Europa, confruntată cu traficul de pistoale de semnalizare și de alarmă convertite în arme letale
În cadrul operațiunii de amploare Conversus de la sfârșitul anului 2021, condusă de România și coordonată de Europol, peste 1.500 de pistoale cu gaz și de alarmă au fost confiscate de polițiile europene, o nouă acțiune de amploare având loc în aprilie 2024, vizând de data aceasta 500 de astfel de arme false, adesea în vânzare liberă, care, transformate, se dovedesc a fi letale, traficul lor reprezentând 'o amenințare serioasă', potrivit Europol, relatează vineri AFP.
De la partenerul refuzat până la jefuitorul de magazin alimentar și narcotraficanți, acest tip de arme, transformate sau nu, proliferează atât în cazurile de mică delincvență, cât și în cazul crimei organizate în Franța, precum și în alte țări din Europa, parțial datorită unei reglementări legislative laxe.
Din familia foarte diversă a acestor arme convertibile se remarcă pistoalele de semnalizare, folosite de navigatorii amatori și cele de alarmă, concepute pentru a descuraja, apreciate în cinematografie pentru zgomotul lor puternic ce simulează un foc de armă.
Accesibile pentru mai puțin de o sută de euro, aceste arme au devenit 'extrem de populare în rândul infractorilor', atrage atenția în mod regulat Europol. Conversia lor în arme de foc este 'foarte ușoară' și va fi și mai simplă cu ajutorul inteligenței artificiale, estimează agenția europeană.
Adesea replicile sunt foarte realiste, acestea fiind concepute să tragă doar cu muniție fără proiectile sau cu substanțe iritante, cum ar fi gazul lacrimogen.
Europol a estimat pentru AFP că armele de alertă și semnalizare (AAS) convertite 'ar putea să reprezinte încă aproape jumătate din toate armele ilegale confiscate'.
AAS convertite s-au numărat printre cele trei tipuri de arme de foc cele mai confiscate în Danemarca în 2019. În Suedia, ele reprezentau 30% din armele confiscate și 10% din tirurile înregistrate, iar în Olanda aproximativ 40% din confiscări.
Conversia AAS continuă să constituie 'o amenințare serioasă', iar 'infractorii exploatează anumite discrepanțe juridice' de la o țară la alta, 'ceea ce duce la deturnarea acestor arme către piețe ilicite', explică Europol.
Traficul a început încă din anii 1990, înainte de a atrage atenția în urma atacului de la Hyper Cacher din Paris, în ianuarie 2015. Amedy Coulibaly deținea de fapt arme acustice reactivate.
Deși mai puține arme de acest tip intră pe piața ilicită, 'problema persistă în privința pistoalele de alarmă', a explicat pentru AFP Nicolas Florquin de la centrul de reflecție Small Arms Survey cu sediul în Elveția.
Începând din 2016, operațiunea Bosfor, coordonată de România, deja urmărea pistoalele de alarmă și de gaz fabricate în Turcia care intrau prin Bulgaria înainte de a fi expediate în alte părți ale Europei, în special prin poștă.
În ultimii zece ani, modele turcești ușor modificabile inundă piața. Ele sunt fabricate dintr-un material ce rezistă la presiunea munițiilor cu glonț, iar obturatorul destinat să împiedice trecerea proiectilului se scoate relativ ușor.
În 2019, Turcia a întărit standardele de producție pentru a împiedica modificările, iar UE și-a consolidat reglementările și a adoptat la începutul anului 2025 noi reguli pentru AAS, care vor necesita autorizații de import începând din februarie 2029.
Însă 'problema timpului între reglementare și implementare la nivel național persistă. Poate dura câțiva ani, în funcție de țară', subliniază Nicolas Florquin. Unele state, inclusiv Franța în 2024, dar și Olanda, Portugalia și Suedia, au clasificat deja AAS ca arme de foc, supuse autorizării sau declarării.
În decembrie 2024, de exemplu, autoritățile care gestionează lupta împotriva infracționalității organizate din Bulgaria au anunțat două rețineri într-un depozit-atelier. La fața locului, 'cea mai mare parte a armelor', dintre care 244 de pistoale, 'fuseseră transformate din arme cu gaz în arme de război'.
Un raport al vămilor bulgare semnalează că cea mai mare parte a confiscărilor din 2024 a avut loc la granița cu Turcia. 'O problemă majoră a armelor fabricate ilegal în Turcia este calitatea lor proastă', adăugând că 'Turcia produce, de asemenea, replici de mărci fără licență sau certificat de conformitate. Se estimează că aproximativ 30% din această producție este vândută pe piața europeană', în special în Marea Britanie.
În Marea Britanie, pistoalele de alarmă permit ocolirea unor legi deosebit de stricte, iar tinerilor infractori le facilitează consolidarea reputației pe o piață a drogurilor foarte competitivă, unde este necesară o armă.
Unele pistoale cu bile din Turcia sunt vândute cu 'cel puțin 50% din suprafața lor vizibilă vopsită în culori vii, însă infractorii le vopsesc în negru pentru a părea o armă letală de origine', detalia agenția britanică de combatere a crimei (NCA) la începutul lunii septembrie.
O amnistie va fi lansată în februarie 2026 în Anglia și Țara Galilor pentru cinci modele, în special modelul italian Bruni, pentru care testele au arătat că pot fi transformate cu ajutorul uneltelor de bricolaj obișnuite.
