Liderii europeni se pregătesc pentru ultimul summit UE al anului, în timp ce PE continuă dezbaterile asupra dezinformării pe platforme
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ştefan, transmite: Situaţia din Ucraina va rămâne în prim-planul reuniunilor UE din săptămâna următoare şi în principal al ultimului Consiliu European al anului, la care va participa şi preşedintele Volodimir Zelenski, dar chestiuni precum evoluţiile din Siria de după căderea lui Bashar al-Assad, reprimarea manifestaţiilor pro-UE din Georgia şi, nu în ultimul rând, continuarea presiunilor asupra platformelor de social media, precum TikTok, pentru combaterea dezinformării au luat amploare pe radarul instituţiilor UE.
Consiliul Afaceri Externe (CAE) se va reuni luni, 16 decembrie, având pe agendă, printre altele, situaţia din Ucraina, criza din Georgia şi evoluţiile din Orientul Mijlociu, inclusiv din Siria.
Va fi prima reuniune CAE prezidată de noul Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Kaja Kallas, şi va prilejui un schimb de opinii despre situaţia curentă a Ucrainei, după o scurtă intervenţie a ministrului ucrainean al afacerilor externe, Andrii Sibiha, prin videoconferinţă.
Miniştrii de externe vor avea un schimb de opinii şi despre ultimele evoluţii din Georgia, se menţionează într-un comunicat al Consiliului. O purtătoare de cuvânt a diplomaţiei UE a anunţat la începutul săptămânii că blocul comunitar ia în considerare "măsuri" împotriva Georgiei din cauza reprimării "brutale" a demonstranţilor pro-UE.
"Regresul democratic persistent şi mijloacele represive recente utilizate de autorităţile georgiene au consecinţe asupra relaţiilor noastre bilaterale. UE va lua în considerare măsuri suplimentare la următorul Consiliu Afaceri Externe din 16 decembrie", a precizat purtătoarea de cuvânt Anitta Hipper, într-un comunicat.
Un loc important pe ordinea de zi îl vor avea şi ultimele evoluţii din Orientul Mijlociu, cu evenimentele din Siria, Liban şi Fâşia Gaza.
Un înalt responsabil european a declarat vineri, sub protecţia anonimatului, că UE vrea să intre în curând în contact cu noile autorităţi din Siria la un nivel "operaţional, nu politic", iar Comisia Europeană a anunţat că va lansa un pod aerian pentru a susţine Siria cu ajutor umanitar, via Turcia, prin care a mobilizat deja aproape 100 de tone reprezentând provizii medicale şi alte materiale de strictă necesitate.
Tot la reuniunea de luni, miniştrii de externe vor vorbi despre situaţia din Belarus, înainte de alegerile prezidenţiale programate pentru 26 ianuarie 2025.
Marţi va avea loc la Bruxelles Consiliul Afaceri Generale, prilej cu care miniştrii afacerilor europene vor pregăti în primul rând reuniunea Consiliului European din 19-20 decembrie, examinând proiectul de concluzii.
De asemenea, miniştrii vor lucra la programul de lucru al Comisiei Europene pentru 2025 şi vor trebui să aprobe programul pe 18 luni (1 ianuarie 2025-30 iunie 2026) al Consiliului, se menţionează într-un comunicat.
Miniştrii vor avea, de asemenea, un schimb de opinii cu privire la viitorul Europei şi vor adopta concluzii privind extinderea UE.
Nu în ultimul rând, miniştrii pentru afaceri europene vor analiza şi relaţiile UE-Regatul Unit şi vor face un bilanţ al relaţiilor UE-Elveţia.
Parlamentul European se va reuni în perioada 16-19 decembrie într-o sesiune plenară la Strasbourg, prilej cu care se va decerna şi premiul Saharov pentru libertatea de gândire Maríei Corina Machado şi lui Edmundo González Urrutia din Venezuela, se menţionează pe site-ul PE.
