolidăm securitatea pe Flancul nostru Estic', a scris șefa executivului european