Jeremy Decerle: Eurodeputații români ar face bine să se gândească de două ori înainte de a-și alege opțiunea de vot
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputații români ar face bine să se gândească de două ori înainte de a vota pentru a alege soluția cea bună, a declarat marți, pentru AGERPRES, eurodeputatul francez din grupul Renew Jeremy Decerle, care a precizat că va încerca să-i facă pe colegii români să voteze în favoarea trimiterii acordului cu Mercosur la Curtea de Justiție a UE până la momentul votului de miercuri.
Jeremy Decerle, eurodeputat și crescător de vite, este încredințat că acordul cu Mercosur reprezintă un pericol pentru agricultura din țările europene.
'Agricultorii europeni, în Franța, în România, în Germania, peste tot în Europa, respectă regulile pe care le-a fixat Europa, foarte adesea pentru a-și proteja cetățenii, având o calitate sanitară a alimentelor foarte ridicată și apoi, de asemenea, pentru a proteja mediul. În mare, agricultorii care respectă aceste reguli vor fi concurați de produse agricole care vin tocmai din America de Sud, cu reguli mai laxe sau care nu există în anumite sectoare, unde în orice caz protecția mediului sau a cetățenilor este gândită diferit', a afirmat Decerle.
El a precizat că are îndoieli asupra întregului acord și că 'unul dintre primele lucruri care trebuie făcut este sesizarea Curții de Justiție a UE pentru a stabili compatibilitatea între acest acord și tratatele UE (...)'.
Întrebat cum comentează faptul că România a votat în Consiliul UE pentru acordul cu Mercosur și dacă, în opinia sa, Franța ar fi trebuit să facă mai mult pentru a convinge România să se poziționeze diferit, Jeremy Decerle a spus că, din punctul său de vedere, 'pentru agricultura română acordul nu este unul corect'.
'Fac apel la deputații europeni care vin din România să urmeze ceea ce o mare majoritate a eurodeputaților francezi vor face și să sesizeze Curtea de Justiție, asta mi se pare o soluție bună. Să ne luăm un scurt răgaz. Vorbim despre acest acord de 25 de ani. Dacă, în orice caz, există riscuri pentru agricultura europeană, română sau franceză, este important și oportun să ne luăm un răgaz', a pledat el.
Întrebat dacă a discutat personal cu eurodeputați români pentru a vota în favoarea trimiterii acordului cu Mercosur la Curte, Jeremy Decerle a răspuns afirmativ.
'(...) Autoritățile române fac ce vor, aleg ce vor să voteze, dar parlamentarii au de asemenea o libertate de vot, dacă ei consideră că pentru populația română și agricultori există totuși lucruri care pot fi îngrijorătoare și care merită să fie discutate. Despre asta discutăm cu deputații români, și nu pare, în orice caz, complet stupid să votezi pentru sesizarea Curții și, de fapt, nu este nevoie neapărat de multe argumente pentru a-i convinge', a explicat eurodeputatul din grupul Renew.
El a mai spus că eurodeputații români nu au cum să nu simtă ce vor agricultorii din țara lor.
'Au fost mulți români la mobilizarea de astăzi, m-am întâlnit cu ei. Se vede că sunt sensibili la această problemă și că ar vrea să fie auziți. Parlamentarii europeni sunt de asemenea vocea cetățenilor și a agricultorilor. Deci, iată, eu cred că deputații români ar face bine să se gândească de două ori înainte de a vota pentru a alege soluția cea bună', a mai spus eurodeputatul francez.
Întrebat cum estimează șansele unui vot favorabil pentru trimiterea acordului cu Mercosur la CJUE, Decerle a spus că vrea să fie optimist.
'Cred în capacitatea pe care o vor avea eurodeputații români și alții de a alege această cale care va permite să obținem un răgaz și să regândim puțin problema', a afirmat el. De asemenea, eurodeputatul francez a apreciat că există un comportament al Comisiei Europene care lasă să se înțeleagă că totul este finalizat în chestiunea acordului și care ar putea să-i agaseze pe membrii PE și să-i facă să spună că 'poate este mai bine, pentru moment, să recurgem la Curtea de Justiție, pentru a clarifica puțin toate astea'.
'Parlamentul, pentru moment, nu s-a exprimat și Comisia se comportă ca și cum, încă o dată, e totul încheiat. Încă o dată, în mod rezonabil, deputații români, și chiar cei din propriul meu grup, pe care voi continua să încerc să-i conving până mâine, ar fi deci inspirați să facă, dacă am înțeles bine, ceea ce ar dori o bună parte din agricultori și să oprească acest acord pentru moment', a pledat el.
Nu în ultimul rând, eurodeputatul francez s-a declarat deranjat de amenințarea voalată a executivului UE de a activa partea comercială a acordului în cazul unei decizii favorabile a PE pentru trimiterea înțelegerii la CJUE.
