Eurodeputaţii români nu se aşteaptă ca Roxana Mînzatu, comisarul desemnat al României, să aibă probleme la audierile din PE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ştefan, transmite: Eurodeputaţii români din mai multe grupuri politice din Parlamentul European sunt de părere că Roxana Mînzatu, comisarul desemnat al României care va avea funcţia de vicepreşedinte executiv al UE pentru oameni, competenţe şi pregătire, nu va întâmpina probleme în a obţine votul de validare din partea comisiilor competente ale Parlamentului European, deşi unii dintre ei continuă să-i reproşeze premierului Marcel Ciolacu rezultatul negocierilor cu preşedinta Comisiei Europene.
Conferinţa Preşedinţilor PE a decis joi ca audierea Roxanei Mînzatu în PE să aibă loc marţi, 12 noiembrie, în ultima zi a intervalului 4-12 noiembrie stabilit pentru derularea procedurii.
"Doamna Mînzatu va trebui să convingă colegii din comisia pentru muncă (EMPL) şi comisia pentru cultură (CULT) că este capabilă să facă faţă acestui portofoliu. Eu, evident, îmi doresc ca comisarul român să facă cinste României şi să facă o figură frumoasă la aceste audieri, chiar dacă portofoliul, din păcate, este unul neînsemnat. Însă dimensiunea mică a portofoliului o ajută pe doamna Mînzatu, căci, de obicei, candidaţii pe portofolii dificile au mai mari dificultăţi în a convinge", a declarat eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan, care deţine funcţia de vicepreşedinte al grupului PPE în PE.
El a reiterat, în cadrul unui briefing pentru jurnalişti români desfăşurat la Strasbourg, că în opinia sa "portofoliul este unul slab" şi că premierul Marcel Ciolacu a eşuat în cadrul acestor negocieri.
"Şi-a propus un portofoliu economic, rezultatul este exact pe dos. S-a întors cu un portofoliu social într-un domeniu unde Uniunea Europeană are puţină competenţă, deci portofoliul este unul subţire", a declarat Mureşan, care a fost vehiculat ca variantă de comisar pentru extindere de partidul din care face parte.
În acelaşi timp, a spus eurodeputatul PNL, se aşteaptă ca Oliver Varhelyi, candidatul Ungariei, "să aibă o audiere dificilă".
"Va trebui să vedem, niciun comisar nu trebuie să primească nici cartonaş roşu, nici cec în alb înaintea audierilor. Trebuie să vedem cum decurge audierea comisarului Varhelyi, iar dacă audierea decurge bine şi el este convingător, atunci votul poate fi favorabil", a spus Mureşan. În acelaşi timp, a atras el atenţia, "respingerea candidatului maghiar înseamnă incertitudine adiţională şi întârzieri adiţionale la formarea Comisiei Europene".
Părerea sa în privinţa comisarului român o împărtăşeşte şi eurodeputatul PNL Daniel Buda, care a fost vehiculat de PNL pentru portofoliul de comisar pentru agricultură.
Declarând că are încredere în capacitatea Roxanei Mînzatu de a gestiona în mod eficient portofoliul primit, Buda a spus că premierul Ciolacu este cel care "trebuia să aibă capacitatea de a negocia un portofoliu cât se poate de consistent pentru România".
"Nu spun că nu este relevant. În momentul de faţă încercăm să creăm competenţe, mă rog, pentru acest post sau acest portofoliu de comisar. Dar domnul Ciolacu şi-a asumat această responsabilitate de a veni cu un post greu pentru România", a spus eurodeputatul PNL, care a mai afirmat că PNL şi PSD au candidat pe liste comune la europarlamentare "tocmai pentru a fi o forţă importantă la nivelul Parlamentului European şi suntem o forţă pentru că am luat mandate de europarlamentari mai multe de decât ne-am aşteptat noi".
"Din nefericire, domnul Ciolacu a ignorat această forţă pe care o avem la nivelul Parlamentului European şi a negociat un portofoliu care până acum nu a existat şi nimeni nu ştie cu ce se va ocupa exact. (...) Ori noi spunem că plecând de la poziţia pe care o are România în acest ecosistem al Uniunii Europene, de la numărul de europarlamentari (...), ar fi trebuit să avem un post mult mai consistent, şi cel de coeziune, sau cel de agricultură, sau cel de buget-finanţe puteau să fi fost la noi. Victor Negrescu putea să fi fost un comisar foarte bun pe partea de buget-finanţe. De ce nu s-a putut pentru el?", a întrebat retoric Daniel Buda.