Marţi va avea loc în plenul PE o dezbatere privind dezinformarea pe platformele de social media, precum TikTok, şi riscurile asociate pentru integritatea alegerilor din Europa. Tot marţi, sunt prevăzute pe agenda legislativului comunitar două dezbateri cu şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas, una privind răsturnarea regimului Assad din Siria, implicaţiile sale geopolitice şi situaţia umanitară din regiune şi o a doua privind reprimarea demonstraţiilor paşnice din Georgia.
Miercuri, eurodeputaţii vor discuta despre pregătirea Consiliului European din 19 decembrie şi a summitului UE-Balcanii de Vest care va avea loc cu o zi înainte.
Ultimul Consiliu European al anului va avea loc pe 19 şi 20 decembrie, la Bruxelles, şi va avea drept puncte principale pe agendă situaţia din Ucraina, evoluţiile din Orientul Mijlociu, rolul UE în lumea, rezilienţa şi pregătirea pentru situaţii de criză, migraţia şi chestiuni de politică externă cu Georgia şi Republica Moldova în prim-plan.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este invitat să vină la Bruxelles la reuniunea Consiliului European de iarnă, la care va fi discutată situaţia operativă, inclusiv ultimele evoluţii din teren în contextul invaziei ruse, precum şi continuarea sprijinului pentru Ucraina. Până în prezent, UE şi statele membre au furnizat Ucrainei sprijin financiar în valoare de 124 de miliarde de euro, conform unui comunicat al acestui for.
În termeni de sprijin militar, liderii vor evalua progresele în livrarea de sisteme de apărare antiaeriană, muniţii şi rachete, precum şi asigurarea instruirii şi a echipamentului necesar pentru soldaţii ucraineni.
Pentru a ajuta Ucraina să se pregătească pentru iarnă, liderii UE vor discuta despre consolidarea sectorului energetic ucrainean şi a altor infrastructuri civile pe care Rusia le vizează tot mai mult în atacurile sale.
Liderii UE vor discuta şi despre situaţia care evoluează rapid din Orientul Mijlociu, inclusiv despre modul în care UE poate contribui la eforturile de dezescaladare, despre acordul de încetare a focului din Liban şi ultimele evoluţii din Siria.
UE este alarmată profund de escaladarea militară dramatică a situaţiei din Orientul Mijlociu şi face apel la toate părţile să dea dovadă de reţinere, să pună capăt ostilităţilor şi să respecte pe deplin legea internaţională şi legea umanitară internaţională.
Liderii europeni vor avea la summitul UE din decembrie şi o discuţie strategică privind modul în care blocul comunitar îşi poate consolida rolul pe scena internaţională, apărându-şi interesele şi promovându-şi poziţiile.
"Uitându-ne dincolo de continentul nostru, trebuie să recunoaştem provocările şi să valorificăm oportunităţile unei lumi pluraliste, multipolare, diverse", a scris preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, în scrisoarea sa de invitaţie de pe 7 decembrie.
O altă temă de discuţie pentru liderii UE va fi întărirea rezilienţei, pregătirii pentru situaţii de criză, prevenirii crizelor şi capacităţilor de răspuns, plecând de la raportul pregătit de fostul preşedinte finlandez Sauli Niinistö pentru Comisia Europeană.
În acest context, ei vor discuta despre impactul unui peisaj ameninţător în evoluţie şi despre numărul tot mai mare de dezastre naturale provocate de schimbările climatice.
