Siegfried Mureșan a prezentat în comisia de specialitate a PE raportul privind propunerea de buget a CE pentru 2028-2034
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul român Siegfried Mureșan (PNL) a prezentat joi, în Comisia bugete a Parlamentului European, raportul său interimar privind propunerea de buget a Comisiei Europene pentru perioada 2028-2034, care cere o creștere a bugetului multianual al UE cu circa zece puncte procentuale, până la 1,27% din venitul național brut al statelor membre.
Prezentarea raportului întocmit de Siegfried Mureșan, din grupul PPE din PE, și de coraportoarea sa portugheză Carla Tavares, din grupul S&D, reprezintă practic începutul unui proces legislativ care ar urma să se încheie mai întâi cel mai devreme în primăvara viitoare, cu adoptarea unei poziții a PE privind viitorul Cadru Financiar Multianual (CFM) și apoi, în urma negocierilor cu Consiliul UE, cu adoptarea viitorului CFM. De această dată, spre deosebire de precedentele negocieri ale bugetelor UE pe 7 ani, cei doi colegislatori își propun să încheie negocierile până la sfârșitul lui 2026, pentru ca în 2027 autoritățile locale, regionale și naționale să poată pregăti absorbția de fonduri UE de la 1 ianuarie 2028.
Întrebat care sunt principalele trei modificări propuse de raportul pentru care este coraportor la proiectul CE, Siegfried Mureșan a declarat joi pentru AGERPRES că prima în ordinea importanței este 'creșterea cu 10% a bugetului, care înseamnă aproximativ 200 de miliarde de euro pentru toate statele membre ale Uniunii Europene'.
'Vom solicita o creștere a bugetului Uniunii Europene pe următorii șapte ani cu 10% față de propunerea inițială a Comisiei Europene, fiindcă avem noi priorități, trebuie să alocăm mai mulți bani pentru apărarea cetățenilor, pentru securitate, apărare, mobilitate militară, securitate cibernetică și ar fi greșit să slăbim Politica Agricolă Comună și Politica de Coeziune', a explicat el.
'Comisia Europeană a propus un proiect de buget de 1,15% din venitul național brut al statelor membre, față de 1,14% în ultimii șapte ani. Practic, Comisia Europeană a propus păstrarea bugetului la același nivel. Noi, Parlamentul European, considerăm că bugetul în ansamblu, așa cum a fost propus de Comisia Europeană, e insuficient pentru a finanța adecvat vechile priorități și a finanța în mod ambițios noile priorități și propunem, de aceea, o creștere a bugetului cu 10%, de la 1,15% din venitul național brut al statelor membre, la 1,27%', a spus Mureșan.
În al doilea rând, a precizat Siegfried Mureșan, raportul solicită o Politică Agricolă Comună și o Politică de Coeziune puternice, distincte pe viitor, și respinge ideea comasării celor două politici într-un fond național pentru fiecare stat membru.
'Acceptăm un fond național, așa cum a existat și la PNRR, doar dacă în cadrul acestui fond bugetul pentru Politica Agricolă Comună și pentru Politica de Coeziune este garantat pentru fiecare dintre aceste politici, este rezervat în mod special și nu există o canibalizare a acestor două politici', a precizat negociatorul șef al PE pentru viitorul CFM.
El a explicat că, în al treilea rând, se dorește ca noul CFM să dea dovadă de 'flexibilizare'.
'Șapte ani e o perioadă lungă de timp. Vom avea nevoie și de niște sume de bani în rezerve pentru a putea reacționa în cazul unor evenimente neprevăzute. Și dorim simplificare, practic simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene, mai ales pentru micii beneficiari, pentru fermieri, pentru ONG-uri, pentru IMM-uri și pentru start-up-uri, pentru tinerii întreprinzători', a mai afirmat Mureșan.
După ce proiectul de poziție a PE a fost prezentat în Comisia BUDG, acesta va fi deschis pentru depunerea de amendamente de către europarlamentarii din aceeași comisie, până la sfârșitul lunii ianuarie, și pentru formularea opiniilor comisiilor de specialitate, până pe 5 martie.
'Apoi noi, în Comisia pentru bugete, vom integra, vom consolida toate solicitările comisiilor de specialitate și, sigur, dacă comisiile de specialitate vor cere sume mai mari de bani decât avem resurse la dispoziție, ceea ce este foarte probabil, va trebui să luăm decizii și să ajungem la variante de compromis, așa cum și la nivel național Ministerul de Finanțe nu poate spune 'da' fiecărei solicitări venite de la un minister de linie. La fel și noi aici vom asculta solicitările comisiilor de specialitate, vom ține cont de ele, dar dacă toate comisiile vor solicita creșteri mult mai mari și nu avem resurse suficiente, atunci va trebui să luăm decizii, să ajungem la o poziție a Parlamentului care să fie realistă și să se bazeze pe resursele pe care le avem la dispoziție', a declarat Siegfried Mureșan.
'Obiectivul este ca în primăvara anului următor să adoptăm acest raport detaliat, care va constitui pentru mine mandatul pentru negocierile cu Consiliul, în care sunt grupate guvernele statelor membre, și cu Comisia Europeană', a explicat eurodeputatul PNL.
El a dat asigurări că legislativul comunitar își dorește, la fel ca și Consiliul, ca negocierile privind viitorul CFM să se încheie până la sfârșitul lui 2026.