Victor Negrescu consideră însă că discuţia despre portofoliul slab al Roxanei Mînzatu sau faptul că el ar fi putut ocupa un portofoliu economic mai important, cum dorea iniţial Marcel Ciolacu, "este deja depăşită".
"Nu mai are rost să mai comentăm. Acest portofoliu a fost deţinut de comisarul Nicolas Schmit, un comisar influent în precedentul mandat. Zona de politici sociale este importantă pentru familia noastră politică şi în consecinţă, este un portofoliu foarte bun obţinut de România şi mai ales avem un vicepreşedinte. Nu trebuie să uităm lucrul acesta", le-a spus vicepreşedintele PE jurnaliştilor români la Strasbourg.
În ceea ce priveşte eventualele probleme pe care le-ar putea avea Roxana Mînzatu la audieri, el a afirmat: "La nivelul Comisiei Europene se lucrează îndeaproape cu fiecare comisar în parte pentru a-i pregăti pentru aceste audieri şi sunt discuţii cu eurodeputaţii tocmai pentru a explica fiecare portofoliu şi priorităţile fiecărui comisar. Ştiu că face acest lucru şi doamna Roxana Mînzatu şi de principiu nu ar trebui să fie niciun fel de problemă în a obţine votul, cum de fapt mă aştept să nu fie niciun fel de problemă pentru niciun comisar european".
Eventuale dificultăţi la audieri nu anticipează nici Dan Barna, vicepreşedinte al grupului Renew din PE, chiar dacă recunoaşte că e un portofoliu "destul de subţire".
"Este un portofoliu clar negociat, conţinut politic european destul de subţire, (...) cu o poziţie însă de vicepreşedinte care atrage o oarecare, să spunem, greutate politică în cadrul comisiei, având o coordonare pe mai multe DG-uri (directorate generale - n.r.). Din această perspectivă nu mă aştept să fie probleme în validarea candidaturii domniei sale, fiind dintre cei care au susţinere formală din partea preşedintei Comisiei, Ursula von der Leyen", a declarat Barna la Strasbourg.
Nicu Ştefănuţă, ales independent dar ulterior afiliat la grupul Verzilor, vede un merit în faptul că reprezentanta României a contribuit la echilibrarea balanţei de gen în viitoarea Comisie.
"Roxana Mânzatu nu va avea probleme, pentru că eu consider că este o alegere bună de altfel. Din ceea ce putea oferi PSD-ul, după mine, este o alegere bună şi mi-aş fi dorit să aibă mai mult de zis în portofoliul locuinţelor. Are acum doar o părticică din portofoliu. Eu chiar cu asta eram foarte încântat, că se va ocupa de locuinţe şi vom putea lucra împreună", a declarat Ştefănuţă, care este vicepreşedinte al PE.
Singurul comisar în privinţa căruia reprezentantul Verzilor se aşteaptă să întâmpine probleme este cel din Ungaria, Oliver Varhelyi, întrucât reprezintă un guvern care "este împotriva dreptului la vot, împotriva persoanelor LGBTQ".
