Furt artefacte/ Eurodeputatul Victor Negrescu a făcut demersuri la Europol și la Ombudsmanul European
Bruxelles, 29 ian - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Eurodeputatul român Victor Negrescu (S&D), vicepreședinte al Parlamentului European, a anunțat miercuri, într-o declarație în exclusivitate pentru AGERPRES, că a inițiat două noi demersuri la nivel european - la Europol și la Ombudsmanul European - pentru a sprijini eforturile pentru recuperarea artefactelor dacice furate în Olanda.
''Pe de o parte am adresat o solicitare Europol pentru a interveni în această chestiune cu patru lucruri concrete pe care le poate face Europol în prezent. Pe de o parte, mă refer aici la mobilizarea unității care se ocupă tocmai de combaterea criminalității culturale. Există o structură care se ocupă în mod efectiv de acest lucru în Europol și am solicitat ca această structură să se implice în acest caz și să ofere tot sprijinul autorităților olandeze și în sensul acesta să furnizeze toate informațiile pe care le are la dispoziția sa'', a spus Negrescu.
În plus, el a cerut Europol să emită o alertă europeană, în așa fel încât toate agențiile de securitate europene să fie implicate în proces, dar în același timp casele de licitații și colecționarii privați să fie de asemenea informați despre ceea ce s-a întâmplat și faptul că intrarea în posesie a acestor artefacte reprezintă un lucru ilegal.
''De asemenea, am solicitat Europol să pună la dispoziția autorităților implicate toate mecanismele tehnice pe care le au la dispoziție pentru zona de trasabilitate digitală și analiză. Există resurse importante la nivelul Europol și, în acest sens, au posibilitatea de a monitoriza inclusiv piața neagră pe zona de produse culturale și artă și, în sensul acesta, pot monitoriza orice mișcare pe care o remarcă pe această piață neagră'', a explicat eurodeputatul român.
El a solicitat Europol să prezinte recomandări clare, în așa fel încât, pe viitor, să nu se mai întâmple astfel de fenomene.
Solicitarea adresată Ombudsmanului European a pornit de la discuțiile din spațiul public din România cu privire la faptul că nu există o colaborare foarte bună și în sensul acesta Ombudsmanul European poate interveni. ''Și aici am cerut ca această structură să faciliteze o mai bună colaborare între structurile europene, dar și între Olanda și România pe acest subiect, inclusiv între autoritățile care sunt responsabile de zona de securitate. De asemenea, am solicitat ca Ombudsmanul european să monitorizeze dacă legislația europeană a fost aplicată în această privință, care au fost limitele și problemele constatate'', a menționat Victor Negrescu, care este și vicepreședinte al Parlamentului European.
El și-a exprimat disponibilitatea de a lucra cu Ombudsmanul European pentru a perfecționa legislația, dar și pentru a se asigura că legislația europeană în materie este mai dură cu privire la cei care vând artefacte furate sau preluate ilegal. ''Cred că trebuie să transmitem un semnal clar din partea Uniunii Europene că așa ceva nu este tolerabil și că hoții de produse culturale, istorice vor fi mereu prinși și că nu au nicio șansă să câștige ceva dacă fac acest lucru'', a încheiat europarlamentarul social-democrat.
Coiful de aur de la Coțofenești, datat în secolele V-IV î.Hr., și trei brățări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia, din a doua parte a secolului I î.Hr., unele dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul național al României, au fost furate din Muzeul Drents din localitatea olandeză Assen, la finalul săptămânii trecute.
Potrivit informațiilor furnizate de conducerea Muzeului Drents și autoritățile olandeze, spargerea a fost realizată prin utilizarea unui exploziv pe singurul zid exterior al clădirii. Toate piesele furate fuseseră asigurate în conformitate cu legislația românească și standardele internaționale privind organizarea expozițiilor.