Nu în ultimul rând, liderii UE vor evalua progresele în implementarea concluziilor reuniunilor trecute privind migraţia. Când s-au întâlnit ultima dată pe 17 octombrie 2024, liderii UE au discutat despre întărirea controlului la frontierele externe ale UE, cooperarea cu ţările de origine şi ţările de tranzit pentru abordarea cauzelor primare ale migraţiei, combaterea traficului şi prevenirea pierderilor de vieţi, precum şi despre creşterea numărului şi accelerarea returnărilor din ţările UE.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu s-a întâlnit cu membri ai comunității românești din Melbourne
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, s-a întâlnit, la 25 octombrie, cu membri ai comunității românești din Melbourne, în cadrul vizitei sale în Australia. Întâlnirea a fost organizată de Consulatul României la Melbourne, în coordonarea Ambasadei României în Australia, în prez
Un avion francez de patrulare maritimă a fost mobilizat pentru a contribui la securitate în Marea Neagră
Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operațiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP. Aeronava de tip Atlantique 2 operează în cadrul NATO și se află &ic
Ursula von der Leyen, 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră'
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa. Acest atac, pentru care România a dat
BTA/ Două nave botezate la Ruse pentru a sprijini navigația pe Dunăre
Două nave care vor instala și întreține semnele de navigație de-a lungul malurilor sectorului bulgaro-român al Dunării au fost botezate oficial joi, la Ruse. Nava Timok va opera pe partea bulgară, iar nava Dismăr pe partea română. Ambele nave au fost botezate de Margarida Marques, coordonatoarea europeană a coridorului de tra
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii M
Nicușor Dan: Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene
Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene, în contextul incidentelor cu drone și al amenințărilor la adresa securității regionale. ''Rusia încearcă să escaladeze acest război din Ucraina, înce
Atacurile din Marea Neagră/ PE cere UE să ia în considerare o operațiune navală în regiune și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul Europeană solicită UE, într-o rezoluție adoptată joi, să ia în considerare desfășurarea unei operațiuni navale în Marea Neagră și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate maritimă de la Marea Neagră în România și Bulgaria. Condamnâ
CEDO: România nu a încălcat Convenția prin neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță de judecători
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație conside
Nicușor Dan: Securitatea și investițiile sunt acum principalele preocupări pentru România (interviu)
Principalele preocupări pentru România în prezent sunt securitatea și investițiile, spune președintele României, Nicușor Dan, într-un interviu acordat miercuri companiei de media Sirius XM. 'Securitatea este prima preocupare, iar în al doilea rând, consider că nu dispunem de investițiile străine pe care
Siegfried Mureșan: Introducerea surselor proprii de venit ale UE, cheia pentru un buget multianual suficient
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Introducerea unor surse proprii de finanțare ale Uniunii Europene este esențială pentru asigurarea unui buget multianual suficient și mai predictibil, care să nu mai depindă de deciziile politice ale șefilor de stat și de guvern, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul Siegfried Mureșan, r
Nicușor Dan pentru Newsmax: Nu cred că Rusia este pregătită să se așeze la masa dialogului
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri pentru postul american de televiziune Newsmax că sancțiunile economice împotriva Rusiei trebuie să continue, deoarece Moscova nu este pregătită să negocieze încetarea războiului din Ucraina, relatează instituția media pe site-ul său. În cadrul emisiunii 'Wake Up America' de
Buda: Fermierii români trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația din Marea Neagră
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Fermierii români și cei din celelalte state membre ale UE aflate la frontiera estică a Uniunii trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația actuală din Marea Neagră, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul român Daniel Buda, vicepreședinte al C
Eurodeputatul Siegfried Mureșan, reales vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL) a fost reales marți seară vicepreședinte al grupului Partidului Popular European, obținând al doilea cel mai bun rezultat dintre cei zece vicepreședinți aleși, cu 152 de voturi. Grupul PPE este cel mai mare și mai influent grup poli
Victor Negrescu: Am primit multe întrebări în Parlamentul European de ce PSD nu a primit oportunitatea de a nominaliza un premier
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat că a primit reacții pozitive din partea colegilor săi eurodeputați cu privire la faptul că România are un guvern ales, perceput drept un 'guvern al soluției', deși recunoaște că a fost de multe ori întrebat de ce partidul său nu a primit opo
Victor Negrescu: Am cerut CE mai multă flexibilitate în evaluarea reformelor și disponibilitate la dialog cu noul guvern
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat marți, la Strasbourg, că a cerut Comisiei Europene mai multă flexibilitate în evaluarea jaloanelor și reformelor implementate de România în cadrul PNRR și să dea dovadă de disponibilitate în dialog cu noul guvern, votat marț