'Pentru a nu avea întârzieri la absorbția de fonduri de la 1 ianuarie 2028, ideal ar fi să încheiem negocierile la nivel european mai rapid și obiectivul comun al Parlamentului European și al Președinției Consiliului este de a încheia negocierile la finalul lui 2026, pentru a da apoi un an de zile autorităților locale, regionale și naționale, dar și beneficiarilor de fonduri europene să pregătească proiectele pentru ca la 1 ianuarie 2028 să poată curge banii. Dacă noi consumăm tot timpul pentru negocieri la nivel european până la finalul anului 2027, din nou la 1 ianuarie 2028 nimic nu va fi pregătit', a avertizat Mureșan.
El a mai precizat că un astfel de deznodământ este de dorit 'și fiindcă anul 2027 va fi un an politic dificil la nivel european, cu alegeri prezidențiale în Franța, cu alegeri parlamentare în Polonia și Italia, trei state mari membre ale Uniunii Europene, care în plină campanie electorală nu se vor putea angaja înainte de alegeri, nu vor avea mandatul necesar pentru a se angaja pe următorii șapte ani (...)'. AGERPRES/(A - editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grădiniță din comunitatea românească din regiunea Cernăuți, reabilitată cu fonduri de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Grădinița din localitatea Tureni, regiunea Cernăuți (Ucraina), a fost reabilitată în baza unui proiect finanțat de Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP). Investiția, care se ridică la 206.700 de lei, a presupus înlocuirea acoperișului clădirii și refacerea pereților exteriori ai unit
Consilierul prezidențial Marius-Gabriel Lazurca: Susținem o prezență militară mai puternică a Statelor Unite în România
România pledează pentru o prezență militară mai puternică a Statelor Unite pe teritoriul său, în contextul amenințărilor de securitate din regiunea Mării Negre, a declarat consilierul prezidențial pentru securitate națională Marius-Gabriel Lazurca, într-un interviu acordat joi postului CNN, în timpul vizitei sale la Washington, unde participă
Laura Codruța Kovesi își încheie mandatul de procuror-șef european
Procurorul-șef european Laura Codruța Kovesi își încheie mandatul de șapte ani la conducerea Parchetului European (EPPO), instituție la conducerea căreia a fost numită în 2019, în calitate de primul procuror-șef european. De la 1 noiembrie, funcția va fi preluată de procurorul german Andres Ritter, actualul adjunct al lui Kovesi. La sf&
Un ucrainean acuzat de sabotaje coordonate din Rusia, reținut la Varșovia
Un ucrainean, de 25 de ani, identificat drept Artem S., a fost reținut la Varșovia sub acuzația de participare la o rețea de sabotaj coordonată de serviciile de informații din Rusia, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Biroului central de investigații al poliției din Polonia (CBSP), citat de EFE. Reținerea a avut loc ''&
Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu s-a întâlnit cu membri ai comunității românești din Melbourne
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, s-a întâlnit, la 25 octombrie, cu membri ai comunității românești din Melbourne, în cadrul vizitei sale în Australia. Întâlnirea a fost organizată de Consulatul României la Melbourne, în coordonarea Ambasadei României în Australia, în prez
Un avion francez de patrulare maritimă a fost mobilizat pentru a contribui la securitate în Marea Neagră
Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operațiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP. Aeronava de tip Atlantique 2 operează în cadrul NATO și se află &ic
Ursula von der Leyen, 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră'
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa. Acest atac, pentru care România a dat
BTA/ Două nave botezate la Ruse pentru a sprijini navigația pe Dunăre
Două nave care vor instala și întreține semnele de navigație de-a lungul malurilor sectorului bulgaro-român al Dunării au fost botezate oficial joi, la Ruse. Nava Timok va opera pe partea bulgară, iar nava Dismăr pe partea română. Ambele nave au fost botezate de Margarida Marques, coordonatoarea europeană a coridorului de tra
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii M
Nicușor Dan: Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene
Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene, în contextul incidentelor cu drone și al amenințărilor la adresa securității regionale. ''Rusia încearcă să escaladeze acest război din Ucraina, înce
Atacurile din Marea Neagră/ PE cere UE să ia în considerare o operațiune navală în regiune și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul Europeană solicită UE, într-o rezoluție adoptată joi, să ia în considerare desfășurarea unei operațiuni navale în Marea Neagră și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate maritimă de la Marea Neagră în România și Bulgaria. Condamnâ
CEDO: România nu a încălcat Convenția prin neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță de judecători
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație conside
Nicușor Dan: Securitatea și investițiile sunt acum principalele preocupări pentru România (interviu)
Principalele preocupări pentru România în prezent sunt securitatea și investițiile, spune președintele României, Nicușor Dan, într-un interviu acordat miercuri companiei de media Sirius XM. 'Securitatea este prima preocupare, iar în al doilea rând, consider că nu dispunem de investițiile străine pe care
Siegfried Mureșan: Introducerea surselor proprii de venit ale UE, cheia pentru un buget multianual suficient
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Introducerea unor surse proprii de finanțare ale Uniunii Europene este esențială pentru asigurarea unui buget multianual suficient și mai predictibil, care să nu mai depindă de deciziile politice ale șefilor de stat și de guvern, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul Siegfried Mureșan, r
Nicușor Dan pentru Newsmax: Nu cred că Rusia este pregătită să se așeze la masa dialogului
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri pentru postul american de televiziune Newsmax că sancțiunile economice împotriva Rusiei trebuie să continue, deoarece Moscova nu este pregătită să negocieze încetarea războiului din Ucraina, relatează instituția media pe site-ul său. În cadrul emisiunii 'Wake Up America' de












