Barna: România a devenit un studiu de caz pentru cât de puternice pot fi platformele sociale în manipularea percepției cetățenilor
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: România a devenit un caz școală sau un studiu de caz pentru cât de puternice pot să fie platformele sociale în manipularea percepției cetățenilor, a declarat marți, la Strasbourg, eurodeputatul USR Dan Barna, referindu-se la discuțiile pe care le-a avut inclusiv în grupul din care face parte, Renew Europe, după anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din țara noastră.
Eurodeputatul Renew susține că semnalele venite după ceea ce s-a întâmplat în România sau în urma a aceea ce se petrece acum în Germania, respectiv susținerea extremei drepte germane prin mesaje explicite pe platforma sa de către Elon Musk, 'au avut efectul de duș rece pentru Comisie și am văzut cumva o voce mai asumată, mai fermă din partea comisarului (Henna) Virkkunen și din partea Comisiei'.
Dan Barna a declarat pentru AGERPRES că inclusiv anchetele pe care Comisia Europeană le are în desfășurare asupra Meta, TikTok sau X, 'par să arate că într-adevăr Comisia s-a trezit și am avea o consolidare'.
'De fapt, provocarea este legată de cum faci ca acest DSA (Actul pentru servicii digitale) să fie implementat cu adevărat, să producă efecte, pentru că declarația de principii e corectă și sănătoasă, normală. Problema este nivelul de implementare la nivelul statelor și la nivelul spațiului european comun pe care încearcă Comisia să-l reglementeze' a explicat el.
Dan Barna a afirmat că dezbaterea de marți din Parlamentul European privind consolidarea DSA și prevenirea interferenței în alegeri a arătat care sunt extremele discuției, 'de la libertate totală în care fiecare minte cât de mult poate și construim adevăruri paralele și realități virtuale făcute de algoritmi pentru că asta, vezi Doamne, ar fi libertatea de expresie, versus ideea pe care o susțin și eu, ideea corectă, că nu există democrație fără lege, nu există stat de drept fără reguli clare'.
'Pentru că lucrurile astea duc la aberații foarte periculoase pentru tot ceea ce înseamnă ideea de democrație, în care votul s-ar putea să nu mai conteze la nimic sau să depindă doar de cine reușește cu trei zile înainte de vot să păcălească un mai mare număr de oameni fără să mai aibă nicio legătură cu vreo realitate a lumii în care trăim', și-a exprimat el îngrijorarea.
Dan Barna afirmă că ar fi foarte bine ca ancheta Comisiei Europene asupra TikTok, precum și cea a autorităților române privind ingerința unui stat străin în alegeri, să vină cu primele rezultatele până la primul tur al alegerilor prezidențiale.
'Acum, în România, ne confruntăm în cadrul societății cu o neîncredere teribilă în orice, în instituții, în aceste interferențe, care știm foarte bine că au existat. Materialul probatoriu, ca să vorbesc așa, în termenii autorităților, a fost destul de subțire, cel prezentat cel puțin până la momentul de față. S-a promis că se va reveni cu detalii, cu argumente, cu probe concrete care n-au apărut încă', a afirmat eurodeputatul, care deține funcția de vicepreședinte a grupului Renew în PE.
'Mă aștept și sper - ar fi foarte bine ca și autoritățile române să vină cu aceste dovezi - dar măcar ca ancheta Comisiei să confirme ceea ce știm la nivel de percepție evidentă, respectiv că acești algoritmi au fost pervertiți, că au fost folosiți explicit pentru a favoriza un candidat. Știm foarte bine în România, candidatul prorus a beneficiat de expunere aproape exclusivă pe Tiktok în ultimele zi înainte de alegeri. (...) Ori toate lucrurile acestea trebuie dovedite tocmai pentru a reîncepe începe să construim încrederea în mecanismul democratic (...)', a pledat Barna.
Pe termen scurt, afirmă Barna, 'e foarte greu de văzut luminița de la capătul întunericului digital, capătul algoritmilor, ca să spun așa'. El a spus că etichetarea corectă a conținutului ar putea fi o soluție pe termen scurt, 'pentru că dacă toate acele filmulețe, de pildă, dacă vorbim de cazul Georgescu, ar fi fost etichetate cu 'P', acesta este un material de campanie electorală sau așa ceva, impactul ar fi fost cu siguranță altul'.