'În acest moment Parlamentul trebuie să spună: 'ascultați dnă Ursula von der Leyen și colegiul comisarilor, dacă ne amenințați, vă vom amenința și noi'', a spus el, precizând că o astfel de atitudine face jocul extremiștilor, care cresc în sondaje.
'Să încetăm să încercăm să-i facem pe alții să creadă că, dacă acordul cu Mercosur nu va fi semnat, (președintele american) Donald Trump sau (președintele rus) Vladimir Putin ne vor face mai mult rău la un moment dat (...)'. Am spus ieri (luni - n.r.), la reuniunea grupului că Parlamentul nu este preșul Comisiei, că este o instituție care trebuie să fie complementară și să-și ia timpul necesar pentru a examina, amenda și ameliora propunerile', a mai afirmat Decerle. AGERPRES/(A - editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un avion francez de patrulare maritimă a fost mobilizat pentru a contribui la securitate în Marea Neagră
Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operațiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP. Aeronava de tip Atlantique 2 operează în cadrul NATO și se află &ic
Ursula von der Leyen, 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră'
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa. Acest atac, pentru care România a dat
BTA/ Două nave botezate la Ruse pentru a sprijini navigația pe Dunăre
Două nave care vor instala și întreține semnele de navigație de-a lungul malurilor sectorului bulgaro-român al Dunării au fost botezate oficial joi, la Ruse. Nava Timok va opera pe partea bulgară, iar nava Dismăr pe partea română. Ambele nave au fost botezate de Margarida Marques, coordonatoarea europeană a coridorului de tra
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii M
Nicușor Dan: Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene
Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene, în contextul incidentelor cu drone și al amenințărilor la adresa securității regionale. ''Rusia încearcă să escaladeze acest război din Ucraina, înce
Atacurile din Marea Neagră/ PE cere UE să ia în considerare o operațiune navală în regiune și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul Europeană solicită UE, într-o rezoluție adoptată joi, să ia în considerare desfășurarea unei operațiuni navale în Marea Neagră și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate maritimă de la Marea Neagră în România și Bulgaria. Condamnâ
CEDO: România nu a încălcat Convenția prin neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță de judecători
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație conside
Nicușor Dan: Securitatea și investițiile sunt acum principalele preocupări pentru România (interviu)
Principalele preocupări pentru România în prezent sunt securitatea și investițiile, spune președintele României, Nicușor Dan, într-un interviu acordat miercuri companiei de media Sirius XM. 'Securitatea este prima preocupare, iar în al doilea rând, consider că nu dispunem de investițiile străine pe care
Siegfried Mureșan: Introducerea surselor proprii de venit ale UE, cheia pentru un buget multianual suficient
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Introducerea unor surse proprii de finanțare ale Uniunii Europene este esențială pentru asigurarea unui buget multianual suficient și mai predictibil, care să nu mai depindă de deciziile politice ale șefilor de stat și de guvern, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul Siegfried Mureșan, r
Nicușor Dan pentru Newsmax: Nu cred că Rusia este pregătită să se așeze la masa dialogului
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri pentru postul american de televiziune Newsmax că sancțiunile economice împotriva Rusiei trebuie să continue, deoarece Moscova nu este pregătită să negocieze încetarea războiului din Ucraina, relatează instituția media pe site-ul său. În cadrul emisiunii 'Wake Up America' de
Buda: Fermierii români trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația din Marea Neagră
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Fermierii români și cei din celelalte state membre ale UE aflate la frontiera estică a Uniunii trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația actuală din Marea Neagră, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul român Daniel Buda, vicepreședinte al C
Eurodeputatul Siegfried Mureșan, reales vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL) a fost reales marți seară vicepreședinte al grupului Partidului Popular European, obținând al doilea cel mai bun rezultat dintre cei zece vicepreședinți aleși, cu 152 de voturi. Grupul PPE este cel mai mare și mai influent grup poli
Victor Negrescu: Am primit multe întrebări în Parlamentul European de ce PSD nu a primit oportunitatea de a nominaliza un premier
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat că a primit reacții pozitive din partea colegilor săi eurodeputați cu privire la faptul că România are un guvern ales, perceput drept un 'guvern al soluției', deși recunoaște că a fost de multe ori întrebat de ce partidul său nu a primit opo
Victor Negrescu: Am cerut CE mai multă flexibilitate în evaluarea reformelor și disponibilitate la dialog cu noul guvern
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat marți, la Strasbourg, că a cerut Comisiei Europene mai multă flexibilitate în evaluarea jaloanelor și reformelor implementate de România în cadrul PNRR și să dea dovadă de disponibilitate în dialog cu noul guvern, votat marț
Ursula von der Leyen îl felicită pe Luca Niculescu: Nu avem timp de pierdut
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a felicitat marți pe Luca Niculescu pentru preluarea funcției de prim-ministru al României. 'Avem o muncă importantă în față. Să creăm oportunități pentru oameni și pentru companii. Și să consolidăm securitatea pe Flancul nostru Estic', a scris șefa executivului european









