Ucraina vrea să deschidă 11 puncte de trecere a frontierei cu România, pentru a încuraja exporturile
Kiev - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Ucraina îşi propune să deschidă în total 11 puncte de trecere a frontierei cu România, pentru a facilita exporturile, a declarat, pentru AGERPRES, şeful Agenţiei de Stat de Reconstrucţie şi Dezvoltare a Infrastructurii, Serhiy Suhomlyn.
Potrivit acestuia, următorul punct de legătură care va fi deschis între cele două state va fi cel de Fântâna Albă.
"Agenţia noastră este subordonată Guvernului, intrând în componenţa Ministerul Dezvoltării Regionale. Pentru noi, o mare prioritate o are, atât anul acesta, cât şi anul viitor, potenţialul de export al Ucrainei, prin deschiderea de noi puncte de trecere la graniţa cu România. Am deschis şi ne propunem să deschidem 11 puncte de trecere. Proiectele de la Biserica Albă (Bila Ţerkva - n.r.), din regiunea transcarpatică, pe care îl vom deschide anul viitor, prevede că partea românească construieşte podul şi drumurile de acces. Asta este un mare ajutor pentru exportatori, pentru ţara noastră, pentru a mări posibilităţile de export. România este un partener serios, nu doar prin refacerea infrastructurii, dar şi prin ajutorul militar", a declarat Serhiy Suhomlyn.
În regiunea transcarpatică funcţionează în prezent punctele de trecere a frontierei Diacovo - Halmău şi Solotvino - Sighetu Marmaţiei, iar în perioada următoare sunt prevăzute Bila Ţerkva - Sighetu Marmaţiei, Hîja - Tarna Mare şi Iablunivka- Remeţi.
În regiunea Cernăuţi sunt deschise punctele Krasnoilsk - Vicovu de Sus, Porubne - Siret, Diakivţki - Racovăţ şi sunt în fază de proiect punctele Şepit - Izvoarele Sucevei, Ruska - Ulma şi Fântâna Albă - Climăuţi.
Dintre cele aflate în proiect sunt deja semnate acorduri pentru Bila Ţerkva - Sighetu Marmaţiei, Şepit - Izvoarele Sucevei şi Ruska - Ulma, iar pentru alte trei dintre ele, respectiv pentru Fântâna Albă - Climăuţi, Hîja - Tarna Mare şi Iablunivka - Remeţi, nu sunt deocamdată semnate acorduri. AGERPRERS/(AS - editor: George Onea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România în continuare fără premier, criza politică se adâncește (agenții de presă)
România rămâne fără un nou prim-ministru după eșecul de luni seară al liberalului Adrian Veștea de a fi ales de către Parlament, la aproape două luni de la demiterea lui Ilie Bolojan, scrie AFP. Veștea, desemnat la jumătatea lunii iunie de către președintele Nicușor Dan pentru a forma noul guvern, avea nevoie de 233 de voturi favor
Interpol avertizează asupra creșterii traficului de persoane prin utilizarea platformelor digitale de plată
Organizația internațională de poliție Interpol a desfășurat o operațiune în șapte țări europene, menită să identifice un nou sistem de recrutare a victimelor traficului de persoane, în mare parte din America de Sud, prin intermediul platformelor digitale de plată care oferă conținut sexual explicit, informează vineri EFE. Misiunea, denumită CyberPr
UE: 19 țări, între care și România, solicită progrese în crearea de centre pentru migranți în străinătate
Nouăsprezece șefi de stat sau de guvern ai Uniunii Europene au cerut vineri, într-o scrisoare, 'progrese cât mai curând posibil' în crearea de centre pentru migranți în țări terțe pentru 'eliminarea stimulentelor pentru migrația ilegală' și 'repatrierea celor care nu au dreptul legal de a rămâne în Europa&
Liderii statelor UE discută despre bugetul multianual 2028-2034, în a doua zi a Consiliului European
Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Liderii statelor membre ale Uniunii Europene, reuniți în cadrul Consiliului European de vară, discută vineri despre bugetul multianual al blocului comunitar pentru perioada 2028 - 2034. Este de așteptat ca șefii de stat și de guvern să își prezinte punctele de vedere despre
Un cetățean român, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare în Rusia pentru spionaj în favoarea Ucrainei (agenție)
O instanță rusă a condamnat definitiv un cetățean român la 15 ani de închisoare, într-o colonie penală de maximă securitate, pentru furnizarea către Ucraina de informații despre amplasarea sistemelor de apărare aeriană din Soci, a relatat vineri Centrul de Relații Publice (PRC) al FSB, citat de agenția Interfax. 'Verdictu