"Nu sunt foarte deschis ideii ca Varhelyi din Ungaria să se ocupe de sănătate. (...) S-ar putea ca guvernul Ungariei să nu mai nominalizeze pe nimeni, să spună Varhelyi sau nimic. Dar pentru Parlament, nominalizarea lui Varhelyi este şi o ruşine în acelaşi timp, pentru că este omul care i-a numit idioţi pe parlamentarii europeni în mandatul trecut", a mai spus Ştefănuţă. AGERPRES/(A - editor: Mariana Ionescu,editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vicepreședintele Parlamentului European Victor Negrescu s-a întâlnit cu membri ai comunității românești din Melbourne
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, s-a întâlnit, la 25 octombrie, cu membri ai comunității românești din Melbourne, în cadrul vizitei sale în Australia. Întâlnirea a fost organizată de Consulatul României la Melbourne, în coordonarea Ambasadei României în Australia, în prez
Un avion francez de patrulare maritimă a fost mobilizat pentru a contribui la securitate în Marea Neagră
Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operațiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP. Aeronava de tip Atlantique 2 operează în cadrul NATO și se află &ic
Ursula von der Leyen, 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră'
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că este 'profund alarmată de o nouă escaladare din partea Rusiei în Marea Neagră', în urma unui atac cu drone asupra unei nave de marfă în largul portului Constanța din România, relatează AFP și dpa. Acest atac, pentru care România a dat
BTA/ Două nave botezate la Ruse pentru a sprijini navigația pe Dunăre
Două nave care vor instala și întreține semnele de navigație de-a lungul malurilor sectorului bulgaro-român al Dunării au fost botezate oficial joi, la Ruse. Nava Timok va opera pe partea bulgară, iar nava Dismăr pe partea română. Ambele nave au fost botezate de Margarida Marques, coordonatoarea europeană a coridorului de tra
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua prima vizită la Chișinău pe 27 octombrie
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii M
Nicușor Dan: Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene
Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina și să provoace țările europene, în contextul incidentelor cu drone și al amenințărilor la adresa securității regionale. ''Rusia încearcă să escaladeze acest război din Ucraina, înce
Atacurile din Marea Neagră/ PE cere UE să ia în considerare o operațiune navală în regiune și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul Europeană solicită UE, într-o rezoluție adoptată joi, să ia în considerare desfășurarea unei operațiuni navale în Marea Neagră și să accelereze operaționalizarea centrului de securitate maritimă de la Marea Neagră în România și Bulgaria. Condamnâ
CEDO: România nu a încălcat Convenția prin neplata integrală a unor drepturi salariale câștigate în instanță de judecători
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins, în unanimitate, cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care s-au plâns de neexecutarea integrală a unor hotărâri judecătorești prin care statul fusese obligat să le plătească diferite sume de bani cu titlu de despăgubire pentru diferențele de remunerație conside
Nicușor Dan: Securitatea și investițiile sunt acum principalele preocupări pentru România (interviu)
Principalele preocupări pentru România în prezent sunt securitatea și investițiile, spune președintele României, Nicușor Dan, într-un interviu acordat miercuri companiei de media Sirius XM. 'Securitatea este prima preocupare, iar în al doilea rând, consider că nu dispunem de investițiile străine pe care
Siegfried Mureșan: Introducerea surselor proprii de venit ale UE, cheia pentru un buget multianual suficient
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Introducerea unor surse proprii de finanțare ale Uniunii Europene este esențială pentru asigurarea unui buget multianual suficient și mai predictibil, care să nu mai depindă de deciziile politice ale șefilor de stat și de guvern, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul Siegfried Mureșan, r
Nicușor Dan pentru Newsmax: Nu cred că Rusia este pregătită să se așeze la masa dialogului
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri pentru postul american de televiziune Newsmax că sancțiunile economice împotriva Rusiei trebuie să continue, deoarece Moscova nu este pregătită să negocieze încetarea războiului din Ucraina, relatează instituția media pe site-ul său. În cadrul emisiunii 'Wake Up America' de
Buda: Fermierii români trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația din Marea Neagră
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Fermierii români și cei din celelalte state membre ale UE aflate la frontiera estică a Uniunii trebuie să primească garanții că activitatea lor nu va fi afectată de situația actuală din Marea Neagră, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul român Daniel Buda, vicepreședinte al C
Eurodeputatul Siegfried Mureșan, reales vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL) a fost reales marți seară vicepreședinte al grupului Partidului Popular European, obținând al doilea cel mai bun rezultat dintre cei zece vicepreședinți aleși, cu 152 de voturi. Grupul PPE este cel mai mare și mai influent grup poli
Victor Negrescu: Am primit multe întrebări în Parlamentul European de ce PSD nu a primit oportunitatea de a nominaliza un premier
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat că a primit reacții pozitive din partea colegilor săi eurodeputați cu privire la faptul că România are un guvern ales, perceput drept un 'guvern al soluției', deși recunoaște că a fost de multe ori întrebat de ce partidul său nu a primit opo
Victor Negrescu: Am cerut CE mai multă flexibilitate în evaluarea reformelor și disponibilitate la dialog cu noul guvern
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat marți, la Strasbourg, că a cerut Comisiei Europene mai multă flexibilitate în evaluarea jaloanelor și reformelor implementate de România în cadrul PNRR și să dea dovadă de disponibilitate în dialog cu noul guvern, votat marț