Parchetul General român a informat, sâmbătă, că a fost întocmit un dosar penal, din oficiu, în cazul furtului pieselor din tezaurul dacic expuse la Muzeul Drents din Olanda. AGERPRES/(A - editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu s-a întâlnit cu membri ai comunității românești din Melbourne
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, s-a întâlnit, la 25 octombrie, cu membri ai comunității românești din Melbourne, în cadrul vizitei sale în Australia. Întâlnirea a fost organizată de Consulatul României la Melbourne, în coordonarea Ambasadei României în Australia, în prez
Un avion francez de patrulare maritimă a fost mobilizat pentru a contribui la securitate în Marea Neagră
Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operațiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP. Aeronava de tip Atlantique 2 operează în cadrul NATO și se află &ic
Ursula von der Leyen, 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră'
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa. Acest atac, pentru care România a dat
BTA/ Două nave botezate la Ruse pentru a sprijini navigația pe Dunăre
Două nave care vor instala și întreține semnele de navigație de-a lungul malurilor sectorului bulgaro-român al Dunării au fost botezate oficial joi, la Ruse. Nava Timok va opera pe partea bulgară, iar nava Dismăr pe partea română. Ambele nave au fost botezate de Margarida Marques, coordonatoarea europeană a coridorului de tra
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii M
Nicușor Dan: Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene
Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene, în contextul incidentelor cu drone și al amenințărilor la adresa securității regionale. ''Rusia încearcă să escaladeze acest război din Ucraina, înce
Atacurile din Marea Neagră/ PE cere UE să ia în considerare o operațiune navală în regiune și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul Europeană solicită UE, într-o rezoluție adoptată joi, să ia în considerare desfășurarea unei operațiuni navale în Marea Neagră și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate maritimă de la Marea Neagră în România și Bulgaria. Condamnâ
CEDO: România nu a încălcat Convenția prin neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță de judecători
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație conside
Nicușor Dan: Securitatea și investițiile sunt acum principalele preocupări pentru România (interviu)
Principalele preocupări pentru România în prezent sunt securitatea și investițiile, spune președintele României, Nicușor Dan, într-un interviu acordat miercuri companiei de media Sirius XM. 'Securitatea este prima preocupare, iar în al doilea rând, consider că nu dispunem de investițiile străine pe care
Siegfried Mureșan: Introducerea surselor proprii de venit ale UE, cheia pentru un buget multianual suficient
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Introducerea unor surse proprii de finanțare ale Uniunii Europene este esențială pentru asigurarea unui buget multianual suficient și mai predictibil, care să nu mai depindă de deciziile politice ale șefilor de stat și de guvern, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul Siegfried Mureșan, r
Nicușor Dan pentru Newsmax: Nu cred că Rusia este pregătită să se așeze la masa dialogului
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri pentru postul american de televiziune Newsmax că sancțiunile economice împotriva Rusiei trebuie să continue, deoarece Moscova nu este pregătită să negocieze încetarea războiului din Ucraina, relatează instituția media pe site-ul său. În cadrul emisiunii 'Wake Up America' de
Buda: Fermierii români trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația din Marea Neagră
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Fermierii români și cei din celelalte state membre ale UE aflate la frontiera estică a Uniunii trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația actuală din Marea Neagră, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul român Daniel Buda, vicepreședinte al C
Eurodeputatul Siegfried Mureșan, reales vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL) a fost reales marți seară vicepreședinte al grupului Partidului Popular European, obținând al doilea cel mai bun rezultat dintre cei zece vicepreședinți aleși, cu 152 de voturi. Grupul PPE este cel mai mare și mai influent grup poli
Victor Negrescu: Am primit multe întrebări în Parlamentul European de ce PSD nu a primit oportunitatea de a nominaliza un premier
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat că a primit reacții pozitive din partea colegilor săi eurodeputați cu privire la faptul că România are un guvern ales, perceput drept un 'guvern al soluției', deși recunoaște că a fost de multe ori întrebat de ce partidul său nu a primit opo
Victor Negrescu: Am cerut CE mai multă flexibilitate în evaluarea reformelor și disponibilitate la dialog cu noul guvern
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat marți, la Strasbourg, că a cerut Comisiei Europene mai multă flexibilitate în evaluarea jaloanelor și reformelor implementate de România în cadrul PNRR și să dea dovadă de disponibilitate în dialog cu noul guvern, votat marț










