România şi Bulgaria vor adera deplin la Schengen, cu menţinerea controalelor la graniţele terestre încă 6 luni (declaraţie comună)
Austria şi-a ridicat obiecţiile faţă de admiterea deplină a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, decizia urmând să fie oficializată până la sfârşitul acestui an în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), dar controalele la frontierele terestre dintre Ungaria şi România şi dintre România şi Bulgaria vor fi menţinute pentru o perioadă iniţială de cel puţin şase luni, potrivit unei declaraţii comune semnate de Austria, România, Bulgaria şi de preşedinţia ungară a Consiliului UE, publicată sâmbătă de aceasta din urmă.
România şi Bulgaria au intrat în aprilie în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, dar Austria s-a opus prin veto admiterii depline a celor două ţări în spaţiul european de liberă circulaţie, acuzându-le că nu combat suficient migraţia ilegală.
Decizia Consiliului din 30 decembrie 2023, prin care România şi Bulgaria au fost admise în spaţiul Schengen cu graniţele aeriene şi maritime, a fost însoţită atunci de o declaraţie comună semnată pe 29 decembrie 2023 de Austria, România şi Bulgaria asupra continuării eforturilor de a lupta împotriva migraţiei clandestine, în vederea primirii celor două ţări în spaţiul european de liberă circulaţie de asemenea cu frontierele terestre.
La reuniunea Consiliului JAI din 10 octombrie 2024 a fost făcută o evaluare privind aplicarea integrală a acquis-ului Schengen de către România şi Bulgaria. Toate părţile au confirmat progresele în ce priveşte implementarea declaraţiei comune convenite în decembrie 2023 şi au recunoscut o scădere a deplasărilor ilegale, precum şi a numărului cererilor de azil ca urmare a aplicării măsurilor stabilite în comun, semnalează preşedinţia ungară a Consiliului UE.
Asistenţa agenţiei europene FRONTEX la frontierele externe ale Bulgariei şi României a fost extinsă în mod constant, sprijinul financiar european a fost sporit şi s-a progresat astfel în realizarea de investiţii pentru consolidarea tehnică a graniţelor (nave de patrulare, vehicule de patrulare de teren, drone, detectoare de mişcare, camere cu termoviziune, etc), a fost lansată iniţiativa de cooperare regională Schengen pentru a îmbunătăţi schimburile de informaţii şi cooperarea transfrontalieră, consilieri pentru verificarea documentelor au fost detaşaţi pe aeroportul din Bucureşti şi Sofia, iar cooperarea vizând aplicarea regulamentului european Dublin a fost îmbunătăţită semnificativ, se arată în documentul publicat de preşedinţia ungară a Consiliului UE.
Prin urmare, comparând primele trei trimestre din 2023 şi 2024, intrările ilegale în Bulgaria au scăzut cu 47 %, în România cu 53 % şi în Austria cu 67 %. În aceeaşi perioadă, cererile de azil înaintate de migranţi în Bulgaria au scăzut cu 40 %, în România cu 75 % şi în Austria cu 57,3 %.
În aceste condiţii, preşedinţia ungară a Consiliului UE, România, Bulgaria şi Austria au recunoscut împreună pe 22 noiembrie 2024 progresele înregistrate în diminuarea migraţiei ilegale către Europa şi în aceste state membre. Cele trei ţări au convenit un set de măsuri în continuarea acestor eforturi, în timp ce Austria şi-a ridicat obiecţiile faţă de admiterea completă a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen.
Cele trei ţări au convenit astfel să continue eforturile comune de combatere a migraţiei ilegale către Europa în general şi către aceste ţări în special, să continue aceste eforturi în conformitate cu declaraţia comună semnată de Austria, România şi Bulgaria pe 29 decembrie 2023, să întreprindă toate măsurile pentru a preveni deplasările secundare ale migranţilor prin aceste ţări şi să efectueze constant returnările şi transferurile conform acordurilor relevante.
Totuşi, pentru a atenua potenţială schimbare a tiparelor migratorii ce ar putea surveni ca o consecinţă imediată a eliminării controalelor la frontierele terestre şi pentru a preveni orice ameninţare gravă la adresa ordinii publice sau a securităţii interne, chiar şi după admiterea deplină a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen controalele la frontierele terestre dintre Ungaria şi România şi dintre România şi Bulgaria vor fi menţinute pentru o perioadă iniţială de cel puţin şase luni, prin aplicarea Art. 25a (4) şi (5) din Codul Frontierelor Schengen.
De asemenea, în spiritul solidarităţii, Bulgaria va fi în continuare sprijinită în protejarea frontierei terestre externe a UE cu Turcia, prin desfăşurarea unui contingent multinaţional de poliţie format din 100 de poliţişti de frontieră, respectiv 40 din România, 25 din Bulgaria, 20 din Ungaria şi 15 din Austria.