'În egală măsură este important ca autoritățile să-și îndeplinească rolul, pentru că (...) dacă instituțiile și-ar fi făcut treaba din timp, n-am fi ajuns în situația asta, sper eu', a tras el un semnal de alarmă.
Întrebat care sunt așteptările în cadrul grupului din care face parte - Renew Europe - vizavi de participarea lui Călin Georgescu la primul tur al alegerilor prezidențiale din România din acest an, în contextul suspiciunilor care au dus la anularea primului tur din noiembrie anul trecut, Dan Barna a rezumat reacția colegilor săi: 'înțelegem că nu va mai candida, pentru că altfel de ce ați anulat alegerile?'.
'Asta e paradigma care e percepută și, să spun așa, verbalizată de observatorii din afară, deci din afara luptei politice interne din România', a explicat eurodeputatul USR, recunoscând totuși că 'e greu de anticipat ce se va întâmpla'.
El dă vina pentru situația creată și pe comasarea alegerilor din România, pentru care îl acuză pe președintele Klaus Iohannis.
'De fapt, asta a încercat Iohannis, să salveze PNL-ul, să salveze și PSD-ul, a făcut comasare aceea, a adus localele cu jumătate de an mai repede și s-a creat o percepție că se încearcă o păcăleală generală (...). Și a ieșit, surpriză, domnul Georgescu, nu domnul (Marcel) Ciolacu, ori exact genul ăsta de a nu respecta regulile îți creează aceste hiatusuri, aceste sincope în funcționarea unei democrații care te pot arunca înapoi ani de zile, că de fapt asta se întâmplă în România', a opinat eurodeputatul Renew. AGERPRES/(A - editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vasile Dîncu: Nu putem avea pe bani europeni o protecție a rezilienței democratice cu două viteze
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul PSD Vasile Dîncu a declarat marți, la Strasbourg, că Uniunea Europeană nu poate avea, pe bani europeni, o protecție a rezilienței democratice cu două viteze, motiv pentru care a depus un amendament care cere ca toate statele să participe la Centrul European pentru Reziliență Demo
Nathalie Loiseau/anularea alegerilor din România: CE trebuie să facă publice rezultatele investigațiilor asupra platformelor digitale
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Comisia Europeană trebuie să facă publice rezultatele investigațiilor asupra platformelor digitale, nu poate rămâne o discuție între companii private și birocrații de la Bruxelles, a declarat marți, la Strasbourg, președinta Comisiei speciale a Parlamentului European pentru Scutul europe
Anularea alegerilor în România și situația din Ceuta, principalele exemple în dezbaterea PE privind ingerințele străine și scutul democrației
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Anularea alegerilor prezidențiale din România în 2024 și situația din exclava Ceuta în urma unui aflux migratoriu fără precedent au fost principalele exemple folosite de eurodeputați pentru a ilustra atât pericolul imixtiunilor străine, cât și efectul creșterii autorită
New York, Londra și Paris, în fruntea clasamentului celor mai bune orașe (Oxford Economics)
New York, Londra și Paris ocupă primele trei poziții în Indicele Global al Orașelor pentru 2026 al Oxford Economics, publicat marți, care plasează capitala României, București, pe poziția 214 într-un clasament care include 1.000 de orașe. Seattle, San Francisco, Dublin, Boston, San Jose (California), Tokyo și Zurich completea
Democrația din SUA, la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii (raport International IDEA)
Democrația din Statele Unite a cunoscut un declin semnificativ în ultimii ani, atingând cel mai scăzut nivel din ultima jumătate de veac, a avertizat Institutul pentru Democrație și Asistență Electorală (International IDEA) în raportul său anual de marți. Raportul, intitulat 'Starea democrației la nivel mondial 2026: Democrația într-o eră
Raportorul PE pentru bugetul multianual avertizează statele membre că nu vor putea impune orice compromis legislativului UE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Raportorul Parlamentului European pentru bugetul multianual al UE pentru perioada 2028-2034, eurodeputatul român Siegfried Mureșan, a avertizat luni Consiliul că nu va putea impune orice compromis între statele membre legislativului comunitar, afirmând că în prezent influența