Patru modele de pistoale de alarmă turcești au fost vizate de o amnistie în acest an și, într-un interval de patru săptămâni, 3.000 de exemplare au fost predat autorităților. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Reuniune la nivel înalt a OIF, pentru stabilirea priorităților Francofoniei și alegerea unui nou secretar general
Cea de-a XX-a ediție a Sommet-ului Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) va avea loc în 15 și 16 noiembrie 2026, la Phnom Penh, capitala Cambodgiei. Reuniunea urmărește stabilirea priorităților Francofoniei, consolidarea cooperării dintre statele membre și alegerea noului secretar general. Reuniunea va reuni reprezentanții celor 90 de state și
Comunitatea românească din Orlivka, regiunea Odesa, împotriva închiderii liceului din localitate
Comunitatea românească din localitatea Orlivka, raionul Ismail, s-a pronunțat împotriva închiderii liceului cu predare în limba română din localitate, în cadrul unor consultări cu autoritățile ucrainene desfășurate la data de 10 noiembrie, a anunțat Consulatul General al României la Odesa. Liceul &icir
Caramboluri în Bulgaria/Un șofer de camion român, reținut pentru audieri, fără să fie pus sub acuzare (procuror bulgar)
Un șofer de camion român a fost reținut pentru a garanta prezența acestuia la audierile programate pentru miercuri în contextul demarării procedurilor premergătoare procesului penal în legătură cu accidentele &i
Cetățeanul român rănit în coliziunile în lanț de marți se află în stare critică la un spital din Burgas (BTA)
Cetățeanul român rănit în coliziunile în lanț produse marți pe autostrada 'Trakia' se află în stare critică, relatează miercuri BTA, care a primit informația de la spitalul 'Heart and Brain
AFP: Louise Mushikiwabo și Dacian Cioloș par să se detașeze în competiția pentru desemnarea viitorului secretar general al Francofoniei
Doi candidați, rwandeza Louise Mushikiwabo, actuala deținătoare a postului, și fostul prim-ministru român Dacian Cioloș, par să se detașeze în competiția pentru desemnarea viitorului secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), scrie luni AFP, citând mai multe surse cu care a discutat. La data
Președinta CE înainte de vizita în regiunea Mării Negre: Voi discuta în România și Bulgaria despre consolidarea răspunsului UE
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat într-o declarație dată publicității înaintea vizitei de luni în România și Bulgaria că va discuta cu liderii celor două țări despre situația din teren și despre modul în care Europa își poate consolida răspunsul la amenințările de securitate care escaladează. '
Bulgaria: Rămășițe umane găsite la bordul unei nave lovite de o dronă în Marea Neagră (parchetul din Varna)
La bordul unei nave lovite de o dronă în urmă cu 15 zile în largul litoralului României și transferate la un șantier naval bulgar pentru reparații au fost descoperite rămășițe umane, a anunțat sâmbătă parchetul din orașul bulgar Varna, transmite AFP. 'În timpul operațiunilor de degajare, au fost găsite rămășiț
Casa Bodescu, locul în care a fost votată Unirea Basarabiei cu România, a fost restaurată și redeschisă
Casa Bodescu din municipiul Bălți, clădire în care a fost votată Unirea Basarabiei cu România, în 1918, și-a redeschis porțile după doi ani de lucrări de restaurare. Edificiul, care a găzduit de-a lungul timpului instituții administrative importante, inclusiv Prefectura județului Bălți în perioada interbelică, devine acum sediul Agenției de Dezvoltare
În România și Belgia au fost arestate 16 persoane care furau mărfuri cu ajutorul unei companii de transport fictive
În România și Belgia au fost arestate 16 persoane suspectate de furtul a aproximativ 70 de expedieri de produse, după ce au pretins că reprezintă o companie de transport, a anunțat vineri Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Justiție Penală (Eurojust), relatează agenția EFE. Într-un comunicat de presă, Eurojust afirmă că suspecț
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va afla luni în România
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va afla luni, 9 noiembrie, în România în cadrul vizitei sale în regiunea Mării Negre, a anunțat vineri, într-un briefing de presă la Bruxelles, purtătoarea de cuvânt a CE, Paula Pinho. Cu această ocazie, Ursula von der Leyen va avea întrevederi cu președint
România investește în educația și viitorul comunităților din Republica Moldova
Guvernul României a finanțat dotarea unor școli și a unui laborator universitar cu mobilier, echipamente și fond de carte, precum și o campanie de prevenire a consumului de droguri în rândul adolescenților din Chișinău și Bălți, a anunțat joi ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu. Diplomatul a efectuat o
Roxana Mînzatu efectuează vineri o vizită la București pentru discuții privind educația și piața muncii
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, se va afla vineri la București, pentru discuții privind Pachetul privind educația și provocările de pe piața muncii, în perspectiva viitoarei inițiative europene privind locurile de muncă de calitate (Quality Jobs Act). Potrivit unui comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în
Extrema-dreaptă europeană se distanțează de Trump și pune înfrângerea electorală a republicanilor în SUA pe seama războiului cu Iranul
Politicienii de extremă-dreapta din Europa au început să se distanțeze de Donald Trump în urma victoriei democraților în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, evitând însă, în mare parte, să-l critice direct pe președintele american, relatează Reuters. Această reorientare este semnificativă, având în vede
Premierul Republicii Moldova: Unirea nu poate fi redusă la un simplu plan B
Republica Moldova și România sunt legate prin aceeași istorie, limbă și cultură, iar relațiile dintre cele două state depășesc nivelul unui parteneriat strategic, fiind unele cu adevărat frățești, a declarat premierul Vasile Tofan la Euronews Enlargement Summit 2026, subliniind că Unirea cu România este o chestiune fundamentală pentru viitorul Republicii
Volum dedicat parteneriatului dintre România și Republica Moldova, lansat la Chișinău
Volumul 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', cel de-al zecelea din seria 'Caiete Documentare', a fost lansat luni la Chișinău, în cadrul unui eveniment organizat la Universitatea de Studii Europene din Moldova, informează MOLDPRE