Prin încheierea şi implementarea acestei declaraţii, părţile au convenit să iniţieze demersurile necesare pentru adoptarea deciziei formale a Consiliului UE privind stabilirea până la sfârşitul acestui an a datei eliminării controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu şi între Bulgaria şi România.
Miniştrii de interne ai statelor UE vor vota la Consiliul JAI din 12 decembrie propunerea preşedinţiei ungare a Consiliului UE de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu.
Ungaria a găzduit vineri convorbiri între miniştrii de interne ai Austriei, Bulgariei, Ungariei şi României pe tema extinderii spaţiului Schengen cu includerea deplină a României şi Bulgariei. În plus, în aceeaşi zi, prim-ministrul român Marcel Ciolacu a efectuat o vizită de lucru la Budapesta.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: European Parliament/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu s-a întâlnit cu membri ai comunității românești din Melbourne
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, s-a întâlnit, la 25 octombrie, cu membri ai comunității românești din Melbourne, în cadrul vizitei sale în Australia. Întâlnirea a fost organizată de Consulatul României la Melbourne, în coordonarea Ambasadei României în Australia, în prez
Un avion francez de patrulare maritimă a fost mobilizat pentru a contribui la securitate în Marea Neagră
Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operațiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP. Aeronava de tip Atlantique 2 operează în cadrul NATO și se află &ic
Ursula von der Leyen, 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră'
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa. Acest atac, pentru care România a dat
BTA/ Două nave botezate la Ruse pentru a sprijini navigația pe Dunăre
Două nave care vor instala și întreține semnele de navigație de-a lungul malurilor sectorului bulgaro-român al Dunării au fost botezate oficial joi, la Ruse. Nava Timok va opera pe partea bulgară, iar nava Dismăr pe partea română. Ambele nave au fost botezate de Margarida Marques, coordonatoarea europeană a coridorului de tra
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii M
Nicușor Dan: Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene
Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene, în contextul incidentelor cu drone și al amenințărilor la adresa securității regionale. ''Rusia încearcă să escaladeze acest război din Ucraina, înce
Atacurile din Marea Neagră/ PE cere UE să ia în considerare o operațiune navală în regiune și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul Europeană solicită UE, într-o rezoluție adoptată joi, să ia în considerare desfășurarea unei operațiuni navale în Marea Neagră și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate maritimă de la Marea Neagră în România și Bulgaria. Condamnâ
CEDO: România nu a încălcat Convenția prin neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță de judecători
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație conside
Nicușor Dan: Securitatea și investițiile sunt acum principalele preocupări pentru România (interviu)
Principalele preocupări pentru România în prezent sunt securitatea și investițiile, spune președintele României, Nicușor Dan, într-un interviu acordat miercuri companiei de media Sirius XM. 'Securitatea este prima preocupare, iar în al doilea rând, consider că nu dispunem de investițiile străine pe care
Siegfried Mureșan: Introducerea surselor proprii de venit ale UE, cheia pentru un buget multianual suficient
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Introducerea unor surse proprii de finanțare ale Uniunii Europene este esențială pentru asigurarea unui buget multianual suficient și mai predictibil, care să nu mai depindă de deciziile politice ale șefilor de stat și de guvern, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul Siegfried Mureșan, r
Nicușor Dan pentru Newsmax: Nu cred că Rusia este pregătită să se așeze la masa dialogului
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri pentru postul american de televiziune Newsmax că sancțiunile economice împotriva Rusiei trebuie să continue, deoarece Moscova nu este pregătită să negocieze încetarea războiului din Ucraina, relatează instituția media pe site-ul său. În cadrul emisiunii 'Wake Up America' de
Buda: Fermierii români trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația din Marea Neagră
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Fermierii români și cei din celelalte state membre ale UE aflate la frontiera estică a Uniunii trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația actuală din Marea Neagră, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul român Daniel Buda, vicepreședinte al C
Eurodeputatul Siegfried Mureșan, reales vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL) a fost reales marți seară vicepreședinte al grupului Partidului Popular European, obținând al doilea cel mai bun rezultat dintre cei zece vicepreședinți aleși, cu 152 de voturi. Grupul PPE este cel mai mare și mai influent grup poli
Victor Negrescu: Am primit multe întrebări în Parlamentul European de ce PSD nu a primit oportunitatea de a nominaliza un premier
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat că a primit reacții pozitive din partea colegilor săi eurodeputați cu privire la faptul că România are un guvern ales, perceput drept un 'guvern al soluției', deși recunoaște că a fost de multe ori întrebat de ce partidul său nu a primit opo
Victor Negrescu: Am cerut CE mai multă flexibilitate în evaluarea reformelor și disponibilitate la dialog cu noul guvern
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat marți, la Strasbourg, că a cerut Comisiei Europene mai multă flexibilitate în evaluarea jaloanelor și reformelor implementate de România în cadrul PNRR și să dea dovadă de disponibilitate în dialog cu noul guvern, votat marț










