Fostul premier bulgar Simeon de Saxa-Coburg-Gotha a fost decorat cu cea mai înaltă distincție a statului român
Ambasadoarea României la Sofia, Brândușa Predescu, l-a decorat joi pe fostul premier bulgar Simeon de Saxa-Coburg-Gotha cu Ordinul Național 'Steaua României' în grad de Mare Cruce, în cadrul unei ceremonii desfășurate la ambasada română din capitala bulgară, informează BTA.
Președintele României Klaus Iohannis i-a conferit fostului premier bulgar cea mai înaltă distincție a țării sale la sfârșitul lui noiembrie anul trecut, în semn de 'înaltă apreciere pentru contribuția excepțională avută la sprijinirea acțiunilor României la nivel european, pentru implicarea personală la dezvoltarea și intensificarea relațiilor bilaterale româno-bulgare'.
Fostul prim-ministru bulgar a mulțumit pentru această onoare, notând că împărtășește meritul cu o echipă de oameni motivați și competenți.
'Chiar din prima mea zi ca prim-ministru al Bulgariei mi s-a propus să colaborăm și am fost convins că aceasta este calea cea bună', a declarat Simeon de Saxa-Coburg-Gotha.
Fostul premier bulgar a adăugat că România are o imagine mult mai favorabilă în Occident, iar el a avut oportunități clare, folosindu-și contactele dintr-o serie de țări.
El a menționat că a fost surprins de distincția conferită de președintele Iohannis, ceea ce 'arată că are memorie bună și că am făcut realmente mari eforturi împreună'.
Mai multe oficialități și personalități din Bulgaria au primit distincții, printr-o serie de decrete semnate în noiembrie de șeful statului român: ministrul interimar al culturii, Naiden Todorov, cercetătoarea, traducătoarea și lectorul universitar Lora Nenkovska, directoarea Asociației 'Euroregiunea Danubius', Lili Ganceva, consulul onorific al României la Burgas, Evghenia Popescu, ministrul interimar al apărării Atanas Zaprianov și șeful Statului Major al Apărării al Republicii Bulgaria, Emil Eftimov. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Sute de vehicule militare britanice au fost încărcate pe feriboturi cu destinația România pentru un exercițiu major al NATO
Armata britanică a încărcat joi sute de vehicule militare pe feriboturi gigant pentru a fi transportate în România pentru prima desfășurare a Forței de Reacție Aliate a NATO, relatează vineri PA Media/dpa. În total, 730 de vehicule militare au fost încărcate la bordul a trei feriboturi la Sea Mounting Centre din Marchwood,
Trump 2.0/Ambasadorul României în SUA va reprezenta oficial țara noastră la ceremonia de învestire a lui Donald Trump
Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a informat joi că, în această calitate, va participa și va reprezenta oficial România la ceremonia de învestire a noului președinte american Donald Trump, care va avea loc luni, 20 ianuarie. ''Singurele invitații oficiale, adresate în numele președintelui a
Italia va achiziționa sistemul de apărare antiaeriană Skynex de la producătorul german Rheinmetall
Producătorul de arme german Rheinmetall a anunțat miercuri că a vândut un nou sistem de apărare antiaeriană armatei italiene, relatează DPA. Contractul pentru sistemul Skynex are o valoare inițială de 73 de milioane de euro, cu opțiunea de a achiziționa alte trei sisteme similare în valoare totală de 204 milioane de euro.
Patrușev: #Ucraina și Republica Moldova ar putea înceta să existe ca state
Atât Ucraina, cât și Republica Moldova ar putea să nu mai existe ca state indepedente, a declarat într-un interviu pentru cotidianul Komsomolskaia Pravda, publicat marți, Nikolai Patrușev, consilierul președintelui rus Vladimir Putin. 'Nu poate fi exclus ca Ucraina să înceteze să existe ca stat anul acesta', a d
Ziua Culturii Naționale/Recital de poezie și de muzică clasică dedicat lui Eminescu, la ICR Stockholm
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut de soprana suedeză Siri Krosness, de pianistul Ștefan Vârtejaru și de actrița Luiza Stănescu,
Italia: Un bărbat a fost condamnat la 30 de ani de închisoare după ce și-a ucis soția româncă și pe fiica acesteia
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția, româncă, și pe fiica acesteia, din motive ''de înțeles omenește'', transmite luni agenția italiană de presă ANSA, citând motivația sentinței. Curtea cu ju
SUA au anunțat accederea României în Programul Visa Waiver
Secretarul american pentru Securitate Internă, Alejandro Mayorkas, în consultare cu secretarul de stat Antony Blinken, a anunțat vineri accederea României în Programul Visa Waiver (VWP), informează Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) la București. Conform sursei citate, colaborarea și schimbul de informații care stau l
BTA: Aderarea la Schengen nu ar trebui să fie umbrită de practici controversate (premierul)
'Aderarea noastră integrală la Schengen este o realizare a multor guverne bulgare și a multor echipe (de experți) și nu vom permite ca ea să fie umbrită'', a afirmat prim-ministrul Dimităr Glavcev vineri, la Ruse, la podul peste Dunăre între Bulgaria și România. El se referea, din câte se pare, la informațiile con
România în Visa Waiver - eveniment de oficiere a admiterii în programul american
Intrarea României în programul american de scutire de vize - Visa Waiver - va fi celebrată vineri atât la Washington, cât și la București. Evenimentul de la Washington se va desfășura la sediul Departamentului pentru Securitate Internă, în prezența secretarului pentru securitate internă al Statelor Unite ale Americii, Alej
Evenimentul de oficiere a intrării României în programul Visa Waiver va avea loc vineri la Washington
Un eveniment de oficiere a intrării României în programul american de scutire de vize Visa Waiver se va desfășura vineri, la sediul Departamentului pentru Securitate Internă din Washington, în prezența secretarului pentru securitate internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas, și a ambasadorului României în Statele Unite, Andrei Muraru
Un avion al companiei Swiss, plecat de la Bucureşti, a aterizat de urgenţă în Austria
Un avion al companiei aeriene elveţiene Swiss, care zbura între Bucureşti şi Zurich, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă luni la Graz, în Austria, din cauza fumului din avion, indică un comunicat al companiei, citat de AFP. "Suntem profund îngrijoraţi de starea de sănătate a unui membru al echipajului de cabină, transp
UE: Mesajul Ursulei von der Leyen cu ocazia marcării a 35 de ani de la Revoluţia română
Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a transmis duminică pe reţeaua X un mesaj cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la revoluţia română. "În urmă cu 35 de ani, românii s-au ridicat pentru dreptul de a-şi alege propriul destin. Mulţi şi-au dat viaţa pentru ca copiii l
Prezidenţiale2024 Delegaţia SUA la Adunarea Parlamentară NATO, îngrijorată de evoluţia procesului electoral din România
Membri ai delegaţiei Statelor Unite la Adunarea Parlamentară a NATO au apreciat vineri într-un comunicat "rolul României de aliat ferm al NATO şi membru deplin al Uniunii Europene" şi în acest context şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu "eforturile ruse de a submina şi influenţa procesul electoral" din ţara noa
Schengen/ Reintroducerea controalelor la frontierele interne este posibilă, afirmă Comisia Europeană
Comisia Europeană nu a fost încă notificată cu privire la nicio reintroducere a controalelor la frontierele interne din partea Bulgariei şi a României, a declarat executivul comunitar, după ce guvernul bulgar a anunţat miercuri suspendarea funcţionării punctelor de trecere a frontierei la graniţele cu România şi Grecia, în urma intrării depline a Rom&