Germania: Cea de-a cincea Conferință de Securitate are loc vineri la Kiel
Cea de-a cincea Conferință anuală de securitate, care servește drept platformă la nivel înalt pentru dialog între factorii de decizie politică, liderii militari, experții și reprezentanții societății civile cu privire la provocările presante de securitate internațională, se desfășoară vineri la Kiel, în Germania, informează Fundația Konrad Adenauer
Ziua Iei 2026, celebrată la Lisabona prin muzică, dans și tradiții populare
Ziua Iei 2026 va fi celebrată la Lisabona prin muzică, dans și tradiții populare, sâmbătă, 20 iunie, informează un comunicat de presă publicat joi de Ambasada României în Republica Portugheză. Lisabona se îmbracă din nou în straie de sărbătoare tradiționale românești în cadrul unui spectacol extraordinar dedicat iei. C
Parlamentul European condamnă incursiunile cu drone ale Rusiei în UE
Uniunea Europeană nu se va lăsa intimidată de campania de destabilizare a Rusiei și este hotărâtă să-și apere securitatea, potrivit unei rezoluții adoptate joi de eurodeputați, informează Parlamentul European într-un comunicat de presă. Incursiunile cu drone și încălcările spațiului aerian de pe teritoriul UE nu sunt incident
PE votează joi o rezoluție privind incursiunile de drone în România, statele baltice și Finlanda
Parlamentul European, reunit în această săptămână în sesiune plenară la Strasbourg, va supune la vot joi o rezoluție care condamnă 'acțiunile provocatoare inacceptabile ale Rusiei' și incursiunile de drone în România, statele baltice și Finlanda, după o dezbatere desfășurată marți pe această temă. Textul rezoluției, dat pu
Eurobarometru: 44% dintre adolescenții români petrec prea mult timp în fața ecranelor
Aproape jumătate dintre adolescenții din România consideră că petrec prea multe ore în fața ecranelor, iar peste o treime spun că utilizarea rețelelor sociale este excesivă, arată datele unui nou Eurobarometru privind impactul utilizării excesive a ecranelor și al rețelelor sociale asupra sănătății mintale a tinerilor, publicat marți. Fenomenul est
Ia românească a fost sărbătorită la Nicosia într-o ediție dedicată tradițiilor și comunității românești
Alianța Românilor din Cipru a primit Ordinul 'Meritul pentru promovarea drepturilor omului și angajament social', în grad de Cavaler, conferit de Președintele României, în cadrul Festivalului Iei Românești desfășurat duminică la Nicosia. Evenimentul a reunit comunitatea românească din insulă într-o celebrare a tradițiilor, ed
România și Republica Moldova l-au comemorat pe Mihai Eminescu la Viena
România și Republica Moldova au adus un omagiu poetului național Mihai Eminescu la Viena, la împlinirea a 137 de ani de la trecerea sa în eternitate. Reprezentanții celor două state au depus, luni 15 iunie, coroane de flori la bustul lui Eminescu amplasat în fața Parohiei Ortodoxe Române din capitala austriacă. La
Tradiția românească a dantelei, prezentată la Zagreb
Meșteșugul tradițional al confecționării dantelei din regiunea Mândra, inclus recent în patrimoniul cultural imaterial al României și propus pentru recunoaștere UNESCO, a fost prezentat sâmbătă publicului din Zagreb cu prilejul expoziției itinerante ''Dantela Mândrei'', informează agenția HINA. Ediția din Zagreb urmează
Ziua Universală a Iei și legăturile culturale dintre România și Cipru, celebrate la Nicosia
Ziua Universală a Iei și legăturile culturale dintre România și Cipru au fost celebrate vineri seara la Nicosia printr-un eveniment de diplomație culturală și economică în care ia românească - inclusă în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO - a fost folosită ca simbol de dialog și cooperare între cele două state membre ale Uniunii Europene.
Parlamentul European va dezbate securitatea frontierei estice a UE și incursiunile dronelor rusești
Parlamentul European va dezbate marți, în plenul de la Strasbourg, situația de securitate de la frontiera estică a Uniunii Europene, în contextul numărului tot mai mare de amenințări și incursiuni cu drone atribuite Federației Ruse. Potrivit agendei oficiale a legislativului european, eurodeputații vor discuta, alături de reprezent