Siegfried Mureșan: Dacă situația de blocaj nu e depășită, alegerile anticipate ar putea să devină o necesitate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL), varianta de premier propusă de PNL, USR și UDMR, a declarat luni, la Strasbourg, că este posibil ca alegerile anticipate să devină o necesitate, în cazul în care situația de blocaj pentru formarea unui nou guvern nu va fi depășită în următoare
Ambasadorul României la Chișinău, în vizită la Portul Giurgiulești: 'Este mai mult decât un punct de tranzit'
Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, a vizitat joi Portul Internațional Liber Giurgiulești, pe care îl descrie drept un obiectiv strategic pentru Republica Moldova și întreaga regiune. 'Într-un context regional marcat de provocări majore, Portul Giurgiulești este mai mult decâ
Membrii Comisiei speciale a PE pentru criza locuințelor în UE vin în misiune la București, anunță eurodeputata Georgiana Teodorescu
Eurodeputații Comisiei speciale pentru criza locuințelor în Uniunea Europeană vin la București în perioada 26-28 octombrie, a anunțat Georgiana Teodorescu, membră a Comisiei HOUS și singurul europarlamentar român implicat direct în negocierile politice pe dosarul crizei locuințelor din poziția de raportor din umbră al Grupului ECR, într-un comun
Hadja Lahbib vizitează România și Republica Moldova pentru discuții despre mecanismele europene de protecție civilă
Comisarul european pentru egalitate, pregătire și gestionarea situațiilor de criză, Hadja Lahbib, vine joi, 10 septembrie, la București, unde va discuta cu președintele Nicușor Dan, cu premierul interimar Ilie Bolojan și cu secretarul de stat Raed Arafat despre pregătirea Europei pentru situații de criză și despre rolul României în mecanismele europene de protecț
Ambasadoarea Carmen-Ileana Mihălcescu, în vizită în Creta, unde navele 'Mircea' și 'Regele Ferdinand' se aflau în portul Souda
Ambasadoarea României în Grecia, Carmen-Ileana Mihălcescu, a efectuat în perioada 4-7 septembrie o vizită în Creta, unde în aceleași zile s-au aflat, în portul Souda, navele 'Mircea' și 'Regele Ferdinand'. Vizita a urmărit consolidarea cooperării dintre România și Grecia, atât în plan militar și de
Soluțiile pentru siguranța copiilor în mediul online, analizate la Chișinău, în prezența Maiei Sandu și a Mirabelei Grădinaru
Provocările cu care se confruntă copiii și adolescenții în contextul evoluțiilor digitale rapide și soluțiile care pot fi implementate pentru a asigura protecția acestora în mediul online au fost analizate joi, la Chișinău, în cadrul unei Conferințe internaționale dedicate siguranței online și impactului mediului digital asupra sănătății mintal
CoE: Progrese în România în prevenirea relelor tratamente la poliție și în închisori; îngrijorare cu privire la condițiile precare de detenție și supraaglomerarea
Autoritățile române au făcut progrese semnificative în combaterea relelor tratamente aplicate persoanelor deținute de poliție și în unitățile penitenciare, se arată într-un raport al Comitetul pentru Prevenirea Torturii (CPT) al Consiliului Europei publicat joi, care atrage totuși atenția că, în continuare, condițiile de detenție rămân foa
Zelenski acuză Rusia că a avariat intenționat un punct de trecere al frontierei dintre Ucraina și România
Rusia își continuă campania împotriva infrastructurii logistice ucrainene, iar în atacul masiv din noaptea de luni spre marți, cu 'un număr semnificativ' de rachete și drone cu motor cu reacție, a provocat intenționat pagube la un punct de trecere a frontierei dintre Ucraina și România, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski pe p
Elveția: O persoană arestată după un incendiu într-un imobil soldat cu 4 morți, între care doi români
O persoană a fost plasată în arest preventiv în Elveția după un incendiu care s-a soldat cu patru morți, dintre care doi români, în urmă cu zece zile, la Thusis, în estul țării, a anunțat luni justiția, relatează AFP. Acest incendiu a izbucnit în noaptea de 20 spre 21 august în imobilul în care s











